Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Un român trăitor între două lumi ( V )

În episodul anterior Cristea Sandu Timoc
ne-a povestit despre fuga în America.

”Am plecat a treia zi de Sfântu Ilie, pe la prânz, după ce ne-am asigurat că Sfântul n-o să vină în calea noastră cu trăsnete si ploi. Am trecut de casa bunicului, am îngenunchiat, ne-am rugat lui Dumnezeu, care călătorea împreună cu noi si ne vedea orice miscare, să ne ajute să ne vedem visul cu ochii să ajungem în America să ne cumpărăm levorvere. Verisorii mei tot n-au adunat spice si am plecat numai cu cele cinci kile strânse de mine”.

-Ne spuneati că dumneavoastră ati trăit între două lumi. Pe una am văzut-o, am perceput-o mai bine zis, dar care este cealaltă?
- Cealaltă, este lumea pe care am visat-o încă din copilărie, este lumea care mi-a dat limba ce-o vorbesc, viata ce-o trăiesc, copilăria printre cei de-un neam cu mine, este lumea ce mi-a dat portul, traditia, baladele copilăriei si ale maturitătii, sărbătorile, bucuriile si tristetile neamului meu românesc. Cealaltă lume este Tara Mumă - România.
- „Nene" Sandule, vă rog să nu deveniti melancolic, rămâneti asa cum ati fost până acum. Câteva amintiri si din această a doua lume.
- Îmi amintesc cu mare dragoste, din această lume, de profesorii mei, zeităti apuse. Îi văd pe profesorii mei de la Liceul „Traian" ca pe niste zeităti în eternitate. Vedeam în profesori niste supraoameni, aveam fată de ei un respect religios, aproape mistic. Ascultam de ei si învătam „pe rupte". Din păcate, majoritatea dintre ei, de la Liceul „Traian" de la Severin sau de la Craiova de la Scoala Normală, au fost închisi si trimisi la canal. Unul dintre ei, profesorul meu de limba română, Dumitru Papadopol, un filozof, a murit în Delta Dunării, unde era un lagăr pentru prizonieri cu studii, trimis acolo fără nici o vină, în afară de aceea că în studentie, la Cluj a fost presedintele Asociatiei Studentilor Crestini. A doua vină a lui a fost că avea o bibliotecă unicat în Oltenia, pe care a refuzat să o distrugă, ci dimpotrivă a făcut din ea colete pe care le-a ascuns în păstrare pe la fosti elevi. Dintre toti profesorii doar Danciu, de istorie, a scăpat mai usor, fiind trimis în Bărăgan (Siberia i se spunea), nu departe de Călărasi. Mi-amintesc de profesorul Strugaru, de fel basarabean, care preda zoologia, de Ionescu, zis „Cocos", pedagog la internat, de geografie, Szilaghi, subdirector, de matematici, Joja de gimnastică, Piscot Ionescu de română, Sura de chimie, Stoenescu de latină, Paulian de muzică, Rezmerită de desen, Băncăcilă zis Leu si-mi cer iertare, dacă nu i-am pomenit pe toti.
- Dar despre colegi ce amintiri aveti ?
- La Normala din Craiova eram singurul copil care era învoit peste drum de scoală, să-i dau lectii lui Nicu Nicolau, fecior de negustor, de neam aromân. Câstigam 150 de lei pe lună, cât costa o pereche de ghete. Cu banii acestia mai ajutam vreo câtiva copii orfani, ai căror părinti muriseră în război. Unul era Beotea Petre, român de-al nostru, apoi aveam sub grija mea vreo doi aromâni, Catruna si Profanza, amândoi din Grecia. Erau mai mici ca mine cu vreo doi ani si de aceea mă tinem de capul lor să învete carte. Mai aveam vreo cinci colegi într-a V-a, toti din Banatul sârbesc. Noi, românii de peste hotare, la Normala din Craiova eram vreo 10-15 si de aceea, ca unul mai mare, mai pătit si mai învătat, -de ! fusesem doar si în America,- le ziceam:
- Băgati-vă mintile-n cap, v-au trimis părintii să învătati carte, pentru ca fratii nostri să aibă dascăli seriosi, culti si cu frică de Dumnezeu; să n-o pătim si noi ca fratele nostru Geacu de la Liceul Traian, pe care l-au împuscat sub dealul de la Simian".
Încă din clasa a V-a, la serbarea din sala de gimnastică, arhiplină cu elita craioveană, eu am vorbit despre „Obiceiurile românilor timoceni de Pasti". Am învătat pe de rost discursul si am vorbit liber fără să mă încurc. Recitam si poezii, însă nu-1 întreceam pe colegul meu Iancu Scutasu, pe care-1 înfiase profesorul de teatru si dictiune, Comănescu zis Burtă mare. Profesorul de desen, Untu, m-a numit dintr-a V-a sef peste sala de desen, unde-i primeam pe cei dintr-a VII-a si a VIII-a să învete pentru bacalaureat. Nu primeam pe oricine, ci numai pe cei seriosi care învătau bine si se interesau de românii din Timoc si de aromâni. Tare-mi plăcea de acestia !
Profesorul Untu, de Crăciun si de Anul Nou, ne chema să fim împreună la via lui de pe deal, unde avea o casă cu pivnită în mijlocul viei, la vreo patru-cinci kilometri de Craiova. Acolo rămâneam în vacante noi cei din Serbia si Bulgaria, deoarece cei din Grecia si Albania mergeau acasă la părinti. Pe acolo românii macedoneni aveau licee, scoli primare, comerciale si biserici cu preoti români din tară sau autohtoni.
- Dumneavoastră nu plecati în vacante acasă?
- Uneori, da. Dar plecările noastre erau cu peripetii. În clasa a III-a de liceu mă aflam la Drobeta Turnu-Severin, la Liceul „Traian", pe când Nicolae Iorga era ministru al învătământului. Când venea vacanta, noi românii de peste hotare trebuia să mergem în tabără la Brasov, Curtea de Arges sau în Dobrogea într-un sat lângă Turtucaia, făcut de români timoceni de prin părtile Vidinului. Pe vremea aceea director al liceului era Bărcăcilă, zis Leu. Avea o figură de leu, dar era un om fermecător, profesor de latină, căruia în anul acela îi murise sotia si rămăsese numai cu Sanda, fiica lui, si ea elevă la Liceul de fete din Severin. Ei bine, în acel an nu s-au mai tinut „colonii de vară" cu timocenii si macedonenii. Aromânii din Albania s-au dus acasă si am rămas la internat numai noi, copiii timoceni din Bulgaria si Serbia, care trecuserăm Dunărea clandestin, deoarece refuzau să ne dea pasapoarte. Trecuseră vreo nouă zile, iar eu, spre deosebire de colegii mei consăteni Boris Pasnică si Sava Raboveanu, nu mai aveam răbdare si plângeam de dorul părintilor, fratilor, dar si a satului si de ce nu, poate si de dorul Bărzuicăi, iada mea fermecată, care m-a însotit „în aventura din America".
- Si ce ati făcut, ati fugit acasă ?
- Si da si nu ! Era o zi de joi, asa mi se pare. Am coborât si m-am dus la comisariat. Am dat peste comisarul Pârvulescu, i-am povestit aproape plângând care este soarta noastră, că vrem să ne vedem părintii si fratii. Comisarul m-a ascultat, m-a mângâiat si mi-a zis:
-„Vreti să plecati astăzi acasă?"
I-am răspuns că vrem.
-„Atunci, fugiti si cereti de la director certificatul de nastere si la ora două după amiază să fiti aici că vă urc eu pe vaporul sârbesc Misici, că-1 cunosc pe căpitan. Dacă nu puteti trece la toamnă Dunărea cu albiile, trimiteti-mi vorbă că vin si vă iau de la Kladova cu barca".
Directorul Bărcăcilă ne-a dat câte o sută de lei si actul cerut. Căpitanul ne-a pus cu geamantanele noastre lângă sala masinilor, cerându-ne să nu ne miscăm de acolo. Ajunsi la Prahova în port ne-a dat pe mâna unui sef de politie roscovan ca un rac. Când a văzut că venim de la Severin, de la un liceu românesc, a izbucnit, a făcut spume la gură urlând si amenintîndu-ne, încât, noi cei trei credeam că-i va iesi sufletul de atâtea urlete. Atâta mânie încă nu mai pomenisem.
Eu, care cunosteam ceva mai bine limba sârbă si aveam si ceva notiuni din „Instructia civică" despre societatea civilă si individ, ca nu cumva să moară din cauza noastră, l-am oprit din lătrat:
-„Domnule sef, opriti-vă ca să nu vă fie rău, că uite de dorul acestui pământ am venit. Aici ne-am născut, aici vrem să murim si nu înteleg ce vedeti rău în asta!
-,,0 să vă bag la închisoare, mi-a răspuns, să putreziti acolo, că în loc să mergeti la Negotin la gimnaziu, v-ati dus în Rumania, fără acte, fără drept".
Ne-a arestat si ne-a dat pe mâna unui jandarm cu barbă lungă si o puscă ce-i ajungea până la nas. Acesta ne-a poruncit să stăm jos si să nu încercăm ceva că are ordin să ne ducă la închisoarea din Negotin si dacă fugim să ne împuste. L-am rugat să mă lase să cumpăr o „dopâsnita" (carte postală) să scriem părintilor să vină joi cu mâncare la „turmă". M-a lăsat de am cumpărat dopâsnita, am urcat în tren si i-am dictat scrisoarea, ca unul cu mai multă experientă, vorba ceea, fusesem în America. Tin minte că i-am scris lui mos Florea, tatăl lui Sava, fiindcă-1 stiam om bun si nu aspru ca tatăl meu sau al lui Boris. I-am scris:
„Tată Florea,
Uite, ne-a apucat dorul de voi si am venit să vă vedem. Credem că vă bucurati văzându-ne după aproape trei ani. Dar uite, ne-a găsit politia vinovati că am trecut clandestin în Rumania să învătăm carte la scoală românească si lor nu le place. Vor să ne înfunde de tot, tare ne urăsc, urlă la noi ca la lupi. Da noi vă rugăm să veniti joia viitoare la turmă la Negotin cu trăisti cu mâncare, că atunci vin muierile cu mâncare la bărbati să le ajungă o săptămână. Si să ne iertati că v-am făcut necazuri în loc de bucurii. Numai să nu uitati de joi, ziua când se aduce mâncare osânditilor.
Sava, Boris si Cristea".

Când am ajuns în centrul orasului în fata noastră ne-a iesit un bragagiu cu butoiu-n spinare care vindea „dulce reci" (bragă).
-„Măăă, voi sunteti de la Liceul Traian?" ne-a întrebat.
-„Da!" - i-am zis.
Mă văzuse pe mine în uniformă de elev, pe când colegii mei erau îmbrăcati cu alte haine, găsite prin podul de la internat, aruncate de copiii bogătasilor. Am profitat de împrejurare, am luat cartea postală si i-am dat-o într-o clipă fără să vadă ceferistul care făcea pe temnicerul.
-,,Pune-o la cutie", i-am soptit.
Apoi ne-a povestit că el a vândut braga la Severin, făcându-ne semne că a pus cartea la cutie. Am ajuns la închisoare, unde temnicerul ne-a aruncat într-o cameră primitivă, cu o singură usă si fără nici o fereastră. Nu existau paturi, se dormea pe paie, iar pe pereti misunau purecii. N-am mai putut răbda si i-am zis temnicerului:
- „Domnule, eu îmi vărs matele, nu pot suferi închisoarea si mai ales atâtia pureci. Uite, legati-mă de mărul ăla din curte, dacă vă e frică să nu fug".
M-a lăsat si am dormit rezimat de măr în noaptea aceea. Ghinionul meu, că pe la mijlocul noptii a început să plouă năpraznic de m-a udat până la piele.
Vrând-nevrând, i-am cerut temnicerului să mă ducă îndărăt că sunt ud si vreau să mă schimb.
După un timp a venit tata Florea, si sub cuvânt că nu ne mai ducem la scoli românesti, ne-au eliberat. Am ajuns la moară. Tatăl lui Săvăstache era chiar la moară si când ne-a văzut s-a făcut pământiu si ne-azis:
-„Cine v-a pus să veniti, voi nu stiti că puii care zboară din cuibar nu se mai întorc niciodată îndărăt?"
Noi nu am dat importantă zicalei si am dat fuga în sat de i-am văzut pe ai nostri. Erau la muncă, în vie.
- Si mai departe cum a fost?
- Nicicum. Am stat până toamna, când iar ne-am întors la Severin, de unde am cele mai frumoase amintiri ale vietii mele. De altfel, după cum vedeti, tot aici mă trage ata, pe locurile unde am copilărit, unde am crescut la scoala românească, unde mi-am făcut prieteni aromâni, bulgari, sârbi, greci, basarabeni.
Aici am învătat ce înseamnă să fii român cu adevărat, aici am aflat cine suntem noi cei din Timocul sârbesc sau bulgăresc; aici am aflat că suntem de acelasi neam, că avem aceleasi balade, cântece, obiceiuri si traditii de Crăciun si de Pasti. Aici am învătat să mă lupt pentru neamul meu românesc din Timoc, aici am învătat să trăiesc si să iubesc neamul si limba noastră strămosească. Aici voi trăi si probabil tot pe acest pământ românesc o să trec în nefiintă.

ASA A FOST ÎNCEPUTUL ...
Vă mai amintiti?
Era o zi frumoasă, cu un soare cald de toamnă, care acum se lăsa spre asfintit, cu un vânt care deabia adia, mângâind frunzele arămii ale castanilor care străjuiau de-o parte si de alta drumul ce ne călăuzea pasii spre o clădire maiestuasă care adăpostea între zidurile ei istoria locului.
Dunărea, care stătuse martoră la povestirile lui nenea Sandu, curgea acum, parcă mai tumultoasă, să ducă povestea românului timoceam mai departe...
Aici cunoscusem un român care purta cu el amintirea unui întreg neam de români timoceni, năpăstuiti de-a lungul vremii de răutatea si ignoranta istoriei, el însusi timocean si trăitor al acelor vremuri.
Am cunoscut un român între români, care nu s-a oprit la amintirile copilăriei, ci printr-o muncă fără preget, a reînfiintat Astra Română pentru Românii de Pretutindeni, pentru Banat si Portile de Fier ca pe o institutie la care an de an, în octombrie, alti si alti români vin de prin toate colturile lumii, dar mai ales din Timoc, să se cunoască, să se împrietenească sau să se revadă după ani, în spiritul timocean tinut viu de un om, un simplu om, cu suflet de copil, care s-a numit Cristea Sandu Timoc.
Sub semnul spiritului timocean să ne începem pelerinajul în romanitate.

Sfârsit
Cornel Rusu
( Din volumul Pelerin în românitate, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2005)












Cornel Rusu    9/21/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian