Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Despre un volum postum de Nicăpetre

La începutul anului 2016, când s-au aniversat 80 de ani de la nastere, "Centrul Cultural Nicăpetre" al Muzeului Brăilei "Carol I" a lansat volumul "Dǎdica Melea" de Nicǎpetre. L-am primit recent si l-am citit pe nerăsuflate.

Volumul, într-o prezentare grafică de zile mari, contine materialele din arhiva autorului, trimise de familie Editurii ISTROS a Muzeului Brăilei. Zamfir Bălan scrie în "Nota Asupra Editiei" că este vorba de un text autobiografic din 2003, pe care sculptrorul l-a considerat întâi un roman, dar, după ce l-a revizuit în 2007, l-a numit "Dǎdica Melea", scenariu de film scris de Nicǎpetre".

Citisem volumul "Downtown Brăilita 89", oferit mie de autor, cu dedicatie, în 2001. Cartea "Dǎdica Melea" e tot despre Brăilita, locul copilăriei autorului.

Scrie Nicapetre: "Lumea de la tară cât si cea de la periferia oraselor foloseau cuvântul dǎdica ori dada ca un apelativ respectuos pentru o persoană matură, sau mai în vârstă, de gen feminin, rudă apropiată sau mai îndepărtată, ori, de multe ori, doar cunostintă". Melea era o vecină pe care o chema Melania, dar pe care fiica ei, când a început să vorbească, o striga "Melea" si asa i-a rămas numele.

Nicǎpetre a era un mare povestitor. Mi-l aduc aminte de la sezătorile cenaclului "Observatorul". Când vorbea, el picta în cuvinte peisajul. Limbajul lui curgea natural, cu farmecul si coloratura locului natal, Brăilita. N-am găsit artificii literare în cărtile lui Nicǎpetre, totul este scris "asa cum e" si, poate pentru că l-am auzit de atâtea ori vorbind, am avut senzatia, citind cartea "Dǎdica Melea" că el însusi mi-o spune cu voce tare, cu nuantele lui de umor, uneori sarcastic, alteori nostalgic.

Perioada descrisă în carte începe înaintea războiului, când Petre Bălănică - Nicǎpetre- era copil de clasa a doua si se termină cu alungarea nemtilor de către rusi, în 1944. Fiecare amănunt descris în carte are un relief aparte nu numai datorită unicitătii limbajului, dar si a căldurii ascunse în cuvintele povestitorului. Scenele de pe Dunăre, în care copilul Petre merge cu tatăl si bunicul la pescuit, sau cele de vânătoare, toate presărate cu descrieri legate de război, sunt mărturii emotionante si de o reală valoare artisticǎ. Amănuntul este omniprezent, iar intensitatea retrăirii -prin povestire- a momentelor copilăriei este transmisă cu fortă, dar si tandrete, cititorului.

"Multă lume crede că ciorba de peste este o zeamă lungă în care se mai găseste si câte un baboi, doi. Ei nu, nu-i asa de loc! Se fierbe ea în ceaun, apa este ea din Dunăre, se fierbe ea pe vatră, la foc potrivit de vreascuri, da' se mănâncă pestele, nu se leorpăie zeama. Pestele, pe alese, absolut că se alege, nu tot ce zboară se mănâncă [....] Bucătile mari de peste fiert se scurg si se pun grămadă pe steblă. Stebla este un fel de tavă din scândură cu o opritoare de-a curmezisul, ceva mai jos de jumătatea ei, cu niste crestături-găuri prin care se poate scurge zeama din grămada de peste asezată în partea de sus. Stebla stă înclinată pe masă, în josul ei se adună zeama [...] Încă un rând de rachiu si fiecare-si trage în fată bucata de peste aleasă, o tăvăleste în mujdei si mănâncă cât îi trebuie. Cu lingura în mâna se merge la ceaun si se iau câteva inghitituri din zeama caldǎ, muscând din felia de pâine. Asta-i ciorba ca pe Filipoiu."

Poate că Nicǎpetre a schimbat denumirea lucrării din "roman" în "scenariu" pentru că fiecare fragment în parte descrie câte o scenă din copilărie fără ca, în ansamblu, să existe firul epic necesar unui roman. În schimb, peisajul Deltei, decorul cu vaci si cai, datina de tăiere a porcului, mersul la păscut cu caprele - care mănâncă flori de dulci de salcâm din ramurile coborâte de Petre urcat în copac, lăsatul oilor în grija ciobanului, vizitele doctorului la bolnavi, toate sunt descrise cu atâta dexteritate, încât cititorul devine, de fapt, spectatorul unui film, el vede imaginile.

Copertile bej, catifelate, ca si paginile gălbui si veline pe care superbe vignete de graficǎ separǎ capitolele, mi-au amplificat emotia lecturii. Am retrăit momentele de "împreunare sufletească si artisticǎ" pe care, pictorul, sculptorul, scriitorul, omul Nicapetre, cu harul lui, ni le aducea la fiecare întâlnire a cenaclului "Observatorul" din Toronto.







Veronica Pavel Lerner    4/21/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian