Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Românii ctitori de scoli în Rusia


Cultura rusă ne datorează atât de mult, încât nu
stiu dacă s-ar găsi cândva în Rusia o
personalitate marcantă care să spună acest
adevăr, răspicat si pe întelesul tuturor. S-a făcut
mult pentru fundamentarea acestei culturi, dar a
fost insuficient efortul odată ce în 1992 nu s-a
găsit nici un rus care să spună lumii că războiul
din Transnistria este o actiune premeditată a
Rusiei imperiale.
Astăzi, sute de copii care vor să învete carte în limba lor, română, nu au dreptul s-o facă, fiindcă imperialismul rusesc este din nou în ascensiune si sustine un regim criminal în Transnistria. Iar cu câteva secole în urmă românii erau acei care puneau umărul la formarea universitătilor rusesti. La începutul secolului XX, din nouă universităti care activau (Petersburg, Moscova, Kiev, Kazani, Odesa, Varsovia, Tartu, Tomsk), patru erau ctitorite de compatriotii nostri. Gheorghe Bezviconi chiar asa si-a intitulat unul din studiile sale Contributia românilor la fondarea a patru universităti din Rusia (Profiluri de ieri si de azi.--Bucuresti, 1943).
De aceea, basarabenii au fost sceptici întotdeauna când tot soiul de eliberatori încercau să ne insufle ideea că noi am fi fost niste analfabeti, niste “samoezi” si ei ne-ar fi civilizat. Totul a fost invers.
Mai multe scoli superioare si medii, laice si teologice i-au avut printre fondatori pe compatriotii nostri.
Primul asezământ de învătământ superior la est de Nistru a apărut în 1632, la Kiev, fiind întemeiat de mitropolitul Petru Movilă (21.XII.1596-1.I.1647), fiul lui Simion Movilă, care a fost domnitorul Munteniei (1601-1602) si al Moldovei (1606-1607). Ideea învătământului superior teologic Petru Movilă o însusise de la scolile occidentale în care învătase: Lvov, Paris (Sorbona).
La Kiev exista o scoală a Frătiei ortodoxe înfiintată în 1615 si anume în baza acestei scoli mitropolitul Petru Movilă, hirotonit în 1628 întemeiază Colegiul Kievo-Movilean, primul colegiu teologic. La 1701 acest colegiu îsi schimbă statutul, transformându-se în Academia Teologică din Kiev, iar după modelul acestei academii s-a format Academia Teologică din Moscova (1685), Academia Teologică din Petersburg (1721) si Academia Teologică din Kazani(1723).
În 1833, pe fundamentul Academiei Teologice s-a format Universitatea din Kiev.
Si tot la Kiev, Grigore Galagan, istoric si etnograf, descendent din neam românesc, a fondat liceul care până la 1917 i-a purtat numele, institutia fiind o scoală elitară.
Prima universitate din Rusia s-a deschis în 1724, la Petersburg, pe lângă Academia Imperială de Stiinte. La deschiderea academiei si a universitătii a contribuit domnitorul Dimitrie Cantemir (26.X.1673-21.VIII.1723), membru al Academiei din Berlin si unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Petru I. El s-a stins din viată înainte de inaugurarea institutiei. Să nu uităm că marele nostru înaintas era omul de sfatul căruia tinea cont împăratul Rusiei: contributia lui Cantemir la această întreprindere nu poate fi pusă la îndoială.
Universitatea din Moscova l-a avut ca director pe Mihail Heraskov (25.X.1733-27.IX.1807), nepotul căpitanului moldovean Udrea Andrei Herescu, refugiat în Rusia împreună cu domnitorul Dimitrie Cantemir după esecul suferit în bătălia de la Stănilesti (1711).
Mihail Heraskov, scriitor cu o operă recunoscută în epocă, a rămas pentru eternitate reformatorul universitătii moscovite. Căci, numit director la 1763, apoi confirmat la 1778 curator al acestei institutii, a reusit s-o modernizeze, transfrmând-o într-o veritabilă cetate a culturii. Si tot el a fondat la 1799 Pensionul Nobilimii din Moscova. În 1783 a fost ales membru al Academiei Ruse. Biografia lui detaliată am descoperit-o într-o enciclopedie - Masoneria rusă 1731-2000 (Moscova, 2001)
Fosta Universitatate Imperială din Harkov astăzi se numeste Universitatea Natională din Harkov “V.N.Karazin”. Fondatorul ei, Vasilie Nazarie Carazin, a fost de origine român. Bunicul lui s-a refugiat în Rusia împreună cu Dimitrie Cantemir si numele lui era Caragea. Ajuns în tară străină, a decis să-si rusifice numele, prefăcându-l în Carazin. Feciorul Nazarie a fost colonel în armata rusă si a luptat împotriva turcilor, participând la campaniile din Moldova si Tara Românească. Fiul acestuia, Vasile Carazin (30.I.1773-4.XI.1842), s-a născut la Crucic, mosia părintească din preajma Harkovului. A făcut studii la Petersburg, iar în 1801, când pe tron s-a urcat Alexandr I, a avut curajul să scrie si să trimită împăratului un plan de domnie. Era un act de mare curaj, fiindcă putea să se prăpădească pentru totdeauna ca un temerar care îndrăznea să dea sfaturi mai-marilor vremii. Dar s-a întâmplat ceva neprevăzut. Planul lui a plăcut împăratului. Gheorghe Bezviconi scrie despre acest caz : "Scrisoarea era anonimă, dar autorul a fost găsit si împăratul l-a primit foarte călduros. Influenta lui Carazin asupra domniei lui Alexandr I a durat numai trei ani. Totusi, el a reusit să realizeze foarte mult. Gratie inspiratiei sale, a luat fiintă Ministerul Instructiunii Publice. Carazin a fost numit la acest minister în calitate de conducător al administratiei scolare. El a scris regulamente pentru instruirea poporului, pentru universităti si academii. La baza organizării tuturor universitătilor din Rusia se află regulamentul său din 1804. Carazin era un sustinător al activitătii diferitilor fruntasi, pe regiuni, si un promotor al culturii în popor. Fire prea liberă si sinceră, el a trebuit să se retragă de la conducerea institutiei publice, la 1804, în vârstă de 31 de ani. Si totusi, după o activitate atât de prodigioasă! (Profiluri de ieri si de azi.– Bucuresti, 1943).
Istoria întemeierii Universitătii Imperiale din Harkov este foarte instructivă. La 1786 s-a pus problema fondării a încă trei universităti si au fost desemnate tot atâtea orase : Pskov, Cernigov si Penza. Vasile Carazin propune să facă o donatie de 400000 ruble, cu conditia ca universitatea să fie înfiintată la Harkov. Banii erau adunati de la nobilimea locală care a sprijinit o initiativă ce s-a dovedit a fi inspirată. De fapt, nobilimea din regiunea Harkov era urmasă a boierilor care s-au refugiat cu Dimitrie Cantemir si au fost împământeniti acolo. La 1804 s-a înfiintat Universitatea Imperială din Harkov. Asadar, fondatorul primei statii metereologice din regiunea Harkov, Vasile Carazin, a fost si întemeietorul universitătii din localitate.
Basarabeanul Leon Casso n-a fost doar un simplu ctitor de scoală, ci si ministrul învătământului în Rusia taristă S-a născut pe 8 iunie 1865, la Ciutulesti, judetul Soroca.
Studiile secundare le-a făcut la Liceul "Condorcet" din Paris. Tot acolo si-a început studiile universitare la Facultatea de filozofie si istorie, transferându-se în Germania, unde a studiat jurisprudenta la universitătile din Heidelberg si Berlin, obtinând, în mai 1889, titlul de doctor utriusque juris.
Examenele pentru titlul de magistru le sustine la Universitatea din Dorpat (Tartu), unde în 1892 este numit docent (dreptul bisericesc), iar în 1893 -- profesor (dreptul baltic).
Pregătindu-se pentru parcurgerea acestor trepte ale învătământului superior din Rusia, care îi deschideau perspectiva unei strălucite cariere profesionale, el -- parcă urmând exemplul unui alt mare român, contemporan al său, Pavel Stefan Leonard, -- îsi editează prima scriere stiintifică, Die Hasftung des Benefiziaberben nach romischem und heutingem Rechte.
("Răspunderea mostenitorului beneficiar după dreptul roman si modern”, teza de doctorat), la Berlin, în 1889.
La Dorpat a tipărit o altă lucrare importantă: Obzor ostzeiskogo grajdanskogo prava (1894). Tot acolo a editat studiul Ordinea succesorală a mostenitorului în obligatiunile succedatului (1895).
În acelasi an, este transferat la Universtitatea din Harkov, la catedra de drept civil, iar de acolo -- la Moscova, în functia de inspector si, ulteriror, de director al Colegiului Tareviciul Nicolai”.
Exponent al unei culturi de exceptie - îsi scria operele în ruseste si în germană, mai cunostea limbile: română, franceză, italiană si engleză. Era un profesionist fără egal, un bun cunoscător al dreptului civil, ostzeic, funciar. În septembrie 1910 este numit ministru al învătământului public. I-a fost recomandat lui Stolâpin de familia Krupenski, cu care era înrudit, si care avea mare trecere la curtea imperială. Leon Casso s-a ferit de politică, preferând reformele administrative în limitele unui conservatism moderat.
N.I.Pavlov, în cartea M.S.Împăratul Nicolai II (Paris, 1927), îl pune în rândul celor mai destoinici ministri din timpul domniei lui Nicolai al II-lea.
Basarabeanul Vladimir Puriskevici îi prezicea postul de prim-ministru, dar, spre stupoarea tuturor, la 26 noiembrie 1914 Leon Casso s-a stins din viată.
Lui i-a fost dat să realizeze reforma învătământului în momentele cele mai dificile, după revolutia din 1905-1907, când nimeni nu-si imagina cum va fi viitorul imperiului ce prinsese a se fisura.
Am certitudinea că nu i-am pomenit nici pe departe pe toti acei care si-au adus contributia la fondarea altor institutii de învătământ din Rusia decât cele amintite mai sus. Am dorit doar să pun accentul pe niste fapte uitate care, astăzi, în plină blocadă si în adevărat asediu al scolilor românesti din Transnistria, ar trebui să trezească constiinta elitei rusesti, desigur, în cazul în care ea are o brumă din nobletea de care n-au dus lipsă fondatorii de scoli superioare si medii din Rusia – niste români.





Iurie Colesnic    9/21/2004


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian