Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cultură si spiritualitate la Ulmeni - Maramures

De la sfârsitul antichitătii, pe parcursul evului mediu si până în a doua jumătate a secolului XIX-lea, învătământul si scoala erau strâns legate de biserică, primii învătători fiind de fapt preotii. Cum era si normal,cărtile tipărite în spatiul românesc si, implicit în zona noastră, au fost de factură religioasă. Astfel, parohia Ulmeni-Ticău este prima din zonă în care apare carte tipărită în limba română. „Cartea românească de învătătură – Duminicile de peste an si la praznice împărătesti si la sfintii mari”, a mitropolitului Varlaam, tipărită la Iasi, in 1643, este cartea la care făceam referire mai sus.

Într-o conscriptie scolară din anul 1700 se mentionează o întreagă retea de scoli sătesti pe teritoriul fostului comitat Sătmar, printre care si localităti ce apartineau de plasa Baia Mare, între ele fiind amintită scoala din localitatea Ticău, cu vechime de un an, avându-l ca învătător pe Gabriel Pop, de confesiune greco-catolică. A fost prima scoală atestată documentar pe teritoriul comunei. Învătământul în limba română va lua avânt în Transilvania în special după intrarea în vigoare a celebrei “Ratio educationis” (1777) a Mariei Tereza, o reformă ce avea să pună în valoare perioada monarhiei luminate a împărătesei austriece. De altfel, dominatia habsburgică în Transilvania avea să se arate net superioară, prin consecintele ei, autoritătii tariste sau otomane care s-au exercitat asupra Moldovei sau Tării Românesti.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea se organizează învătământul românesc pe lângă biserici, în locuintele cantorilor, care ocupau si functiile de învătători, fiind plătiti de către părintii copiilor. Printre primii cantori-învătători sunt amintiti Sas Vasile si Cupcea Alexandru; numărul elevilor varia intre 15-20, la nivelul localitătii. Într-o altă conscriptie scolară din anul 1867, se aminteste existenta unei scoli din lemn, cu un efectiv de 50 de copii, fiind amintit si învătătorul, fără ca numele acestuia să fie precizat. Se stie astăzi foarte sigur că este vorba de scoala confesională greco-catolică, aceasta având o singură sală de clasă. Pentru a-si exprima acordul în legătură cu beneficiile morale ale învătământului confesional, locuitorii români de confesiune greco-catolică din Ulmeni, au trimis o declaratie în acest sens episcopului din Gherla, prin protopopul Notigului, Vasile Ghetie. Scoala confesională a functionat la Ulmeni până în anul 1912.

Cel mai vechi învătător român din localitatea Ulmeni a fost Cristea Gheorghe ; tatăl său, Mihai Cristea, a fost preot până în anul 1840. În anul imediat următor revolutiei de la 1848, Gheorghe Cristea a fost înlocuit în functia de învătător de un anume Soimu, om cu mai multă pregătire, primul rămânând cantor bisericesc în Ulmeni. Din anul 1875, treburile scolii locale au fost preluate de către învătătorul Vasile Sas, fiu de tăran vrednici si înstăriti din Ulmeni, care urmase cursurile scolii normale la Vlădicia din Gherla. Concomitent, timp de 2 zile pe săptămână, acesta a fost învătător si în satul Ticău. Cu efective destul de reduse functionează scoala si în anul 1886-25 de copii, când este atestat un alt învătător, pe nume Vasile Moldovan, cantor fiind la biserică , fostul învătător, Vasile Sas, până în anul 1899. De la dascăl, copiii învătau, pe lângă carte, altoitul pomilor, stupăritul, cioplitul, împletitul, s.a. Sala în care se realiza instructia si educatia elevilor se muta de multe ori, de la un tăran crestin la altul, în căutarea unor conditii mai bune. Asa s-a întâmpat, de exemplu, în timpul învătătorului Vasile Sas, când din lipsă de spatiu scolar, corespunzător, acesta aduna copiii în propria casă. Încălzitul singurei săli de clasă se realiza prin contributie individuală, fiecare copil aducând lemne de acasă. Curătenia era, de asemnea, realizată de către elevi, iar întretinerea, de către locuitorii satului. Învătătorul era zilnic invitat să ia masa la părintii copiilor, deoarece nu avea salariu de stat. Serbările scolare erau interzise, singura zi festivă fiind atunci când se dădea examenul scolar, în fata părintelui protopop.

Legea Appony din anul 1908 va avea efecte dezastroase pentru învătământul în limba română; acesta va fi interzis, tot tineretul scolar fiind obligat să învete în limba maghiară. Acest lucru se întâmplă si în Ulmeni, în anul 1912, elevii trebuind să renunte la învătământul în limba română, trecând la cel în limba maghiară. Sigur, această lege nu urmărea altceva decât deznationalizarea elementului românesc din Ardeal. Alti învătători care si-au desfăsurat activitatea în această perioadă tulbure, au fost Ioan Matesan, Costan Păcurar, s.a.

După realizarea istoricului act de la 1 Decembrie 1918 va fi reluat învătămâmtul în limba română. În anul 1919 se construieste o scoală cu o sală de clasă si, alături de aceasta, locuinta dascălului. Este pentru prima dată când sunt mentionate în activitate două cadre didactice, Stefan Suteu si Alexandru Boitor, ce aveau de îndrumat un număr de 50 de copii. Tot în această perioadă a luat fiintă o grădinită de copii, care avea ca educatoare, pe Luiza Covaciu, fiica primarului la aceea dată. Acestea sunt primele cadre didactice care apar cu retributie plătită de stat.

Între anii 1921-1922, a fost construită o scoală nouă din cărămidă si piatră, acoperită cu tiglă, ce avea o sală mare de curs, în care încăpeau până la 100 de copii, si o locuintă pentru învătător, acesta fiind Stefan Setiel, originar din satul Tohat. În anii următori ai perioadei interbelice, atunci când la conducerea Ministerului Învătământului s-a aflat Dr. Constantin Angelescu, numărul scolilor a crescut simtitor; se poate vorbi de o explozie a retelei scolare, în contextul în care, covârsitoarea majoritate a românilor (peste 80%), erau nestiutori de carte. În perioada ministeriatului său (1922-1926), au fost construite nu numai scoli gimnaziale, ci si scoli normale, care să pregătească învătători. A fost o perioadă de emulatie culturală, guvernarea liberală a lui Ion I. C.(Ionel) Brătianu încercând să mai recupereze din handicapul temporal în care se găsea societatea românească.

În cursul anului 1938, s-a mai construit încă o sală mare de clasă, pentru ca în anul următor, 1939, zestrea scolii să se îmbogătească cu încă 3 săli de clasă.

În perioada dominatiei horthyste (1940-1944), scoala românească a fost închisă, redeschiderea ei realizându-se la 20 Noiembire 1944, toti copiii români înscriindu-se la scoală.

În anul 1927, s-a construit la Mânău, pe locul vechii scoli de lemn, o clădire nouă, cu două săli de clasă si locuintă pentru cadrele didactice; este vorba despre cele 3 cadre didactice retribuite de către stat.
În satul Vicea, învătământul pe lângă biserică se organizează în anul 1858. În perioada 1924-1925, a fost construită scoală care avea 27 de elevi, iar ca învătătoare, pe Bud Mărioara. Din anul 2009, o nouă scoală a fost dată în folosintă.
În satul Tohat, se construieste pe locul vechii scoli de lemn, în anul 1938; actualul local de scoli a avut la început o sală de clasă si o locuintă pentru singurul învătător care preda la toate clasele.

În satul Ticău nu a existat un local propriu pentru scoală până în anul 1945, când prin exproprierea mosierului Pecsi Sigismund, castelul acestuia a fost transformat în unitate de învătământ. Multă vreme, această locatie a reprezentat sediul pentru scoala din localitate. Pentru populatia de etnie rromă, s-a construit cu fonduri europene, scoală si grădinită.
În perioada dominatiei Horthyste (1940-1944) în scolile din Ulmeni, Mânău si Arduzel, a fost introdus samavolnic, învătământul în limba maghiară, semn că se dorea continuarea procesului de maghiarizare, început după 1908, prin legea Appony,proces întrerupt în anul 1918.

Anul 1960 aduce generalizarea învătământului obligatoriu de 8 ani, concomitent cu cresterea bazei materiale alocate învătământului. În toate localitătile mari mari ale comunei, s-au construit localuri noi de scoală, s-au extins spatiile existente. Astfel, la Chelnita, în anii 1960-1961, a fost construită clădirea scolii actuale, cu 4 săli de clasă si două săli pentru învătământul prescolar. Tot în aceea perioadă, se extind localurile scolilor din Mânău, Arduzel, Somes Uileac, cu câte două săli de clasă, asigurându-se si o mai bună dotare a unitătilor cu material didactic si mobilier scolar.
În penultima decadă a secolului al XX-lea functionau în comună un număr de 12 unităti scolare: scoala cu clasele I-X, la Ulmeni, 6 unităti cu clasele I-VIII, 5 unităti cu clasele I-IV si 10 unităti prescolare. Totodată, la scoala de centru, existau 2 ateliere scolare, unul de lăcătuserie si altul de croitorie, in care se desfăsura practica productivă de către elevii claselor a IX-a si a X-a.

Baza materială a scolilor de pe cuprinsul comunei Ulmeni, în anul 1985, a fost estimată la 5.158.178 lei, din care clădiri in valoare de 4.099.902 lei, masini, utilaje si instalatii de lucru pentru dotarea celor două ateliere, în valoare de 89.964 lei iar pentru dotarea laboratoarelor de Chimie, Fizică si Biologie, a cabinetelor de specialitate, au fost procurate aparate si instalatii de măsură, control si reglare, în valoare de 73.250 lei, la care se mai adaugă materialul didactic confectionat de către cadrele didactice sau cel procurat prin autodotare.

În anul scolar 1985-1986, populatia scolară a comunei a ajuns la 1752 elevi si prescolari, acestia fiind instruiti si educati de un număr de 91 cadre didactice, toate calificate, majoritatea având gradele didactice II sau I. Această explozie de natalitate se datorează faptului că, la unitătile economice de pe teritoriul comunei activa multă populatie tânără, din comună sau chiar din satele învecinate,populatie care s-a stabilit definitiv în Ulmeni. De altfel, blocurile de locuinte au fost construite în totalitate în perioada comunistă.

Concomitent cu extinderea retelei de învătământ si cu generalizarea învătământului de 10 clase, s-a dezvoltat si activitatea de culturalizare a maselor sătesti. Acest lucru s-a realizat cu mare succes in cadrul Căminului Cultural, construit in anul 1933, la initiativa colonelului doctor Florian Ulmeanu, fiu al comunei,stabilit in Bucuresti.
Născut la Ulmeni, la 3 noiembrie 1903, doctor docent Florian Ulmeanu, a fost unul din fondatorii si animatorii Facultătii de Medicină sportivă din Bucuresti. Lucrările sale de specialitate au fost recunoscute si elogiate în tară si în străinătate, fiind premiate în 1936 de Academia de Medicină a Frantei, iar în 1970, de Federatia de medicină a sportului din Italia. Patriot înflăcărat si neobosit animator cultural in cadrul Societătii Culturale ASTRA, Florian Ulmeanu reuneste tineretul din comună si din împrejurimi creând o societate culturală intitulată “Tinerimea din Ulmeni si din jur”, înfiintând în mai multe sate, biblioteci si înzestrând cu material didatic demostrativ mai multe scoli primare.

În anul 1931, datorită interventilor făcute de către doctorul Florian Covaciu-Ulmeanu, Societatea ASTRA din Zalău,a construit monumentul poetului Petre Dulfu, la Tohat. În cadrul unei sedinte de mai mare amploare a Societătii “Tinerimea”, tinută în anul 1933, s-a luat decizia construirii unui monument în centrul comunei, dedicat celor care s-au jertfit în timpul primului război mondial. Fără a avea sprijinul efectiv al autoritătilor, in anul 1933, Societatea “Tinerimea”construieste actualul Cămin Cultural, cunoscut sub numele de “Casa Natională”, al cărui presedinte a fost dr.Ion Covaciu.
Legătura aproape indisolubilă a Societătii Tinerimea cu Societatea ASTRA, s-a consolidat prin alegerea în anul 1936, ca presedinte de onoare, a Elenei Pop de Băsesti Hossu-Longin, neobosită activistă a societătii ASTRA. Sub directa sa coordonare au fost organizate mai multe manifestări cultural-educative în centrul de comună, la care au participat si oameni din satele din împrejurimi.
Începând din anul 1946, acelasi Florian Ulmeanu initiază un program pentru înfiintarea unei scoli pentru sătence cu profil de îndrumătoare sanitare, o tesătorie, o sectie pentru colectarea si uscarea plantelor medicinale, cursuri sanitare, de bibliotecar, de cooperatie, etc.

La initiativa sa, in vara anului 1973 s-a organizat reusita întâlnire a Fiilor satului, la care din păcate nu a putut participa, înbolnavindu-se grav. S-a stins din viată la 30 octombrie 1973, fiind înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea din Bucuresti.
O altă mare personalitate a comunei este poetul, pedagogul, eseistul si celebru autor de snoave, Petre Dulfu. S-a născut la Tohat, în anul 1856, si moare la Bucuresti în anul 1953. Tot aici s-a mai născut publicistul si poetul Gheorghe Crisan, cel care, în perioada interbelică, a condus revista Cronica, ce apărea la Baia Mare, publicatie care a jucat un rol deosebit în educarea patriotică si culturalizarea locuitorilor de pe teritoriul judetului Maramures.
La Chelinta vede lumina zilei, în anul 1915, Emil Gavris, unul din cei mai importanti rapsozi ai cântecului popular românesc, interpret al multor melodii de pe Valea Somesului si din satul natal. Este fiul învătătorului Vasile Gavris, dascălul scolii din Chelnita în perioada interbelică, începând cu anul 1924, când a fost organizat învătământul scolar românesc din localitate.
Din anul 1955, în clădirea Căminului Cultural a functionat, până în urmă cu mai multi ani cinematograful sătesc si comunal.
În anul 1956 a luat fiintă o bibliotecă comunală, care avea în jur de 4000 de volume. Numărul acestora a crescut, astfel că la 1960, a ajuns la 5.500 de volume (cărti), în 1967-12.250. Acestea sunt aranjate conform sistemului clasificării zecimale si depozitate în cinci încăperi.
La sfârsitul anului 2015, biblioteca Ulmeni avea aproape 13.000 volume înregistrate si un număr de 884 utilizatori.

Bibliografie selectivă
1. Arhivele Statului Sălaj, Zalău, Fond. Prefectura Sălaj, “Cartea de Aur”, p.38
2. Pop, Rodica, “Organizatia mea”. Primăria si Consiliul Local al Orasului Ulmeni, Baia Mare, 2008, p.49
3. Micas, Lucia, Vicsai, Ioan, “Schita monografică a orasului Ulmeni”, Baia Mare, 2006, p.42
4. Arhivele Statului Baia Mare, Fond. Oficiul Parohial Reformat Ulmeni, dosar nr 3-1904-1912, nr 4-1917
5. Aspecte ale dezvoltării învătământului din Sălaj, Zalău, 1971, p.84
6. Micas, Lucia, „Istoria localitătii Ulmeni”, lucrare pentru obtinerea gradului didactic I, 1994, p.64
7. Ulmeanu, Matei, “Pagini memoriale” vol.I, Editura Solstitiu, Satu Mare, 2000, p.59.








Prof.Botis Mircea / Pr.Botis Radu    5/26/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian