Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


„ Proză 9” de Liliana Hinoveanu

Note de lectură

„ ...Devenise cubul de sticlă pe pereţii căruia rulau imagini decupate din filmul ce se derula cu încetinitorul, se imprimau pe retină, cu întoarceri în timp şi răsturnări de trăiri incompatibile cu un eu obişnuit, prelungindu-se în lucrurile din jur”(p.11).
„ Cubul de sticlă”, din povestirea cu acelaşi titlu, este imaginea reificată a fiecăruia dintre noi, cei care am trăit într-un regim totalitar, oameni fără prea multe perspective, supuşi rutinei cotidiene, îndurând neputincioşi, dar solidari, acelaşi calvar: telefonul ascultat, televizorul inutil, radioul fără program, liftul defect, lipsa apei calde sau reci, agentul termic cu gramajul minimal în calorifere... Toate, într-o lume de păpuşi, mânuită cu dexteritate de meşteri păpuşari, atunci, ca şi acum, din păcate..., o lume care ne va bântui pe mulţi dintre noi până la capătul zilelor...
Acesta cred că este mesajul pe care Liliana Hinoveanu ni-l transmite, încă de la începutul cărţii sale, intitulate sugestiv „ Proză 9”, apărute la Editura Aius, Craiova, 2016.
Titlul cărţii mă duce cu gândul la simbolistica uneia dintre cunoscutele cifre magice, „ 9”, şi nu neapărat la timpul când au fost scrise povestirile, şi nici la numărul de povestiri cuprinse în volum, care, întâmplător sau nu, corespund aceleiaşi cifre fatidice. Prozele scurte poartă titluri simple, formate din câte un substantiv comun ( „ Podul”, „ Drumul”, „ Aşteptare”, „ Umbrela”), sau din două substantive aflate în joncţiune ( „ Cubul de sticlă”, „ Cutia de carton”).
Analizând tehnica narativă, observăm că autoritatea care susţine discursul epic, în aproape toate prozele, este autorul devenit narator. Perspectiva narativă se defineşte printr-un narator omniscient şi obiectiv, care constată şi relatează, iar naraţiunea se face la persoana a III-a singular. În povestirea din final, „ Vândută timpului”, autorul devine personaj şi monologhează pe marginea existenţei umane, timpul în curgerea lui ireversibilă ocupând un loc predominant. Avem, aici, un eu epic feminin, un narator subiectiv, care povesteşte la persoana I singular.
Ceea ce mi-a reţinut atenţia, în mod special, este construcţia arhitectonică aproape identică a povestirilor. Textul debutează cu o descriere succintă de natură, de cele mai multe ori ploioasă, mohorâtă, sălbatică..., apare personajul definit prin câteva detalii (singuratic, alienat, atipic, fără o preocupare anume, de parcă ar fi desprins din decor), claustrat într-un spaţiu familiar şi purtându-şi cu vădită resemnare necazurile, bătrâneţea, handicapul, însingurarea..., sub privirile indiferente ale semenilor. Există câteva situaţii în care cunoscuta sintagmă, „indiferenţa ucide”, îşi găseşte transpunerea în ţesătura metaforică a povestirii ( „ Podul”, „Aşteptare”, „ Maria”).
Deşi finalurile povestirilor sugerează drame umane, autoarea construieşte, compensatoriu, un tablou atât de luminos, de parcă moartea ar fi o iluminare, şi nu o transcendere în neant. ( Unele proze îmi amintesc cu vădită emoţie de un mai vechi film american, „ Produsul verde”). Dispariţia fizică a individului pare o reintegrare mioritică în natură: „ Apa se juca în cercuri concentrice, împrăştiind mătasea broaştei spre maluri, sub soarele care îşi căuta nestingherit drumul către apus” (p.23). Nu avem aici semnalată nicio tresărire, nicio nelinişte care să sugereze părerea de rău privind gestul sinuciderii bătrânului orb. O trecere lină de la viaţă la moarte ca „ un zbor cu mâinile întinse” (p.23), sau ca o împăcare cu sine şi cu lumea din jur a personajului feminin din „ Aşteptare”: „ ...stătea rezemată de copac, cu zâmbetul pe buze, strângând în mână o creangă de brad îmgheţată, privind dincolo de marginea pădurii şi aşteptând” (p.47).
În această lume de la răscruce de vânturi ( „ În partea aceea de lume, vânturile băteau de două ori pe an. Jumătate într-o direcţie, cealaltă jumătate de an din altă direcţie” -p.42), absurdul se insinuează treptat în vieţile oamenilor. Ei se trezesc că nutresc dorinţe absolut imposibile, de a avea, de pildă, o cameră ca un triunghi, „ să probeze în fiecare moment teoria lui Pitagora”(p.14). Unii numără casele de pe străzi şi fac însemnări în caiete; alţii parcurg un drum până la destinaţia dorită, ca apoi să constate că nu aveau ce căuta acolo; alţii se încăpăţânează să iasă din curte pe o poartă imaginară, deşi nu mai există de mult nici poarta, nici gardul curţii; în fine, unii citesc scrisori pe care nu le-au primit niciodată, sau deschid uşa, fiindcă soneria sună insistent, ca să nu intre nimeni în casă... Tot de domeniul absurdului ţine şi replica devenită leitmotiv în „ Umbrela”: „ Nu credeţi că noi doi ar trebui să ne iubim înainte de a ne cunoaşte?”
Este descrisă în carte o lume blândă în nebunia ei, de care ţi se face milă şi pe care nu o poţi ajuta în niciun fel, şi, de aici, sentimentul de nesfârşită tristeţe insinuat în sufletul cititorului. Este o lume predestinată, cu oameni tăcuţi, închişi în universul lor, bântuiţi deseori de fantomele trecutului. Dramele umane variază de la individ la individ, şi asistăm parcă la o autoselecţie naturală, în care exemplarele slabe, neadaptate, rătăcite aleg singure să dispară..., într-o pădure ( „ Aşteptare”), în adâncul apelor ( „ Podul”), mereu chemate şi călăuzite de o himeră cu înfăţişări angelice. Prezenţa himerei-călăuză aminteşte de nuvelistica fantastică a lui Vasile Voiculescu sau Mircea Eliade.
Suspansul, atemporalul, construcţia unui spaţiu nedeterminat, crearea personajelor mai mult din umbre decât din lumini fac parte din recuzita scriitoarei, dovedind că aceasta stăpâneşte tehnica narativă, dar şi capacitatea de a pune în scenă, de a crea atmosferă, pentru a realiza o proză profundă, originală.
În stilul de lucru al Lilianei Hinoveanu, am observat un procedeu care ar putea să sugereze, la fiecare text în parte, un subtext: un amănunt aflat la finalul povestirii devine cheia înţelegerii întregului. Acest „amănunt” cuprins în câteva rânduri poate fi „morala”, „concluzia”. Clasicul „deznodământ” devine astfel o învăţătură cu care ne-am îmbogăţit după lectură, şi prin care ni s-a transmis mesajul.
Ca aspecte demne de remarcat, am reţinut: îmbinarea armonioasă a modurilor de expunere; descrierea unor peisaje absolut fabuloase; crearea atmosferei fantastice... Citez, pentru frumuseţea în sine a textului, un fragment din povestirea „ Drumul”: „ Drumurile lui se mai opreau câteodată prin locurile unde-şi lăsase tinereţea, dar totul era ca o închipuire, pleca mai departe, spre un liman ştiut numai de el, în care îşi statornicea (frumos acest imperfect durativ !) încăpăţânarea de călător...”
Întâlnim o gamă variată de teme şi motive care conferă multă poezie textului epic:
Motivul visului: visul este surprins sub mai multe aspecte: ca o stare plasmatică de agregare, ca o evadare din cotidian, ca o angoasă, ca o formă de alienaţie (visul repetitiv);
Motivul timpului: timpul este văzut în curgerea lui continuă, dar şi într-o încremenire din care nu se mai poate ieşi ( „Cubul de sticlă”);
Motivul himerei: himera are un chip angelic care îl duce pe individ, iniţial, la o formă de alienaţie, iar apoi la dispariţia totală;
Motivul ploii: ploaia apare ca o formă de dezintegrare materială, şi nu o ca o cauză a renaşterii naturii...
Cartea „ Proză 9” a scriitoarei Liliana Hinoveanu aduce un univers fantastic nou în literatura noastră contemporană. Este o carte despre viaţă şi moarte, temporar şi etern, despre peregrinările între spaţiile profan şi sacru, o carte de proză cu o mare încărcătură lirică, tratând într-o manieră originală eternele probleme umane.






Domniţa Neaga     8/6/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian