Scrisoare pastorală
Hristos a înviat!
*
Între politică si morală. Între politică si morală este o prăpastie greu de trecut. Nu o spun eu, ci oameni mari ai istoriei. Un filozof italian, Machiaveli, spunea că în politică n-are ce căuta morala, ci doar interesul. Rareori s-au remarcat conducători de state cu comportare morală, de sfinti. Poate cronicarii de curte le-au scris cronici si istorii, în care ei au apărut ca unii coborâti cu hârzobul din cer. În realitate, sub masca spoită cu aur se ascundeau tot felul de crime, intrigi, afaceri murdare, bogătii stoarse fără milă si fără drept de pe spinarea multimii, a poporului. Interesele politice au făcut ca morala, constiinta, să fie aruncate la cosul de gunoi.
Să ne oprim putin la cazul lui Pilat, fiindcă ne este mai proaspăt din Sfintele Evanghelii citite în preajma Sfintelor Pasti. Era guvernatorul Palestinei, tară ocupată de romani. Functia lui echivala cu cea de rege. Avea puteri discretionare în tara respectivă. Nu era un om imoral. Cunostea legile romane si îsi făcea constiincios datoria fată de imperiu si fată de împăratul(cezarul) de la Roma. Din documentele păstrate încă în arhivele Vaticanului aflăm că Îl tolerase pe Mântuitorul si Îl urmărise chiar cu simpatie, atât el, cât si sotia lui. Redactase rapoarte către împărat, în care-L elogiase pe Iisus, reusind să stârnească chiar interesul împăratului. Cezarul chiar dorea să-L cunoască personal pe Iisus. Iată că interesele religioase, invidia si viclenia arhiereilor evrei îl pun pe Pilat într-o situatie penibilă. Îl pun între ciocan si nicovală. Arhiereii cereau cu orice pret condamnarea la moarte a lui Iisus. Pilat îsi împlineste datoria lui de judecător suprem si Îl judecă pe Iisus. Nu găseste în El nici o vină si aceasta o mărturiseste public, în mai multe rânduri. Încearcă să-L salveze pe Iisus de la moarte, să-L elibereze chiar, dar nu poate. Avea la dispozitie foarte putini soldati, se pare că numai o sută. Ceruse întăriri guvernatorului din Siria, dar de la Damasc până la Ierusalim drumul era lung, greu si se făcea pe jos, asa că ajutoarele întârziau să vină. Ca om politic si comandant militar, Pilat îsi dădea seama că nu poate tine situatia sub control cu fortele pe care le avea la dispozitie. Autoritătile religioase puteau deveni primejdioase, fiindcă aveau destul de mare aderentă la popor, iar nemultumirile erau multe si profunde. O răscoală putea izbucni în orice moment si reusita ei însemna alungarea administratiei romane, iar, o dată cu aceasta, căderea capului guvernatorului. Mai mult, arhiereii îl amenintau pe Pilat că se vor plânge cezarului, fiindcă guvernatorul nu condamnă la moarte, conform legii romane, pe unul care se pronuntase că este împărat. Santajul era coplesitor. Rezultatul lui ar fi fost decapitarea guvernatorului. Constiinta îi spunea că Iisus este nevinovat, interesul politic si personal îl determina să treacă peste orice considerente de ordin moral si să hotărască moartea Mântuitorului. Nu este atât de usor să iei o asemenea hotărâre. Pilat era o rotită dintr-un mare mecanism, masinăria administratiei imperiale. Nu făcea ceea ce voia, ci ceea ce trebuia, ceea ce era în interesul imperiului pe care-l reprezenta. A neglija îndatoririle politice si a respecta comandamentele morale personale, ar fi însemnat sfârsitul lui politic si fizic. De dragul pozitiei sociale, sacrifică glasul constiintei. Interesul politic sacrifică principiile morale.
Câte cazuri de acest gen nu întâlnim si în zilele noastre! Din păcate! Interesul politic îi face pe multi politicieni să încalce considerentele morale. Ca om, poate n-a ucis o muscă; în calitate de om politic este nevoit să declare război, în urma căruia să rămână mii de morti. Ca civil poate n-a furat un măr; ca om politic este nevoit să execute comenzi ale unor forte din umbră, fie că acestea sunt partide politice, grupări infractionale cu mare putere de influentă si să aprobe furtul bogătiilor tării, spolierea locuitorilor cu tot felul de biruri, care ajung în buzunarele unor potentati ai zilei si multe altele de genul acesta. De dragul câstigurilor mari, de dragul functiei si pozitiei sociale, multi uită de Dumnezeu, de cele ce au învătat de la părintii si bunicii lor, de cele ce au citit în cărti si devin de nerecunoscut. Execută personal sau prin altii tot felul de acte infractionale si imorale, ajung de ,,nu mai au nici tată, nici mamă”, ci numai interes. Cel care reuseste să ocupe functii politice si să fie în acelasi timp om integru din punct de vedere moral este un adevărat sfânt. Cunoasteti vreunul?
*
Sfaturi părintesti.
Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărătiei, mai spicuim un fragment: ,,JALEA ÎNTR-UN CONVOI DE MONSTRI. Un scriitor, de foarte crestină formatie, si, probabil doctor, descrie fizionomia unui azil de copii handicapati, proveniti din familii alcoolice, de undeva, din Apus, în felul următor. Copii strigau în dezordine:,, Dom'le doctor! Dom'le doctor!”
Si doctorul D. înainta, făcându-si drum prin multimea groaznică si de plâns a micilor monstri: o umanitate neizbutită, pierdută, rău făcută, slută si neisprăvită, copii cărora le lipsea craniul sau bărbia, sau care nu erau decât un trunchi, sau un cap, nenorociti, mici, respingători, urâti, ca niste oale de lut strâmbe, plini de urdori, de bube, de coji, de puroiul, care le curgea din ochi, din nas, din urechi si din pielea de pe cap. Pitici si uriasi, slăbănogi nevinovati, cu brate si mâini de schelet. Tinere bestii, băieti prea dezvoltati, cu fălci strasnice, cu umerii obrajilor iesiti ca niste maiuri, făcuti asa pentru omoruri - viitori ucigasi - ursiti dinainte si a căror privire tristă te urmărea fără să înteleagă nimic. Cei mai mari si mai limpezi putin duceau de mână pe cei mai năuci, pe cei cu desăvârsire tâmpiti; se ocupau de ei, îi ocroteau, îi adoptau. îi târau spre doctorul D. si însotitorii săi. În jurul celor trei oameni, izbucneau strigăte nelămurite si urlete, toată bucuria micilor nenorociti de-a revedea pe aceia ce erau buni cu dânsii. Si chiar aceia, care niciodată nu vor mai fi în stare să vorbească, mârâiau, gângăveau, behăiau înspre medici câte ceva, un strigăt nedeslusit si barbar de dragoste. Cu mâinile lor mici, îi apucau, îi atingeau, îi mângâiau, îi pipăiau ca niste tentacule. Privelistea asta i se părea întotdeauna un vis urât. Dar doctorul îi iubea pe toti, pe acesti mici nenorociti, chiar pe aceia care aveau un cap de scafandru, de peste, sau de gânganie mare. Chiar pe cei rău nărăviti, pe acei si pe acelea care se frecau... în trecere îi chema deoparte, le cerceta mâinile, îi privea, părând că vrea să-i hipnotizeze: ,,- Ai fost cuminte?” ,,- Da, Dom-le doctor!” ,,- Vei fi si azi cuminte?” ,,- Da, Dom-le doctor!” ,,- Bine! Du-te si te joacă. Uite o bucată de ciocolată. Sterge-o!”
Erau fetite, pe care trebuia să le lege ca să le împiedece năravul. Dar si cu mâinile legate izbuteau încă să-si atâte simturile cu călcâiul lor. Toate păcatele ereditare misunau în străfundul acestor suflete părăsite, reîntoarse la brută, si care coborau scara evolutiei. Fetelor, care erau mai tăinuitoare, mai păcătoase, mai destrăbălate, si care îsi simteau pubertatea, le plăcea să se ascundă, să rosească si să se tină de apucăturile lor. Băietii aveau fete de urangutan si porniri primejdioase în jocurile lor. Câtiva singuratici plângeau prin colturi, nemângâiati si sălbătăciti pentru totdeauna. Un copil, blond ca Sfântul Ioan, cu ochi albastri, subtire, drăgut, aproape frumos, încerca să se apropie de doctor, îl apuca de mână pe la spate si vorbea încet:,,- Domnule, as vrea să mă întorc la mămica mea...! Domnule, când pot să mă întorc la mămica?”
Mamele! Prea adesea au părăsit pe acesti bieti monstri, care au iesit din ele, si care le-au dezgustat. Erau căsnicii de alcoolici, care, în fiecare an, regulat, aduceau la azil câte un nou copil tâmpit. Încă un gunoi al societătii, pentru ca în anul următor s-o ia de la capăt. De altfel, în tot azilul, părăsirile erau regula, si cei uitati acolo nu se mai numărau. Câti dintre nenorocitii nebuni de la Azilul S. Cle. Mureau, fără să mai fi apucat să vadă vreodată chipul iubit al mamei, al sotiei, al copilului, chip care mai plutea ca o nălucire dureroasă în trista lor memorie întunecată si care singur încă mai trezea la ei un rest de constiintă, o lacrimă a luciditătii deznădăjduite...”
*
Un posibil sfânt mehedintean. De câtva timp, presa scrisă si video a prezentat cazul unui călugăr mehedintean, care a impresionat profund pe cei care au luat cunostintă de el, acesta fiind asemănat, prin viata, activitatea, darurile neobisnuite de care se învrednicise, cât si prin opera sa, cu Părintele Arsenie Boca. Este vorba de ieromonahul Nil Dorobantu.
S-a născut în 1920 în satul Crainici, judetul Mehedinti. Si-a făcut studiile primare în satul natal. E posibil ca să fi frecventat câtiva ani de scoală medie la Tr. Severin. Având un unchi general în armată, i s-a acceptat să-si continue studiile la Curtea Regala, unde îl cunoaste pe Regele Mihai I al României. În 1940 se înrolează în armată, sub oblăduirea unchiului său si ajunge în scurt timp sublocotenent la Vânătorii de munte. Nu-si abandonează studiile si, până în 1947, în ciuda situatiei politice a vremii, în ciuda greutătilor războiului, a absolvit Facultatea de Drept, si a obtinut licente în Filosofie si Litere, urmând totodată si Doctoratul în Teologie. Desi avea o perspectivă promitătoare în viata civilă, gratie studiilor sale absolvite cu brio, a intrat în monahism la Mânăstirea Cernica cu numele de Nechifor. În 1952 este transferat la Mânăstirea Sihăstria, cu numele Nil. Cei ce-l cunosteau, îl numeau ,,Zănatec”, datorită smereniei sale excesive, rugăciunilor îndelungate si postului foarte riguros, pe care le practica. Ulterior, a devenit staret si duhovnic la mânăstirile Tarnita, Bogdana, Nechit sau Varatec (Neamt). Datorită vietii sale foarte evlavioase, a intrat în vizorul securitătii ca ,,mistic” si i s-a deschis dosar de urmărire. În arhiva CNSAS-ului dosarele Părintelui Nil sunt foarte voluminoase. La 3 ianuarie 1956, părintele Nil este arestat. Trece prin ,,purgatoriul” închisorilor comuniste, iar în 24 aprilie este lăsat în libertate, fiind achitat. Cu toate acestea, în luna noiembrie a aceluiasi an, este caterisit, ca si Părintele Arsenie Boca, căruia Securitatea avea să-i interzică în 1959 să mai predice. În 1957 Părintele Nil se retrage în satul natal, Crainici, unde a trăit în asceză severă până pe 27 martie 1977, când s-a stins din viată. Era numit ,,Sfântul descult” din cauza simplitătii în care trăia. Avea mare putere în rugăciunile sale. Cei ce l-au cunoscut personal spun despre el că avea capacitatea de a pluti(a levita), de a dispărea dintr-un loc si a apare într-altul, de a trece peste ape, de a vindeca bolnavi. În ciuda faptului că era urmărit si nu avea voie să slujească în biserică, oficia slujbe, spovedea si împărtăsea prin sate, pe câmp, prin case. S-au descoperit ulterior manuscrise ale părintelui Nil, care însumează peste 9.000 pagini de teologie. Câtiva preoti si teologi din părtile Moldovei se ocupă de descifrarea, transcrierea si editarea acestor manuscrise. A fost înmormântat în satul natal, dar, după o oarecare vreme, a fost deschis mormântul si, spre uimirea tuturor, sicriul era gol. Câtă vreme mai sunt în viată oameni care l-au cunoscut, ar trebui strânse cât mai multe mărturii despre viata si activitatea acestui ales al lui Dumnezeu. Nu este exclus ca într-o bună zi să fie un al doilea Arsenie Boca.
*
File de jurnal – 26 nov. 1981. ,,În drum spre si dinspre Craiova, Părintele Stelică Zoican mi-a povestit multe din viata sfintiei-sale, dar si a altora din satele de munte(…). De la dânsul am aflat cum se făceau alegerile altădată.
Părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârf n-a făcut politică propriu-zisă, dar i-a plăcut întotdeauna să fie în opozitie. La o alegere, a pregătit 40 de măciuci zdravene, pe care le-a vopsit cu rosu. A adunat de pe la Godeanu si Siroca vreo 40 de haidamaci, le-a spus că le dă un butoi de o sută de litri de tuică de prună, dar să meargă cu el. Si s-au dus cu totii la votare.
Popa Izverceanu mergea înainte, călare, iar găliganii după el. Când au ajuns la primărie, părintele Tudor, fratele istoricului Dumitru Tudor, încerca să facă ordine. Când l-a văzut pe Izverceanu cu formatia lui, a strigat: ,, - Ce este comedia asta, părinte?” Izverceanu, simtindu-si în vine tresăltând sângele si prostia, a strigat la haidamaci: ,, - Pe el, fratilooor!” Si s-au repezit găliganii pe părintele Tudor si unde au început să-l ciomăgească, de-ti era mai mare mila e el!(…).
Părintele Zoican mi-a vorbit despre Angelica Stoican, cântăreata de muzică populară. Este invitată în fiecare duminică la sârbi, să cânte la nunti. Sârbii au obiceiul de a-i îmbrăca în dinari pe cei care le cântă frumos. Fiecare agată cu boldul câte o bancnotă de o sută de dinari pe hainele cântăretului agreat. Angelica are prilejul să fie îmbrăcată astfel si de două-trei ori la o nuntă. Îsi pune banii la o bancă de acolo, iar la vamă trece cu câtiva creitari.”
*
Gheorghe Trocan – un Om între oameni. Trăim într-o vreme în care copiilor li se livrează pe multe canale tot felul de modele de viată, care de care mai discutabile. Rareori întâlnesti, ca modele, oameni muncitori, cinstiti, modesti, cu frică de Dumnezeu si respect fată de semeni. Totodată, întâlnim din loc în loc câte un intelectual perseverent, care se chinuie cu greu să încropească o monografie locală, dar se izbeste de lipsa de documentatie.
Ne facem o datorie de constiintă si o datorie cetătenească să înscriem în paginile ,,Scrisorii pastorale”, pentru prima dată, file din monografia unei personalităti de seamă din istoria tării, fiu al satului Bârda. Este vorba de Domnul Gheorghe Trocan din Bucuresti. Precizăm, că de mai bine de trei decenii am stăruit, de câte ori am avut posibilitatea, în rugămintea noastră de a încredinta hârtiei amintirile sale, izvor inedit privind o epocă de mare importantă istorică. Cititorii unor astfel de pagini ar putea cunoaste oameni, fapte si întâmplări inedite, pe care numai un om care a fost în miezul evenimentelor le-a putut cunoaste. Avem promisiunea Domniei-sale, mai convingătoare ca oricând, că serialul acestor amintiri va începe în curând si ele vor vedea lumina tiparului, pentru prima dată, în paginile ,,Scrisorii pastorale”, urmând a se constitui într-o viitoare carte. Bucuria ar fi amplificată de nenumărate ori, dacă am întâlni copii sau tineri, care să recunoască faptul că în urma lecturii unor astfel de amintiri si-au încărcat ,,bateriile” sufletului si au pornit mult mai curajosi pe drumul vietii. Ce exemplu mai grăitor am putea oferi decât pe al unui copil orfan, plecat dintr-un amărât de cătun mehedintean, care a înfruntat greutătile, lipsurile si răutătile oamenilor si a ajuns pe cele mai înalte trepte ale societătii? A muncit ca un rob, a învătat pe brânci, s-a lipsit de multe plăceri si bucurii, dar a ajuns să stea fată-n fată cu conducători de state, cu prim-ministri si ministri, cu ambasadori si oameni de afaceri din zeci si zeci de tări. A purtat tratative în numele României, a încheiat contracte, a lansat mărfuri românesti până la marginile lumii, a cunoscut oameni, tări, moravuri si năravuri din toată lumea.
S-a născut la 2 oct. 1943 în familia lui Gheorghe si Maria Trocan din Bârda. A mai avut un frate si două surori. Era cel mai mic dintre ei. Când el avea sase ani, tatăl său a fost strivit de o masină în curtea fabricii de placaj din Tr. Severin. Scoala primară a urmat-o în satul natal, iar cea gimnazială în Malovăt, parcurgând zilnic, pe jos, distanta de patru kilometri dus-întors. ,,Sala de lectură” a sa, în care-si pregătea lectiile, era izlazul satului, unde păsuna vaca si cele patru oi după ce venea de la scoală. Mama lucra cu ziua la ferma de stat din sat sau la diferiti consăteni, pentru a câstiga cele necesare traiului. A absolvit sapte clase cu Diplomă de Merit, ca fruntas pe scoală. Fiindcă nu avea posibilităti materiale, nu a putut urma un liceu teoretic, ci s-a prezentat la examenul de admitere de la Scoala Metalurgică din Tr. Severin, unde ar fi avut asigurate, gratuit, toate conditiile. Din cei 16 colegi de la scoala din Malovăt, care au sustinut acel examen, a fost singurul reusit. A fost repartizat pentru meseria de tâmplar. După absolvirea scolii, conform contractului, a lucrat la Santierul Naval din Tr. Severin. Nu s-a multumit să rămână un simplu muncitor, ci a dat admiterea la Liceul ,,Traian”, curs seral, unde a reusit printre primii. Ziua lucra la santier, iar seara mergea la cursuri. A satisfăcut stagiul militar la Ploiesti, ca radiotelegrafist. După ,,lăsarea la vatră” s-a angajat ca muncitor la CPL din Tr. Severin si si-a definitivat studiile liceale. Fostii colegi de muncă din vremea aceea îsi amintesc de dânsul, că în pauza de masă tinea într-o mână cartea si în alta bucata de mâncare. După bacalaureat, a mers la Institutul Politehnic din Brasov, la Facultatea de Industrializarea Lemnului, unde a reusit cu bursă. Datorită comportării ireprosabile si rezultatelor la învătătură, în anul al doilea a fost ales liderul studentilor din facultate. Remarcându-se, după doi ani, a fost ales ca reprezentant al studentilor din Universitatea Brasov în Biroul Executiv al Asociatiei Studentilor din România. A absolvit facultatea în 1972 cu media generală zece, ca sef de promotie. S-a căsătorit în 1971 cu Domnisoara Mihaela, studentă de la Institutul de Petrol, Gaze si Geologie. A avut dreptul să-si aleagă locul de muncă la Combinatul de Industrializarea Lemnului Pipera din Bucuresti. A găsit acolo multe nereguli. Avea experientă de la Severin, avea cunostinte privind organizarea muncii si fabricii din facultate. A avut curajul să scoată în evidentă aspectele negative si să propună solutii pertinente, ceea ce a atras atentia factorilor de conducere asupra sa încă din primele luni de activitate(Va urma).
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 6/6/2016 |
Contact: |
|
|
