Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Articole, eseuri. „Made in the USA, Charleston " o carte de Vavila Popovici

De un număr de ani – nu prea multi – Vavila Popovici citeste si scrie – trăieste – în America, acolo unde se află de ceva mai multă vreme partea tânără a familiei sale. Desigur, familia este familie; America este America. Pentru că eu le stiu doar – fără a le cunoaste, însă – nu-mi asum riscul de a formula opinii. Mai ales pentru motivul că despre Vavila Popovici vreau să scriu. Adică despre recenta ei carte – a 37-a, – al VI-lea volum de „Articole, eseuri. „Made in the USA, Charleston, SC, 30 May, 2016”.

Si această carte împlineste portretul scriitoarei în tuse definitorii. Eseistul (gânditorul bun observator si profund analist) se armonizează cu prozatorul (mester în scrierea limpede), aripa necăzătoare a poetului asigurând deopotrivă delicatetea si durabilitatea zborului. La temelia acestora neaflându-se ambitia autorului de a se manifesta pe mai multe planuri, ci îndemnul lăuntric de a participa la viată cu toate simtămintele si cu toată priceperea, într-o descătusare intelectual-artistică în stare să atragă luarea-aminte a oricărui cititor... practicant.
Edificatoare, între multe altele, mărturisirea autoarei are valoare de spovedanie. Spovedania unui însingurat care, integrat total universului pe care si l-a apropiat si-i sustine existenta, se simte, totusi, mult mai bogat spiritualiceste si mai dăruit de Dumnezeu cu darurile Sale. „Omul este cel care gândeste, filozofează de unul singur si în acele momente iese din viată, pentru a se reintegra rapid în ea, îmbogătit de idei, actionând cu forte noi, spre binele lui, al societătii în care trăieste...” Si recurge la ajutorul poetului filosof Lucian Blaga: „... eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”.
Existenta umană si artistică se conjugă la Vavila Popovici la toate cele trei timpuri: trecut, prezent, viitor. Totul ilustrat de propria experientă, dar si de trecerea prin acesti trei timpi (nu doar gramatical văzuti) a unor oameni care au lăsat urme perene în cultura natională si universală. Prezente sunt, de asemenea, si felurite întâmplări, pe care scriitoarea le integrează ansamblului unui univers al ei, dar si al tuturor. Împreună cu toate acestea, o precizare se impune, pentru a lămuri mai mult sensul demersului acestei cărti, care nu este unul pur si simplu istoric. Sau literar. Ci, mai curând, moral. Omul prezent este tinta.
„Frica, problema omenirii de astăzi” este titlul unui eseu care are ca motto o zicere a lui Mark Twain: „Curajul este rezistenta în fata fricii, mestesugul de a domina frica, si nu absenta fricii”. Reiese că spectrul fricii este, în zilele pe care le trăieste omenirea la timpul prezent, unul nelimitat. El e rodul societătii în ansamblul ei, precum si al fiecărui component în parte: omul. Omul este creatorul binelui si al răului. Starea – bună sau rea – în care se află el este si produsul aportului sau indiferentei sale. Nu Dumnezeu îi pedepseste pe oameni, pentru că răul nu-i de sorginte divină, iar Cel de Sus este ocrotitor al propriei creatii, nu distrugătorul ei.
Mai sunt si alte texte în acest volum în care binele si răul se conjugă la toate cele trei timpuri: „Alegerea, nu sansa determină destinul nostru”, „A vedea pentru a prevedea”, „Nevoia de echilibru”, „Despre constiintă”, „De ce construim Catedrala Mântuirii Neamului”, „Unitate versus dezbinare”. Printre argumentele cu ajutorul cărora Vavila Popovici îsi sustine opinia în legătură cu prea mult controversata problemă a Catedralei se află mai întâi ideea. O idee, care a răsărit în mintea si inima românilor într-un timp trecut, va să se înfăptuiască în timpul prezent, iar viitorul se va bucura de această operă crestină, în speranta că străbuna credintă ortodoxă va dăinui. Scrie Vavila Popovici: „Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al demnitătii nationale, al unitătii dintre generatii si al românilor de pretutindeni, prin stilul arhitectonic traditional bizantin-românesc, va fi reprezentativă pentru credinta majoritătii poporului român”.
Tare omenesti, care tin de timpii istorici trecut si prezent, cu vădite tendinte de a se perpetua, poate si mai încrâncenat, în viitor, se fac subiecte de articole si de eseuri, iar autoarea le tratează nu doar din perspectiva omului îngrijorat, ci si al celui care trudeste, atât cât îi stă în putintă, măcar la constientizarea lor. Pentru că eradicarea pare imposibilă... „Puterea banilor si a vorbelor”, „Gustul amar al răzbunării”, „Despre minciună si perfidie”, „Lipsa dragostei”, „Tara din nou la răscruce de drumuri?”, Suferinta, uciderea – tragedii pământesti”, „Încă un punct de pe harta culturii se vrea sters?”, „Extremism si moderatii”. Apelul la „Nevoia de echilibru”, „Despre constiintă”, „Armonie”, „Virtutea – partea sufletului nostru”, „Idee, ideal, idealism”, „Despre viată”. „Vinerea Mare” pare un dangăt de clopot care sună deopotrivă a desteptare si a actiune. Căci: „Nelinistiti nu sunt numai tinerii de astăzi, ci si oamenii de toate vârstele”, iar „Spatiul si timpul în care trăim a început să fie perceput fals...”
„Armonia este cea care ne apropie, pentru a putea trăi în pace si a nu ne învrăjbi”; „Virtutea crestină, ca hrană a sufletului, trebuie să fie: Tare în împlinirea faptelor bune; Stăruitoare pe calea binelui. Virtutea trebuie să se arate prin fapte – scrie Vavila Popovici, arătând cititorilor si câteva poteci pe care să se îndrepte ei spre a ajunge la limanul dorit. De unde se poate întelege că această nouă carte a ei – precum si celelalte, de altfel – e si un Îndreptar Moralicesc. În nici un caz moralizator. Prin curătenia gândirii si a simtămintelor, omul este chemat să afle adevărul. Despre sine, în cel dintâi rând. Căci, scria omul de stiintă filosoful Blaise Pascal, pe care Vavila Popovici îl evocă în cartea sa: „Nimic nu-ti dă sigurantă decât adevărul; nimic nu aduce tihna decât cercetarea sinceră a adevărului”.
Citind mai multe cărti publicate de Vavila Popovici, dar cunoscând într-o măsură si omul, pe care nu-l pot separa, totusi, de creator, mi-am luat îngăduinta să botez aceste însemnări cu numele „Universul singurătătii”. Am făcut-o dintr-un impuls spontan. Consider că aceasta este starea scriitorului, raportată la cei trei timpi ai tuturor conjugărilor. Dar eu nu înteleg, în substanta acestei singurătăti, nici măcar ca aluzie, schimnicia, izolarea (fie ea si relativă, pentru că totală nu cred că există, nici în cazul monahilor retrasi prin pustiuri sau pesteri). Vavila Popovici păstrează în fiinta ei gânditoare si simtitoare un Univers. Unul cunoscut de ea, în parte asumat, în parte separat de conceptia ei despre lume si existentă. Acesta este, de fapt, rolul acumulărilor si asimilărilor reusit în urma unor strădanii stimulate de o constiintă a utilitătii omului, trăită într-o lume reală, dar mereu visător la o lume ideală. Cu alte cuvinte, scriitoarea vibrează mai bogat si mai convingător în starea de contopire cu lumea ei, decât ar face-o în clipa topirii în vălmăsagul unei multimi de semeni reci, egoisti, avari, dezorientati, fără un punct de sprijin, în baza căruia să-si ducă mai departe conditia de oameni ai binelui. Conchide către sfârsitul cărtii Vavila Popovici: „Solidaritatea si coeziunea socială depind de valorile care ne unesc, de spiritualitatea care ne defineste. Acest fond sufletesc comun nu poate veni decât din educatie si cultură”. Si încheie cu o cugetare a lui Anatole France, pe care si-o însuseste si ne-o recomandă si nouă: „Trecutul nu poate pieri, căci viitorul se va naste din el”.
Făcând si eu acelasi lucru, dintr-o convingere ce nu poate fi contestată, urmez exemplul autoarei si închei, tot printr-un fel de concluzie. Universul singurătătii în care Vavila Popovici citeste si scrie – trăieste – este unul bine împlinit cu „gândiri si cu imagini” conjugate la toate cele trei timpuri: trecut, prezent, viitor.







Vasile Filip    7/3/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian