Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Tabloul viu

Adică eram genul de adolescent care trecea zilnic pe la cele trei galerii de pictură ale urbei si niciodată nu puteam să mă satur de drumurile alea care păreau inutile, ca si arta de care dădeam la capătul lor .
Păseam cu piosenie prin toate sălile de expozitie cu impresia că aveam să ajung la un final fericit.
Fericit pe naiba că la scoală trebuia să urmăresc drumul curentului electric prin toate sârmele alea care începuseră să se coclească.
Iar profesorul de matematică să sustină că dacă nu treceam de cinci, nu aveam să devenim oameni.
Motiv pentru care făceam paralele între el si diverse organe sexuale.
Pas după pas, ajungeam prin dreptul fiecărui tablou fără să intuiesc trupurile goale a mii de modele care zâmbiseră larg pictorilor.
Una subtire si negricioasă ocupa zilnic un fotoliu maro la o intrare, fără să se obosească să îsi ridice privirea până la mine, simtind că nu prezentam nici o importantă .
Dar eu băgam în seamă doar arta, fără să fi aflat încă de fiziologie.
Ieseam afară si mă îndreptam către galleria următoare.
Vreme în care începusem să cresc tot mai mult.
La intrarea în sală urma să mă aflu cu armata si universitatea terminate, lucrând fără tragere de inimă la o intrebrindere din urbe fiindcă abia divortasem. Aflându-mă între două căsnicii sau între doi pereti înalti de piatră .
Lumea din încăpere se îngrămădise toată în jurul unui tablou care urma să fie scos la vânzare si de care se zicea că era viu.
Mi-am făcut loc si am ajuns mai aproape.
Era întradevăr viu.
Afară începuse o ploaie rece si pe pânză apăru drumul care urca în Poiană.
Autobuzul rosu suia agale iar eu o tineam pe Lili de mijloc, fără să mă gândesc la faptul că o astfel de minune nu avea să tină prea multă vreme.
Dar nu îmi păsa de o astfel de posibilitate ci mă gândeam că fiecare cotitură a drumului avea să o înghesuie între dorintele mele, apropiere la care surâdeam amândoi cu subânteles fiindcă abia ne desprinsesem dintr-o ultimă îmbrătisare.
Nu îmi păsa de arbori, de văile dese sau de iarba care se maturizase pe marginile drumului ce era chiar si al nostru .
Îmi atrăgeau privirile si mâinile doar arcuirile trupului ei care păreau să nu se mai termine.
Am coborât din autobuz tot de mână. Nu îi dădeam drumul nici măcar noaptea, în timpul somnului, de parcă mi-ar fi fost frică să nu o pierd.
Pasii ni se potriveau repede într-un ritm común care urma să se facă nevăzut fără vorbă .
Nu aveam nimic comun cu locurile sau turistii care ne însoteau si nu ne scăpau din ochi ca nu cumva să fi făcut ceva acolo, pe loc.
Nici vorbă, cerul era mult prea albastru pentru asa ceva.
Dar ochii ne rămâneau întepeniti în privirile celuilalt.
Am trecut printr-un loc mioritic unde se prăjeau mititei si se vindea bere străină la sticlă .
Eram asa de legati unul de celălalt încât am cumpărat oarece prăjeală si două sticle cu lichid străin fără să ne fi dezlipit unul de celălalt .
Am consumat singur cele gătite pe cărbuni încinsi după care fata îmi întinse si Berea ei pretextând că avea arsuri de la stomac.
Zona aia pe care o sărutasem mai adineaori în nestire.
Ca un lup flămând.
Dar efectul celor două beri avea să se cumuleze si să mă determine să o iau de mână si să o bag în primul tufis mai discret.
Am dezbrăcat-o repede, că nu avea mare lucru pe ea si cu pantalonii pe vine am început să facem dragoste.
Eram convins că urma să fie un vis, fără să tin cont de milioanele de tântari care începuseră să îmi muste fundul expus si transpirat.
Curând aventura se transformă în cosmar.
Lili mă privea zâmbind subtire în vreme ce eu mă abtineam cu greu să nu tip de durerea provocată de tântărime.
Nu tinuseră cont că aveam facultate.
Tot autobuzul rosu avea să ne lase în oras, pe o felie de întuneric blajin .
De fapt secventa cu coborâtul din masină avea să nu se mai vadă. Si oricât m-am străduit, nici chestia că ne tineam de mână mereu, ca doi chiori, nu se mai văzu.
Cei din jur nu întelegeau de ce pânza se Numea TABLOUL VIU si o puneau pe seama ticnelii directorului galeriei care purta mustăti de sobolan cu functie .
Dar nu îmi păsa de mustătile lui nici cât de o plată făcută de două ori.
Pretul pus alături de tablou îi făcu pe toti să părăsească sala, călcându-mă în picioare fără să observe trecerea pe deasupra.
Pe deasupra mea, la mare înăltime de lipsa mea evidentă de aplecare către orice, după cum încerca fiecare să mă convingă în drum spre iesire.
Rămăsesem ultimul si de data asta asa că directorul stinse lumina si mă lăsă să bâjbâi pe întuneric.
Spectatorii din sală, cei care puteau să mă vadă în orice clipă, erau convinsi că pierdusem ceva pe jos.
Ei un, îmi dispăruseră amintirile cu fiecare din ei si nu reuseam să dau de mobilul care mă determina să vreau să le regăsesc.
O geană de lumină îmi semnală că mă aflam aproape de iesire dar o mână puternică mă prinse de un picior si nu vroi să îmi mai dea drumul, fără explicatii.
Vremea lămuririlor trecuse demult iar eu mă târam tot mai greu spre iesire, simtind că nu peste multă vreme cineva urma să închidă muzeul.
O respiratie grea mi se aghătase de imaginatie ca o bilă neagră si mă aducea în pragul disperării.
Păi tocmai eu trebuia să fiu condamnatul, iubitorul de frumos?
Păi al naibii să fie îl de avea să se mai apropie de picturi.
Urma să o fac cu literatura.
Auzisem că avea si muze care uneori se mai si dezbrăcau.…
Ajunsesem la un metru de usă.
Unii păreau să forfotească repede prin jurul meu si să instaleze bare între mine si usă.
O lumină falsă începuse să mă învăluie din cap până-n picioare, lumină care mă lăsa fără vlagă.
Asa o păteau si marinarii la auzul cântecului sirenelor dar celui care încerca să mă tină legat un îi venise încă idea.
Am zâmbit.
Situatia mea avea un farmec aparte, departe de agitatia unei lumi nelinistite .
Usa se deschise brusc si lumina se prăbusi pe umerii mei .
-Ce-i cu tine pe jos, ti-e rău?
Lili întinse mâna si mă ajută să mă ridic în picioare, vreme în care vointa care mă tinuse mai tot timpul pe loc se făcu nevăzută.
Venise vremea să ne îndreptăm mână în mână către casă.
Cu sau fără muzică, urma să împărtim un acelasi pat, nu departe de părintii fetei.


Toronto / 1 august





Al Francisc    8/1/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian