Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


,,N-a fost să fie”, autor Boris David – Editura Muşatinia

Şansa şi bucuria de a întâlni un om ales – Boris David – cu realizări exemplare în plan profesional şi un inspirat poet, o asemăn unui curcubeu ivit după furtunile vremii care ne dă încă speranţă în oameni…

Refugiat din Basarabia sudică, petrece anii tinereţii la Oradea, iar studenţia la Timişoara, unde o întâlneşte pe cea care va fi aleasa inimii sale – Margareta Kruch.
Cariera profesională îi este încununată de succes la Institutul de metale rare din Bucureşti unde realizează mai multe invenţii şi inovaţii.

În plan literar, ineditele experienţe de pe continentul african, unde a lucrat în cercetare geologică, sunt admirabil povestite în volumul Dor de ducă. Rana dorului de Basarabia sfârtecată ne este dezvăluită în romanul Povod; celelalte cărţi ale sale sunt cărţi de poezie, către care se îndrepta mereu, aşa cum singur mărturisea: ,,nu pot să-mi schimb năravul şi caut mereu un pretext care să mă ducă spre poezie…”.

Un suflet visător, sensibil, în căutarea frumosului şi oamenilor de caracter, aşa rămâne pentru mine Boris David, mereu îndrăgostit de cuvântul scris, care înnobilează caractere, singurul adevăr temeinic al lumii.

Un suflet cald, care te primea cu gratie si echilibru în universul său, fără a pretinde să-i întorci gestul. Si nu puteai intra întinat, pentru că emana puritate, onestitate, sinceritate…
Un suflet blând, care a trăit intens fiecare secundă, fiecare eveniment, arzând cu toată fiinta şi îndemnându-i parcă pe cei din preajma-i să facă la fel…
Un suflet deosebit, plin de doruri si frământări pe care atât de sublim le-a pus în cuvânt pentru noi, pentru cei ce vor veni, pentru cei ce stiu si simt vibratia sufletului în cuvântul scris…
„În sufletele mari viata bate ca valurile în stâncă, si cei mai multi înteleg din ele numai nisipul ce cade” spunea atât de frumos Nicolae Iorga.

A fost o bucurie pentru ochii sufletului meu să admir sculptura valului pe stânca Boris si o mângâiere divină pentru tălpile sufletului să calc nisipul pretios al operei sale…
Personalitate remarcabilă, generos în trăiri si actiuni, aspru cu sine si îngăduitor cu cei din jur, oază de bine, de dragoste sinceră, de prietenie adevărată – asa era omul Boris.

A fost prieten cu timpul care i-a oferit bucurii, tristeti, iubire, doruri, dezamăgiri, dar mai ales vremea să trăiască toate acestea. Greutătile le-a privit ca pe obstacole temporare, iar speranta a păstrat-o întotdeauna pentru un mâine mai bun.
Aşa cum remarca şi bucovineanca poetă Mariana Gurza ,,Boris David, nu poate să fie uitat!

Cărtile si descoperirile sale unice îl vor situa pe Basarabean alături de românii de frunte. Modestia si demnitatea lui sunt remarcabile. S-a pregătit pentru viată, în felul său optimist, pentru a nu ceda disperării în fata nereusitelor si a continua senin drumul omului încrezător în destinul său.
Pentru el ”nereusita” era trecut, iar visul Dorului era viitorul de neoprit… Avea un simt al umorului dezarmant. Unchiul Alex îl învătase multe…”

Cartea de faţă ne destăinuie amintiri din viaţa sa, trăită exemplar alături de iubita sa soţie, Margareta, fiind şi – de ce nu? – o frescă a vieţii sociale din anii comunismului.
Volumul apare postum, la împlinirea unui an de la plecarea lui Boris în eternitate, ca un modest omagiu adus unui prieten de suflet, aşa cum a fost Boris pentru mine…

Dumnezeu să te aibă în paza sa, prietene drag Boris!






Emilia Ţuţuianu    9/1/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian