Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Rezonante - Nică

Unchiul Nică, cioban din Poiana Sibiului, a împlinit 80 de ani. Este unul dintre cei rămasi în sat si singurul frate al mamei. El duce numele de familie mai departe. Mă întrebasem ce să îi fi făcut cadou de ziua dânsului. Până la urmă am hotărât să îi trimit cartea “Departe detara cu Dor”, mai ales că avea un mic capitol despre Poiana Sibiului. Stătusem să mă întreb dacă asa un cadou îl poate bucura, dar din cauza distantei mi-a fost greu sa mă gândesc la orice altceva... Uitasem complet de carte când mă sună mama, entuziasmată, să-mi spună că a vorbit cu Oara, cumnata ei, sotia lui Nică. "Tulai, Lenuto, îi spusese Oara, mândră carte ne-a trimis Milena. A citit-o si Nică. Citea si plângea. De ce plângea? Păi, la amintirea mamei-mari, cum era dânsa îmbrăcată de sărbătoare în costum românesc. Am citit si eu cartea si am plâns de numa..."

M-am întrebat de multe ori de ce citesc ei oare această carte? Doar sunt atâtea cărti pe lume, de ce să o citească pe aceasta? Sunt atâtea care le sunt relevante chiar lor, poienarilor, printre care Plecarea Vlasinilor, după care s-a făcut si o ecranizare... Nică, rămas tot pe Vlasin, n-are de gând să plece. Continuă să ridice acolo, casă lăngă casă. Mai jos de unde stătea mama-mare fusese construită demult casa lui, a singurului băiat, dintr-o familie cu multe fete... Mai sus de casa mamei mari, era casa băiatului lui Nică si si mai sus a nepotului lui Nică. Zid în zid, casele stau ca suratele la joc, la toartă, parcă... De la înăltimea pantei Vlasinului, cei ce ies la poartă au o vedere de jur împrejur... văd până spre centrul satului, la Vadu, dar si în depărtare, spre delnite. Tot de acolo se văd brazii Ghilghiului...

Mama mă sunase să-mi spună despre această conversatie, avută acum prin mijloace moderne...Discutiile pe skype cu surorile de la Sibiu sunt balsam de suflet pentru dânsa. Ecranul calculatorului ei are in permanentă imaginea podisului Transilvaniei, la picioarele muntilor în care a copilărit. Este imaginea văzută din cimitirul din Deal al Poienii. O imagine pe care si eu o port în memorie; am amintirea unui cal scuturându-si coama pe coasta aceea, de unde se vedea podisul Transilvaniei în lumina apusului de soare...

Mama respiră si trăieste cu speranta unei convorbiri cu surorile ei de la Poiana. Pentru dânsa nimic nu e mai important decăt ce spune sau crede lumea de acolo. Uneori trebuie să asculti cu urechea la pământ să afli ce se mai spune, cine ce mai face. Desi gura lumii e slobodă, orice vorbă se ia în serios si se monitorizează cu atentie, asa că orice veste de la Poiana este primită cu toată atentia. În plus, părerile cumnatei, sotia singurului frate, e de luat în seamă. Mama n-a acordat prea multă atentie altor cuvinte critice ca urmare a aparitiei cărtii... Ei, criticii, n-au decât să scrie ce-or vrea, mamei nici că-i pasă. Pentru mama validarea ultimă, supremă, este impresia pe care o lasă cartea acasă, la Poiana, iar acum simte că îsi poate umfla pieptul ca un cozonac. Pentru dânsa aceasta fusese proba de foc si cea mai importantă. Este astfel bucuroasă să afle despre carte că a fost bine primită, exact acolo unde contează!

Ultima fotografie a lui Oara si Nică îi arată pe ei amândoi, la fel cum erau ei acum 10 ani, sau 20, sau 30, sau 40, sau mai mult. Tot zâmbitori, tot faini. Asa cum îi stiu de totdeauna. Desi lumea întreagă se schimbă în jurul lor, ei continuă să fie ce au fost de mii de ani încoace.

"Tu, Lenuto, spune Oara, ce mai suntem si noi..."
Oare ce suntem? Fiinte trecătoare?... Desi am părea că suntem doar frunze în vânt, Nică si Oara ne demonstrează contrariul, ba chiar ne învată unde ne sunt rădăcinile. Înfipte adânc acolo, în Vlasinul de unde nu se pleacă, indiferent ce vânt ne poartă si pe unde...


Toronto - On





Milena Munteanu    9/9/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian