Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Elena Angheluţiă Buzatu: ”Spre ţara de dincolo de dor”

Volumul de versuri „Spre ţara de dincolo de dor” al poetei de pe continent american, Elena Angheluţă Buzatu, debutează cu exuberanta ce-i defineste sinele, eul poetic si cu un optimism original, particular, ca o individualizare a poetei ca personalitate, cu poemul Clipe magice: „pădurea mea de-argint/cu sclipiri de nea pe frunte/de dimineată m-ai trezit/cu-al tău freamăt neobisnuit/tremurai de încântare/în al tău nou vesmânt sub soare/până la cer îti înăltai ale tale coroane/pline de stelute sclipitoare”. Ca ploaia din „Ferestrele timpului” să ude bacovian si divin optimismul poetei, ca o revigorare de panaceu: „… si plouă acum cu stropi mari pe pământ/stelute fragile sclipind de multumire/e răspunsul naturii în fata iubirii/pogorâtă din Cerul cel Sfânt“
Natura, în eul creativ al poetei, ne apare feeric în toate ipostazele temporale. As aminti câteve poezii precum: Clipe magice, Elegia pădurii, Reverentă, Pădure mută etc.

Volumul de versuri Spre tara de dincolo de dor poate fi pus în pagină si sub forma capitolelor: Natura, Iubirea, Dorul, Timpul, Viata, Lumea nevăzută a gândurilor s.a.
Poetă a anotimpurilor, Elena Anghelută Buzatu îsi revarsă eul liric, precum o apă iesită din matcă ce-si revarsă învolburarea peste grinduri, evidentiind frumusetile fiecărui anotimp într-un mod particular, personalizat, cu prestantă si pertinentă, trăind intens extraversiunea sinelui asupra elementelor, numite de Anaximandru „apeiron” – aer, apă, foc, pământ, dând conotatii semasiologice puterii cuvântului, iar tropii, ca figuri de stil, întregind sentimentul ontic asupra celor ce ne înconjoară, încercând transfigurarea unei lumi răsfrântă, nebună, nebună, fără leac, schilavă si schizoidă, în alta platonică, ideatică, francă, virtuală, pură.

Din întregul volum, în afara temelor majore pomenite, se detasează ciclurile anotimpurilor: toamna, iarna, primăvara, vara. Fascinatía, feeria primăverii ne apare, printre altele în Poem floral: ,,Dis de dimineată/îmi luminează fata/un ochi de lumină/ce se strecoară subtil/printre două ramuri de pin/ ca o pulbere de aur/în luna lui florar/printre frunzele scăldate/de lumină inundate/câte-un colt de cer apare/în forme trunchiate/imagini ce apar si dispar.” Victor Hugo spunea că ,,Primăvara este o sărbătoare imensă la care participă toate elementele naturii.” Poeta are o specială predilectie pentru pădure. Ea, pădurea, e locul de zbenguială al vârstelot tinere, dar si locul în care cei sapte pitici sălăsluiau împreună cu Albă ca zăpada, iar Scufita rosie, ducându-i demâncare bunicii, avea mari necazuri cu lupul cel rău si hapsân. Tot în pădure trăia si Zgripturoaica, si Muma pădurii. Făt-Frumos, încălecat pe pegasul năzdrăvan, străbătea pădurea, grăbindu-se să ajungă la împăratul acela, să-i ceară de sotie pe fata lui, dar si jumătatea de împărătie cuvenită, dacă Făt-Frumosul trecea peste toate încercările.
Acum, pădurea nudă este vitregită de mirajul estival:
„liniste adâncă, pădurea e mută/si-ti auzi gândurile cum strigă/de te uiti în jur speriat/să vezi dacă vreun vecin le-a ascultat/întrebări ... răspunsuri ce nu vin imediat”
Despre toamnă, Jim Bishop are o zicere cu valoare de maximă, de postulat: „Toamna poartă mai mult aur în buzunar decât toate celelalte anotimpuri la un loc”, iar George Sand: „Toamna este un andante melancolic si gratios care pregăteste admirabilul adagio al iernii”. Înserez câteva poeme din ciclul „Toamna”: „ Trec, dar sunt, Suflet mânat de dor, Glas de toamnă, Galben cu frunze, Alaiul toamnei, Culori mirifice. Glasul toamnei îi procură poetei reflectii nostalgice:
,,Toamna pentru mine înseamnă/foc de tabără afară/cântec, dans si voie bună/si mai ales căldură/multă căldură/nu căldura sufocantă a verii/pe o care o mai stingi din când în când/cu răceala berei/ci acea căldură a viei/cornucopia gliei/toamna cea bogată, de noi toti asteptată/ce ne-adună la povesti de clacă/cu acel - a fost odat…’’
Venirea iernii e părerea de rău, e regretul , ce se asterne peste întinderi si suflet: „… curând iarna te va acoperi cu mantia-i albă/caldă si usoară de zăpadă/stele vor sclipi peste tot/si-n cer sus si pe pământ jos/sufletul, un fulg usor/se va ridica în zbor/dincolo de nori”. (Elegie pădurii), iar în poemul ,,Prima zăpadă,, poeta încearcă că creioneze un pastel alecsandrin: ,,petale albe/curg din ceruri dalbe/c-asa a fost scris în calendar / nimic, Doamne, nu e la întâmplare/curg siruri albe, albe/din ce în ce mai dese/de parcă ar fi baloane/umplute cu zăpada/ce din înalturi se cerne/si vântul le poartă/într-o parte si-n alta”

Mi s-a părut sapiential si într-o filozofie personală poemul ,,În oglinda timpului,, în care poeta, reflectând asupra existentialitătii, îsi pune marile întrebări la care nu multi sunt cei ce au găsit vreun răspuns, si nu multi vor afla de unde venim, dacă venim, unde ne ducem, dacă ne ducem, dacă noi suntem noi ori visul unor entităti de dincolo de noi: Când ai căzut/în oglinda timpului/cum te-ai văzut?/pe cine-ai dat vina?/pe standarde, pe etichete, pe prejudecăti/pe gura lumii/sau pe tine însuti?/urcior de lut -/vas de cinste sau de ocară/după cum ti-a fost dat de soartă -/urciorul nu merge de multe ori la apă/sau poate niciodată/depinde de norocul ce ti-l poartă/de-l umpli cu apă/o dată/ai mare grijă să-ti ajungă/pentru viata toată.”
La cumpăna timpului, ne-am cunoscut virtual, iar clipa, clipa aceea a fost o binecuvântare, de parcă ai găsit o comoară, care săpând, trebuie să o aduci sus, la suprafată.
Am cunoscut-o pe Elena Anghelută Buzatu sub diferite ipostaze: Elena Anghelută Buzatu-omul, profesorul, prietenul, scriitorul (prozator, poet), patriotul, care ar acoperi lumea cu sentimentul dăruirii totale, sfidând moartea.
Poeta încearcă să învingă viata, desi ,,Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri,, cum spunea cronicarul Miron Costin în ,,Letopisetul Moldovei de la Aron Vodă încoace”

Sub semnul confesiunilor literare, Elena Anghelută Buzatu este ca un mester Manole care evadează din cotidian si obscur, constient de jertfa supremă pentru a zidi/crea ceva dincolo de prezent si de noi. Optimismul robust, debordant, pozitivismul cumpătat, sănătos, îi dă poetei o putere inefabilă de a trăi, dar nu oricum, ci sub zodie stelară, dându-i scop si noimă: ,,s-ar putea să ai dreptate/pe partea aceea veselă/ici o scânteie în inimă/colo un mers pe sârmă/apoi dar ce este viata/fără niciun pic de foc în inimă?/odată în viată/unul singur a îndrăznit/sufletul a scormonit până ce comoara a găsit” Constientă că ,,Fugit ireperabile tempus,, poeta se străduie să lase aici cât mai putine lucruri neterminate.
Plină de sensibilităti, poeta are sentimentul nealterat fată de locurile natale, fată de patrie si obârsie, fată de limba vorovită de mama, de tata, sub legământul de credintă fată de sine si Demiurg. Eul liric aspiră spre desăvârsire, împlinire, iubire, cu gândul poate la Baudelaire care afirma că ,,iubirea este adevăratul fard al femeii.”
În ,, Zborul dragostei”, poeta are o conotatie personală:
,,zborul dragostei înaripate/cu ciocuri căscate/spre cer înăltate/săruturi furate/tulburând ape”
În ,,Tăria aisbergului – miracolul” poeta face elogiul iubirii despre care Mihai Eminescu afirma: „De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâsiem.”ca Barry Neil Kaufman să conchidă lapidar: „A iubi înseamnă să fii fericit de ceva: fără conditii, fără judecăti, fără asteptări.”

Poeta Elena Anghelută Buzatu, în stilul personalizat, caracteristic, incconfundabil, se confesează: ,,câteodată/mă mir de minunile iubirii/ca de adâncurile divine ale genunii/cum se aruncă asupra nordului/cu căldura lipicioasă a tropicului/doar, doar o topi tăria aisbergului/în clinchete picurate de gheată/ce auzul îl răsfată/chihlimbar auriu/în cristale, cognac viu/sau cu finetea de mătase a limbilor de foc/ce pielea lemnului o-nvăluie/ca într-un joc/purificând tot ce-ntâlnesc în cale din cenusa fierbinte readucând la viată/o biată inima de gheată/miracolul iubirii - topirea aisbergului,,
Mi s-au părut inedite ideile din ,,Cu Dumnezeu de vorbă: ,,Alzheimer/ne paste pe fiecare sau ne loveste doar la întâmplare/unu din zece, unu din cinci, sau unu din doi/adică pe unul din noi/fortarea mintii, a materiei cenusii/să-si aducă aminte, ceva nou să învete/e una din povete/din toate felurile de mâncare să mănânci peste/omega trei îmbogăteste si mintea întelepteste/si-apoi o iei asa tipitil, un, doi, trei/si fugi în jurul cozii, sau pe-alei/măcar de trei ori pe săptămână, miscare să faci, e bună/dar mai bună decât toate, e rugăciunea/ te-ajută în viată/ să mergi pas la pas cu El,, iar în ,,Rugăciune,, dă identitate notiunii: ,,ce e rugăciunea/decât o clipă cât eternitatea/uitând de tine însuti si-n toată simplitatea/s-asculti cum îti vorbeste Divinitatea/si-orice decizie luată/în acest fel/te-ajută în viată/să mergi pas la pas cu El.” În tot ce face, ce gândeste, poeta, cu acea comprehensiune, este convinsă că „Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu) ar trebui, sau mai bine zis, trebuie să fie credintă de bun crestin.

Bună cunoscătoare a Teoriei literaturii cu privire la prozodie, poeta foloseste cu pricepere si pertinentă tropii, fără acea metaforizare supărătoare, sintaxa poetică si lexicul neintelectualizat, dar intelectual, convingându-ne de o cultură solidă, vastă. Poeta se defineste si prin abordarea motivelor universale: spatiul, timpul, natura, dragostea si iubirea, visul.
Poeta slefuieste cu pricepere fiecare vers, ca un bijutier care stie îmbina diamantele într-o diademă.

Discipolul lui Socrate si învătător al lui Aristotel, Platon (427-347 î.H), marele filosof al antichitătii, afirma: „Poezia este o răsfrângere a eului gânditor asupra lumii” iar Goethe, în Anabasis – „Trăim în lume pentru a ne uni”. Poeta, este austeră, riguroasă cu sine însăsi, având revelatía de catharsis a artei în general si a poeziei în special.





Vasile Popovici    6/6/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian