Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivã 2019
Articole Arhivã 2018
Articole Arhivã 2017
Articole Arhivã 2016
Articole Arhivã 2015
Articole Arhivã 2014
Articole Arhivã 2013
Articole Arhivã 2012
Articole Arhivã 2011
Articole Arhivã 2010
Articole Arhivã 2009
Articole Arhivã 2008
Articole Arhivã 2007
Articole Arhivã 2006
Articole Arhivã 2005
Articole Arhivã 2004
Articole Arhivã 2003
Articole Arhivã 2002


René Girard – antropolog si filozof francez care a trăit în America de Nord

S-a născut la Avignon (Vaucluse) l1923 si a decedat in 2015 la Stanford Californie. Este un antropolog si filozof francez, ales în Academia franceza în 2005.
A fost student la École des chartes si profesor emerit de literatură comparata la universitatea Stanford si la universitatea Duke din America, este inventatorul « teoriei mimetice » care pleaca de la descoperirea caracterului mimetic al dorinţei si întemeiază o noua antropologie a violenţei si a religiei.

Biografie

René Noël Théophile Girard se casatoreste si are trei copii. Tatăl său , Joseph Girard, arhivist paleograf, la biblioteca museului Calvet din Avignon de la 1906 pănă la 1949, avea tendinţe anticlericale si republicane. Mama sa, care era prima care îsi obţine bacalaureatul la departementul de la Drôme, era catolică. De la 1943 la 1947, studiază la École nationale des chartes la Paris si îsi susţine teza de arhivist paleograf despre Viaţa privată în Avignon in a doua jumătate a sec XV (La Vie privée à Avignon dans la seconde moitié du XVe siècle).
Ḯn 1947, pleaca în Statele Unite, unde obţine o bursă universitara. Se casatoreste si majoritatea carieriei sale se va desfasura în Statele Unite. Va obtine un doctorat in istorie in 1950 la universitatea Indiana, unde este profesor de literatură, domeniu în care îsi va căstiga faima. Din 1957 pănă la 1968, învaţă la universitatea Johns-Hopkins din Baltimore. Ḯn octombrie 1966, organizează un colocviu internaţional,Limbile criticii si stiintelor omului ( Les Langages de la critique et les sciences de l'homme) unde îi învaţă pe americani despre structuralism. La acest colocviu participa Roland Barthes, Jacques Derrida, Jacques Lacan. Ḯn 1968, predă la universitatea din Buffalo pănă în 1975, cănd se reăntoarce la Johns-Hopkins. Colaborează cu Michel Serres.

Prima sa lucrare este publicată în 1961, Minciuna romantică si adevăr romanesc (Mensonge romantique et Vérité romanesque), unde arată descoperirea dorinţei mimetice. Ḯncepe să se găndească la detaliile antropologice ale mimetismului comportamental : problema sacrificiului. Acesta va fii subiectul cărtii sale cea mai cunoscută, Violenţa si sacrul( La Violence et le Sacré), publicată în 1972. Pregăteste a treia etapă a lucrarii teoretice începănd cu 1971. Lucrarea Violenţa si sacrul (La Violence et le Sacré ) nu a fost bine înţeleasă si ideile sale nu sunt accesibile. Ajutat de Jean-Michel Oughourlian si Guy Lefort, doi psihiatrii francezi, realizează o operă care prezintă întreaga sa gandire pentru prima oară, un rol central îl au textele biblice. Cartea, Lucruri ascunse de la fundaţia lumii (Des choses cachées depuis la fondation du monde), apărută în 1978, est bine primită de publicul francez dar aproape nimeni nu o remarcă în mediile universitare. Din acel moment îsi precizează găndirea printr-o serie de opere.
Continua cariera academică din anul 1980 pănă în 1995, la Stanford. Ḯmpreună cu Jean-Pierre Dupuy, în cadrul Programului pentru cercetări interdisciplinare (Program for interdisciplinary research ) organizează mai multe colocvii importante.
La 17 martie 2005, René Girard est ales în Academia franceză, pe fotoliul 37, în locul părintelui Ambroise-Marie Carré, mort la 15 ianuarie 2004. Este primit sub Cupolă la 15 decembrie 2005, Michel Serres îl numeste « noul Darwin al stiienţelor umane » si Pierre Chaunu « Albert Einstein al stiinţelor omului ».

Găndirea sa

Dorinţa mimetică
Caracterul mimetic al dorinţei

René Girard este profesor de literatură franceză în America la sfărsitul lui 1950 si caută o nouă metodă de a vorbi despre literatură. Pe lăngă « unicitatea » operelor sale, el caută ceea ce ele au în comun si descoperă că personajele create de marii scriitori evoluează cu o anumită mecanică a raporturilor care se întălneste la diferiţi scritori : « Numai marii scriitori reusesc să zugrăvească mecanismele si nu le neagă în beneficiul sinelui propriu : este aici un sistem de rapoarte care în mod paradoxal sau mai bine zis care nu e paradoxal de loc si care variază puţin cu căt scriitorii sunt mai mari. » Există « legi psihologice », cum spune Marcel Proust. Aceste legi, sau această mecanică, sunt foarte bine descrise de romancieri. René Girard le desprinde si le formulează foarte clar fondul : caracterul mimetic al dorinţei. Acesta este conţinutul primei sale cărţi : Mensonge romantique et Vérité romanesque (1961). In conceptia lui Girard, toată dorinţa este imitaţia dorinţei celuilalt. Ea nu este de sine stătătoare (iluzia romantică), dorinţa noastră este totdeauna suscitată de dorinţa unui altuia – modelul – si a unui oarecare obiect. Subiectul care doreste îi atribuie un prestigiu particular modelului : autonomia metafizică ; el crede că modelul doreste prin el însăsi. Raportul nu e direct între subiect si obiect : întotdeauna este un triunghi. Există obiectul, modelul, pe care Girard îl numeste mediator (médiateur), care atrage ; se caută să fii acel model întotdeauna. René Girard califică dorinţa ca fiind metafizică în masura în care este un alt lucru care se numeste necesitate sau apetit, « toată dorinţa este dorinţa de a fii », aspiraţia la plenitudine ontologică atribuită mediatorului. Contrar necesităţii, dorinţa umana are un caracter infinit, în sensul că nu va putea niciodată sa fie cu adevarat satisfacută.

Violenţa si Sacrul

Descoperirea dorinţei mimetice îl conduce pe René Girard să îsi pună întrebari legate de violenţă, orientănd interesul său către antropologie. Aristotel a remarcat că omul este specia cea mai apta de a imita. Acesta explică extraordinara putere de învăţare a oamenilor, dar si usurinţa cu care apare rivalitatea mimetică care se dezvoltă pornind de la conflicte pentru a obţine obiecte. Această rivalitate este contagioasă, violenţa poate să ameninţe imediat. Aceasta are influenţă asupra organizării grupurilor umane. Pentru René Girard: « dacă există o ordine normală în societate, aceasta este rezultatul unei crize anterioare, este rezolutia acestei crize. » El citeste toată literatura etnologică si ajunge la a doua sa ipoteză : mecanismul victimizării sau mecanismul victimei ca emisar, la originea religiei arhaice, care este prezentată în a doua carte, Violenţa si sacrul (La Violence et le Sacré (1972).

Mecanismul victimizării

Dacă doi indivizi doresc acelasi lucru va mai fii si un al treilea si un al patrulea. Procesul este ca un bulgăre de zăpadă. Obiectul propriu zis va fii uitat, rivalităţile mimetice se propagă si conflictul mimetic se transformă în antagonism generalizat : haos, cănd nu există nici o diferenţă, « războiul tuturor contra tuturor » ceea ce Girard denumeste criza mimetică. Cum se poate rezolva criza, cum poate venii pacea ?
Pentru Girard, aceasta duce la apariţia sacrului. La paroxismul crizei tuturor contra tuturor cănd intervine mecanismul salvator : violenţa tuturor contra tuturor se poate transforma în toţi contra unuia. Dacă nu se declansează, grupul se va distruge. De ce se foloseste termenul mecanism ? Pentru că nu depinde de nimeni numai de mimetism. Pe masură ce rivalităţile mimetice se înteţesc, rivalii uită de obiectele care au stat la origine si sunt din ce în ce mai fascinaţi unul de altul. Ḯn această stare de fascinaţie plină de ură, selecţia antagonistilor se va face din ce în ce mai instabil, schimbăndu-se rapid si se va putea ca un individ, pentru că unul din caracteristicile lui îl favorizează, să focalizeze pe el appetitul pentru violenţă. Cănd polarizarea este amorsată si ca un bulgăre de zăpadă mimetică el devine din ce în ce mai mare : toată comunitatea (unanimitate !) se va uni contra unui singur individ.
Violenţa la paroxism se va focaliza în unanimitate pe o victima arbitrară. Eliminarea victimei scade brusc apetitul pentru violenţă de care toata lumea era posedată mai înainte si lasă grupul deodata satisfacut si linistit. Victima stă în faţa grupului, apărănd ca responsabilă a crizei si autorul acestui miracol al păcii regăsite. Ea devine sacră adica avănd puteri mari în a potoli criza si este aceea care aduce pacea. René Girard crede ca a descoperit geneza religiei arhaice : sacrificiul ritual ca repetiţie a evenimentului originar, a mitului ca relatare a acestui eveniment, interdicţii cum ar fii interdicţia accesului la toate obiectele la originea rivalităţilor care au degenerat în această criză traumatizantă. Această elaborare religioasă se face progresiv pe parcursul repetiţiei crizelor mimetice a cărei rezoluţie nu aduce pacea decăt temporar. Pentru Girard, elaborarea ritualelor si a interdicţiilor constitue o cunoastere empirică a violenţei.
Dacă cercetătorii etnologi nu au putut să fie martorii acestor fapte care se sterg în negura timpului, dovezile indirecte sunt abundente, cum este universalitatea sacrificiului ritual în toate comunităţile umane si nenumăratele mituri culese de la diverse popoare. Daca teoria este adevarată, se va găsi în mituri o repetiţie a acestor caracteristici : vom vedea o victimă-zeu, care este vinovată si care are trăsături preferenţiale de selectare ale ei ca victimă (de exemplu o infirmitate), care este la originea încadrarii sale în acel ordin la care reacţionează grupul. René Girard găseste aceste elemente în numeroase mituri, începănd cu acela al lui Oedipe, pe care îl analizează în această carte si cărţi posterioare. Mitul latin al lui Romulus si Rémus reprezintă pentru el de asemeni arhetipul acestei crime originale : Rémus este fratele geaman (figura perfectă de mimesis) inferieur lui Romulus care va fii divinizat ; înainte de construirea Romei, Rémus trece de zidurile încă fictive ale cetăţii sacre si acest fapt neăngăduit este pedepsit cu moartea. Fratricidul est considerat o execuţion legală, justă si fondatoare a justiţiei orasului.
Invers decăt la Frazer, René Girard consideră crucificarea lui Iisus Hristos ca diferită de teoria mielului emisar, pentru că contrar cu alte exemple prezentate, Hristos este inocent, în timp ce victima este în mod normal căteodată cea care aduce moartea, nenorocirea dar si cea care prin moartea sa, vindecă răul societăţii.

Procesul umanizării

Mecanismul victimizării îi va furniza lui Girard cheia problemei trecerii omului de la animal la om. Ḯn cartea Lucruri ascunse de la înfiinţarea lumii (Des choses cachées depuis la fondation du monde (1978), Girard arată implicaţiile descoperirii sale. De fapt nu trebuie să facem supoziţii diferite de ceea ce găsim în lumea animală, la primatele antropoide : un grad de mimetism legat de o parte importantă a creierului. Ceea ce împiedică ca violenţa sa apară în aceste societăţi, violenţă care apare din mimesisul aproprierii ca să degenereze este sistemul instinctual de supusenie către individul dominant. Odată ce aceast sistem este stabilit si individul se supune celui dominant aceast sistem ramăne stabil pe toată viaţa. Trebuie luat în considerare că deoarece gradul de mimetism creste, mănia izbucneste în această stabilitate si deci o primă criză mimetică se dezvoltă si este rezolvată prin declansarea mecanismului victimei.
Prevenirea întoarcerii acestei crize terifiante este o necesitate existenţială pentru grup si ne putem imagina concentrarea intensă asupra victimei care l-a salvat: prima atenţie de tip non instinctual. Deoarece doresc să rămăna în pace, străbunii proto-umani doresc să menţină această pace miraculoasă înlocuind victima originală, în ritualuri, cu noi victime. Sunt îndeplinite condiţiile pentru apariţia unui lucru important si cel mai simplu – o unitate care se detasează într-o masă nediferenţiată – necesitatea de a avea o victimă. Acest prim simbol, victima, semnifică tot ce este în legatură cu mecanismul reconciliator : sacrul, care este o transcendenţă terifiantă în acelasi timp benefică si malefică. Putem să ne închipuim că primul monument a fost un mormănt : acela al unei victime. Acest prim lucru signifiant si simple diferă în felul următor : « Imperativul ritual se contopeste cu manipularea semnelor, cu multiplicarea lor si in mod constant, se oferă noi posibilităţi de diferenţiere si de îmbogăţire culturală. » Ceea ce se dezvoltă progresiv de-a lungul unei perioade de sute de milioane de ani, este un nou mod de gestiune a violenţei, si anume este substituţia protecţiei instinctuale, prin protecţia interdicţiei si a ritualurilor — pe care le putem califica drept culturale si elaborarea în paralel a găndirii simbolice. Aceste protecţii de o eficacitate incomparabilă duc la dezvoltarea mimetismului mergănd în paralel cu cresterea volumului creierului care caracterizează hominizii.
Religia arhaică este o formă originală de cultură, ceea ce a spus si Durkheim. Aceasta permite înţelegerea nevoii de victime sacrificiale, care permite la randul sau explicarea vănătorii care este un ritual primitiv, domesticării animalelor pentru a avea o rezervă de victimes, sau a agriculturii.
Elaborarea ritualurilor si a interdicţiilor în grupările proto-umane sau umane va lua forme infinit variate respectănd un sens practic riguros care se poate observa: prevenirea întoarcerii crizei mimetice. Se poate regăsi în religia arhaică originea tuturor instituţiilor politice sau culturale.

Textele biblice ca stiinţă a omului

Ḯn cartea Lucruri ascunse de la întemeierea lumii (Des choses cachées depuis la fondation du monde (1978), René Girard abordează pentru prima dată le crestinismul si Biblia.
Evangheliile sunt relatari mitice, cu o victimă-Dumnezeu omorăta de o mulţime care este de comun acord, eveniment rememorat prin sacrificiul ritual – simbolic – euharistia. Paralela este perfectă cu excepţia unui punct : victima este inocentă. Relatarea mitică est construită pe minciuna vinovăţiei victimei cănd relatarea evenimentului are loc din punctul de vedere al omorătorilor care sunt toţi de acord. Este « necunoastere » care este indispensabilă eficacităţii violenţei sacrificiale.
« Vestea bună » evangelică arată clar inocenţa victimei si devine în acest fel , atacănd « necunoasterea », germenul distrugerii ordinului sacrificial care asigură echilibrul societăţilor. Ḯncă din Vechiul Testament se relatează incidente mitice unde victimele sunt inocente (Abel, Iosif, Iov, Suzana…) iar evreii îsi dau seama de unicitatea tradiţiei religioase. Odată cu Evangheliile, devine foarte clar si sunt aratate « lucrurile ascunse de la începuturile lumii » (Matei 13, 35), înfiinţarea ordinului lumii pe moarte, decrisă în toată urăciunea sa respingătoare din timpul Patimilor lui Hristos.
Este din ce în ce mai evident că textul arată cunostinţa conceptelor dorinţă si violenţă, care apare de la metafora sarpelui care aprinde dorinţa în Èva în paradis pănă la forţa importantă a mimetismului care îl face pe Petru să îl nege în momentul patimilor. René Girard explică expresiile biblice ca « scandal » care înseamnă rivalitate mimetică, obstacol care constitue rivalul, sau Satan care simbolizează procesul mimetic din timpul rivalităţii pănă la rezolvarea prin victimizare care întemeiază un nou ordin. Ḯn Évanghelii, zeul violenţei a disparut. Nimeni nu scapă de responsabilitate, cel care invidiază si cel care este invidiat : « Blestemat cel prin care vine scandalul ». Cum spune Simone Weil : « Ḯnainte de a fi o teorie a lui Dumnezeu, o teologie, Evangheliile sunt o teorie a omului, o antropologie. »

Societatea crestină

Revelaţia evanghlică arată adevarul în ceea ce priveste violenţa, adevăr de 2000 de ani ne spune René Girard. Oare a pus ea capăt ordinului sacrificial fondat pe violenţa în societate? Nu, răspunde el, pentru ca un adevar sa aiba impact trebuie să aiba un auditoriu receptiv iar oamenii nu se schimbă cu una cu două. Textele evanghelice acţionează mai mult ca un ferment de descompunere al ordinului sacrificial. Dacă crestinismul medeval a arătat faţa unei societăţi sacrificiale stiind să îsi dispreţuiască si să ignore victimile, eficacitatea sacrificială se micsorează, în aceeasi măsură cu scăderea necunoasterii si aici René Girard vede unicitatea si transformarile societăţii occidentale care se identifică cu întreaga societate umană.
Reculul ordinului sacrificial oare înseamnă mai puţină violenţă ? Nicidecum, el privează societătile moderne de instalarea unui ordin cel puţin temporar pe care violenţa sacrificială reusise să o facă. « Inocenţa » timpurilor în care exista necunoasterea nu mai există. Pe de altă parte, crestinismul, după iudaism, a desacralizat lumea făcănd posibl un raport utilitair cu natura ca origine a tehnologiei. Ameninţată de resurgenţa crizelor mimetice la scară mare, lumea contemporană se face pe de o parte mai repede vinovată si pe de altă parte a dezvoltat o asa putere tehnică de distrugere încăt este condamnată la din ce în ce mai multă responsabilitate si din ce în ce mai puţina inocenţă. Asa de exemplu valorizarea victimellor, în timp ce ele manifestă progresul constiinţei morale, ia forma unei competiţii de victimizare aducănd cu sine o ameninţare a escaladării violenţei.

Chestiunea credinţei

René Girard devine credincios înca de la conversiunea sa la caholicism intervenită în perioada de pregătire a primei cărţi. El îsi pregăteste opera în mod riguros — « Nici un apel la supranatural nu trebuie să rupă firul analizelor antropologice » — si a afirmat întotdeauna ca teorie mimetică trebuie să fie judecată datorită puterii sale explicative si datorită simplicităţii. Opera poate fii caracterizată ca « antropologie evanghelică » în masura în care, pentru el, teoria mimetică apare din textele bibliced si evanghelice « care permit rezolvarea enigmelor pe care găndirea modernă nu le-a rezolvat niciodată si mai ales ale religiei arhaice care este tot una cu enigme întemeierii sociale ».

Toronto / aprilie 2016





Dana Mateescu    4/12/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian