Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Note de lectură la cartea, Căminul Racovită, scrisă de Grig Gociu

„ ...Vorba, cu colhozul, adusă de soldaţii care luptaseră pe frontul de Răsărit şi cei care căzuseră prizonieri, ajunsese în satele Gorjului. Cei mai mulţi ziceau încă de pe atunci că, de bună voie, oamenii nu vor face colhozuri pe pământul lor. Şi totuşi, muscalul... a găsit români care să spună că va fi bine la colhoz...”(p.40).
Fragmentul extras din romanul „ Căminul Racoviţă”( Partea a III-a), al scriitorului Grig Gociu, face referire la o epocă de tristă trăire din istoria postbelică a românilor, cunoscută sub numele de „obsedantul deceniu” (1950- 1960), timp în care se petrece şi acţiunea romanului mai sus amintit, cu cele trei părţi ale sale, apărute într-un răstimp de trei ani ( 2013- 2016), la Editura „Singur” din Târgovişte. Multe s-au spus şi s-au scris despre această perioadă, şi multe se vor mai spune şi scrie, fiindcă ea pare inepuizabilă prin profunzimea mutaţiilor, care s-au petrecut atunci şi care au schimbat definitiv cursul istoric al unei ţări şi destinul unui popor. A vorbi, însă, despre această etapă, din perspectiva vieţii de student, mi se pare un lucru extraordinar şi plin de curaj asumat.
„ Căminul Racoviţă” ( Partea a III-a) cuprinde cinci capitole mari, fiecare capitol având mai multe subcapitole ( 33 în total), existând la final câteva anexe (documente doveditoare ale arestării unor curajoşi ţărani bănăţeni care s-au opus făţiş colectivizării agriculturii; fotografii cu familia scriitorului) şi alese cuvinte de mulţumire ale autorului către aceia care, sub o formă sau alta, au apreciat şi au susţinut strădania privind finalizarea proiectului său literar.
Cartea a III-a a „ Căminului Racoviţă” debutează cu un cuvânt de suflet, ca o împărtăşită respiraţie eliberatoare, semnat de distinsul profesor şi scriitor, Constantin Stana, unul dintre reperele noastre culturale, trăitoare în sud-vestul României. Domnia Sa deschide mai multe fronturi, din care să pornim către înţelegerea adevărată a mesajului textului literar, nu atât pentru noi, cei care am trăit acele vremuri, cât mai ales pentru cititorii tineri care tind să uite istoria, şi pentru care „ ... această carte este o mărturie şi o lecţie...”. Şi mai spune, cu dreptate, autorul paginilor de început: „ Sunt file dintr-o istorie adevărată şi onestă, care nu pot fi rupte din carte, fără presentimentul că ai ignorat şi ai dat uitării, cu vinovăţie, nişte documente ale Neamului tău, slăbindu-i legitimitatea în faţa Istoriei...”.
Se spune, de cele mai multe ori, că suntem pregătiţi să percepem, din realitatea lumii înconjurătoare, ceea ce mintea noastră, educaţia, cultura, într-un cuvânt, fiinţa noastră, unică în structura ei, a pregătit pentru noi. În opinia mea, cartea „ Căminul Racoviţă”, a scriitorului mehedinţean Grig Gociu, aflată în discuţie, este deopotrivă: o cronică memorialistică, un roman autobiografic, o carte iniţiatică, o poveste (tristă şi adevărată), o carte-document ..., pentru fiecare accepţie, existând suficiente argumente susţinătoare.
Autorul cărţii surprinde aspecte sociale, politice, economice, din perspectiva vârstei tinere a studentului de odinioară, fără să aprofundeze, să intre în amănunte. O face cu tact, cu discreţie, dar o face. Faptul că vorbeşte despre acestea dovedeşte că avem un martor fidel, atent, care nu lasă să-i scape nimic din cromatica zbuciumată a acelor vremuri. Grig Gociu îmbină frumos plăcerea de a povesti cu aceea de a-şi aminti faptele relatate. Arestările în rândurile studenţilor, discuţiile tainice despre acestea, povestirile abia şoptite despre revoltele şi nemulţumirile oamenilor din diverse zone ale ţării... sunt amintite şi ele, deşi învăluite într-o umbră de mister, de teamă. Sunt prezentate, în ordine cronologică, întâmplări, evenimente, fapte de viaţă, trăite nemijlocit de personajul Grigore Gociu, devenit autor şi narator în acelaşi timp. Caracterul subiectiv al scrierii, povestirea la persoana I singular, implicarea emoţională, exprimarea propriilor trăiri, bucurii, temeri, sunt atributele unei scrieri memorialistice. Ca artă narativă, cronica memorialistică se impune prin tehnica portretului şi a personajului literar, şi vom observa pe parcurs puterea şi talentul de portretizare ale scriitorului.
„ Căminul Racoviţă” este un roman autobiografic. În ţesătura cărţii, îşi fac loc elemente autobiografice. Se vorbeşte despre satul natal al scriitorului, despre familia sa, despre oamenii acestor locuri şi greutăţile lor, despre strădaniile părinţilor de a-şi da copiii la şcoală, să înveţe carte, despre poveştile adevărate cu soldaţi gorjeni reveniţi de pe front sau din prizonieratul siberian, după ani buni de la terminarea războiului, când nu-i mai aştepta nimeni... Este aici o lume care îţi stârneşte mila, dar mai ales revolta împotriva acelora care au făcut să i se întâmple toate aceste nelegiuiri unui popor blajin, credincios, cumpătat şi paşnic, cum este poporul român.
Mergând mai departe, înclin să cred că romanul despre care vorbim are şi o latură iniţiatică. Despărţirea personajului principal de familie, la o vârstă fragedă, pentru a merge la Liceul silvic din Timişoara, experienţa ulterioară a anilor de studii universitare, la Cluj, departe de Gorjul natal, îl vor transforma pe adolescentul Grigore într-un matur responsabil, capabil să ia viaţa în piept, să-şi întemeieze o familie, să pornească demn pe un alt drum al destinului. Şi, asemenea lui, atâtea alte zeci de tineri, colegi de generaţie, se vor desprinde de adolescenţă, pentru a intra în maturitate, ducând cu ei amintirea unor ani „de chin şi jale” pe care i-au traversat şi din care au ieşit biruitori. „ Căminul Racoviţă” este cartea anilor de studenţie, cu suişuri şi coborâşuri, cu căderi şi ridicări, nu numai ai lui Grigore Gociu, ci ai unor generaţii întregi, o carte care depune mărturie despre un spaţiu şi un timp irepetabile, unde se produce „devenirea prin suferinţă”, ca un martiraj. Nu intru în amănunte, dar sunt povestite atâtea întâmplări dramatice care au zguduit din temelii fragilitatea fiinţei adolescentine, ca apoi s-o transforme în una puternică, responsabilă, călită să înfrunte vitregiile vieţii, câte vor mai fi venind ulterior...
Menţionam, mai sus, ideea că această carte poate fi considerată o poveste de viaţă autentică, dar, în esenţă, o poveste. Ideea de poveste rezidă din faptul că avem, din capul locului, coordonatele spaţiale şi temporale, definite de sintagma „ a fost odată ca niciodată...” un cămin studenţesc ce devine personaj principal într-o poveste adevărată. Avem personaje pozitive şi negative care se înfruntă. În calea spre atingerea idealului lor, personajele pozitive trebuie să depăşească tot felul de „probe”, să se războiască, să înfrunte răul şi să-l doboare, ca să ajungă la final, unde totul se termină cu happy-end, eventual cu o căsătorie şi o nuntă care nu se vor sfârşi niciodată.
În fine, „ Căminul Racoviţă” este, în opinia mea, şi o carte document, o frescă socială a unei epoci ( mijlocul veacului trecut), într-un oraş ardelean, emancipat. Dincolo de zidurile căminelor studenţeşti, mişună o întreagă faună socială, surprinsă de autor cu ochi critic şi în tot ce are ea mai caracteristic. Personalităţi academice, oameni politici, oameni simpli, muncitoare tinere, lumea pestriţă glăsuind în limbi păsăreşti, burghezi scăpătaţi de care a avut grijă statul socialist să-i deposedeze de bunurile materiale şi să-i oblige să-şi ducă viaţa de pe o zi pe alta, vânzând ultimele resturi de îmbrăcăminte de prin casă... Impresionant este destinul tinerei clujence, Alexandra, care preferă să îşi curme viaţa decât să trăiască în promiscuitate, în incest, cu tatăl său vitreg, după ce mama ei a murit. Ideea de carte document a „ Căminului Racoviţă” este susţinută şi de prezentarea de către autor a transformărilor pe care le suferă satul românesc postbelic, când, urmând politica de la Răsărit, proprietatea privată a ţăranului român, moştenită sau câştigată prin trudă, ( pământul, atelajul, uneltele mari agricole) devine proprietatea statului, prin fenomenul de „ întovărăşire”, mai întâi, şi apoi prin acela de „ colectivizare”, ambele acţiuni finalizate „ cu succes” în 1962.
Indiferent din ce perspectivă vom aborda lectura complexei şi completei cărţi, „ Căminul Racoviţă”( trei volume în peste o mie de pagini ), cert este că, odată începută, nu o mai poţi abandona decât la terminarea ultimei pagini. Sunt evenimente, întâmplări, situaţii de viaţă, în care orice absolvent de studii superioare se regăseşte. Te vezi pe tine în urmă cu ani, când urmăreşti lista admişilor la facultate, unde, în cele din urmă, te afli înscris. Te vezi în prima zi, la deschiderea anului universitar, apoi la balul bobocilor, în cantina studenţească, aşteptând cu tava în mână să primeşti porţia de mâncare, totdeauna parcă prea mică ( asta, dacă aveai cartelă! )... În vreme ce Grig Gociu îşi deapănă propria poveste, tu, cititorul, îţi reaminteşti profesorii, colegii, prieteniile, iubirile, cursurile, examenele... Din negura timpului, amintirile se înalţă ca flăcări blânde şi îţi cuprind sufletul într-o lumină caldă. Multe întâmplări trăite de povestitor sunt similare cu acelea pe care le-ai trăit şi tu cândva, şi simţi că devii parte din întreg, că te solidarizezi cu studentul Gociu, că înfrunţi alături de el cerbicia lui Felecan, că escaladezi antena paratrăznetului de la cămin, ca să intri şi să dormi în pat... cu un alt ins, că ridici pumnul şi tonul când este cazul. Fără să vrei, îi dai dreptate studentului, îl susţii, empatizezi, îi împărtăşeşti simţămintele, devenind tu, astfel, personaj în acţiunea romanului.
Acest gen de scriere literară propulsează portrete şi personaje extrem de bine realizate. Tocmai această trăsătură face diferenţierea valorică dintre cronicile memorialistice; unele pot fi veritabile realizări artistice, ca în cazul de faţă, altele doar simple documente istorice.
Personajul creat de scriitor, studentul Grigore Gociu, are o alcătuire specială, una robustă, rezistentă, de piatră din dealurile Gorjului, în care curajul, generozitatea, altruismul, încrederea în sine... sunt nelipsite. Necazurile prin care trece şi nedreptăţile care i se fac nu îl doboară, ci, dimpotrivă, îl călesc, îl ambiţionează să meargă mai departe. „ Devenirea prin suferinţă” îl face mai bun, mai iertător, mai înţelept. Îl iartă pe portarul Felecan care l-a umilit în nenumărate rânduri. Iată ce spune povestitorul: „ Emoţia mea (la banchetul de terminare a facultăţii- n.n.) se transformă, dintr-o dată, într-un sentiment de profundă iertare faţă de acest om...”, dar, ca orice oltean care se respectă şi care nu vrea să rămână nimănui dator, Grigore Gociu continuă: „...Îmi iau o revanşă, totuşi, şi lansez spre poarta căminului înjurătura lui ( a portarului-n.n.) preferată: Să te f..., frasu’ Felecane!”. O înjurătură bărbătească, eliberatoare...
În multe pagini ale romanului îşi fac loc autoironia şi ironia amară privind condiţia de student flămând şi fără adăpost, care, la examene, este tratat ca şi acela căruia nu i-au lipsit hrana, casa, banii, condiţiile omeneşti de pregătire a examenelor. ( Discriminare pozitivă, nu?)
Dragostea pentru natură şi pentru locurile natale, pasiunea pentru studiu şi cercetare, capacitatea de a empatiza, revolta împotriva nedreptăţii, dar şi stăpânirea de sine... sunt calităţi care întregesc portretul moral al personajului povestitor.
Frumoase pagini dedică scriitorul oamenilor harnici din sat, părinţilor, acelei lumi arhaice surprinse în matricea ei spirituală, cu obiceiuri, cutume, credinţe. Fascinante sunt „ povestirile în ramă”, uneori respectându-se particularităţile lingvistice ale personajului povestitor ( oltean, moldovean, bănăţean), fapt care ilustrează capacitatea scriitorului Grig Gociu de a povesti într-o aleasă, cursivă şi frumoasă limbă literară, punctată pe alocuri cu expresii şi cuvinte din pitorescul grai oltenesc.
Partea a III-a a romanului „ Căminul Racoviţă” abundă în momente de feed-back. Autorul reaminteşte scene, situaţii, întâmplări dramatice povestite în primele două părţi, faţă de care a luat atitudine, la vremea respectivă. Reamintindu-le, aproape obsesiv, îl obligă pe cititor să nu uite, să reţină, să ia aminte asupra acestora şi să tragă învăţămintele necesare, aşa încât istoria, cu tot ceea ce a avut ea mai trist şi mai urât, să nu se mai repete...
Cartea „ Căminul Racoviţă”, a distinsului profesor Grigore Gociu, ne oferă o lecţie de demnitate umană, de depăşire a propriilor limite prin perseverenţă şi curaj, prin îndrăzneală şi voinţă, încălcând deliberat acele cutume care ne ţin prizonieri.






Domniţa Neaga    8/27/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian