Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Printesa

Ziua se dezbrăca de hainele negre de peste noapte si încerca să îmi pătrundă în dormitorul acoperit cu hîrtie albastră folosită ca învelitoare la caietele interminabile si nesărate de scoală. Obiecte cumpărate de la bolda din comună si asta după ce îsi dădea jos cu mână sigură banda de metal vopsit care îi tinea închise bine usile alea de lemn lipsite de orice perspectivă. De parcă ar fi fost careva nebun să dea lovitura taman acolo . Sau la scoala construită fără retinere la poalele satului, ca în zicala EU PUP POALA POPII, POPA PUPĂ POALA MEA pe care trebuia să o zici repede si neîntrerupt .Timpul trecea indiferent, fără să tină cont de nerăbdarea din mine sau ceilalti . Vroiam să mă văd mare, să pot intra în cârciuma de la capul satului, cu treptele alea de la intrare care coborau în loc să o fi luat în sus, ca mai peste tot . Mama mă aseza în fata farfuriei cu gem si unt si eu eram convins că odată s-odată avea să mă răstoarne si pe mine între cele două alimente care nu îmi făceau niciodată semn cu mâna sau cu ochiul .
Alături îmi punea ceaiul rusesc si fierbinte de parcă ar fi fost dusmanul meu personal. Si al cerului gurii care nu prea obisnuia să dea explicatii sau să se opărească asa, fără rost .
HAI, IUTE, IUTE si după o astfel de comandă inteligentă eu trebuia să zic de nerod că îi pup mîna, să îmi iau ghiozdanul si să o rup la fugă către scoală, pe drumul de coline din dreapta, care mă astepta ca un tovarăs de joacă si nebunii . si asta
pînă făceam o distantă de o sută sau două, că mai apoi să revin la normal si să trag purtătorul de chin de o curea de-a dreptul pe jos, prin tărână .Eram convins că nu avea să moară doar din atâta lucru si mă uitam curios la cărare ca nu cumva să lase urme de sânge sau inteligentă .
Dar trebuia să aibă si ghiozdanul parte de suferintă. Eu eram plin cu asa ceva. Ca un pahar de la cârciuma intrarii în sat,
pe drumul lung si neted care ocolea către blestemata aia de institutie de învătămînt ridicată bot în bot cu biserica reformată al cărei pastor ne urmărea cu telefonul în mână, vorbind deja cu cei de la postul de politie sau cum naiba îi mai zicea .
Cetătenii comunei ne propuneau să o dăm cu slănină. Ca să o înghită cîinii cu scoală cu tot, mama ei .
Dar tanti Victorita, învătătoarea mea cu sâni spectaculosi , avea pregătită o altă istorie pentru orele de clasă în care priveam doar afară, către o libertate care părea să fi dispărut cu totul .
Istoria cu printul care luase o broscută în mînă si se trezi că vorbeste si că îi cere să o pupe, caz în care avea să se transforme într-o printesă care să-l iubească pînă la capătul zilelor.
Aici intrau mai multe notiuni pe care nu puteam să le pricep si pace. Nu cumva era vorba de una râioasă?
Si cum venea chestia cu CAPĂTUL ZILELOR? Ce era aia?
Si cum adică, să trăiască împreună? Fără scoală, fără grădinită? Păi nu le punea chiar nimeni o vorbă bună acolo, să fie primiti si ei?Si să le pună câte un ghiozdan zdravăn în spinare?
Chestia că o broască mai si vorbea nici măcar nu am băgat-o în seamă. Chiar dacă era minunea minunilor de pe marginea băltii. Aia pe care o aveam în permanentă în fata geamului fiindcă nu dădea semne că ar fi avut de gând să se mute de acolo . Vreme în care tanti Victorita ne privea cu ochii aposi, visându-se în bratele printului care , în mod sigur, avea să facă scurtă la mână fiindcă tovarăsa era putin cam plinută .
Cît despre pupat, aveam podul plin. Bunica doar asta o făcea toată ziua cînd ne întîlneam si asta până ce mi s-au născut cele două verisoare care aveau să îmi ia locul la o astfel de activitate obstească , chiar dacă eu eram băiat si pe deasupra înzestrat si cu din aia .
Ziua respectivă aveam să mă întorc acasă tăcut si gînditor.
Învătătoarea mă pusese la cazne cu povestea ei cu tot .
La domiciliu ghiozdanul avea să îmi cadă singur din spinare si eu să ofteze a usurare după ce aveam să îi trag una bună cu piciorul, care să îl lipească de perete ca pe o muscă apărută de prin latrine . Am dat farfuria cu mîncare deoparte si am iesit pe malul băltii din apropiere. Cea care îmi bătea cu degetul în geam în clipele în care mă simtea liber, gata de orice necumintenie .
Broaste vesele si binedispuse frămîntau aerul cu orăcăitul lor de restaurant dar au rămas nemiscate la aparitia unui urias care părea să nu fie obisnuit cu legile circulatiei.
M-am aplecat si am luat una de pe marginea transparentă a apei, una care mi se părea mai curătică si mai drăgută . Am privit-o minute în sir, nestiind ce era mai bine să fac.
Dacă o pupam, avea să se transforme într-o fată care să nu mă mai lase să fac măcar un pas fără ea, să mă pună să car eu toate cele, ca mai apoi să mă cheme la judecată, adică la divort, asa cum o pătiseră mai toti băietii din sat.
După încă două sau trei
minute de meditatie, aveam să o pun cu grijă pe valurile care se spărgeau poetic de mal, fără să o fi pupat nici măcar odată . Spunîndu-mi că nu merita riscul. Dacă avea să mă cheme mai târziu la proces? Mai ales că viasa asta era plină de întrebări care îmi stăteau în drum ca niste mărăcini uscati .
Aveam să mă întorc cu spatele, să o pornesc agale către casă si să mă trezesc treizeci de ani mai tîrziu în orasul ăla de limbă franceză din tara frunzei de artar în care orăcăiau toate persoanele în viată sau nu .
Nea Alex era presedintele asociatiei de scriitori ASRC si mă invitase la adunarea generală a grupării cât si la alte cîteva evenimente culturale revărsate în ambrozie divină, pe onoarea mea .
Adică mă tinuse la el acasă în subsol, loc unde aveam să uit de existenta a toate cele văzute si nevăzute .
Alegerea noului presedinte o trecuse la punctul sase din ordinea de zi dar dumnealui a avut grijă să stropească primele cinci cu drojdiută din belsug asa că în momentul în care s-a votat pentru postul de presedinte, habar n-aveam pentru cine ridicam mîna sau să am idee de cele ce se petreceau în momentul respectiv .
Dar vinu vin, papara papară, ce mai la deal, la vale ...
Iar numele alesului aveam să îl aflu abia a doua zi, la ridicarea mahmurelii care atîrna ca un nor negru si amenintător deasupra capului persoanelor care nu mă iubeau . Tot el rămăsese presedinte, ura, ura . Dar ca să nu-mi lase vreme să mă dezmeticesc, m-a îndesat repede în microbuz si m-a desertat în Piata României din localitate, posesoare a bustului marelui nostru poet national, că i-am uitat numele .
Treaba lui, el conducea, el comanda.
M-a plasat lîngă o bătrînică si a început să se învîrtă printre ceilalti invitati, să dea binete la unul si altul .
Timp în care eu abia mai puteam să astept plecarea lui acasă si să mă uite în plin buricul târgului, să am si eu un motiv serios de râs la recuperare .
Dar chiar si după atîtia ani tot mai îmi aduceam aminte că refuzasem să pup broscuta si să mă pricopsesc cu vreo printesă plină de nuri si ifose peste tot .
Zîmbeam si îmi spuneam că bine făcusem , evitasem să mă umplu de rîie sau sarcini .
Între timp stăteam de vorbă cu doamna de lîngă mine care îmi relata că obisnuia să scrie si să picteze.
Am întrebat-o ce genuri prefera la care ea îmi răspunse că nu foarte multe fiindcă ea nu mai fusese sărutată de foarte multă vreme si chestia asta îi redusese simtitor aria tematică . Nu prea vedeam legătura dar am întins două brate vînjoase, am tras-o aproape si am început să o pup fără întrerupere ca unul care se chinuia să scape din mijlocul băltii . Ca să nu mai poată să spună că nu fusese tratată asa aproape niciodată.
La care ea începu să strige VIOL, VIOL iar lumea din
jur să rîdă ca de o glumă bună.
După plecarea cu autoturismul personal , Alex îmi spuse de la volan că mă felicită.
-Dar pentru ce, frate? Mă nedumerise medalia asta neasteptată .
-Abia ai sărutat-o pe prinsesa Caragea.
În sfîrsit, după atîta amar de vreme reusisem să devin una cu broscuta.
Si toamna se mai lăsa asteptată.





Al Francisc    6/12/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian