Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivã 2019
Articole Arhivã 2018
Articole Arhivã 2017
Articole Arhivã 2016
Articole Arhivã 2015
Articole Arhivã 2014
Articole Arhivã 2013
Articole Arhivã 2012
Articole Arhivã 2011
Articole Arhivã 2010
Articole Arhivã 2009
Articole Arhivã 2008
Articole Arhivã 2007
Articole Arhivã 2006
Articole Arhivã 2005
Articole Arhivã 2004
Articole Arhivã 2003
Articole Arhivã 2002


Ce poti vizita in cinci zile la Paris

Un soare timid m-a trezit de dimineata si pentru o fractiune de secunda nu am stiut unde sunt.
Mi s-au perindat prin minte dormitorul meu din Toronto, dormitorul din Bucuresti, si am ajuns si la
apartamentul situat la marginea minunatei paduri Cergy unde eu si verisoara mea,
ne vom plimba in multe seri, dupa cum am sa povestesc mai departe.
Am plecat la gara pentru a lua trenul RER spre Paris. Si asa mi-am inceput plimbarile -
vizita dragului meu Paris, chiar de a doua zi dupa intoarcerea de la Lyon.

CENTRUL POMPIDOU (Bobourg) Marea "cladire futurista" ce dateaza din 1978, isi expune schema foarte moderna - este construit din tubulatura metalica - din conducte groase de apa, aer, lumina, colorate in verde, albasrtu, galben - ce aduc arta la nivelul strazii. Publicul poate urca pe scara exterioara plasata intr-un tub pana etajul cinci, unde se afla Muzeul de Arta Moderna. Si mai sus, de pe terasa, se deschide panorama orasului, da, Parisul cat vezi cu ochii.
Arhitectii Renzo Piano (Italia), Richard Rogers (Anglia) si firma engleza Ove Arup & Partners, sunt raspunzatori de constructia acestei cladiri propusa in 1969 de presedintele Frantei, Pompidou.

Muzeul de arta moderna detine colectii de arta din 1960 pana in zilele noastre. Sunt expuse lucrari de Joseph Beuys, Louise Bourgeois, Joan Mitchell, Pierre Soulages, Andy Warhol. Curentele Minimalism, Arte Povera, Supports Surfaces, Fluxus sunt deasemenea reprezentate.
Nu lipsesc sectiile de arhitectura, design, cinema, media – cu prezentari tematice sau monografice.
Curentele: Fauvism, Cubism, Surrealism, Abstractionism sunt reprezentate de artistii renumiti ca: Matisse, Picaso, Kandinsky, Brancusi etc.
Trei din noile achizitii ale muzeului sunt: “Arne” de Chuck Close, unul dintre cei mai cunoscuti pictori ai curentului hiper-realist; “Untitled” de Rudolf Stingel; “Ohne Titel” de Martin Kippenberger, pictor care exceleaza prin violenta de penel si culoare cu care trateaza autoportretele.
Un nou capitol in istoria artelor frumoase incepe prin detasarea artistilor de ideea iluzorie intretinuta de curentul avangardist care sustinea existenta unei mari diferente intre obiectul de arta si obiectul de uz cotidian. Este observata o tot mai stransa relatie intre obiectul de arta si business, industia culturala si media; de aici inevitabilitatea curentului Postmodernist.

Dupa atata arta, am simtit nevoia sa imi limpezesc gandurile si am luat-o pe stradute, gata sa ma pierd in Paris; am dorit-o de mai multe ori, dar nu am reusit niciodata.
Pasii m-au dus in zona Halelor, zona care azi este intr-o mare regenerare, recostructie - nu se stie ce este dupa panourile futuriste ce ingradesc zona. Ploua marunt; am regretat ca exista oameni asa de amarati pe lume - tineri care in pofida parului vopsit in trei culori si ridicat ca o creasta aroganta de cocos, cerseau "pentru cainele lor o bucatica de paine", am intrat in biserica St. Eustache.

Prima constructie religioasa pe locul actualei biserici Saint Eustache a fost o capelă dedicată sfintei Agnes, capela construita in sec XIII. O criptă cu acest nume se învecinează încă in partea de est a bisericii. Această capelă este darul unui cetățean al Parisului, Jean Alais, ca recunoștință pentru faptul ca regele Filip Augustus i-a permis să perceapă un ban pentru fiecare coș de pește ce sosea la Les Halles.
Din 1223, Sf. Agnes a fost ridicată la rang de parohie și a luat numele de Saint-Eustache. Cel mai probabil motiv pentru noul nume ar fi transferul de la Abatia Saint-Denis a unei relicve a sfântului martir Eustache. Biserica a fost reconstruită si marita de mai multe ori ca urmare a creșterii populației raionului.

În secolul al XIV-lea, regele Filip al VI-lea a păstrat protecția lui regală, în special pentru confrerii
Madeleine, care au asigurat masa saracilor.
În 1532, s-a luat decizia de a construi o biserică demnă de inima Parisului. Prima piatra a actualei
clădiri a fost pusa la 19 august de către Jean de la Barre, rector. Lucrarea a fost încredințată
succesiv lui Boccador, Nicolas Mercier și David Charles, fiul precedentului. Construita într-un stil
gotic în timpul Renașterii, biserica are un caracter arhitectural armonios: alaturi de vechile coloane grecești și romane sunt inca prezente liniile curbe din Evul Mediu.
Scopul a fost de a construi o biserica gotica cu cateva elemente ornamentale din Renastere;
cat despre sculplturile prezente, toate aceste personaje, conferă clădirii un caracter unic.
Constructia bisericii a fost încetinită de dificultățile financiare. René Benoist, pastor al bisericii Saint-
Eustache în 1569, a dobândit o mare influență asupra enoriașilor - a fost poreclit "Papa Les Halles".
În 1578 a tipărit o cerere prin care caută ajutor pentru finalizarea bisericii sale.
S-a primit o suma de bani pentru a construi la acel moment mai mulți piloni ai navei și alte câteva ferestre.
Începută în 1532, după mai multe întreruperi, biserica a fost finalizată în 1633. A fost sfintita la 26 aprilie 1637 de către Episcopul de Gondi, arhiepiscop de Paris.
Pe vechea fatada de vest turnurile au fost lăsate neterminate. Cladirea a fost slăbită de construirea a două capele puse in functiune in 1665 de Colbert, enorias și prim gardian al bisericii Sf. Eustache.
S-a luat decizia să se reconstruiască fațada de vest, după demolarea ei, precum primul locaș al navei și culoarele. Un nou proiect a fost desenat de Louis Le Vau si a trebuit asigurata o noua finantare de catre Colbert.
In timp, au fost mai multe proiecte pentru fatada de vest.
La 22 mai 1754 Ducele de Chartres a pus prima piatra. Jean Mansart de Jouy a devenit arhitectul.
Dimensiunile noii bisericii amintesc de Catedrala Notre Dame. Cu toate acestea clădirea este mai scurtă și mai puțin lată, dar are o înălțime mai mare. Lungimea: 105 metri; latimea: la transept 43.5 metri; inaltimea la bolta: 33,46 metri.
Biserica Saint-Eustache are un cadran solar și un meridian, ambele poziționate pe fațada sudică.
Situat la mai mult de 30 de metri pe transeptul de sud, cadranul (6,5 m x 2,5 m), este usor inclinat. Meridianul situat deasupra și la stânga porții de sud, are 3 metri înălțime. Liniile sale, gravate în piatră, indică sfertul de oră între orele 11 dimineata și 1 după-amiază.

La interior Biserica Saint-Eustache ne prezinta un stil gotic-flamboyant și renascentist.
Ea impresioneaza vizitatorul prin înălțimea naosului sau (33 m), care depaseste pe cel de la Notre Dame (29 m). Bolta foarte inalta precum și masa sa verticala se impunere cu ogive si pandativi la cheie, subliniind stilul gotic, în timp ce juxtapunerea ordinelor antice, stalpi flancati de coloane cu capiteluri bogat decorate reflectă stilul renascentist.
Capela Fecioarei este construita în 1640. Decoratia originala compusa din elemente de marmură si lemn, cat si tablourile, au dispărut in timpul Revolutiei. Restaurata intre 1801-1804, aceasta a fost inaugurata de Papa Pius al VII-lea (22 dec) cu ocazia vizitei sale la Paris pentru incoronarea lui Napoleon I.

Altarul bisericii construit in 1630, conform gustului architectural al respectivei perioade, si finanţat de Claude de Bullion, chestorul de Finante, este unul dintre cele mai mari din Paris. Pentru a decora partea
centrală, două tablouri au fost comandate lui Simon Vouet: "Le martir de St. Eustache" (anul 1635, ulei
pe panza, 300 x 260 cm) si " L'apotheose de St. Eustache".
După recuperarea partiala a tablourilor si argintariilor confiscate in timpul Revoluţiei Franceze, cele două picturi mentionate mai sus, vor merge pe cai separate; "Apoteoza" a fost trimisa muzeului oraşului Nantes (1809) iar "Martirul" a fost vânduta în 1810 cardinalului Fesch. Această pictură va fi răscumpărata (1855) de Prefectul Senei si redata bisericii. Azi este vizibila în partea de jos a naosului, peste poarta de Nord a bisericii St. Eustache.

Clădirea a fost considerată mult timp o biserică regală, datorită apropierii sale de "casa monarhiei", palatul Luvru.
Simbolurile bisericii Sf. Eustache - literele S si E împletite, peste un corn de vanatoare francez si un cerb - sfântul Eustache inainte de convertire a iubit arta vanatorii, pot fi observate in partea superioara a transeptelor de nord și sud, precum si sculptate in pedestale in interiorul bisericii.
Arhitectura gotica-renascentista a bisericii a fost repede clasata ca o "Arhitectura hibridă" si criticata vehement. Iata ce spune marele arhitect francez Viollet-le-Duc, in "Dicționarul arhitecturii franceze intre sec XI si sec XVI-lea, 1854-1868":
"Ne-am dorit să se aplice formele arhitecturii romane antice, cu care eram familiarizati, constructia ogivala, care aici este disprețuita, fără a fi înțeleasa. Sub aceast semn de inspiratie nedecisa s-a inceput constructia Bisericii Sf. Eustache, un monument prost proiectat, prost construit, o masa de resturi prelevate din toate părțile, fără legătură și fără armonie; un fel de schelet gotic îmbrăcat în zdrențe romane cusute împreună ca piesele unui costum de arlechin" *

In Biserica Sf. Eustache au avut loc botezuri, căsătorii și înmormântări ale marilor personalitati.
Richelieu (1585), Moliere (1622), Jean-François Regnard (1655) și Madame de Pompadour
(1721) au fost botezați aici.
Ludovic al XIV-lea a avut prima sa comuniune religioasa in 1649.
S-au căsătorit Sully (1583) cu Anne de Courtenay, Pomponne (1660) cu Catherine Ladvocat
și Lully (1662) cu Madeleine Lambertet.
Corpul lui Mirabeau a fost expus în biserică a doua zi după moartea sa, la 3 aprilie 1791 când
Giuseppe Cerutti a rostit predica funerară, înainte de a fi transferat la Pantheon.
Sunt îngropati Vincent Voiture (1648), Claude Favre de Vaugelas (1650), Colbert (1683),
Scaramouche (1694), amiralul Tourville (1701), doamna de Tencin (1749), Marivaux (1763),
Rameau ( 1764), François de Chevert (1769); La Fontaine (1695); mama lui Mozart, Anna Maria Pertl (1778).

Un alt obiect de prestigiu al bisericii Sf. Eustache il constitue marea orga compusa din 8 000 de tuburi - aparent cea mai mare din Franta (depasind pe cele de la St. Sulpice si Notre Dame in Paris).
Orga construita original de P. A. Ducroquet si mai tarziu modificata sub directia lui Jaoseph Bonnet, a fost destul de puternica pentru titanicul Te Deum, premiera lui Berlioz efectuata la 30 aprilie 1855. Una dintre cele mai dificile piese ale lui Liszt, Liturghia solemna, a fost si ea executata pe aceasta orga la 15 martie 1896. La data de 18 decembrie 2012, cantaretul Laurent Voulzy a dat un concert unic în biserică, parte din turul său Lys & Love.
La inceputul sec XVII, perioada cand arta vitraliilor trecea printr-un declin pronuntat, aceasta biserica s-a bucurat de cele mai frumos colorate vitralii la ferestrele inalte dinspre rasarit. Printre subiectele de vitralii amintim sfintii: Grégoire si Augustin; Bartolomeu si Mathias; Saint Jean si Jacques le Mineur; Saint André, Saint Pierre, saint Paul, Saint Eustache, sfanta Agnès si altii.
In vecinatatea renumitei biserici se afla Halele din Paris, sau mai bine zis ceace s-a reconstruit pe locul lor, in urma demolarii cladirilor originale.

Numele de HALELE DIN PARIS a fost dat halelor centrale, unde se vindeau produse alimentare
proaspete, si altele de necesitate a casei **, in majoritate printr-o desfacere "en gros".
Tot cartierul a mostenit acest nume, pentruca halele s-au extins cu activitatile lor si in strazile
vecine (vezi romanul lui Emil Zola, "Ventre de Paris").
Aceasta vasta suprafata de comert si-a indeplinit functia comerciala pana in 1970 cand a fost inlocuita cu un vast parc - Le Jardin des Halles, un centru comercial subteran - Le Forum des Halles, cu un cinema si piscina, nenumarate magazine alimentare si de moda raspandite pe cateva nivele subterane, precum si gara RER Chatelet, cea mai mare gara subterana din lume, care permite accesul in Paris din toate regiunile adiacente capitalei prin trei linii de RER, cinci de metrou, 15 de autobus si 13 navete de noapte. In medie trec zilnic pe aici 800 000 de voiajori.
Pentru a avea o idee despre ce se putea gasi in acest complex, iata mai jos lista halelor si a produselor**

Un pic de istorie: Louis VI ordona amenajarea unui spatiu de piata extra-muros, pe locul unor mlastini vechi, unde muta pietele existente din le "Petit Champs", devenite nefunctionale. La sfrasitul lui 1137, Louis VII le Jeune, construeste o noua piata la Des Champeaux, ce va lua numele de Rapee si va supravietui pana la Revolutie.
1181-1183, Philippe-Auguste cumpara foarul Saint-Ladre (Saint-Lazare), situat in nordul Parisului transferandu-l in locul unde exista halele actuale. El se va ocupa cu sarguinta de dezvoltarea halelor.
In 1543, prin actul asa numit « L'edit de Réformation » un alt rege intelept al Frantei, François I, decide reconstructia halelor, care va dura timp de 29 de ani.

Operatia de transfer a pietei spre Rungis si La Villette, care s-a facut in 1969, este considerata ca
"muatarea secolului" prin anvergura sa: cca 20 000 persoane, 1 000 de intreprinderi, 10 000 m3
de matériel, 5 000 tone de marfa si 1 500 camioane au fost dislocate si reamplasate.
In 1974 presedintele Valéry Giscard d'Estaing décide abandonarea centrului de comert si crearea
unei gradini in locul acestuia. Fierul provenit din demolare este vandut la fier vechi, cu mici exceptii,
ca unul din pavilioanele salvate ce se afla azi in Japonia, intre-un parc din Yokohama, Harbor View Park.

1979. Inaugurarea "Forum de commerce et de loisirs" (4 septembrie).
1983. Constructia celor doua hoteluri si cladirii de locuit si birouri..
1985. Deschiderea celei de a doua parti a "Forum souterrain" (arhitect : Paul Chemetov).
1986. Amenajarea Gradinilor de catre Louis Arretche.
1989. Inaugurarea Parcului Oceanic Cousteau (luna iulie).

In iulie 2004 se hotareste sa se dea o noua fata "Halelor". Se deschid doua concursuri si se retine proiectul arhitectului si urbanistului francez David Mangin. Proiectul lui insa nu se va concretiza in timp si el va juca numai rolul de coordonator al lucrarilor. In 2007 arhitectii francezi Patrick Berger si Jacques Anziutti castiga "proiectul viitorului", ce se va numi « Carreau des Halles ». Acesta consta dintr-o canopie vasta din sticla si nervuri metalice (ecou al frumoaselor, elegantelor ferme metalice originale). Canopia va acoperi zona de comert redesenata. Dupa ani de constructie (inceput in 2009), proiectul va fi inaugurat in 2016.

O parte din demolarea reala a site-ului este prezentata în filmul "Touche pas à la femme blanche" din 1974, care se desfasoara in contextul si în apropierea halelor.
Roberto Rossellini in filmul lui din 1977, un documentar de 54 min, "prinde" raspunsul public la demolarea halelor si construirea Centrului Georges Pompidou. "Rezultatul a fost o viziune sceptica, mai degrabă decât o sărbătoare pură."
Piaţa în aer liber şi pavilioanele lui Baltard au fost digital reconstruite pentru filmul din 2004, "Un long dimanche de fiançailles", care recreaza atmosfera imediat după primul război mondial.

Am luat metroul doua statii si m-am oprit la Halle-Chatelet pentru a merge prin magazine. Am intrat la Fnac, vestita librarie, sa caut cartile ce le aveam pe lista; aranjamentul sectiilor librariei fusese schimbat, asa ca am avut nevoie de asistenta. Am intarziat cu placere printre rafturi timp de o ora cred, apoi m-am suit in metrou cu directia "acasa"; eram tare obosita, si nu aveam chef sa ma mai plimb. Dupa ploaia torentiala, acum ostoita, strazile erau pline de lume: viata Parisului abia acum incepea…

A doua zi am revenit in acelas punct pentru a afla despre Piata Chatelet, fantana si coloana.

PIATA CHATELET inlocuieste vechea fortareata Grand Châtelet de Paris (construita sub Louis VI) care a servit de inchisoare in timpul Regimului Vechi, si care a fost demolata in 1808 in timpul lui Napoléon I.
O fantana ce comemoreaza victoriile lui Napoleon a fost amplasata in mijloc: Fantana Palmierului.
In jurul pietei se aflau: sediul politiei, prima morga din Paris, temnitele unei inchisori.
Fantana a fost comandata de Napoléon ministrului sau de interne, Emmanuel Crétet si comemoreaza victoriile imparatului la Lodi, Arcole, Rivoli, Pyramides, Mont Thabor, Marengo, Austerlitz, Ulm, Iena, Eylau, Dantzig, Friedland. Fantana oferea gratuit apa potabila parisienilor. Inginerul François-Jean Bralle acondus lucrarile. Terminata in 1808, a fost prevazuta si cu o coloana ornata de foi de palmier (de unde ii vine si numele), iar in varful coloanei se afla o statuie a victoriei, de Louis-Simon Boizot.
Statuia actuala este o copie instalata in 1898, originalul gasindu-se in Curtea Victoriei de la muzeul Carnavalet (din 1950).
Base coloanei poarte patru statui alegorii ale Vigilance, Justice, Force si Prudence, deasemenea opere ale lui Boizot.
Sub cel de la doilea Imperiu, piateta a fost largita (1854-1858) si transformata. Intregul monument a fost deplasat cu 12 metri spre vest asa incat sa se gaseasca in centrul noii piete largite. Un bazin inferior a fost adaugat fantanii (proiectat de Gabriel Davioud). Acesta este inconjurat de patru sfinxi desenati de Davioud si sculptati de Henri-Alfred Jacquemart; ei scuipa jeturi de apa.

"La fontaine du Palmier" figureaza pe lista moumentelor istorice din 5 feb 1925.
Statisticile din 2012 arata ca in Franta se gaseau cca 44 236 monumente istorice. La baza sta lista si datelor inscrise de Mérimée, care atesta existenta a cca 260 000 obiecte de mobilier si monumente istorice in Franta. "La base Mérimée" este o baza de date pentru patrimoniul arhitectural francez, creata in 1978 si pusa in linie in 1995 de catre Ministerul de Cultura si Comunicatii, directia de Arhitectura si Patrimoniu.
Scriitorul si poetul Prosper Mérimée, a fost deasemenea inspector general al monumentelor istorice.

Reteaua de METROU PARIS
Iesind din parcul Montsouri am pozat gura de metrou Botzaris, una din faimoasele 141 intrari la metrou desenate de arh. Hector Guimard in stil art nouveau (azi au ramas numai 87). Chiar vis-a-vis de statie era una din cladirile stil Art Nouveau.
Pentru a afla mai mult despre acest stil arhitectural al Parisului anilor 1890-1920, trebuie facuta o vizita la muzeul Quai d’Orsay, care detine o colectie importanta de obiecte (mobile, sticlarie, bijuterii), din Franta cat si internationale

Metroul din Paris este un sistem de tranzit rapid în zona metropolitană dar si un simbol al orasului, si o rezolvare de seama a transportului in comun intr-un oras-capitala in mare dezvoltare, cu o architectura uniforma, influentata de stilul "Art Nouveau".
Chioschiurile de la intrare in statiile de metrou, desenate de Hector Guimard, sunt in stilul Art Nouveau, cunoscut adesea sub numele de "Le style Métro" - atat de populare erau la timpul lor.
Desigur stilul si aparenta statiilor au fost criticate (arhitectul de asemenea), pentru culorile folosite si dificultatea de a citi numele statiilor.

Numele "Metrou", care vine de la Métropolitan (ori Métro), a devenit generic pentru drumuri de tren subterane in orase.
Acest sistem de transport se dezvolta mai mult in subteran si are ceracteristicile urmatoare: o lungime de 214 km, 303 statii, dintre care 62 au transferuri între linii, 16 linii. Liniile sunt identificate pe hărţi prin număr şi culoare, iar direcţia de deplasare este indicată de terminus.
Daca priviti o mica harta de metrou, una ce vi se distribuie (daca cereti) la intrarea in subteran si nu este mai mare decat jumatate de carte postala (12 cm x 8cm), nu puteti intelege ca subsolul Parisului poate sa suporte toata aceasta aglomeratie. Sincer, nu cred ca undeva in lume mai exista asa ceva.
Si ce este mai interesant, este faptul ca, totul este asa de simplu, asa de frumos si bine explicat, ca, fara panica, chiar daca iti ia 10 min sa intelegi gandirea inginerilor, vei putea sa te descurci in Paris si sa folosesti cu succes reteaua lui de metrou. Si cu toate acestea, reteaua de metrou a Parisului desi foarte densa (in 2012 a transportat cca 1,541 miliarde de calatori, adica 4,210 milioane/zi), este pe locul doi dupa cea din Moscova.

Prima linie a fost deschisa fără ceremonie in ziua de 19 iulie 1900, în timpul Eexpoziţiei Universale. Sistemul s-a extins rapid până la primul război mondial şi a fost complet terminat in oras prin anii 1920. Extensii în suburbii s-au construit pîna in anii 1930. Reţeaua a ajuns la saturaţie după al doilea război mondial, cand s-au introdus trenuri noi pentru suporta un trafic mai mare, desi îmbunătăţiri au fost limitate de proiectul initial cat si de scurtele distanţe între staţii. Pe langa metrou, centrul orasului Paris şi aria suburbană sunt deservite de RER dezvoltat din anii 1960, cat si de mai multe linii de tramvai, trenuri suburbane si două linii VAL, servind aeroporturile Charles De Gaulle si Orly. In 1990, lnia automata 14, s-a construit pentru a usura linia A de RER.

Importanta culturala a retelei de metrou Paris se extinde mult in afara capitalei.
Sistemul liniilor de metrou cu vagoane cu roti de cauciuc, a fost exportat in intreaga lume (1960-1970) si adoptat mai intai de orasul Montreal. Au urmat alte orase din Franta cat si din lume: Mexico City, Santiago, Lausanne, Turin, Singapore, Kobe, Sapporo, si zone din Tokyo.

Istorie. Inca din 1845, companiile feroviare se gândesc la un sistem de legatura urbana in cartierele orasului, cat si de legatura catre cartierele marginase ale oraşului.
Renumitului inginer Jean-Baptiste Berlier, care proiectase networkul pneumatic de tuburi pentru sistemul postal, i-a revenit sarcina de a desena un plan de retele la inceputul anilor 1890s.
Berlier a recomandat un track special cu deschidere de 1300mm (cel existent standard era de 1435mm). In final ministrul de lucrari publice a aprobat proiectul si dreptul orasului de a-si construi un sistem de transport propriu, in November 22, 1895.

La 20 aprilie 1896 este adoptat proiectul Fulgence Bienvenue (dupa numele altui mare inginer frencez), proiect care va dezvolta transportul numai in Paris, trenurile vor merge pe dreapta, opus existentelor linii suburbane ce merg pe stanga. Sistemul, spre deosebire de alte orase, va fi executat incepand din vestul orasului Paris, cu noua linii initiale. Va fi un proiect intre doi parteneri: orasu, care va construi liniile permenente si o companie privata care se va ocupa de trenuri si de sistemul electri si mecanic al statiilor, si care va avea "in lese" pe 39 de ani fiecare statie.
Compania care castiga contractul va fi cea a baronului belgian Edouard Empain (Compania Generala de Tractiune), care se va reorganiza imediat si isi va lua numele de "Compagnie de Chemin de Fer Metropolitan".
Oficial constructia metroului incepe in nov 1898, cu prima linie Porte Maillot - Porte de Vincennes, care va fi inaugurata la 19 iulie 1900.
Se construieste intens, cu o viteza de necrezut, metoda folosita pentru saparea tunelelor pentru liniile de metrou este la nivel de stradă în aer liber. Constructia va fi acoperit mai târziu.
Asa se face ca in 1920 toate cele noua linii initiale din planul de constructie erau construite.
Genialul inginer Bienvenue a adoptat o metoda care permite pavarea si repararea strazilor intr-un mod rapid si usor. El a prevazut deasemenea si o linie circulara de metrou care sa uneasca sase din cele construite, dar care va fi numai partial executata pana in 1923, cand acest plan a fost abandonat.
Intre 1930-1950 sunt extinse liniile catre suburbii.
Perioada celui de al doilea razboi mondial va stagna dezvoltarea metroului, ba chiar si folosinta lui.
Gari si linii au fost inchise, deaorece ofereau posibilitatea de actiune criminala. (bombe si explozive, in functiune sau numai depozitate).
Cu greu s-a reluat activitatea dupa 1944, unele statii abia in 1960 au fost redeschise, altele de loc. La 29 martie 1948 sistemul de transport subteran si cel de suprafata (autobuze si tramvaie), se unesc intr-o singura intreprindere care exista si azi: RATP.

Cum am aratat mai sus, pe langa metrou, centrul orasului Paris şi suburbiile sunt deservite de RER - tren rapid dezvoltat incepand in 1960, ca urmare adezvoltarii orasului si suprapopularii lui.
Châtelet – Les Halles, nodul central al sistemuli de transport parizian, detine 5 linii de metrou şi trei de RER este cea mai mare staţie de metrou subterana din lume.
Sunt in plan noi linii sau extinderi pentru anii 2018 si 2019. Cele mai importante sunt: extinderea liniei 14 la ambele capete atat spre St Denis Pleyel la nord cat si spre aeroportul Orly la sud si "Grand Paris Express", o linie circulara in jurul Parisului, cu o lungime de 75 km, gata in 2010.

Miercuri 2 iulie - Dezamagita de activitatea mea din zilele trecute, am plecat de dimineata direct catre

PARCUL FLORAL DE LA VINCENNES

Nu speram sa mai gasesc in floare cele trei sute de specii de irisi pe care le poseda aceasta gradina. Poate daliile sa le prind…dar nu, era prea devreme pentru ele. Reorganizata de la ultima mea vizita in 2008, gradina are acum o zona splendid amenajata exact in locul unde alta data rododendroni uriasi te faceau sa crezi ca te afli in sudul Frantei sau in Florida. Flori de toate felurile sunt aranjate pe grupuri de doua trei specii, fiecare grup cuprinzand patru-cinci plante din aceeasi familie, dar de diferite culori.
O feerie de culori si texturi este prezentata vizitatorului de catre invizibilii gradinari care, priceputi, au ales plantele in functie perioada lor de inflorire, de culoarea florilor cat si de textura frunzelor, inaltimea tulpinilor si felul cum se detaseaza pe fundalul de pini negri sau tufe de euonymus.
Un mic labirint de alei te pune in cumpana: care este aleea cea buna care te va conduce la rausorul si lacul invadat de plantele specifice apei si de broscute de diverse culori si marimi?
Pe un varf de campanila s-a oprit o libelula, care si-a asteptat o surata; apoi au pornit in zbor nesigur peste apa ce le-a oglindit o clipa. Fluturi – multime - completau simfonia de culori; neputand inregistra deodata totul, m-am asezat pe o bancuta in micul paradis si am respirat linistea acestei oaze: am privit, am meditat, am visat.

Apoi am dat ocol lacului mare din mijlocul gradinii, plin de nuferi uriasi si plante de apa nemaivazute, ce se topeau in soarele acelei zile toride – frunze lucioase, de ceara proaspat turnata in forme minunate, se asterneau confidente pe apa ce nu se vedea sub ele.
Pasii m-au purtat intr-o zona a gradinii unde erau plantate legume, arbori fructiferi exotici (rezistenti totusi la clima Parisului) si arbusti adusi chiar din Filipine. Cresteau aici minunate ierburi fara de care bucataria franceza nu ar fi ceeace este. Ele se insoresc pe un delusor orientat catre miazazi, catarandu-se, unele dintre ele pe araci prevazuti cu etichete ce le poarta atat numele popular cat si cel latin, spre beneficiul studentilor Scolii de Horticultura din apropiere (din Breuil), dar si al plimbaretilor ca mine, ce nu au idee cum trebuie sa arate frunza de rosemarin sau cea de cimbrisor. Nici o gradina botanica nu este serioasa daca nu contine si o gradinita alpina: si aceasta exista si la Vincennes.
Aleea pe care am mers la venire nu mi-a atras atentia. La plecare, cand obosita m-am asezat pe o banca sub un platan, am observat arborii inalti, fasonati “ca la castel”, care formau o bolta-tunel peste alee.
Obiectivul atins, am iesit pe Avenue de Paris, spre statia de metro Porte de Vincennes. In stanga trona Castelul, sau ce a mai ramas din el, donjonul si Capela Regala. Era insa prea departe pentru mine; eu mergeam incet pe langa niste cladiri militare, aparata in acea zi torida de panoplia mandra a castanilor seculari. Incetinisem mult pasul; era ora 1:30 si as fi vrut sa ma asez la o cafea pe terasa unuia din restaurantele situate nu departe de statia de metrou, dar auzind desele comenzi pentru: “o friptura in sange” sau “doi hamburgari”, mi-am zis ca nu am timp de asteptat, pranzul va dura; asa ca m-am hotarat sa intru intr-o mica braserie si sa comand o cafea si un croasant.

Joi 3 iulie
Azi am in plan sa fac cateva cumparaturi in marele magazin Lafayette si sa ma plimb prin Piata Operei.
Dimineata ploua marut si acest lucru ma indispunea la culme. Dar ce puteam face: calatorului ii sade bine cu drumul. Din Rivoli am iesit in Place Vendome. Am trecut prin fata Hotelului Ritz, apoi am admirat giuvaerurile de zeci de mii de euros din vitrinele Cartier - m-am intrebat daca nu cumva sunt numai copii de mare arta, am mers incet pe Rue de la Paix pana in place de l'Opera. Se mai luminase.

PLACE DE L’OPERA.

Haussmann a conceput aceasta piata ca o placa turnanta si a fost criticat pentru asta, la timpul sau. Azi, nu putem decat sa vedem cat de bine a prevazut viitorul. Vehicole ce trec fara incetare in toate directiile, pietoni care se indreapta catre marile magazine, toate fac din aceasta piata un punct animat al Parisului.
M-am plimbat prin magazinele de pret-a-porte, apoi am facut o vizita bancii Societe Generale pentru a fotografia cupola, sora buna cu cea de la Lafayette. Din pacate fotografiile nu sunt permise decat cu aprobare de la directie, obtinerea careia dureaza cateva zile.
M-am multumit cu panourile de la intrare ce afisau fotografii ale cupolei, cofrului bancii si cu notele referitoare la constructie. Aceasta cladire majora de inceput de secol XX construita de arh. Jacques Hermant (1912), este un bun exemplu ce ilustreaza modul cum decoratiile policrome ale stilului Artei Nouveau se impaca fericit cu materialele moderne folosite de arhitect in constructie (otel de blindaj, sticla americana, sarpanta metalica, beton armat in fundatii) si de inginerii instalatori pentru a realiza comfortul interior (incalzire, ventilare, instalatii electrice si pneumatice).

Ploaia se oprise asa ca am facut cateva poze cladirii Operei, Palatul Garnier, cum este adesea numita dupa numele arhitectului ce a proiectat-o in urma concursului castigat la varsta de 35 de ani.

Am vizitat magazinul LAFAYETTE (deschis in 1895 de Alphonse Kahn ca o mica mercerie), care are o cupola superba, art nouveau. Am cercetat preturile la: pantofi, nimic sub 100 eu, chit ca erau unii mai mici, buni pentru mine, care nu foloseau atat de multa piele ca pentru nr 40! Moda imi amintea de anii 74 - balerini toate culorile, frumoooosi! la pardesie…350 e unul; erau din lana, stranse pe corp…doua turiste japoneze se infintasera la proba.
M-am strecurat printre portmantouri si manechine, langa balustrada etajului unu de unde se deschide o vedere de ansamblu a magazinului; am fotografiat cupola superba “art deco” si buticile de parfumuri de la parter. Am intrat apoi la mgazinele Printemps, Buchara, Citadium; in final am ajuns la Fnac unde cred ca am petrecut doua ore si mi-am mai completat lista de carti…

MUZEUL NISSIM

Venind de la Cergy, am schimbat la Charles de Gaule RER-ul cu metroul linia 2 spre Nation, si am iesit la statia Parcul Monceau. Am taiat parcul Monceau (despre care voi vorbi mai jos) si iata-ma la usa muzeului.
Muzeul Nissim apartine societatii de Arte Decorative din Paris, careia contele Moise de Camondo a donat casa si colectiile sale, in anul 1935. Moise de Camondo a angajat arh. Rene Sergent in 1911 pentru constructia acestui palat care urma sa gazduiasca colectia de arta clasica din sec 18, a contelui. Terminat in 1914, a fost mobilat cu piese executate de renumiti ebenisti: Riesener, Leleu, Weisweiler; covoare de Savonnerie si de Beauvais; tapiserii remarcabile cu subiecte din fabulele lui La Fontaine; picturi de Guardi si Hubert Robert; servicii de masa stil “Buffon”, din portelan de Sevres cu desen de pasari, fiecare diferita de cealalta.
Colectia de arta se afla la parter; deasemenea sufrageria. La demi-subsol sunt bucatariile. La etaj sunt dispuse biblioteca, apartamentele private ale contelui si ale copiilor, Nissim si Beatrice, prevazute fiecare cu sali de baie foarte moderne la acel timp.
Bucataria, moderna si ea pentru timpurile acelea, este in stare de functionare. Acest edificiu este un remarcabil exemplu al desfasurarii vietii aristocratice in perioada dintre cele doua razboaie. Muzeul se cheama Nissim, dupa numle fiului contelui, mort pe front in Primul Razboi Mondial.
Beatrice si familia ei au murit intr-un lagar german. Nu au ramas urmasi ai acestei familii.

Am iesit epuisata din muzeu. Am intrat in Parcul Monceau, m-am asezat pe o banca si mi-am mancat sandwichul si baut sticla de apa. Pe banca vecina, un baiat tanar hranea din palma, cu firimituri ramase din franzela lui, niste vrabiute. Tanara generatie de vrabii inca nu invatase sa se indoiasca de bunatatea fapturile umane. Sareau si tremurau de placere cand el le intindea firimiturile.

PARCUL MONCEAU

Cand am viziatat prima data acest parc, am fost fermecata de portile enorme de castel, opera a lui Davioud. Fierul forjat infrumuseteaza intregul oras - cele mai umile balcoane de cladiri rezidentiale poseda o balustrada cu un desen diferit de casa vecina. De fapt nu am vazut doua grile la fel.
In 1769 Ducele de Chartre, viitorul Duce de d’Orleans, a cumparat un hectar de pamant in mijlocul Campiei Monceau si a angajat Pictorul Carmontelle sa amenajeze o gradina care sa oglindeasca “toate locurile si timpurile”: ferma elvetiana, moara olandeza, pagoda, piramide, ruine feudale, templu roman – “pays d’illusions”. La sfarsitul sec XVIII, gradina devine mai formala sub mana lui Th. Blaikie. In timpul Revolutiei Franceze gardina cunoaste vremuri grele dupa declararea ei ca teritoriu popular. In 1852, dupa ce a fost restituita familiei d’Orleans, primaria orasului Paris cumpara jumatate din teren, angajand pe Jean-Charles Alphand pentru a o amenaja. Apare grota, podul cu balustrade prefabricate din ciment, cascada si gradinita poetului d’Orleans. Sunt plantate specii rare de pomi, ce mai traiesc si azi, sunt alese plante perene si plante efemere, care sa infrumuseteze parcul. In 1861 este inaugurata de prefectul Haussmann, ca gradina publica.
M-am plimbat pe alei, am admirat trandafirii, apoi m-am asezat pentru cateva minute pe o banca, am urmarit un grup de prescolari veniti cu educatoarea. Parcul este un loc vizitat de copii cat si de adulti. Adesea participa la expozitii florale (de trandafiri), alaturi de un alt renumit parc din Paris, Bagatelle. Dimineata, pe pajistea verde, la poalele unei statui, batranei fac acea gimnastica lenta, chinezeasca, pe unde muzicale.

M-am indreptat catre metrou; trenul meu a sosit imediat iar jumatatea de ora care mi-a luat-o drumul, m-a ajutat sa ma odihnesc asa incat, ajunsa in Cergy m-am abatut si pe la biblioteca. Mi-am rezolvat corespondenta pe internet si am imprumutat alte carti
In drum spre casa l-am pozat pe Don Chihote care troneaza intr-un colt de parc, nu departe de piata primariei orasului.
Am petrecut o seara placuta; dupa cina am dat o raita prin padure.

Intr-o alta zi m-am reintors in Parcul Monceau dar de data aceasta, dupa o scurta plimbare, am intrat la muzeul Cernuschi care se afla nu departe de muzeul Nissim, dupa colt as spune.




MUZEUL CERNUSCHI

Este un cunoscut muzeu parizian dedicat artei asiatice din Japonia, China, Coreea si Vietnam si ecourile ei in Franta cat si in Europa. Marele om de afaceri Henri Cernuschi a donat in anii 1896 colectiile sale orasului Paris, care a inaugurat in 1898 acest muzeu municipal clasat pe treapta a sasea ca importanta intre muzeele capitalei franceze, in acest minunat palat particular construit chiar de donator.
60 0000 vizitatori pe an ii calca pragul pentru a cunoaste arta orientala pe o perioada de 2000 de ani (sunt exponate ce dateaza din 220 i.e.n.) Muzeul a suferit o renovare generala intre 2001 si 2005.
Colectiile sale conserva 12 000 de opere, situind muzeul printre cele cinci muzee din Europa importante in arta orientala. Mentionam de asemenea colectia de bronzuri, de picturi chinezesti din China Imperiala sub dinastia Ming (1368-1644) si Qing (1644-1911), si pictura chineza moderna (inceput de sec XX), de pictori care, multi dintre ei au locuit la Paris. (00 opere fac parte din colectia permanenta si pot fi gasite tot timpul, expuse.
Dar ce face farmecul acestui muzeu este un bronz japonez din sec XVIII, statuie monumentala a lui Buddha de Meguro, achizitioanata de Cernuschi intr-un voiaj al sau in Orient.
Colectii japoneze, coreene si vietnameze aflate in rezervele muzeului, pot fi vizitate o data pe luna, intr-o duminica la ora 3 pm.

GRADINA PLANTELOR

Vineri 4 iulie.
Credincioasa planului meu de a vizita in aceasta vacanta cat mai multe parcuri, gradini, paduri si rezervatii vegetale, am pornit catre Gradina Plantelor. M-am intrebat ce paradis voi gasi aici: in mai este timpul lalelelor; in august al daliilor; in iunie…nu stiam. Am iesit din metrou la Gara Lyon si am luat-o pe jos spre Gradina Plantelor. M-am bucurat de mersul pe jos caci numai asa te impregnezi de atmosfera Parisului (poluata adesea, este adevarat); numai asa iti vei aduce aminte ca ai trecut pe sub castanii unei anume strazi sau ca ai traversat Podul Charles de Gaulle, asa cum faceam eu acum. Podul acesta este construit in 1996 intre Podul Bercy si Austerlitz, are o lungime de 270 m si o latime de 35 m. Arhitectii Louis Arretche si Roman Karasinski I-au dat o forma eleganta, ca o aripa de avion si l-au sustinut pe doua picioare solide de beton.
Podul Austerlitz isi arunca arcurile gratioase peste batrana Sena. Acesta este singurul care a ramas vizibil deasupra Senei la marea inundatie din 1910.

Cele zece autocare ce asteptau la intrarea in Gradina Plantelor, isi revarsasera deja ocupantii pe aleile gradinii…Am intrat si am stat mai intai pe banca mea, unde cu ani in urma am discutat cu doi batranei despre conditia femeii in foaierurile franceze. (hm, m-au crezut din sudul Frantei si m-au luat confidenta lor); azi ei nu mai erau aici.
M-am indreptat catre aleia principala cu intentia de a studiea plantele si a citi etichetele lor - nici vorba de marea suprafata cu lalele inflorite, sau cu dalii (depinde de sezon), pe care le-am vazut cu ani in urma. Gradina a suferit mari transformari. Si aici ca si la Vincennes, sunt alocate suprafete “scolii botanice” care detine cca 4000 de specii de plante medicinale sau alimentare grupate pe increngaturi si familii.
Aici lumea vine in contact cu plante pe care nu le-ar putea cunoaste decat daca ar merge in Australia, Orient sau Africa. Copiii, caci ei sunt in majoritate beneficiarii aceste noi “metode de instruire”, se pot plimba prin gradina exotica, gradina alpina, gradina de trandafiri, pot vizita sera, gradina zoologica si Muzeul National de Istorie Naturala. Copiii au acces numai insotiti; adesea se opresc fie si numai pentru un picnic in aceasta minunata gradina.

Gradina Plantelor dateaza din 1626 cand Herouard si Guy Brosse, medicii regelui Louis XIII au instalat aici gradina regala de plante medicinale mutata din varful Insulei de la Cite. Deschisa publicului in 1640, Gradina Plantelor se va dezvolta, largi si organiza prin munca unor mari oameni ca: Fagon – primul medic al lui Louis XIV, botanistul Tournefort si cei trei frati Jussieu. In Muzeul National de Istorie Naturala gasim pe savantii Lamarck si Cuvier care au facut importante descoperiri ca urmare a cercetatilor in domeniul.
Trebuie mentionate cateva curiozitati ce se gasesc in aceasta gradina: o bucata enorma dintr-un seqvoia de 2000 de ani donata de Canada, gradinii; evenimente importante in lume sunt marcate pe suprafata acestuia. Aici se afla deasemenea, cel mai batran arbore din Paris, un robinier din 1636.
Bernard de Jussieu a adus in palarie un cedru de Liban si l-a plantat in 1734. Copacelul provenea din Siria si fusese facut cadou la Londra, lui Bernard.

La plecare, am luat drumul pe o alee laterala, Cuvier, umbrita de superbi tei tunsi special pentru a construi o larga bolta peste alee. (la cca 12 m h poate). Am stat pe o banca inainte de iesire; sus deasupra mea canta o pasaruica al carei tril il cunosteam. Am cautat-o printre frunze cu privirea…zadarnic. Tocmai cand renuntasem spunandu-mi ca numai faptul ca o aud este destul, ca o piatra aruncata din copac, ea a coborat pe spatarul bancii mele. Era micuta, rotunjoara, cu pieptul roz…Nu am mai miscat, ne-am privit, iar ea si-a rotit capsorul bine desenat, de o delicateta induiosetoare; a zburat apoi in copacul din fata unde, sus printre crengi, simtindu-se din nou in siguranta, si-a continuat trilurile. ”Minune mica, de unde ai atata putere sa canti atat de tare si atat de mult timp?!”

O bere la o braserie in drumul spre statia de metrou cred ca imi va limpezi gandurile.
Am gasit o braserie intr-o piateta ca o curte interioara, pe malul drept al Senei, nestiuta de mine inainte…M-am trezit intr-un oras vechi medieval, separat de Paris, nepasator si calm. Cu berea rece si ingulerata, m-am asezat afara, la o masa cu scaunele acelea specifice de gradina din sec. 19; am visat la vremuri apuse, la legendele cetatii Lutece, la oamenii si intamplarile ce si-au lasat amprenta pe aceste locuri…
Mai incolo, doi barbati tineri in costume negre din acea stofa de lana fina englezeasca, discutau afaceri la o bere, ba chiar la mai multe beri…Pescarusi se lasau dusi in zbor de vantul care se intetise de cand ploaia se oprise.
Un soare timid, anemic incearca sa iasa printre nori…Este straniu cum isi schimba fata acest oras: regasesc peisajele lui Constable sub lumina gri-aurie a cerului tarcat oglindit de Sena, dar si cerul albastru si adanc al pictorilor olandezi.

Am constatat cu tristete ca s-au scurs cele cateva zile de vacanta la Paris si imi ramaneau multe obiective de vizitat, sau revizitat; erau restaurante ce meritau atentia mea pentru decoratiile interioare ramase dintre cele doua razboaie mondiale; terase de pe care puteam admira Parisul in toata frumusetea lui; biserici in care nu intrasem inca sa ma reculeg. Desigur au fost zile ploioase cand nu am putut sa-mi fac programul dorit.

Sambata 5 iulie
Verisoara mea a vrut sa inauguram masina de facut paine. Hei, o masina noua! trebuie sa citesti prospectele, cere timp. Asa ca am stat in casa aproape toata dimineata. Am dat totusi o fuga pe Champs Elysees iar dupa amiaza am fost la cumparaturi. Spre seara, am putut manca o bucata din painea proaspata pe care chiar noi am facut-o, in plimbarea noastra in Padurea Cergy. Aceasta padure ce se intinde pe 45 ha, are spatii de joaca pentru copii, un stadion ecvestru, terenuri de sport. Este un adevarat plaman al zonei Cergy-Pontoise. Cel putin 21 de specii de copaci pot fi usor identificati in aceasta padure. Animalele si pasarile specifice zonei de deal sunt in abundenta aici.

La cumparaturi, am profitat pentru a transforma o corvoada intr-o adevarata plimbare “de initiere”:
in Supermarche, am intarziat printre rafturi pentru a alege unul dintre "vinurile saptamanii" si “entreurile delicate” cu care urma sa ne rasfatam. Am mers si intr-o piata deschisa de unde am cumparat piersici - cu obrazul pufos si roz, mere oachese si dulci, caise parfumate. Apoi de “la arabi” am cumparat merghezii de rigoare (carnati piperati, subtiri, asemanatori cu cei oltenesti), caci nu se facea sa parasesc Franta fara a gusta aceasta specialitate nationala algeriana - am mai luat carne de snitele si tocata pentru chiftelute romanesti si ne-am intors cu prada noastra pentru a prepara o masa copioasa.

AVENUE DES CHAMPS-ELYSÉES

Avenue des Champs-Elysées se desfasoara de la Place de la Concorde pana la Place Charles-de-Gaulle avand o lungime de 1 910 m si o latime de 70 m; a fost creata in 1670.
Avenue des Champs-Elysées este un celebru bulevard din Paris, considerat de multi chiar cel mai frumos atat din Paris cat si din lume. Numele ii vine din mitologia greaca si inseamna locul în care sufletele virtuoase erau primite dupa moartea indivizilor.
Aceasta renumita artera a inspirat crearea altora in strainatate: Paseo de la Reforma din Mexico City (Mexico) în 1860, Avenida 9 de Julio în Buenos Aires, Benjamin Franklin Parkway în Philadelphia, Pennsylvania în 1917 şi Corso Sempione din Milano
Este de asemenea unul dintre locurile turistice cele mai frecventate din capitala. Se întinde de la lPlace de la Concorde pana la piata Charles de Gaulle, în arondismentul 8.
Louis XIV, cam in 1670, insarcineaza peisagistul palatului Versailles si al Gradinilor Tuileries, André Le Nôtre, cu amenajarea acestui teren. Acesta traseaza in axa pavilionului central al Palatului Tuileries, incepand de la Concorde pana la actuala Place de l'Etoile - un frumos bulevard mărginit de spatii libere gata de a fi construite mai tarziu.
Zonele verzi sunt amenajate cu alei bordate de ulmi si asternute cu un covor de gazon.
Este numit Grand-Cours pentru a-l distinge de cursul Regina, sau chiar la Grande Allée du Roule, grila Royale avenue (1678), avenue de Palais des Tuileries (1680).
Numele de Champs-Elysées apare în 1694, dar se fixează permanent în 1709, după cum reiese din conturile regale.
Inginerul Jean-Charles Alphand, sub Napoleon al III-lea, este la rândul său responsabil pentru dezvoltarea gradinilor. Prin eforturile sale, combinate cu cele ale Hittorff, în timpul expoziţiei universale din 1855, Champs-Elysees a devenit o artera la modă (in timp ce aici se gaseau numai şase case în 1800).

Traditia face ca in fiecare an, cu ocazia Zilei Naţionale a Frantei - 14 iulie, parada militară sa se desfasoare aici, pe Champs-Elysees. Trupele armatei de infanterie, fortele navale, cele aeriene şi jandarmeria, poliţia, pompierii civili și militari, defileaza în josul bulevardului prin fata tribunelor amenajate cu aceasta ocazie pentru Preşedintelui Republicii, reprezentanti ai Guvernului şi ambasadorii străini.
Începand din anul 1975, ultima etapă a Turului Frantei se termină pe Champs Elysees, urmata de o adevarata parada, după mai mult de trei săptămâni de curse. Ciclistii executa între şase şi zece ture de circuit pe bulevard înainte de a ajunge la "sosire"; evenimentul este difuzat in direct în peste 150 de ţări.

In fiecare an, de la sfârşitul lui noiembrie până la începutul lunii ianuarie, Comitetul Champs-Elysées oferă un bulevard de vis, iluminat delicat si elegant, tradiţie înfiinţata sub preşedinţia lui Roland Pozzo di Borgo (pres. al Comit. Ch-Elysees). În seara zilei de 31 decembrie, Champs-Elysees este rezervat pietonilor pentru a sărbători noul an.
Deschiderea evenimenteleor este marcata de personaje celebre ca: Alain Delon, Catherine Deneuve, Johnny Hallyday, Patrick Bruel, Florent Pagny, Lara Fabian, Monica Belucci, Vanessa Paradis, Marion Cotillard iar in 2013 Laetitia Casta în 2013.

Bulevardul Champs-Élysées este unul din locurile cele mai scumpe din lume pentru a cumpara o cladire sau a deschide un magazin. In 2013, valoarea locativa era de 13 000 euros/ m², dupa Causeway Bay, un cartier in Hong Kong si Cinquième avenue in New York. Chiriile ridicate nu pot fi onorate decat de magazine de nume, luxoase, elegante cat si de magazinele de textile (conform unui studiu comercial facut de primaria Parisului, acestea ocupa 20 % din magazine acestei artere).

Pe acest bulevard au locuit persoane celebre dintre care amintim:
Marie d'Agoult (1805-1876), scriitoare ce a folosit pseudonimul Daniel Stern (la nr 20, in 1852).
Émilienne d'Alençon (1869-1946), celebra curtezana (nr 32).
Bernard Bauer (1829-1903), un evreu convertit la catolicism si devenit confesorul imparatesei Eugénie. Acesta va parasi biserica si se va lansa intr-o cariera de crescator de cai de curse, dupa 1899 (nr 93).
Sarah Bernhardt, celebra actrita, Ernest Constans (1833-1913), Guvernator général al Indochinei franceze si in repetate randuri ministru de intérieur sub a treia Républica (nr 93, en 1902).
Julie-Victoire Daubié, pimul bacaloreat in Franta in 1861 si jurnalist economic (nr 70, in 1870).
Jacques François Édouard Hervieux, presedinte al Academiei nationale de médecina (nr 71)
Thomas Jefferson, al treilea presedinte al Statelor Unite; Henry de La Vaulx, explorator francez.
Contesa de Loynes, ce tinea salon in Champs-Élysées; Ducele de Morny, frate vitreg al lui Napoléon III (nr 15); Aimable Pélissier (1794-1864), duc de Malakoff si maresal al Frantei (nr 115).
Raymond Poincaré, Prezident al Republicii Franceze (no 26, en 1908).
Ducesa d'Uzès, prima femeie posesoare de permis de conducere de automobil in 1897 si sculptorita sub numele de Manuella.

Cat despre cladirile comerciale iata mai jos cateva de renume:
Nr. 70: Vuitton clădire (azi Hotel Marriott): faţadă în stil Art Nouveau târziu construita în 1914 de către arhitecții Louis Bigaux şi Koller.
Nr. 76-78: Les Arcades du Lido: cladirea care contine la parter o galerie comercială, Les Arcades des Champs-Élysées, « une kermesse permanente de commerces de luxe », au fost construite în 1925 de arhitectul Charles Lefèbvre şi asociaţii săi Marcel Julien şi Louis Duhayon la locul de de fostul hotel Dufayel, si finantate de diamantierul si dezvoltator imobiliar Léonard Rosenthal.

Pana in anii 1950, artera gazduia aproape numai buticuri de lux. Dupa 1950, progresiv, multe din acestea au cedat locul birourilor sociale prestigioase.
Companiile aeriene au dezertat si ele zona, dar cele de vanzare de automobile cu mari suprafete de expunere au ramas, ba chiar s-au adaptat, prevazand in spatiile lor cate un bar sau un restaurant.

Restaurantele de pe bulevard si salile de cinema contribuie si ele la popularitatea arterei, ca si afisele de reclama, toate sporind cifra de afaceri. Amintim renumitele: restaurant Le Fouquet la nr 99, boutique Louis Vuitton la 101, la nr 156 - ambasada Qatar-ului. Hotelele: hotel George V, hotel Marriott (cu pretul/noapte intre 1420 € si 4000 € ).
Constructia RER-ului a contribuit la usurarea transportului si a facilitat accesul popular asa incat s-au deschis cu succes mari suprafete de comert: magazinului Virgin Megastore - 1988.

Marea renovare din 1994, initiata de primarul Parisului Jacques Chirac si Roland Pozzo di Borgo (Presedinte al Comitetului Champs-Élysées), va da bulevardului o noua fata; el ramane totusi o reflectie a mixtarii populatiei ce il frecventeaza.
Aceasta a costat 250 milioane franci. Au participat Bernard Huet (urbanist), Jean-Michel Wilmotte si Norman Foster (designeri de mobilier urban). Ei au redus spatiile verzi laterale si le-au inlocuit cu trotuare largi de cca 20 m.
Trotuarul de nord (partea cu numere cu sot) este cea mai frecventata nu numai pentruca este insorita, dar aici se afla si iesirea din RER. Deasemenea multe din aceste magazine sunt deschise pana noaptea tarziu, unele chiar duminica. Pe aceasta parte a Champs Elysees-ului se gasesc cele mai multe butici si galerii comerciale.
Bulevardul bate recordul si in privinta chiriilor, care se situeaza intre 8000 si 10000 €/m patrat.

O statistica din 2012 arata ca in medie pe zi trec 300 000 pietons, din care o patrime sunt turisti straini. Cifra se ridica la 600 000 in timpul sarbatorilor de sfarsit de an. Asa se face ca cele 120 de butici ale bulevardului genereaza o cifra de afaceri anuala de un milliard de euros, cu o contributie pe cap de turist strain de cca 1160 € (in 1907 era de 950 € doar), care reprezinta 12% din cifra de castig a intregului Paris.

Duminica 6 iulie
Azi este ultima mea zi in Franta. Trebuie sa-mi fac bagajele si sa aranjez transportul la aeroport. Voi lua autobuzul 9518 care ma va duce direct la aeroport. Sunt cam grele bagajele dar au roti. Cel de umar pare mic, un rucksac, dar are aproape zece kg de …carti.
Mi-am trecut un pic in revista activitatea mea la Paris si as vrea sa adaug cateva randuri despre podurile si cheiurile Parisului, cat si despre renumita colina Montmartre, deasemenea despre cartierul Passy.
Dar acest lucru il voi face in avion.

Plecarea: aeroportul Charles de Gaule
Am dat bagajele mari la cargou si m-am asezat la rand pentru vama, care a durat mai mult de o ora. Nu am mai avut timp sa stau pe scaunele potocalii ale salii de asteptare, sa admir mocheta rosie, sa urmaresc avioanele care plecau sau veneau. Se facea deja imbarcarea catre Canada cand am ajus cu sufletul la gura acolo.
Am trecut prin checking point si am luat-o prin tunelul mobil de legatura cu Boeingul 747 ce astepta ca un armasar naravas sa ma urc pe spinarea lui pentru a-si incepe drumul stiut numai de el. M-am asezat in scaunul meu, mi-am pregatit cartea, caietul si mi-am luat bun ramas de la Paris urandu-mi drum bun.
Dupa numai zece ore m-am regasit pe aeroportul Pearson, Toronto, gata sa intorc butonul unei alte limbi: engleza mea de acasa si sa ma lupt cu "jet lag-ul", caci Toronto este 6 ore in urma Parisului.

Cele 36 de PODURI PE SENA - stau marturie a grijii regilor francezi de a lega cele doua maluri ale Senei. Numai patru dintre poduri sunt originalele, celelalte au fost reconstruite total sau partial.
Pont Royal a fost construit la comanda Regelui Soare; leaga Palatul Louvru de malul stang al Senei;
Pont du Carrousel, Pont des Artes (pietonal), din timpul lui Napoleon, primul pod de metal peste Sena.
Pont Neuf (care a avut onoarea de a fi complet imbracat in panza in anul 1985 de arhitectul Cristof care se ocupa cu astfel de proiecte) are o alura greoaie, impozanta, pe piciore de piatra; el detine rangul de cel mai vechi intre cele mai vechi; el face legatura intre Ile de la Cite si fostul magazin Samaritaine. Se continua cu Podul Dauphine. Pont Neuf a fost inceput in anul 1578 si terminat in 1604. A suferit mult, a fost reparat de multe ori, dar si-a pastrat totusi structura originala, de unde si zicala franceza “il se porte comme le Pont Neuf”.

Alte poduri sunt: Pont St. Michel, Pont Petit, Pont au Double. Dupa Notre Dame, cu podul de Archeveche in continuare cu podul St. Louis urmeaza Pont de la Tournelle. Despre podurile din estul Parisului am vorbit deja.
Privind orasul de pe apa intr-o plimbare cu vaporul, trecand pe sub podurile lui renumite, luind nota de cheiurile si malurile inalte pe alocuri, realizezi ca Parisul mai pastreaza unpic din aerul de oras medieval. Acest lucru il percepi mai greu cand parcurgi arterele lui moderne; poate unele strazi inguste si in panta ale orasului sa iti aduca acest gand in minte.

Sena este incorsetata de ziduri inalte de piatra de cca 5-6 metri inaltime, pe alocuri mai scunde, pe alocuri mai inalte. Minunatul desen al pietrelor, tesatura perfecta a rosturilor, tesitura marginilor pietrelor, sunt marturie a artei cu care mesterii zidari au lucrat. Masoneria are veche traditie in Franta.
Malurile Senei au si ele identitatea lor: ele se numesc cheiuri. Acestea sunt: Quai d’Anatole France, Q. d’Orsay, Q. du Conti, Q. des Grands, Q. St. Michel, Q. de Montebello, Q. de la Tournelle, Q. St. Bernard pe malul stang al Senei si Q.des Touilleries, Q. du Louvre, Q. de Megisserie, Q. Gesvres, Q. de l’Hotel de Ville, Q. des Celestins, Q. de Henri IV – pe partea dreapta a Senei.
Urmeaza apoi cheiurile Insulelor: Q. de l’Horloge, Q. de la Corse, Q. aux Fleures, Q. de Bourbon, Q. d’Anjou, Q. des Orfevres, Q. d’Orleans, Q. de Bethune si altele.

Nu mai stiu cand, in pauza mea de pranz, m-am oprit la Hotel de Ville si am vizitat expozitia pasagera ce avea atunci loc. Am iesit cam plictisita si cu sandwichul meu "jambon au beurre", am traversat prin fata primariei si am coborat pe malul Senei, pe Quai de Hotel de Ville.
Acest chei a fost creat in 1867-1868 ca urmare a unirii unei parti din cheiul Célestins numit cheiul des Ormes cu o parte din cheiul de Grève.


CARTIERUL MONTMARTRE

Am iesit din metrou la statia Anvers si am luat-o in sus pe Str. Steinkerque. Obiectivele mele in drum spre Cartierul Montmartre au fost buticurile de suveniri, de stofe si esarfe, de furnituri de croitorie si de t-shirturi.
Inainte de a urca treptele spre Sacre Coeur pe langa funicular, am tras in poza Halele St. Pierre, situate in drepta la poalele dealului, ramase de pe vremea cand fermele de fier folosite in constructii au facut furori. Am vizitat magazinul de stofe Reine, pe care-l stiu de ani de zile. Intre timp magazinul a suferit o mare renovare. Nu mai exista pardoselile de lemn, cu scanduri ce se miscau sub picior iar liftul mare si elegant este acum asistat de un liftier. Etajele cu stofe de mobila si cu materiale pentru tinute de seara, sunt cele mai interesante. Culori si texturi minunate fac clientul sa treaca prin momente grele inainte de a se decide sa cumpere. Iar manechinele dragalase sunt invaluite in cele mai calde tesaturi si culori pe care o femeie si le poate dori. Ce sa cumperi? Totul te atrage dar, in cazul meu, trebuie sa si incapa in geamantan, caci ma intorc la Toronto.
In fine am inceput urcusul catre Sacre-Coeur, dar la prima stradela Rue Gabrielle am luat-o la stanga pana la un alt pachet de trepte ce m-au dus in Place de Tertre.
Deodata m-am simtit intr-o alta vreme. Aglomeratia, pictorii ce-si ofereau tablourile lor gata pictate sau care urmau sa te imortalizeze pentru 100 de euros, restaurantele de pe margine din care, cand si cand se desprindea cate un chelner grabit ce ducea cateva farfurii frumos asezate pe o mana iar pe cealalta cumpanea o tava cu pahare si sticle de vin, ce clincaiau intr-un ritm ingrijorator. Drumul prin strada era mai sigur si mai rapid decat prin restaurant printre mese si turisti ce asteptau un loc liber la vreo masa inghesuita in vreun colt.
O curiozitate istorica: aici in Place de Tertre a ajuns prima masina alimentata cu petrol care a urcat dealul la 24 dec 1898, pilotata de tanarul ei constructor, Louis Renault.

CARTIERUL PASSY

Cartierul Passy este o fosta comună a Senei, ataşata Parisului la 1 ianuarie 1860. Impreuna cu fosta comuna Auteuil, face parte din arondismentul 16, unul dintre cele 20 ale Parisului situat pe partea dreapata a Senei, in vestul capitalei. La vest este separa de Bois de Boulogne de Perifericul Parizian.
Numele de Passy, Passicium (sau Paciacum), apare pentru prima dată într-o cartă din 1250.
Primul senior al comunei Passy a fost Jeanne de Paillard (1416).

În secolul al XIV-lea, regele Charles al V-lea a permis locuitorilor să-si ingradeasca domeniile.
Un secol mai târziu, Passy este ridicata la rangul de domeniu, conducatorul ei - domnitor.
Claude Chahu, Domnul comunei Passy, furnizor financiar si consilier al regelui, a ridicat o capelă în 1666, Notre-Dame-de-Grâce, care a devenit o parohie independentă în 1672. Marchizul de Boulainvilliers (nepotul lui Samuel Bernard) a fost ultimul ei domnitor. Din 1790 pana in 1795, Passy a fost un cartier al districtului Franciade.
Nordul comunei Passy, fara constructii cu exceptia catorva mori, era consacrat in intregime culturii vitei de vie. Viile ocupau in 1789 cca 24, 5 hectares, cam o patrime din suprafata comunei.

In sudul comunei se gaseau o multime de "maisons de plaisance", stabilite nu departe de izvoarele termale ale Passy-ului. (entre les n° 24-28 avenue du Président Kennedy et le n° 19 rue Raynouard).
Istoricul Luc-Vincent Thiery constata: « ce village est remarquable par sa position intéressante sur une colline à la rive droite de la Seine. Sa proximité de la ville, ses eaux minérales, la vue riante et animée dont jouissent la plupart de ses maisons, le fait rechercher avec empressement par les particuliers aisés qui désirent se délasser de leurs travaux en respirant un air pur, et profiter de la promenade charmante du bois de Boulogne.»

Prin grija imparatului Napoléon III si a baronului Haussmann (prefect de Paris), comunele Auteuil si Passy, cat si Chaillot vor fi definitiv integrate orasului Paris in 1860, in urma legii din 16 juin 1859:
Loi sur l'extension des limites de Paris (du 16 juin 1859), dans le Bulletin des lois de l'Empire français, t. XIV, XIe série, no 738, 3 novembre 1859, p. 747–751

Personalitati care au locuit in cartier.
Benjamin Franklin a locuit zece ani in acest cartier al Parisului. El a fost gazduit de Mr. de Chaumont si a lucrat printre altele la laboratorul inaugurat de Louis XV la castelul de la Muette;
Anne Louise Boyvin d'Hardancourt Brillon de Jouy, compozitoare si prietena a celui de mai sus;
François de Pange (1764-1796), journalist si polémist; Honoré de Balzac; Gioachino Rossini; Paul de Kock.
Jacques Goddet a fost îngropat; Alphonse de Lamartine; Pierre Bretonneau; Louis-Guillaume Veillard, primul primar al Passy; Louis Grégoire Deschamps Destournelles au murit aici în 1795;
Giuseppe Verdi şi Giuseppina Strepponi au petrecut două veri (1848-1849) în Passy, cand compozitorul si-a urmat prietena în capitala franceză;
Joseph Marie Portalis, magistrat, diplomat și om politic francez, a murit în 1858; Carlo Marochetti, sculptor italian, a murit aici în 1867;
Pierre-Joseph Proudhon;
Jean-Frédéric Possoz (1797-1875), primarul cartierului Passy ramas in istorie ca autor al numerotarii curente a arondismentelor parisiene (Décret du 3 nov 1859, dans le Bulletin des lois);
Pauline Delacroix-Garnier, pictorita, născuta în anul 1859; Caroline Branchu, soprana; Charles Armand Septime de Fay de la Tour-Maubourg, diplomat şi parlamentar (1801-1845), nascut in Passy;
Charles Teste, membru deputat de Vaucluse si Gard, fiul ministrului Jean-Baptiste Teste, născut în 1805 in Passy;
Pictorita Berthe Morisot a avut atelier ei de pictură până la 1871.

Populatia in 2011: 169 942 locuitori; densitatea populatiei: 21 484 loc./km patrat

In esenta arondismentul 16 este un cartier rezidential foarte vizitat de turisti cat si locuit de artisti sau oameni politici detasati pentru un timp in Paris. Se gasesc aici multe obiective de interes, muzee cat si obiective istorice. Printre locurile remarcabile amintim Trocadéro si Bois de Boulogne.
Ambasadele cele mai multe se gasesc tot aici, cat si instalatii sportive celebre in lumea intreaga, Parc des Princes sau stadionul Roland-Garros.
Si nu in ultimul rand, zona verde a acestui cartier, constitue un adevarat plaman pentru oras, pompandu-i aerul proaspat de care are atata nevoie.





Note:

Urmatoarele linkuri pot fi vizitate pentru a afla amanunte despre subiectele de mai sus.

http://www.paris.fr/portail/deplacements/Portal.lut?page_id=214

https://fr.wikipedia.org/wiki/M%C3%A9tro_de_Paris

http://www.histoire-image.org/site/etude_comp/etude_comp_detail.php?i=749

http://www.carnavalet.paris.fr/fr/collections/passy-et-chaillot-vus-de-grenelle-0

https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89glise_Saint-Eustache_de_Paris

https://fr.wikipedia.org/wiki/Cath%C3%A9drale_Saint-%C3%89tienne_de_Toul

*« On voulait appliquer les formes de l’architecture romaine antique, que l’on connaissait mal, au système de construction des églises ogivales, que l’on méprisait sans les comprendre. C’est sous cette inspiration indécise que fut commencée et achevée la grande église de Saint-Eustache de Paris, monument mal conçu, mal construit, amas confus de débris empruntés de tous côtés, sans liaison et sans harmonie ; sorte de squelette gothique revêtu de haillons romains cousus ensemble comme les pièces d’un habit d’arlequin. »

— Viollet-le-Duc, Dictionnaire raisonné de l’architecture française du XIe au XVIe siècle, 1854-1868

** La Halle au blé et aux farines; La Halle aux cuirs; La Halle aux draps; La Halle aux gibiers; La Halle aux herbes; La Halle aux veaux; La Halle aux vieux linges; La Halle aux vins; Grenier de réserve.



5 aprilie 2016, Toronto







Arh Mariana Popa, Toronto    4/10/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian