Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cateva zile in Amsterdam - august 2016

Joi, 4 august

Azi este ziua plecarii mele din Bucuresti.
Au venit deja prietenii sa ma conduca la aeroport. Dis de dimineata am mai dat o raita prin casa, sa vad daca nu am uitat ceva, apoi am inchis cu chiu cu vai geamantanul. Speranta mea era sa nu fi depasit 20 kg.
Am ajuns destul de bine la aeroportul Coanda, din Bucuresti. M-am orientat si am obtinut boarding pass la masina, asa ca atunci cand s-au deschs ghiseele am fost printre primii calatori care au dat bagajul la cala.
M-am indreptat catre gate 11, care nu era la capatul aeroportului ca alta data. Zburam cu compania KLM; se pleca la 13:55 si urma sa ajungem la Amsterdam la 15:55. In avion am avut un loc bun: locul 7f pe care mi-l rezervasem din februarie, asa ca am putut citi si gandi la vizita mea ulterioara cat si la cea ce incepea chiar azi in Amsterdam.

Amsterdamul, supranumit si “Venetia Nordului”, si-a inceput viata la confluenta dintre raul Amstel si IJ. In anul 1222 a inceput constructia de diguri pentru desecarea mlastinilor si a castiga pamant arabil si pentru constructia de locuinte. In 1420 incep sa se deseneze canalelele ce le vedem azi.
Ecluzele si digurile vin sa completeze tesatura orasului.
Orasul s-a dezvoltat mult incepand cu anul 1586 cand arh. Hendrick Jacobzoon Staets a fost insarcinat cu executia proiectului de constructie urbana a orasului, cu adancirea canalului Singel si saparea celor trei importante canale: Herengracht, Keizersgracht si Prinsengracht. Lucrarea a fost terminata in 1612.
Aceasta lucrare de mari proportii chiar si in timpurile moderne, a fost finantata de bogatii negustori si meseriasi din toate provinciile tarii. In 1615 populatia orasului se dublase deja. Aceasta perioada de timp este numita “Epoca de Aur”.
A doua etapa importanta in dezvoltarea orasului a inceput in 1662 cand cele patru canale au fost extinse. Populatia orasului a ajuns la 220000 de locuitori si s-a trecut la lotificare. Loturile privind spre canalul Herengracht au devenit cele mai scumpe si cele mai cautate.
S-a construit zidul inconjurator al orasului cu cele 26 de bastioane - fiecare cu moara sa de vant si cinci porti spre fiecare dintre localitatile vecine Amsterdamului. Moara De Gooyen care se vede in zare, la iesirea din Muzeul Maritim (area Oosterdok), dateaza din sec 18.

Timpul a trecut si iata ca suntem gata de aterizare pe aeroportul Schiphol, din apropierea orasului Amsterdam. Schiphol inseamna adapost pentru nave. Aeroportul sta pe fundul unui vechi lac secat, Haarlem Lake, la 4.5 m sub nivelul marii. Circulatia pe acest aeroport este intensa: cca 58,2 milioane pasageri pe an in 2015.

Am recuperat repede bagajul si am iesit la platforma sapte, unde tocmai se pregatea de plecare un microbuz; era chiar al meu. Am urcat alaturi de alte cateva persoane si am pornit catre oras. S-a mers foarte incet, ocolind, stand la stopuri; am facut aproape o ora pana la hotelul meu. Soferul era un tip foarte tipicar - intr-una cerceta foile de drum si potrivea GPS-ul.
La hotel mi-am luat in primire camera mea veche de la etajul intai si dupa o scurta odihna, am instalat laptopul intrand pe wifi-ul hotelului, am trimis e-mailuri anuntandu-mi familia si prietenii ca am ajuns cu bine. Pe la 6:30 am iesit sa ma plimb prin oras.

Pasii m-au dus in Leidse Plein. Aici se afla superba cladire American Hotel - fericita combinatie de stiluri Art Nouveau si Amsterdam School, proiectata de arhitectii Willem Kromhout si C.S. Jansen. Cafeneaua hotelului este si ea mobilata in stil Art Deco si are lampi Tiffany.
Tot in aceasta piata se afla Stadsschouwburg (Teatrul Municipal), cladire de stil neo-renastere din 1894, cu faimosul balcon din care au vorbit jucatori ai echipei de fotbal Ajax, cu ocazia unei majore victorii a echipei.
Strada Leidsestraat care pleaca din aceasta piata, este foarte circulata si plina de magazine, restaurante “fast food”, patiserii, buticuri de suveniruri, de lenjerie si multe altele.
Din nefericire accesul in aceasta piata din directia hotelului meu este destul de dificil datorita faptului ca podul peste canalul Singelgracht este in renovare.
M-am asezat pe terasa restaurantului situat chiar pe malul canalului Singelgracht; "De vier pilaren" este specializat in panekakes si clatite; mi s-a adus o bere. Dupa un timp a sosit si clatita foarte speciala, comandata de mine: o placinta mare cat o farfurie intinsa, ornata cu rondele de mar aproape crud, pudrata cu scortisoara si alte mirodenii din Indiile de Est. M-am luptat vitejeste cu ea pana am dovedit-o. As mai fi stat pe aceasta terasa, dar aveam de revazut orasul.
Am luat-o spre stanga, am traversat Stadoutderskade si iata-ma in Vondel Park.

Parcul Vondel, o adevarata oaza de verdeata ce face parte din centura verde a orasului, este situat nu departe de Museumplein. Inceputurile lui dateaza din 1864, cand D.J. Zocher l-a desenat. Fiul lui, L.P. Zocher l-a extins si adaptat in stil de gradina engleza. Nieuwe Park, numele lui initial s-a schimbat in Vondel, dupa Joost van den Vondel, marele poet olandez a carui statuie ne intampina la intrare.
Suprafata lui este de 48 ha si cuprinde lacuri sinuase, luminisuri de poveste, cca 120 varietati de copaci - unii foarte rari, alei pietonale si pentru biciclete, o arena-chiosc ce dateaza de la inceputul secolului trecut. Un pavilion construit in 1881 adaposteste muzeul filmului.
In 1970, martor al miscarii hipiste, parcul a devenint un vast dormitor in aer liber.
Iarna au loc aici intreceri sportive pe gheata lacurilor. Vara, concerte si festivitati de tot felul invioreaza parcul. Zona in care este situat parcul aminteste de cartierul Chelsea din Londra.

Nu prea mi-a tihnit plimbarea caci este plin de biciclete: ele umbla pe alei si pietonii pe pietre si prin nisip, cat si pe iarba. M-am asezat pe o banca. Din copaci se aud tipete ca de cotofene; pasari se alearga prin vazduh, niste papagali mari, verzi, cu ciocuri rosii. Popositi intr-un pom din apropierea mea, ciugulesc cu pofta mugurii tineri. Din cand in cand zboara la alt pom adresandu-se unul altuia cu tipete ascutite. Fac curse intre pomii batrani ce strajuiesc alea; nu le pasa de oamenii ce-si exerseaza si ei activitatile lor pe sub copaci. Pasarile imi amintesc de cardinalii nostri rosii, despre care am crezut ca sunt scapati din vreo colivie. De obicei tarile reci nu au pasari cu penajul viu colorat.

M-am amuzat urmarind sase fete foarte tinere, care venisera pe biciclete, poposisera langa lac si isi faceau acum poze de grup.
Parul in vant, canadienele aruncate pe iarba, unele in maieuri, altele cu bluze foarte lejere, de vara, s-au zbenguit in voie fara ca nimeni sa le bage in seama.
Dupa plecarea fetelor, a aparut o egreta gri-bleu, pe malul lacului din fata mea. Sa fi fost aceeasi de acum cativa ani, intalnita tot in acest parc? A masurat malul cu pasul ei mandru, apoi s-a oprit sa asculte; urmarea ceva in apa si…tac, s-a repezit de pe mal, si dintr-un balans de gat, fara a-si uda picioarele, a pescuit ceva. Apoi si-a continuat majestuoasa drumul.
Ce frumoasa e! nu am stiut ca are un desen pe partea din fata a gatului, un rand de romburi alungite ce se leaga pe verticala.

Am urcat scarile ce duceau in Van Baerlestraat, pe langa podul Constantijn Huygensstraat si am luat-o catre hotel pe linia tramvaiului 3. In drumul meu am facut multime de poze, desi era ora 8 si lumina incepuse sa se stinga.

vineri, 5 august
Nici sa deschid geamantanul nu am avut timp ieri. Programul de vizite si plimbari prin oras nu era facut nici el. Totusi nu m-am ridicat din pat pana la 7. La 7:30 m-am dus in sala de mese caci incepea sa se serveasca micul dejun. Mesele erau frumos aranjate.
Flori de toate culorile, cercelusi si petunii atarnau in veranda, iar pe mese tronau orhidee in ghivece mari de sticla transparenta. Cafeaua era gata, mi-am luat-o si mi-am pus si niste felii de sunca si de cascaval pe o farfurie. Mi-am facut un sandwich pe care l-am luat cu mine, o banana si o a doua ceasca de cafea si am suit in camera. Pe cand beam cafeaua, mi-am intocmit itinerariul pe doua zile. Urma sa cumpar un abonament pe mijloacele de transport in comun pe 3-4 zile.
Aveam in plan Hermitajul dimineata si Rijksmuseum dupa amiaza. M-am indreptat mai intai catre centrul orasului. La Dam aveam de vizitat biserica noua, palatal regal, muzeul M-me Tussaud.
Palatul Regal (Koninkijk Paleis) construit intre 1648 si 1662 dupa desenele arh. Jacob van Campe, are 80m x 56m si se odihneste pe 13659 piloti din lemn. In 1808 cladirea a fost distrusa partial de un incendiu. Louis Bonaparte o reconstruieste si face din ea Palat Regal. Regina Beatrix vine sa locuiasca aici cand este in vizita in Amsterdam.
Nu am vizitat palatul pentruca nu erau deschise publicului toate salile promise.

Pe partea dreapta a pietei se gaseste impozanta Biserica Nieuwe Kerk, un fel de Westminster Abbey pentru olandezi. Aici au avut loc incoronarea reginelor Wilhelmina (1898), Juliana (1948), Beatrix (1980). Aceasta se deschidea abia la 11.
Mai tarziu cand am revenit din oras, am vazut ca era plina de panouri si de compartimente comerciale, care impiedica vizitatorul sa aiba o privire generala a monumentului.
Vis-a-vis de aceasta este Muzeul Madame Tussaud, unde nu am intrat din cauza lungii cozi de asteptare.
Fata in fata cu Palatul Regal, se afla Monumentul National ridicat in 1956 in memoria victimelor celui de al doilea razboi mondial. Obeliscul din alabastru inalt de 22 m a fost sculptat de John Raedecker. La interior se afla esantioane de pamant din cele 12 provincii ale Olandei.

In jos pe Damrak – stada comerciala si turistica veche din sec 13, am ajuns in Beursplein (Piata Untarilor) dominata de cladirea din caramida rosie, fostul Stock Exchange pana in 1984. Ridicata in 1903 dupa planurile lui Hendrik Petrus Berlage, cladirea lunga de 141 m, foloseste 9 milioane de caramizi si 4880 de piloni; Exchange Hall are o suprafata de 1665mp. Cladirea are un turn cu ceas inalt de 39 m. Am intrat sa intreb de o eventuala vizita si am aflat ca vizita pe luna aceasta avusese loc déjŕ.
Mi-am continuat plimbarea pana la gara, intrand din cand in cand in magazinele de suveniruri. Am intrat si la agentia de voiaj unde va trebui luni sa ma prezint pentru excursia retinuta la Delf, Haga, Madurodam.

Am mers la Sf. Nicolae, splendida biserica din zona; nu deschidea decat la 12:30, asa ca am iesit pe niste strazi la Universitate, prin curtea careia taind am ajuns la muzeul de arheologie Allard Pierson, pe care l-am vizitat.
Sunt prezentate viata si activitatea profesionala a unor arheologi de renume, ca englezul Flinders Petrie (1853-1942) care a lucrat in Egipt aproape 50 de ani si a facilitat achizitia a cca 350 de piese arheologice de catre Scheurleer museum in Haga; Emilie Haspels (1894-1980) arheoloaga cu care se mandreste Academia Olandeza si care a intreprins sapaturi in Orient, Egipt si Turcia, precum si succesorul sau, Jaap Hemelrijk, care i-a fost asitent in sapaturile din Turcia din 1953.

Am avut sansa sa vizitez si o extrem de interesanta expozitie intitulata "Arabs in the West 1600-1700", care prezenta carti rare si manuscrise vechi aduse in Olanda de calatori renumiti ce au contribuit la studiul limbilor arabe in universitatile olandeze.
Deasemenea am vizitat si o curioasa expunere numita "Out of the box", care prin exemple adesea controversate, de desene, colaje, fotografii si sculpturi, ne calauzeste in domenii ale artelor cat si stiintelor exacte, fortandu-ne sa gandim altfel - out of the box - sa lasam preconceptiile deoparte.
La iesire, incercand sa ajung la Hermitaj Museum, am gresit directia si am ajuns din nou in marea piata Dam.
In spatele Palatului Regal se gaseste Magna Plaza, cladire desenata de C.G. Peters in 1899 pentru a fi Oficiu Postal Central. De aici numele achizitionat de stilul arhitectural “gotic postal”. 4560 piloti de lemn sustin eleganta cladire care in 1992 devine complex de magazine de lux. Modernizata cu scari rulante si pardoseli de marmura, cladirea este un exemplu pozitiv de imbinare a stilurilor de arhitectura.
Urmand tramvaiul 13 ce coteste pe Raadhuis Straat, dai de magazine asemanatoare celor din Toronto. Poti gasi discuri si cd-uri cu muzica veche si noua; mobila de bucatarie; carti vechi in anticariate; haine si obiecte caznice in magazine indiene. Sunt si mici restaurante cu cateva mese in strada si cu specific oriental, unde poti bea o limonada sau o cafea.

Am ajuns in Wester Markt. Aici se gaseste Westerkerk, cea mai mare biserica protestanta din Olanda, construita intre 1620 si 1631 sub inspectia arh. Peter de Keyser, desenata de tatal lui, Hendrick Keyser. Turnul clopotnitei de 85 m inaltime, are ultimele doua nivele din lemn si poseda 47 de clopote, dintre care, cel ce bate orele, are o greutate de 7 t. In varful turnului troneaza coroana imperiala austriaca, fapt autorizat de Maximilian I. Din 1489, aceasta face parte din blazonul Amsterdamului.
Regasim acest turn in multe schite ale lui Rembrant. In aceasta catedrala sunt ingropati Rembrand (1669) si fiul sau (1668).
Incarcata cu cele cateva cumparaturi ce le facusem la supermarcheul de langa Magna, am continuat pe linia tramvaiului catre casa. Eram tare obosita dar nu am urcat in tramvai.

Acasa am mancat ceva si m-am odihnit. Am iesit dupa amiaza si am luat-o pe jos pe malul canalului meu, Singelgracht pana la Museum Plein sa vizitez Rijksmuseum. Nu l-am gasit deschis desi stiam ca are nocturna vinerea. Puteam vedea prin vitrinele mari ca personalul avea un meeting de lucru. Usile erau blocate si nimeni nu a schitat vreun gest de bun venit.
Am vorbit cu "omul cu ricsa" ce astepta rabdator in partea cealalta a muzeului, catre canal. Era un polonez tanar, care mai spera in intoarcerea lumii catre bine...
Am pornit pe jos in dupa amiaza insorita; pe cer se plimbau cativa nori alergati de vant, grosi si pufosi, adevarate dame ale lui Rembrandt.
Mi-am amintit de o alta plimbare a mea pe strada Nieuwe Spiegelstraat ce se deschdea inaintea mea, cand cu ani in urma am vizitat cartierul antichitatilor Spiegelkwartier.

M-am oprit la o cafenea micuta si m-am asezat la o masa afara. Chelnarita, o mexicana mica si iute, a venit cu o cafea tare, buna, cu o ciocolata mica alaturi...dar a uitat apa.
Pe canal treceau barci; pe strada perechi ce nu se hotarau sa se aseze la vreo masa vecina cu a mea - poate ca numele cafenelei "Le Randez-vous" ii intimida.
Soarele cobora vertiginos pe cladirile din dreapta; mi-am platit cafeau si am plecat. Vream sa mai fac o plimbare pe Nieuwe Spiegelstraat inainte de apusul soarelui.

Sambata, 6 august
M-am trezit pe la 7. Undeva in hotel se auzea apa la dus curgand continuu. Dupa cca jumatate de ora, mi-am dat seama ca era ploaia. Am coborat, am mancat si mi-am baut cafeaua. Era minunat sa fi ramas in casa, sa urmaresc ploaia ce spala acoperisul de sticla, inclinat, al verandei. Am plecat pe ploaie cu tramvaiul 12 pe care l-am luat din capatul celalalt al strazii mele, Const. Huygen Straat. In plan era vizita muzeului de arta moderna Stedelijk. Nu era inca ora zece cand am ajuns. Am asistat la desfasurarea manevrelor de deschidere a usilor securizate cu o seara in urma. Am intrat prin marea usa rotativa care nu voia inca sa ne primeasca; se manifesta intr-un fel absurd, oprindu-se sacadat, facandu-ne sa ne lovim aproape cu fruntea de sticla. Biletul costa 15e, pret unic de bilet pentru adulti. In Amsterdam nu se fac reduceri la muzee pentru seniori.
Cladirea ce dateaza din sec 19, a fost proiectata de arh. Adriaan Willem Weissman iar aripa cea noua, cea prin care am intrat si care se deschide cu un foyer luminos si primitor, a fost adaugata prin 2005, si este desenata de Benthem Crouwel Architects. Stedelijk museum se afla in partea de sud a Museum Plein si se invecineaza cu Van Gogh Museum.

Colectia de arta cuprinde opere moderne de la inceputul sec 20 pana in zilele noastre.
Printre lucrarile ce voiam sa le vad erau cele ale lui Van Gogh, Cezanne, Rouault, Braque, Delauney, cateva acuarele de Picasso. Destul de slab reprezentati erau Malevicz, Monet, Chirico, Giacometti, vanDongen, Duchamp, Matisse. Spre deceptia mea salile Picaso nu erau deschise, se lucra inca la amenajare. Dar am vizitat o interesanta expozitie intitulata "L'ecole d'Amsterdam", care cuprindea tablouri, covoare, mobilier, vitralii, obiecte de uz casnic, bibelouri, toate realizate intre anii 1910 si 1930. Obiectele acestea erau din aceeasi familie cu acelea care, in copilaria mea erau azvarlite in strada pentru a face loc stilului modern in mobilier: caci cine voia sa mai pastreze mobilele bunicii?

Revenirea in forta a miscarii populiste in Europa in ultimii 15 ani, era ilustrata prin exponate ce aduceau la lumina ganduri si preocupari ale omului in legatura cu teme politice sau economice: globalizarea, migratia, somajul, insecuritaea sociala, nevrozele.
O interesanta achizitie este birtul cu figurine de lemn, niste caricaturi ale presupusilor clienti - o copie a vietii pe coasta de vest a Americii. Se putea intra in aceasta mica incapere unde ascultai muzica la acea masina ce mergea cu fise, vedeai sticlele de bauturi pe rafturi, pe jumatate golite, paharele in mana clientilor, dar nu aveai voie sa atingi nimic.

Iesind din muzeu am constatat ca ploaia incetase. Chiar se luminase frumos asa ca am pornit pe linia lui 16 si 24, pe G. Metsusstraat, catre Albert Cuyp Market.
Aceasta piata este de fapt o strada intreaga care expune tot ce vrei, de la mancare pana la tesaturi si obiecte de uz caznic. Imi facusem o lista mintala cu ce as fi vrut sa cumpar, de la racul rosu si mustacios, lung de 60 cm, la pernele umflate si moi ce le prezenta o fata plinuta, tolanita pe ele.

Apoi mi-am continuat drumul catre muzeul Hermitaj, localizat pe canalul principal al orasului, Amstel, nu departe de cladirea Operei si Primaria mare a orasului.
Numele canalului Amstel vine dela raul care a dat si numele orasului: Amstel + Dam = Barajul de pe Amstel.
Printr-o aglomeratie de nedescris, mi-am croit drum pe malul stang al canalului pana la podul Magere Brug, o constructie fragila de lemn ce dateaza dela sfarsitul sec. 17. Cele doua parti ce il constitue se ridica prin basculare mecanica pentru a lasa sa treaca ambarcatiunile. Renovat in multe randuri, podul functioneaza inca. Noaptea este luminat oglindindu-se feeric in apa canalului.
Ecluzele orasului Amsterdam dateaza din sec 18. Cand sunt deschise, ele lasa apa proaspata impinsa de maree sa patrunda pe canale. Acest lucru se intampla cam de patru ori pe saptamana vara si de doua ori iarna. Din 1994 operatia se face automatizat.
Intre 1945 si 1985 o enorma statie de pompare situata pe insula Zeeburg introducea 600 000 m cubi de apa zilnic pe canalele Amsterdamului, apa adusa din lacul Zuiderzee. In 1985 toate casele din oras cu exceptia locuintelor de pe vasele plutitoate, au fost conectate la o retea de canalizare centrala.
Curatirea canalelor se face cu ajutorul a trei masini de dragat; zece vase aduna gunoaiele scapate in ape. Poate ca apa canaleleor nu este potabila, dar cu siguranta este foarte curata.
Am lasat in urma Teatrul Carre, construit in 1887 pentru a gazdui circul Oscar Carre. Azi, in aceasta eleganta cladire, au loc concerte, spectacole de opera si muzichall, ba chiar si reprezentatii de circ.

Muzeul Hermitaj gazduia o expozitie a Caterinei a doua a Rusiei (intrarea 25e; 17,50e daca voiai sa vezi numai pe Caterina). Era aceeasi expozitie ce s-a deschis in 2005 la Galeriile de Arta Ontario, din Toronto.
La intrare primesti o cartela cu care "diamantul" de pe perete de la fiecare grup de exponate este sensibilizat prin atingere si radioul ce il porti cu tine incepe sa povesteasca, sa te initieze. Mi s-a parut foarte civilizat si inteligent acest mod de a informa vizitatorul.

Sunt expuse imprejurarile care au facut prielnica lovitura de stat prin care Caterina a luat puterea din mainile sotului ei Petru III. La patruzeci de ani de la moartea marelui Petru I care a impins tara pe drumul occidentalizarii, Caterina ia franele puterii si se dovedeste un conducator versat in politica si o iubitoare a artelor, o Minerva cum s-a complacut a fi reprezentata de artistii contemporani ei. Caterina va continua cu succes si inspiratie opera de integrare a Rusiei in Europa. Ea insasi o artista, a scris piese de teatru si poezii, aduce la curtea ei oameni de arta si stiinta, printre care amintim pe Voltaire, Diderot, d’Alambert, Leonard Euler.
Caterina II va fi aceea care va reforma administratia in Rusia (1775) si va incuraja recunoastrea Ucrainei si a Crimeii, ducand o perseverenta politica de colonizare a stepelor salbatice din sudul Ucrainei.
Ceremonia incoronarii a fost urmata de o sarbatoare ce s-a desfasurat timp de noua zile la Moscova. Au fost adusi in oras 4000 de actori, saltimbanci si cantareti care au distrat masele de oameni ce participau la aceasta manifestare.

In treburile de stat imparateasa Caterina II s-a sfatuit si bazat pe trei mari prieteni: Contii Alexei si Grigory Orlov si Generalul Potemkin. Alti oameni de prestigiu ce au participat la realizarea Marelui Imperiu Rus sunt: Ivan Betskoi (1704-1795) si Alexei Stroganoff.
Caterina a comandat sau a primit in dar bijuterii, miniaturi si piese de arta din jasper sau pietre semipretioase rusesti, diademe de diamante, ceasuri si pandantive de strasuri.
Bogatia Curtii Ruse se putea compara cu cea a Angliei. Caleasca Romanovilor in aur masiv, care aminteste calestile Reginei Elisabeta II, a fost executata la Paris de Royal Gobelin Manufactory la cererea lui Petru cel Mare, desenata de Milon, iar panourile din lemn ale usilor au fost pictate de Boucher.

Intr-o incapere aparte, deschisa publicului dar pazita de un majordom, se gaseste coroana pe care a purtat-o la incoronare Caterina. Aceasta cantareste 2.3 kg; are 75 de perle, 2500 de diamante si alte 5012 pietre pretioase.
Mantia de brocart de aur este brodata cu cele doua capete de vulturi ale stemei Romanovilor si este impodobita de 4000 de blanite de ermina. Nu departe de impozanta pictura ce ne-o prezinta pe mandra imparateasa, se afla o alta, in care Caterina arboreaza costumul popular al femeilor ruse: ilicul de blana asemanator celui din Moldova noastra si palarioara inalta numita Kokoshnik.
Dupa decesul Caterinei in nov. 1796, Rusia va intra intr-o perioada de stagnare si chiar scurta regresie in timpul domniei lui lui Pavel I (1796-1801), fiul Caterinei care a urmat-o la tron. Cu disparitia Caterinei II se incheie varsta de aur a Imperiului Rus.
As fi vrut sa stau mai mult in muzeul care este frate cu Hermitajul din Leningrad si cu cel din Londra, dar ma chema ziua frumoasa de afara. In Amsterdam nu te simti niciodata multumit de plimbarile pe care le faci, caci este mereu un alt canal sau strada medievala ce te invita sa te lasi ratacit cercetandu-le. Superbe colturi de oras am surprins cu aparatul foto! Chiar ma gandeam cat de dependenta am devenit de acest minuscul obiect.

Ca si in Madrid vara trecuta, am cazut in mijlocul Paradei Gay-ilor. In Amsterdam aceasta sarbatoare are o traditie de cca 20 de ani si este cu totul speciala, caci se desfasoara pe apa. Chiar asa fiind, nu puteai ocoli multimea care se plimba pe malurile canalului Amster, voia sa vada si sa fie vazuta. Barbati tineri si nu atat de tieneri, femei, travesti - eleganti si macheati ostentativ, imbracati sumar sau in costume de epoca in culori vii, se aratau pe acele estrade plutitoare sau, nemaiavand loc in barci, se deplasau in grupuri pe maul canalului; vorbeau, radeau, beau racoritoare. Peste tot erau plasati vanzatori ambulanti ce ofereau foetaje si bauturi la un pret ce escaladase, ajungand de 2-3 ori cel cu o zi in urma.

Pentruca tramvaiele nu mai circulau (voiam sa-l iau pe 9, sa schimb cu 2 care mergea in directia hotelului meu), am ocotit prin Rembrandt Plaine unde este renumitul "targ de purici" al Amsterdamului. Aici vechiturile orasului fusesera scoase la lumina si se vindeau la pret de...antichitati. Unele chiar mi-au facut cu ochiul, dar nu aveam in minte decat faptul ca geamantanul meu atinsese deja greutatea de 23kg, cat aveam dreptul sa iau peste ocean.
Aproape ratacita, obosita si agasata caci ma batea adidasul stang, am luat-o pe Blaubrug (Podul Albastru) urmarind linia tramvaiului 9 pana la Konings Plein, unde am luat pe 5.
Construit in 1883 de Spriner and Greef cu ocazia Expozitiei Internationale, Blaubrug este inspirat se pare de Podul Alexandru III din Paris. Lampile poarta in varf coroana lui Maximilian.
In drum m-am oprit pe o treapta la Mc Donald sa imi oblojesc piciorul. Ce sa vad cand mi-am ridicat ochii? o cladire superba, cu o fatada Art Nouveau si Art Deco in combinatie subtila, sta mandra chiar vis-a-vis. Nu este alta decat cladirea vestitului Teatru Tuschinski. I-am facut poze, desigur.

La Leidse Plein am coborat caci dupa pod, tramvaiul se indrepta catre zona muzeelor. Am venit pe jos la hotel, moarta de oboseala. In sala de mese am luat un pranz tarziu si am urcat in camera cu o bere. Sandwichul cumparat pe strada mi l-am pastrat pentru mai tarziu.
Am incercat sa ma odihnesc, am deschis televizorul pentru a-mi creea un background; zgomotul de afara, vis-a-vis se repara o casa, patrundea si prin ferestrele termopane.

Tocmai se anunta la televizor ca la Bruxeles, un tanar arab, a atacat doua politiste cu o maseta.
In Aleep este mare nenorocire: orasul inchis, se pare ca e in mana organizatiei Isis; trebuie trimis ajutor umanitar.
Am intrat pe internet si am aflat ca teatrul Tuschinski a fost construit in 1921, finantarea fiind facuta de un om de afaceri evreu ceh, caruia ii poarta de altfel si numele. A costat 4 mil de guildens, la acel timp. Prin grija companiei Pathe, s-a pastrat pana in zilele noastre in stare de functionare ca cinematograf de lux, care ne aminteste de epoca de aur a Europei. Arhitectul a fost Hijman Louis de Jong. Sala luxoasa a auditoriului este decorata de Tuschinski in stil Art Deco. Ultima renovare a fost in 2002. Teatrul Tuschinski este faimos si pentru actorii ce s-au urcat pe scena lui: Marlene Dietrich, Edith Piaf. Adesea lumea se refera la el ca Pathe Tuschinski. Cladirea se gaseste in Reguliersbreestraat, 26-28.

Pe seara, am plecat iar la plimbare. Am luat-o in directie opusa, de data asta, spre vest.
Am mers pe Nassaukade, care urmareste canalul meu, cum l-am botezat pe Singelgracht. In colt am observat o cladire mare, impozanta, care este sectia de politie.
Am traversat canalul si am mers pe strada Elandsgracht in sus pana la canalul Prinsengracht. Era tare aglomerata zona. Grupuri de oameni stateau intr-un parculet, altii pe la mese la restaurante. Era o seara de intalniri, de socializare; era ultima seara a sarbatorii gay-ilor. Ma simteam iesita din peisaj in mijlocul acestor tineri care petreceau, oriunde te uitai.
Am urmarit un pic canalul si ambarcatiunile ce pluteau vesele pe el. Am intrat apoi pe prima strada la dreapta. Era liniste aici. Case elegante cu mici gradini bine ingrijite si perdele de plante agatatoare ce se revarsau peste gardurile de caramida ale intrarilor, stateau pajnice la locul lor.
M-am intors pe Elandsgracht si am intrat intr-un supermarche sa-mi fac provizii pentru seara si a doua zi.

duminica, 7 august
Zi intunecata, picura. Am plecat la Muzeul Posetelor situat pe Herengracht 573, intr-o cladire ce dateaza din 1664; am cumparat cadouri de la magazinul lor foarte elegant si foarte scump.
Impresii de azi dimineata: orasul murder in urma festivitatii de ieri. Masini mari de vidanj nu reusesc sa adune cantitatea de sticle, cartoane si hartii ce zace pe trotuare si la borduri. Dar ce este surprinzator, nu multe gunoaie au cazut in apa. Este un fel de respect pentru canale, cred. Nu stiu cum se transmite acest sentiment turistilor de care orasul este atat de plin...

Apoi m-am indreptat catre Hortus Botanicus Amsterdam, cum se numeste gradina botanica. Am tinut-o pe Herengracht tot inainte, mai usor decat sa iau mijloacele de transport in comun. Tot pozand diversele cladiri interesante ce mi-au iesit in cale, am constatat deodata ca nu mai am memorie disponibila pe discheta aparatului foto.

Gradina este departe de a fi "cea mai mare din Europa", cum o lauda olandezii. La poarta am obtinut un tichet de senior, cred ca singurul loc in Amsterdam unde se recunoaste existenta acestei categorii de oameni. Mi s-a oferit si o cafea gratis, dar numai la o anumita ora si daca voi cumpara in valoare de o anumita suma.
M-am dus totusi la cafenea si am stat de vorba cu un tip inalt, chelner de ocazie dupa cum se vedea. Intrebandu-l unde pot cumpara o discheta pentru aparatul meu foto, a cautat sa imi dea toate informatiile posibile, ba chiar si-a intrebat colegii.
Era destul de departe magazinul ce mi l-au recomandat, trebuia sa ma intorc in centru si ma indoiesc ca era deschis duminica dupa pranz. Asa ca am decis sa renunt la poze in gradina.
Mai tarziu, vazand lacurile in miniatura pe care pluteau mari frunze de nufar ce puteau sustine 40 kg fiecare, mi-a parut rau ca nu le pot lua un instantaneu. Am cochetat cu ideea ca ma voi duce la hotel sa iau discheta de rezerva si ma voi intoarce - caci mi s-a dat permisia sa revin in aceeasi zi cu biletul deja platit.
Am gasit interesnata gradina. Pe langa cele doua laculete avea si o mare sera cu palmieri si alti arbori tropicali, precum si doua sere mici, dintre care una adapostea locatari efemeri, frumosi fluturi colorati care m-au cucerit. Gradina a cunoscut o mare dezvoltare intre anii 1896 si 1918, sub directoratul geneticianului celebru Hugo de Vries. Cel mai batran arbore din gradina - arborele de paine - are 300 de ani si afost cumparat in 1850 din colectia regelui Guillaum II.
La iesire am cumparat din shopul gradinii botanice o carte de poezii. Ca orice negustor priceput, vanzatorul, poate era chiar propietarul magazinasului, mi-a impachetat-o frumos, nu inainte de a ma ruga sa-mi aleg hartia. Mi-a inmanat apoi cartea gata sa fie oferita cadou.

M-am intors cu tamvaiul 9 in oras si am dat o raita prin shopurile de amintiri de pe Damrak, unde iesise la plimbare toata lumea. Cum toata ziua picurase, m-am gandit sa imi cumpar si eu o umbrela. Zis si facut, am cumparat una pe care era imprimat numele orasului. O data in plus nu m-am dezmintit: eram si eu un turist ca oricare altul.

Carteluta mea pentru 72 ore de plimbare cu tramvaiul, m-a ajutat. Ma bateau rau adidasii; nu ma mai puteam gandi la nimic, asa ca am sarit in tramvaiul 2 cu directia hotel. M-am oprit in Leidseplein, ca de obicei; am intrat la Burger King sa mananc ceva. Am comandat un hamburger plus zeama aceia ce avea obraznicia sa se cheme Sprite. O vanzatoare foarte dispretuitoare fata de turistii care nu vorbeau olandeza - m-am gandit chiar in acel moment, cand paralizata de raceala ei evidenta, nu reuseam sa-mi adun gandurile pentru a face o comanda decenta, ca in Toronto asa ceva nu se putea intampla.
La stradaniile mele lingvistice mi s-a raspuns prompt, intr-o engleza buna, ca numai "pachete de oferte" se pot comanda: a mea avea nr 3 si cuprindea...
De sus de la etaj, am privit piata si cladirile interesante ce o inconjoara.
Dar momentele mele de multumire nu au fost lungi: a venit un domn care s-a asezat, fara sa-mi ceara permisia, chiar in fata mea, opturandu-mi "vederea"; s-a treminat cu luarea de instantanee pe care o lasasem la urma, dupa ce as fi terminat de mancat.

Dupa amiaza am luat din nou tramvaiul 5, si inarmata cu un o discheta noua pentru aparatul foto, m-am oprit la statia Koningsplein pe canalul Singel, la Bloemen Markt (Piata Florilor). Splendide buchete de lalele, ghivece cu plante exotice, o gama larga de flori de cele ma variate culori te intampina; nu stii la ce sa privesti. Incet incet, mergand cu grupul mare de oameni ce se misca anevoios, am iesit in Munt Plein, la turnul Munttoren si strada renumita pentru magazinele ei, Kalverstaat. Primul magazin in care am intrat a fost cel de portelanuri.
Imi era bine cunoscut; m-am urcat pe scari la etajul intai pentru a admira platourile mari si serviciile de masa fine de provenienta Delft. Prin geamurile inguste ale turnului, caci acest magazin se gaseste chiar in baza unui post de aparare ramas din zidul medieval al orasului, poti avea o interesanta vedere a canaluli Singel. La parter se gasesc lucrusoare fine; am cumparat doua bratari cu motivele caracteristice al placutelor albastre de Delf.
Pasajul acesta prin baza turnului s-a deschis in 1939.

Aglomeratia de duminica dupa amiaza nu ma incanta asa ca m-am indreptat catre artera larga Vijzelstraat, pe care aveam de cercetat cateva cladiri din ghid. Una din acestea era Stadsarchief (arhivele istorice). Cladirea este cunoscuta si sub numele "De Bazel", dupa arhitectul ce a desenat-o. Arhivele municipale contin 49 km de rafturi pline de documente. Dintre acestea cca 260 000 documente au fost digitalizate. Intr-adevar strada aceasta era mai linistita. Insorila, larga, cu spatiu verde pe mijloc, m-a calauzit pe nesimtite catre tamvaiul 10 pe care urma sa il iau catre hotel. Nu insa inainte de a-mi trage sufletul pe terasa unei cafenele, asezata intr-un fotoliu de trestie elegant, cu o aburinda ceasca de cafea pe masuta din fata mea.
Acasa aveam lucruri de facut: pozele sa le salvez in laptop, sa fac programul pentru luni si chiar sa urmaresc jurnalul la televizor pentru a fi la curent cu intamplarile internationale.

luni, 8 august
Dimineata am petrecut-o alergand pe strazile orasului. Mai intai am mers la agentia "Tours $ Tickets" din Damrak nr 26, pentru am valida biletul excursiei de la ora 2pm.
Apoi, pe Prins Hendrikkade m-am indreptat catre muzeul marinei. In drum am cercetat fiecare canal si fiecare cladire mai deosebita. Asa se face ca am ajuns la Amrath, un mare si elegant hotel. Am intrat, am vorbit cu directorul, intrebat date de istorie a hotelului, si iata ce am aflat:
În secolul al 20-lea, sase companii de transport maritim decid să își unească forțele și să construiască un sediu central pentru a vinde bilete pentru călătorii pe mare spre Indiile Olandeze de Est, Africa și alte destinații. Prins Hendrikkade este o locatie excelenta: aproape de Oostelijke Handelskade, cheiul de la care navele pleacă. La acea vreme se credea in transportul maritim: cine controla marile controla comerțul. În 1912 arhitectul Van der Mey este numit pentru a proiecta această structură simbolică.

Van der Mey se inspiră din mișcarea Art Nouveau și îi conferă o trasatura tipic olandeza: dinamism, ornamente generoase si viu colorate. Mai târziu acest stil va fi cunoscut sub numele de Scoala de la Amsterdam. Van der Mey invită colegii să lucreze la proiect, transformându-l într-un "Gesamtkunstwerk", sau locul de muncă de artă totală. Echipa tinerilor artiști foloseste motive maritime din belșug, chiar la cele mai mici detalii. Valuri, creaturi marine și nave apar aproape peste tot: nu numai în vitralii, in lucrarile de sculptura si marmura, dar și în mobilier și accesorii, cum ar fi covoare, scaune și tapete. Este nevoie de trei ani pentru a finaliza prima fază a Scheepvaarthuis (olandez pentru "House of Shipping").

În 1916 cele șase companii de transport maritim operează din acest palat, sediu central ce le confera prestigiu atât de dorit. Călătorii pot veni aici pentru a rezerva călătoria lor într-un cadru elegant corespunzător. Cele mai populare destinații sunt Indiile Olandeze de Est (în prezent Indonezia) și Africa. Dar nave pleaca si din Java la New York, in China, Japonia și America de Sud. Astăzi ghiseele de rezervare sunt un memento de modul în care au fost vândute bilete. Banii din vânzări sunt depozitati într-un seif în subsol.
După al doilea război mondial companiile maritime pleaca treptat din Scheepvaarthuis, iar în 1983 compania de transport public a orașului (GVB) se mută în clădire. Interiorul este renovat în stilul predominant al zilei, cu adaosuri care includ panouri, plafoane colorate in culori pastelate, pardoseli de calculator și tuburi de iluminat cu neon.

În 1998, municipalitatea pune clădirea in vanzare. Developarul Van Eijl gaseste aceasta o oportunitate de achizitie. El transforma acest edificiu maiestuos într-un hotel carismatic de cinci stele. Arhitectului Ray Kentie i se face oferta de a veni cu un design care sa faca toată lumea sa creada că această clădire a fost întotdeauna un hotel. O renovare drastica a fost necesara. S-a inceput prin a demola și curata cladirea de adaugirile si improvizatiile urate ce le-a achizitionat dea lungul anilor. Acest proces a inceput in 2003 si a durat 3,5 ani.
După îndepărtarea tuturor anexelor si partitiilor nepotrivite, Kentie invită artiști printre care Gertie Bierenbroodspot si Christi van der Haak pentru a finaliza lucrările de renovare cu el .
Bierenbroodspot face litografii de nave, pești și monștri marini. Ea proiectează chiar și dale pictate manual pe fundul piscinei și serviciul de masă de porțelan. Christie van der Haak, are grijă de tapisarea scaunelor, cat si de toate țesăturile în hotel, găsind inspirație în stilul elegant al Nieuwenhuis.
În cele din urmă, în iunie 2007, Grand Hotel Amrâth își deschide porțile. Oaspeții se minuneaza descoperind caracteristicile autentice și istorice ale cladirii și scriu comentarii de lauda.
Ca urmare, hotelul câștigă numeroase premii. Nu e de mirare Grand Hotel Amrâth este " o lume de lux și artă ".
Asa ca m-am decis: aici voi sta data viitoare cand voi vizita Amsterdamul.

Stand pe malul bazinului Oosterdok, cuget; am o mare admiratie pentru edilii orasului care au reusit sa faca din acest port o oaza de aer curat si apa clara; ma gandesc cu nostalgie ca acest loc geme de istorie; drame umane au avut loc aici. La poalele turnului semicircular Scheierstoren (turnul lacrimilor) femeile isi imbratisau poate pentru ultima oara sotii marinari, inainte de a lua drumul marilor pentru cel putin 11 luni. Se mai intorceau ei oare?
De aici a plecat spre vest englezul Henry Hudson (1550-1611) in 1609 in numele Duch East India Company si a intrat pe North American River care acum poarta numele lui. Un an mai tarziu, comisionat de negustorii englezi a trecut Oceanul Atlantic la bordul navei Discovery si a ajuns in golful ce-i poarta de atunci numele, Hudson Bay.

Tot in aceasta zona se afla Scheepvaarthuis (Casa Navigatiei) care este considerata de istorici prima cladire in stilul Scolii din Amsterdam. Principalul ei arhitect a fost Johan Melchior van der Mey, discipol al arh. Van Berlage, cel ce a proiectat cladirea Stock Exchange din Amsterdam.
In zare se vede o constructie foarte curioasa: este Muzeul Nemo, Centru de Stiinta si Technologie. Cladirea care are forma unei nave gata de lansare la apa, este opera arhitectului Renzo Piano, cel ce a desenat si Centrul Pompidou din Paris.

Mi-am continuat drumul spre Muzeul Marinei (Nederlands Scheepvaart). In fata lui, pe apa, se afla o nava - replica a Bataviei, nava cu trei catarge, 43 m lungime, ce a apartinut Companiei Olandeze Est Indiene. Nava este o replica construita de 400 de voluntari si vizitabila din 1991.
Nederlands Scheepvaart, fosta cladire a Amiralitatii a devenit muzeu al marinei din 1973. Ea dateaza din 1656 si sta pe 18000 de piloti implantati in fundul canalului.
In muzeu poti gasi machete de vase, picturi ce reprezinta batalii maritime intre flota olandeza si spaniola, portugheza sau engleza, aparate de masurat latitudinea/longitudinea pe mare, atlase vechi, harti unice in lume, un document care dateaza din 1631 cand Pieter Minuit a cumparat pe 24 $ de la indienii Algonkini, insula ce se numeste azi Manhatan.
De mare interes este Barja familiei regale care a fost construita in 1818 la Rotterdam si a fost scoasa la apa ultima data in 1962 la aniversarea a 25 de ani de casatorie ai Reginei Iuliana cu printul Bernhard. Aceasta are o lungime de 17m, cantareste 6 tone, si este construita dupa desenele lui Glavimans. Din pacate aceasta lipsea; va fi adusa in august, dupa o atenta restaurare ce a durat opt ani.

In sec 17, Olanda era centru important de tiparire a hartilor. In Amsterdam existau trei edituri renumite: Hondius, Visscher si Blaeu. Putem observa in doua din picturile lui Vermeer - “Studioul artistului” si “Femeie in bleu citind”, hartile lui Blaeu in ariere plan.

De la muzeu, am traversat si m-am oprit, in dimineata rocoroasa, sa ma odihnesc pe o banca in capatul canalului Neuwe Herengracht pe malul caruia voiam sa merg indreptatandu-ma catre centru.
Lasand pe stanga Werthelm Park, am ajuns la Gradina Botanica. Am luat-o in dreapta si am iesit in Valkenburgerstraat.
Fabrica de diamante Gassan in Nieuwe Uilenburgergerstraat 173-175 a fost primul obiectiv in planul meu imediat ce am ajuns la Amsterdam. Datoram "orasului diamantelor" o vizita la fabrica. Austera cladire in care stiam ca voi gasi taietori iscusiti de diamante, urmasi ai celor care acum 100 de ani faceau faima orasului, caci Amsterdamul detinea suprematia in prelucrarea diamantelor (din 1931 o imparte cu orasul Antwerp), trona peste o oglinda de apa, cum priveam eu din Valkenburgerstraat.
Cum nu puteam sari peste apa, am lasat pe alta data vizita aceasta pe jumate de placere dar si de business, cum intentionam sa o fac. Nu mai aveam timp suficient. La 2:30 plecam in excursie la Delft, Haga si Madurodam.

Desi am mai fost pe acest traseu acum cativa ani, mi-am retinut bilet inca din Bucuresti.
Mai intai am asteptat o multime la agentia "Tours $ Tickets" din Damrak, nr 26, situata langa o cladire cu o frumoasa fatada art deco in culoarea verde olive.
Era un soare arzator cum nu mai fusese in Amsterdam din 4 aug, cand am poposit aici.
In fine a aparut un ghid care s-a recomandat: Adrian, si ne-a luat pe jos pana la Bierica Sf. Nicolas, unde era oprit autocarul nostru. Pe drum, in repetate randuri, doi tipi ca niste spiridusi, incercau sa se bage in fata mea, sa mearga cat mai aproape de ghid. Chiar la usa autocarului au luat inaintea mea bilet, desi eu am fost la stanga ghidului care era inalt, mergea repede, si mi-a fost greu sa tin pasul cu el. In fine mi-am obtinut biletul si m-am orientat pe loc: toata lumea se urca pe scara la etaj, eu am mers jos, m-am asezat chiar in spatele locului ghidului. Soferul isi facea de lucru prin masina; era un olandez voinic si roscovan. L-am intrebat daca pot sta acolo, mi-a spus ca pot sta unde vreau.
Multumita ca am scapat de "ochisorii mici si razbunatori" ai celor doi indivizi cu care am facut "goana catre bus", m-am asezat confortabil, decisa sa imi pastrez acest loc intreaga excursie.

Am mers mai intai la Delft, sa vizitam " blue-and-white Delft pottery produced at the Royal Delft, the only remaining earthenware factory from the Golden Age of the 17th century", cum ne-a fost prezentata fabrica de catre persoana ce ne-a calauzit vizita.
Din Colectia de antichitati a muzeului, amintesc o copie dupa tabloul lui Rembrandt "Rondul de noapte" realizata in placi de faianta albastre, originale; in curtea interioara porticul si colonada aveau fiecare capitel si coloana tratate diferit. Nenumarate exemple pentru clientii ce vor sa comande copii, sau sa se inspire, sunt expuse peste tot. Nu trebuie sa uitam magazinul cu exponatele ce se aliniaza ca pret intre 2 e si 4000 e, depinde de obiect, marime si felul cum a fost realizat. In fabrica ni s-a desvaluit unul din secrete: se pot lipi aptibilduri pe farfuriile ce se vor baga apoi in cuptoare sau se pot picta de mana renumitele motive olandeze, ceeace ia timp si multa indemanare...In functie de acest lucru, marca fabricii, stampila ce se gaseste pe dosul fiecarui obiect, este cea care destainuie procedeul folosit, daca ochiul nostru nu este atat de expert sa deosebeasca singur.

Am plecat fiecare cu marfa ce ne-am dorit-o si, drept rasplata ni s-a acordat aproape o ora timp liber pentru a vizita centrul istoric al orasului Delft, piata centrala cu cladirea primariei ce dateaza din 1618 si Nieuwe Kerk (Biserica cea Noua) care din nefericire era in renovare generala.
Aceasta dateaza din 1381 si este legata direct de Familia Regala a Olandei, Casa de Oranje-Nassau. In aceasta biserica se gaseste si camera Mortuara Regala, unde se odihnesc in pace membrii decedati ai familiei regale.
Printul William de Orange, considerat tatal natiunii, este primul care a fost ingropat aici (a fost impuscat in 1584). Mauzoleul lui construit intre 1614 si 1622, restaurat in 1997, a fost desenat de arhitectul Hendrick de Keyser, care a refacut si cladirea primariei dupa incendiul din 1618.
In aceasta biserica se mai gasesc si alte mauzoleuri printre care si cel al lui Hugo Grotius (1583-1645), renumist jurist olandez, care a pus bazele legilor internationale.
De remarcat deasemenea Turnul bisericii, inalt de 108,75 m, cat si cele 16 minunate vitralii, originale.

Ne-au ramas celelalte obiective, adevarate "landmarks", Oostpoort (Poarta de Est), Waag (Weigh House), Oude Kerk (Biserica Veche).
Am patrulat intre magazinele de suveniruri si cafenele, am facut poze in fata primariei si am citit cu interes istoria locului si a catedralei, afisata pe panourile ce separau santierul de strada - un mod ingenios de a ascunde lucrarile de constructie. Nici micul raulet ce inconjoara biserica, cu podul sau iesit direct din cartile postale, cu planturosii copaci imprejur, nu ne-a scapat din obiectiv. O mare bula albastra, dubla, sedea cam in drum, nu departe de muzeul Vermeer; am aflat ca aceasta "inima albastra" este emblema orasului Delft.

Dupa un tur cu autocarul prin Haga, am ramas impresionati de centrul modern constituit din cladiri inalte cu fatade de sticla, piete pietonale frumos pavate, muzee si ambasade.
Renumitul City Hall (supranumit “White palace”) proiectat de arhitectul Richard Meier (1984 - premiul Pritzker) si terminat in 1995, ne-a atras atentia. O intersanta trasatura o adauga orasului tramvaiele, care in Haga sunt de culoare rosie. Orasul Haga are cca 450 000 locuitori.
Am iesit din oras printr-o zona impadurita; ici colo se puteau vedea acoperisuri inalte printre frunzele arborilor; era zona rezidentiala unde locuieste elita, care adesea face naveta la Amsterdam. Aici are familia regala resedinta ei particulara. Cum noi admiram soselele, ordinea si curatenia orasului, ghidul ne-a spus ca multe din cele vazute de noi se datoreaza domniei lui Napoleon, care a posedat aceasta tara pana in 1815, cand a pierdut-o in urma razboiului celor o suta de zile.
In fine ne-am oprit in fata Palatului Pacii (1913) unde resida inalta Curte de Justitie Internationala. Din piateta plina de flori am putut face cateva poze, destul de neclare, soarele fiind cam in spatele edificiului.

Ultimul obiectiv pe lista noastra de vizite a fost Madurodam. In fine am ajuns si la parcul vestit, miniatural. Este alcătuit din clădiri tipice olandeze, așa cum există în diferite zone ale țării, la scara 1:25. Această atracție turistică majoră a fost construită în 1952 și a fost vizitată de peste 10 milioane de oameni. Poti vedea aici mori, canale, campuri de flori, faimoase piete ca Piata de branzeturi de la Alkmaar, faimosul Dam din Amsterdam, vechi case din oras, gara centrala, biserici, dar si modernul aeroport Schiphol. Masini, tramvaie, autobuze si vapoare, sunt puse in miscare spre placerea si admiratia atat a copiilor cat si a adultilor.
M-am plimbat cu bucurie in tot parcul, am facut poze la sumedenie de cladiri, am incercat sa filmez ce era in miscare: vapoare, masinute, trenuri, mori de vant. Copacii, la scara machetelor, erau bonsai, bine ingrijiti, ajustati si tunsi ani de zile ca sa arate asa.
Orășelul în miniatură a fost numit după George Maduro, un tanar evreu, student la drept din Curasao, care a luptat împotriva forțelor de ocupație naziste si a murit în lagarul de la Dachau in 1945. În 1946 Maduro a fost decorat post-mortem cu ordinul Militar William, Cavaler clasa a patra, cel mai important și vechi onor al Regatului Țărilor de Jos.

Initiativa infintarii acestui parc a fost a doamnei B. Boon-van der Starp, membra a fundatiei Dutch Students Sanatorium. Cum acest sanatoriu avea nevoie de fonduri si d-na Boon auzise ca parcul englez Bekonscot in Anglia, foarte apreciat si vizitat de public aducea fonduri importante, a decis sa deschida o replica in Olanda. Parintii nefericitului tanar George Maduro, au acceptat sa finanteze proiectul. S.J. Bouma a fost numit arhitect pentru Madurodam. El a desenat planurile noului obiectiv si a propus o noua tema a parcului: Het stadje met de glimlach ("Micul oras care zambeste").
Catre opt seara ne-am adunat la masina si am pornit catre Amsterdam. Circulatia era mult mai degajata, traficul fluent.

marti, 9 august
M-am sculat de dimineata cu grija: trebuia sa-mi inchid geamantanul ce deborda de haine si sa-l cobor pe scara ingusta si intortocheata ce face mandria managerului de hotel: "este cea originala", mi-a spus el, cand am venit si s-a oferit sa-mi duca geamantanul sus.
Problema locuintelor, scumpe si greu de gasit in Amsterdam, face ca 6000 de oameni sa locuiesca in cca 2500 de penise si case-barci conectate la gaz si canalizare. Majoritatea acestor locuinte plutitoare se gasesc pe canalele Prisengracht si Amstel. Deoarece locurile de ancoraj sunt fixe, cine doreste sa locuiasca in acest tip de casa trebuie sa cumpere una existenta, caci nu se mai acorda permise noi de ancorare. La fiecare trei ani, vasele sunt curatate, verificate si reparate pe un mic santier naval, pentru a le asigura securitatea. Invadate de flori, lenjerie pusa la uscat, gaini si pisici ce circula pe punte ca intr-o ograda obisnuita, aceste vase constitue una din atractiile turistice ale orasului.

Dar sa revin. Desi devreme, am gasit femeia care pregatea micul dejun, de care de altfel nu am beneficiat pentruca ma grabeam sa plec, si aceasta mi-a coborat geamantanul pe scari. Ne-am luat larevedere ca si cum ne stiam de o viata si, imediat a aparut microbuzul ce ma ducea la aeroport. Era 6:45. Ploua. Era prima zi cand ploua asa de tare. Ii parea rau orasului ca il paraseam?

Orasul Amsterdam merita sa fie cercetat cu interes, cu dragoste si rabdare, cu perseverenta si buna voie. Numai astfel intram in atmosfera lui, invatam sa-l cunostem si sa-l iubim. In schimb el ne rasplateste cu gandurile noastre bune, cu buna noastra dispozitie, cu sentimentul nostru de bien etre.
Este nevoie sa aflam lucruri despre locuitorii lui si sa patrundem acea subtila geometrie ce leaga fizicul de sufletesc, deoarece locuitorii orasului constitue sufletul lui. De nici un folos nu ar fi toate muzeele si bogatiile din casele vechi ale negustorilor si mestesugarilor, din palatele vechi uitate
de vreme, fara sufletul celor ce le iubesc si doresc sa le ofere spre cunoastere lumii intregi, cei care le ingrijesc si le pastreaza pentru a face bucuria generatiilor viitoare.
Toti acei oameni nevazuti, care contribuie la bunul mers al vizitei turistului in orasul respectiv, merita gratitudinea noastra.
Acest spatiu minunat – orasul -- ne inconjoara cu caldura datorita acestor oameni care, adesea se opresc din fuga lor catre locul de munca, or catre casa, pentru a ne raspunde cordial la o intrebare; pentru a ne arata pe harta ce o tinem in mana, nehotarati, drumul cel mai scurt catre obiectivul cautat de noi. Acesti oameni ne fac sa ne simtim in siguranta si bine veniti.
Oare nu o spune si noul motto al orasului : "I AMSTERDAM" - prin literele gigantice ce troneaza in fata cladirii Rijksmuseum?


Toronto,
29 August, 2016








Mariana Popa    8/30/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian