Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Atitudini - Despre cruzimi

„Nu există teren neutru în univers: fiecare centimetru pătrat, fiecare fractiune de secundă sunt revendicate de Dumnezeu si contra revendicate de Satana” – C.S. Lewis

În dictionare găsim explicat cuvântul cruzime, ca fiind „manifestare de ferocitate în comiterea unei infractiuni, de natură să provoace suferinte chinuitoare prelungite victimei; atitudine, faptă crudă, ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie”.
În ziarele acestor zile, precum si la stirile prezentate de diferite televiziuni, a apărut imaginea unui băietel sirian în vârstă de cinci ani, plin de sânge si de praf, care privea fix, confuz, după ce a fost scos dintre dărâmături, la doar câteva minute după un raid aerian distrusese apartamentul în care locuia familia sa, în orasul sirian Alep, cel mai mare oras din Siria. O luptă decisivă, spun unii, întrucât cine va controla metropola, se va numi învingător. Imaginea băietelului a devenit simbol al unei noi drame a războiului din Siria. Fratele lui mai mare a murit mai târziu, în chinuri. Băietelul scos din dărâmături a fost fotografiat, fotografia fiind făcută de un fotograf independent, prezent în Alep, si care asistase timp de câteva ore la operatiunea de salvare a băietelului cu numele de Omran si a altor membri ai familiei sale. „Era socat, nici măcar nu plângea, dar ne făcea să plângem, era tăcut, ne privea”, a exprimat fotograful. Imaginea extrem de sugestivă si dureroasă era expresia monstruozitătii omenesti, a cruzimii de care sunt în stare oamenii în timp de confruntare. Bietii copii!

Ne întrebăm din nou: Ce se întâmplă astăzi în lumea noastră? Dezumanizarea fiintei umane se produce într-un ritm rapid. A-l lovi pe cel neajutorat, a-ti bate joc de el, nu înseamnă nicidecum curaj, ci cruzime. Mă întrebam în momentele când priveam – si nu as mai fi vrut să văd tragica imagine – cum de au ajuns oamenii la asemenea grad de sălbăticie? Simtul uman, compasiunea pentru semeni a dispărut? Oamenii pot îmbrătisa cu atâta usurintă ura, răzbunarea, dorinta de distrugere si se lasă convinsi în executarea unor astfel de acte de cruzime pentru apărarea unui regim dictatorial, corupt?
Lovim, suntem cruzi uneori cu vorbele noastre sau cu actiunile noastre – este adevărat! Fiecare dintre noi are în sufletul său o doză de răutate, dar ea trebuie constientizată, stăpânită, transformată în ceea ce numim milă, compasiune, bunătate, cu ajutorul ratiunii si a bunei noastre simtiri; prin autoeducatie – autocunoastere, autoevaluare, aducerea educatiei în interiorul sufletului – ceea ce în final defineste o personalitate puternică. Conducătorii, în special trebuie să aibă această calitate.

Iată că răutatea, cruzimea unora caută întruna vinovati asupra cărora să-si manifeste bestialitatea. Cu mâna omului sunt ucisi oamenii, fiindcă în mâna omului se află armele si diversele comenzi cu care îsi ucid semenii! Istoria ne-a dovedit că s-au făcut multe si diferite acte de cruzime, asupra oamenilor vinovati dar si nevinovati. Unde ne este progresul, civilizatia dobândită? Falsă este ideea că bestialitatea, cruzimea apartine oamenilor puternici, ea este exclusiv a oamenilor slabi, a omului care nu poate sta drept, a omului care nu se poate ridica la înăltimea râvnită, a omului care nu poate să discearnă între bine si rău, a omului care invidiază calitătile sau avutul celuilalt, care vrea să lovească pentru a face ca adversarul luat prin surprindere să nu mai poată reactiona, apăra si această actiune îi dă satisfactie – falsul sentiment al victoriei. Protestatarii în această tară au manifestat dintr-un început împotriva regimului dictatorial, care nu mai încetează represiunea sângeroasă, apărându-si pozitia, ucigând, si războiul determină milioane de victime – morti, răniti si refugiati.

Întâmplător, gândind la imaginea sfâsietoare rămasă în minte, la faptul că acest sentiment al cruzimii, bestialitătii a preocupat filozofii si scriitorii, am mângâiat o carte din bibliotecă si am deschis paginile la Platon (427 î.Hr.-347 î.Hr.), filozoful Greciei antice la care mă întorc cu gândul de nenumărate ori, discipol al lui Socrate, învătător al lui Aristotel, cel care a pus bazele culturii occidentale. Despre gândirea lui se crede că s-a datorat mai întâi originii sale, născut fiind într-o familie aristocratică si având parte de o educatie aleasă, asa cum i se cuvenea oricărui tânăr grec înstărit; în al doilea rând faptului că a fost profund influentat de Socrate si de discipolii gânditorului si matematicianului Pitagora. Crestinismul, cu învătătura si morala sa, a apărut în urma acelei lumi greco-romane a cărei sisteme filozofice aveau etica lor, dar nu prezentau omogenitate, nu a putut fi răspândită si impusă etica, chiar făuritorii ei nu au putut-o respecta întru totul. Cu toate acestea, învătăturile lui Platon au influentat convingerile religioase. Cunoscătorii filozofiei platonice, si trebuie să ne aplecăm asupra acestui fapt, l-au caracterizat pe Platon ca fiind „o frumusete morală si sănătate sufletească”. Morala crestină si etica filozofică au, ca atare, puncte comune. Amândouă se preocupă de om si de comportamentul său moral. Etica filozofică are ca scop fericirea omului pe care o obtine aici pe pământ, scopul omului după morala crestină este tot fericirea, dar ea începe aici pe pământ si continuă în viata de dincolo, iar firea decăzută a omului se restaurează numai cu ajutorul harului divin. Morala crestină, însă, a adus înăltătoarea iubire crestină, jertfelnică, dăruitoare, care se cere împlinită, accentul punându-se pe „cele dinăuntru” omului. „Actiunea liberă este întotdeauna transpunerea în faptă a sufletului… si valoarea ei nu izvorăste din aspectul exterior, ci din sufletul ei, din izvoarele lăuntrice. Înăuntru este rădăcina, acolo este seva dătătoare de viată din care răsar frunzele, florile si roadele”. Biserica a pretuit întelepciunea anumitor filozofi, Sfântul Iustin Martirul numindu-l pe Socrate „crestin înainte de vreme”.

Platon era preocupat de organizarea statului - model, visa o societate în care să nu mai existe coruptie, sărăcie, tiranie, război. În „Republica”, sustinea ideea conform căreia cei mai buni trebuie să guverneze, ei trebuie să educe poporul în vederea binelui. Scriitorul, istoricul, filozoful american Will Durant (1885-1981) analizând acea perioadă, explica cum democratii s-au dovedit a nu fi mai buni decât plutocratii: ei s-au folosit de puterea datorată numărului lor, pentru a vota „pomeni pentru multime si functii bănoase pentru ei”; libertatea a devenit anarhie, normele au fost încălcate „până la înrădăcinarea unei vulgarităti care devine omniprezentă, moravurile se degradează sub actiunea necuvintelor si abuzurilor, pe care nimic nu le mai poate stăvili. Asa cum goana nebunească după bogătie distruge oligarhia, tot asa si excesele libertătii duc democratia la ruină”. „Când libertatea degenerează în desfrâu, dictatura nu e departe”, mai scrie Will Durant, detaliind că în aceste conditii se ridică un personaj cu tupeu, minte sărăcimea – gloata, cu promisiuni, acaparează puterea, se înconjoară de o armată care-i execută ordinele, scapă de dusmani dar si de prietenii în care nu mai are încredere, si instituie dictatura. Nu putem spune că istoria nu se repetă!

Interesant cum în această conjunctură, Platon afirmă necesitatea supunerii tinerilor în fata părintilor si a statului, adică ascultarea de legile bunei cuviinte si cele instituite de conducători. Cu alte cuvinte, este necesară educatia si pregătirea tinerilor, procesul fiind de durată. În fine, el vedea conducătorii proveniti din acesti tineri, ei ajungând un fel de regi-filozofi, exprimând această gândire prin cuvintele: „Până când filozofii nu vor fi regi sau până când regii si printii acestei lumi nu vor avea spiritul si puterea filozofiei, nici cetătile si nici neamul omenesc nu vor înceta să fie abandonate răului”. Platon mai considera că statul trebuie să aibă autoritate deplină asupra educatiei, a publicatiilor si a mijloacelor de formare a opiniei publice si a caracterului indivizilor. Ministrul educatiei, în viziunea sa, trebuie să fie cel mai înalt demnitar al statului, în materie de educatie autoritatea va putea înlocui libertatea, inteligenta copiilor fiind prea putin dezvoltată pentru a-i lăsa să facă ce vor cu propria lor viată. În viziunea lui, morala natiei trebuie protejată. Socrate fusese de aceeasi părere si anume, că excesul de libertate naste tirania.

C.S. Lewis (1898-19630), scriitor de origine irlandeză, cunoscut pentru scrierile sale despre literatura medievală, apologiile crestine, lucrări de critică si romane de fictiune, care considera că constrângerea lui Dumnezeu este libertatea noastră, mai spunea că Platon a arătat pe drept cuvânt că există o singură virtute: „Nu poti fi blând decât dacă ai deopotrivă toate celelalte virtuti. […] Orice viciu duce la cruzime. Chiar si un sentiment bun – mila – dacă nu este stăpânit de dragostea de semeni si de dreptate, duce, prin mânie, la cruzime”. Acest scriitor a avut un mare rol în crestinismul contemporan, transmitând adevăruri teologice prin povestiri usor de înteles, lăsând în urma sa citate memorabile, unul în care condamna orgoliul: „M-am născut ca să venerez si să mă supun!”.
Să ne amintim cât de impresionati am fost la citirea povestirii „Colt alb” a scriitorului american Jack London (1876-1916) – cel care-si impusese să scrie o mie de cuvinte pe zi – creator al unei vaste literaturi pline de semnificatii ale vietii. În povestire este dezvăluită cruzimea umană, sentimentele percepute de lumea animală, se vorbeste despre încredere, dreptate, instincte care de multe ori sunt mai bine stăpânite de către un animal decât de către om, animalele având si ele – sentimente. Dragostea de viată este biruitoare în scrierile sale, precum si în cele ale scriitorului american Ernest Hemingway (1899-1961) – optimismul exprimat prin planurile de viitor din „Bătrânul si marea”; având puteri fizice limitate, omul le înfrânge prin solidaritatea umană. Solidaritate la bine si nu la rău!

„Blestemată roată a lumii! De ce trebuie să se rotească mereu? Unde este angrenajul de întoarcere?”, scria London, la care am putea adăuga: Nenorocirea este că se întoarce la primitivismul ei.

– Carolina de Nord





Vavila Popovici     8/25/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian