Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Europa de ieri - Identitatea culturală europeană si Vechiul Testament

Astăzi, din ce în ce mai mult si mai aprins, se dezbate ideea unei „identităti europene”, a unei „culturi europene”. Sunt tot mai multe pasiuni dezlăntuite, unii negând, altii afirmând această identitate aparte, specifică Europei si popoarelor stabilite de peste o mie de ani pe acest continent, cel mai mic dintre toate.
Specialistii consideră că, în lume, există câteva culturi (civilizatii) caracteristice unor grupuri etnice, religioase, sau continente. Lumea însăsi este împărtită în civilizatii, fiecare „civilizatie” având alăturată o „cultură” proprie. Cultura specifică a Europei (din care si noi facem parte) are o istorie care începe o dată cu închegarea Imperiului Roman si s-a construit pe fundatia oferită de Vechiul Testament. În acelasi timp, însăsi notiunea de “Cultură” are semnificatii diferite, adeseori neclare, pentru fiecare dintre cei ce o folosesc.
Identitatea europeană se bazează pe cultura/civilizatia care s-a format în decursul timpului (pornind de la monoteismul iudaic - reprezentat de către Vechiul Testament, civilizatia elenă si dreptul roman), prin schimburile dintre popoarele preexistente si cele care au venit pe continent de-a lungul istoriei. Pe această bază s-a depus strat dupa strat, ajungând la un moment dat să fie o cultură si o civilizatie caracteristice întregului continent.
In acest articol, ne propunem să definim sensul în care va fi utilizată în continuare notiunea de cultură, modul în care s-a format ea în Europa si vom încerca să demonstrăm faptul că Vechiul Testament constituie fundatia pe care s-a format cultura europeană.
Ce este „Cultura” ?
Pentru început, se impune să încercăm să definim ce se întelege prin cuvântul „Cultură”. După DEX, „Cultura” este „Totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire si a institutiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.” (din fr. culture, lat. cultura. Sursa: DEX '98)
In opinia unor autori, cultura si civilizatia sunt sinonime, însă astăzi se consideră (în general) că civilizatia si cultura nu se suprapun. „Cultura” se referă la simboluri si valori transmise social, în timp ce „civilizatia” se referă la organizarea societătii si la partea materială a culturii.
„Cultura constă din modele implicite sau explicite ale comportării si pentru comportare, acumulate si transmise prin simboluri, incluzând si realizarea lor în unelte. Miezul esential al culturii constă din idei traditionale, apărute si selectionate istoric si, în special, din valorile ce li se atribuie” („Antropologia culturii” de Conf. univ. dr. Nicolae Frigioiu)
In acest cuvânt-valiză intră deci „valorile materiale si spirituale” : cunostintele, credintele, artele, dreptul, morala, obiceiurile, ca „modéle implicite sau explicite ale comportării” pe care si le-a însusit omul ca membru al societătii si care au un „miez” format din „idei traditionale, apărute si selectionate istoric”.
Cum s-a format cultura europeană ?
In primele secole ale acestei ere, Europa a fost un teren al migratiilor. Popoare întregi (în fapt, o serie de triburi, numarând câteva zeci sau, cel mult, sute de mii de indivizi) au pornit în bejenie, fie gonite de alte popoare migratoare care i-au împins de la spate, fie în căutare de noi terenuri de vânătoare, păsuni mai grase pentru vitele lor, sau pradă mai bogată în incursiunile lor de jaf. In peregrinările lor, ele au sfârsit prin a se aseza pe un teritoriu unde, amestecându-se cu populatiile autohtone, au creat în decursul secolelor natiunile Europei de astăzi. După crestinarea Europei, începută în anul 313 (Edictul de la Milano), s-a creat, în decursul secolelor, acea identitate unică percepută ca fiind „Europeană”. De altfel, prima formă de „Uniune Europeană” „avant la lettre” a fost creată de Imperiul Roman, care se întindea de la Marea Neagră la Oceanul Atlantic, incluzând Insulele Britanice. El a răspândit pe acest teritoriu filozofia si arta helenistă, iudeo-crestinismul, dreptul roman, impunând o limbă, o monedă si o legislatie unice.
Intr-adevăr, încercând să facem paralela dintre caracteristicile Culturii Europene si coordonatele sale geografice, constatăm că granitele culturale europene (cuprinzând statele reunite astăzi majoritar în Uniunea Europeană) se suprapun aproape perfect teritoriului fostului Imperiu Roman din primele secole ale erei noastre. Poate doar Rusia de azi ar mai putea fi cuprinsă (partial) între granitele culturale europene.
Ca imagine posibilă a formării culturii europene, putem să ne gândim la un con cu vârful în jos, care porneste de la Revelatia Abrahamică. Din punct de vedere istoric, straturile ei pornesc de la acest Big Bang initial, revelatia unui Dumnezeu Unic, cu trei mii de ani în urmă. Peste acest „declic”, se asează Vechiul Testament care constituie „fundatia” culturală, peste care s-au suprapus, în decursul secolelor, cultura greacă (filozofia, arta, matematica, astronomia, etc.), dreptul roman, Noul Testament, samd. Toate aceste elemente, luate împreună, constituie astăzi însăsi baza spirituală a Europei (mai mult sau mai putin) unite. Desigur, fiecare popor european si-a adus contributia, în straturi succesive, la îmbogătirea si la lărgirea culturii comune. Acest tezaur cultural comun face ca toti europenii să poată întelege si să aprecieze similar operele culturale si evenimentele sociale, politice... dacă pricep limba în care sunt produse. In ultimele secole dinaintea erei noastre si în primele de după Cristos, acest „amănunt” nu constituia o problemă, întrucât toti europenii vorbeau latina ! Ba chiar si prin secolul XVII latina încă era limba vorbită de toti oamenii de cultură. Dacă baza culturală este comună, atunci si perceptia lucrărilor de artă, de literatură, este similară. De aceea, având o „cultură europeană”, este mult mai greu pentru un european să „simtă” o operă de artă sau un roman japonez, chinez, sau arab, pt că baza culturală este diferită, reperele culturale nu sunt aceleasi, legile morale si cele penale/civile sunt diferite, binele si răul sunt diferit percepute, etc.
Vechiul Testament, bază a culturii europene
Vechiul Testament a revelat Omului pe Dumnezeu unic, etern, atotputernic si drept, care i-a acordat acestuia dreptul si datoria liberului arbitru. Doar începând cu acest moment, se poate vorbi de Omul Liber si Responsabil, care dispune de propria soartă, stiind însă că si Binele si Răul vor fi răsplătite cu bine sau rău. Abia începând cu acest moment se poate vorbi de clarificarea notiunilor de bine sau rău, de drept sau nedrept, de legal sau nelegal conform unitătilor de măsură culturale europene de azi.
Dar cum ar putea Biblia si, în special, Vechiul Testament să constituie „baza culturală” a Europei? Dacă mai privim o dată definitia culturii, constatăm că în cadrul acstei notiuni se cuprind câteva domenii esentiale ale activitătii umane : stiinta, credintele, artele, dreptul, morala, precum si traditiile si obiceiurile pe care si le-a însusit omul, ca membru al societătii respective. Recitind Vechiul Testament fără idei preconcepute, avem surpriza să găsim în el mult mai mult decât o „carte sfântă”; el este un „summum” al cunostintelor timpului său. In cuprinsul său găsim o serie de precepte, idei, care (aparent) nu au legătură directă cu religia, acoperind domeniile stiintei, istoriei, dreptului, moralei, filozofiei, traditiilor, dar si al artei. Ele nu par a fi necesare într-o strictă teologie, însă sunt definitorii pentru un popor, o cultură si o civilizatie.
Vechiul Testament este, desigur, o lucrare religioasă. In acelasi timp, el este si un compendiu de mai multe părti, fiecare cu un rol bine determinat si care doar împreună dau măsura întreagă a imensei sale valori. Dumnezeu promitând evreilor o Tară (ca teritoriu) si un Stat (ca organizare), le-a dat si toate legile si instructiunile necesare pentru functionarea lor în conditii optime, acoperind toate aspectele care formează o „cultură” si o „civilizatie”.
Astfel, există în Vechiul Testament o parte care astăzi s-ar putea numi o „Constitutie” a viitorului stat al Israelitilor. In ea se prevede împărtirea teritoriului în 12 regiuni (câte una pentru fiecare trib al Israelului), delimitate clar geografic, stabilindu-se si modul de alegere a regilor, a judecătorilor, a preotilor, locul si rolul fiecăruia, modalitatea de „salarizare” a acestora, etc.
Apoi, pentru instituirea unei vieti sociale stabile si reglementate, era necesar un Cod civil. Ca atare, a apărut „codul familiei”, reglementarea căsătoriei si a mostenirilor, legile comerciale si, în acelasi timp, apare si „codul de procedură” civilă, respectiv modalitătile necesare pentru asigurarea unei drepte judecăti.
Alături de acest „Cod civil” apare si un „Cod penal”. Cei ce consideră că legea talionului, „ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” este legea penală a Bibliei, simplifică excesiv problema, confundând principiul măsurilor egale aplicate atât faptei cât si pedepsei, cu un întreg cod complex de legi ce prevăd modalitătile de pedepsire a infractiunilor, începând cu furtul si terminând cu omorul din imprudentă, omorul din culpă, omorul cu premeditare, etc.
Pe lângă legile ce se adresează vietii sociale, era esential să fie formulate legile „spiritului”. Astfel, o parte importantă a Vechiului Testament este formată dintr-un „Cod moral”. El doar începe cu Decalogul, care poate fi considerat ca forma cea mai condensată a legilor morale si este mult mai pe larg comentat în tot cuprinsul Cărtii.
O altă parte importantă a „Cărtii” este un „manual de medicină si de igienă”, asa cum se cunostea în epocă. Sunt instructiuni clare cu privire la regulile de alimentatie, de „purificare” prin spălarea corpului si a hainelor, de recunoastere a bolilor grave (de ex. lepra adevarată fată de lepra falsă), de carantină în cazul unor incertitudini, etc.; chiar si circumcizia poate fi privită ca o procedură medicală pentru evitarea fimozei (patologie destul de răspândită, care se rezolvă si astăzi prin aceleasi metode ca acum trei mii de ani).
Asa cum un popor si un stat nu pot exista fără un trecut consemnat, fără o istorie, nici poporul iudeu nu putea să-si făurească viitorul fără propria sa istorie. Ca atare, o parte importantă a Vechiului Testament devine un adevărat curs de istorie. Acesta se poate identifica în special în „Impărati”, „Cronici”, „Geneza”, etc.
Un capitol, poate surprinzător, al Vechiului Testament reprezintă o adevărată „antologie literară”. Pe parcursul lecturii sale găsim adevărate capodopere, pagini de poezie nemuritoare, sau chiar romane. Sunt prea bine cunoscute „Cântarea Cântărilor”, sau „Psalmii lui David”. „Cartea lui Iov” este un poem filosofic, iar „Ecleziastul” este un eseu filozofic. Cât despre „Cartea Esterei”, avem de-a face cu un roman, în acceptiunea modernă a cuvântului.
Nu se poate încheia această sumară (si subiectivă) analiză a Vechiului Testament, fără a remarca existenta unui „Mit Fondator”. Aceasta este o parte esentială care defineste însăsi substanta monoteismului iudeo-crestin, filozofia sa si regulile sale procedurale.
Vechiul Testament acoperă deci toate aspectele teoretice si practice ale vietii, începând cu obligatia ca toti copiii să învete să citească „Cartea” (impunând astfel obligatia alfabetizării întregii populatii), pune baza organizării statale, a justitiei, medicinei, literaturii, filozofiei (europene), etc. Intrega cultură europeană s-a construit pe această fundatie.
Citind „Ecleziastul”, acest text de circa 2000 de ani, fără să vrem, ne vin în minte vorbele celui care ilustrează, prin el însusi, întreaga cultură română, Mihai Eminescu:
„Vreme trece, vreme vine,
Toate’s vechi si nouă toate,
Ce e rău si ce e bine,
Tu te’ntreabă si socoate,
Nu spera si nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece,
De te’ndeamnă, de te chiamă,
Tu rămâi la toate rece...”
Aceste versuri ne întorc dintr-o dată în timp, la Regele Solomon, care spunea: „ce a fost, va mai fi, si ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare”... „mi-am pus inima să cercetez si să adâncesc cu întelepciune tot ce se întâmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor”, ”dar am văzut tot ce este supt soare; si iată că totul este desertăciune si goană după vânt". Iată cum două mii de ani nu despart, ci leagă două mari spirite care reprezintă însăsi „Cultura Europeană” asa cum s-a format ea, păstrându-si esenta nealterată de trecerea vremii.
In răstimp de secole, în Europa s-a format o cultură si o civilizatie alături de, si uneori în opozitie cu alte culturi/civilizatii cu care a intrat în contact sau în confruntare ca urmare a evolutiei firesti a lumii. Dacă această cultură/civilizatie si-a păstrat până astăzi caracterul specific, acest fapt se datorează unei anume izolări de celelalte continente, mentinerea unei oarecare separatii fizice prin granite închise si dificultatea deplasărilor în masă între continente (singura deplasare în masă, de la marile migratii încoace, fiind cea a populatiei rome, undeva prin secolele XIV – XV, din regiunile Indiei spre Europa). Astăzi, prin fenomenul mondializării si usurinta extraordinară a deplasărilor în masă, pe distante mari, situatia se schimbă radical, iar Europa este pusă în fata unor provocări la care încă nu se stie dacă si cum va putea răspunde.
Pornind de la aceste premise, în articolele următoare, se va putea discuta despre situatia prezentă a culturii europene si se va pune întrebarea evolutiei ei posibile în următorii ani. Intrebarea este extrem de importantă, pentru că de răspunsul la ea va depinde supravietuirea culturală a Europei, asa cum o cunoastem si asa cum ne simtim în consonantă cu ea.







Gheorghe Grun    9/20/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian