Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Scrisoare pastorală

,,Ion din lume fără nume!” În perioada Postului Mare, mai mult decât în oricare altă parte a anului, sunt pomeniti mortii la slujbe. Siruri lungi de nume nu reusesc să inventarieze pe toti cei plecati dincolo. Din când în când găsim mentiunea ,,cu tot neamul lor”, care ne scuteste ca să-i stim pe toti. Nu oricine este de talia Sfântului Evanghelist Matei, ca să poată mentiona 52 de generatii de strămosi pentru un singur om, asa cum a făcut în cazul Mântuitorului!
Mai întâlnim în pomelnice, din păcate destul de des, si mentiuni de genul ,,Ion din lume fără nume!” Asupra acestui ,,Ion” as vrea să mă opresc în rândurile de fată.
,,Ion” din cazul de fată este copilul avortat, fie că avortul e ,,cu voie”, fie ,,fără voie”. Desi am mai vorbit în alte ,,scrisori” despre acest flagel al vremii noastre, nimic nu e prea mult, având în vedere gravitatea fenomenului. În fata lui Dumnezeu, omul e om, fiintă deplină, din momentul conceperii, ci nu din momentul înscrierii la primărie sau din momentul Botezului. Asadar, în iconomia divină, el există cu aproape un an înainte de a se naste. De lucrul acesta a fost constient si poporul român. Dovadă faptul că pe sicriul si pe crucea unui mort se trece vârsta acestuia mărită cu un an, în ideea că, pe lângă vârsta legală, mentionată în buletin, el mai are un an petrecut în pântecele mamei sale. ,,Ion” de care am vorbit mai sus nu are însă nici nume, nici sicriu, nici cruce, nici mormânt! El mai ,,trăieste” în constiinta părintilor lui, mai ales a mamei, câte zile mai fac si acestia umbră pământului. La români, numele Ion a fost socotit ,,nume de slugă”, pe când Ioan ,,nume de domn/voievod”. Tocmai de aceea, în documentele medievale de cancelarie domnească, voievozii nostri foloseau formula: ,,Io, Ioan voievod, domn al Tării Românesti”. ,,Ion”, asadar, ar fi cel mai umil si cel mai smerit dintre oameni. Poate de aceea a fost destinat acest nume tuturor copiilor nenăscuti. Din păcate, acesti prunci sunt enorm de multi la noi, la europeni, la crestini în general. La români, spre exemplu, de la Revolutie încoace, deci într-un sfert de veac, au fost înregistrate, oficial, peste douăzeci de milioane de avorturi! Este imens! O generatie cât toată populatia României, ba chiar mai mult, este sub glie. Dacă raportul se păstrează si la celelalte state europene, putem spune că peste o jumătate de miliard de ,,Ion” si ,,Ioana” ,,din lume, fără nume” s-au pierdut pe drum si n-au mai ajuns să-si trăiască viata ce le-a fost dată de Ziditor.
În planul lui Dumnezeu, în Providenta Dumnezeiască, fiecare om si fiecare popor îsi are o menire, o misiune a sa. Nimic nu este întâmplător. Nu este vorba de o predestinatie, de o soartă, de un destin, ci de atotstiinta lui Dumnezeu. El zideste în permanentă lumea. Asa cum un constructor de masini realizează în fabrică toate componentele necesare asamblării unui motor, asa construieste si Dumnezeu: unul va fi roată, altul saibă, altul surub, altul volan, altul capotă etc. Fiecare are un rost. Cu toate acestea, omului i se respectă vointa chiar si de Dumnezeu. Omul poate să facă altceva decât ar trebui să facă. Trebuia să fie surub, dar el încearcă să joace rol de bec. Desigur, treaba nu si-o va face niciodată bine, el va fi un nefericit toată viata si nefericiti vor fi si cei din jurul lui. Niciodată nu-si va găsi cu adevărat locul, dacă va face altceva decât avea vocatia, talentul, chemarea să facă. Dar dacă această piesă este aruncată si locul ei rămâne gol, ori este ocupat de altcineva fără chemare, fără competentă? Am văzut un caz, când la un avion s-a montat parbrizul ca carlinga pilotilor. Din greseală, au fost puse niste suruburi cu câtiva microni mai subtiri decât ar fi trebuit. La zece mii de metri înăltime, la o viteză de câteva sute de kilometri la oră, parbrizul avionului a fost smuls de curent, iar pilotul a fost aspirat si aruncat în văzduh ca o frunză. Avionul s-a prăbusit, iar cei peste două sute de pasageri si-au pierdut viata. Suruburile acelea nu erau cele potrivite!
Într-un sfert de veac am aruncat la canal peste douăzeci de milioane de viitori români si peste o jumătate de miliard de viitori europeni! Mai avem, oare, dreptul să ne mai mirăm sau să ne mai revoltăm că în multe-multe sectoare treburile merg anapoda? Generatia aceea a lui ,,Ion din lume, fără nume” îsi avea un rost în lumea aceasta. Cine poate să spună că dintre oamenii aceia nenăscuti nici unul nu era capabil. Atâtia dintre ei ar fi ajuns medici, ingineri, profesori, politicieni, oameni de caracter, savanti etc. Fiecare ar fi fost o piesă din marele mecanism social al lumii acesteia. Numai cu toate piesele un motor poate să functioneze normal. Verificati si Dvs. aceasta si vă convingeti. Demontati jumătate dintr-un motor si apoi încercati să-l mai porniti. Sunteti multumiti cum merge? Desigur că nu! Obisnuim să dăm vina pe Dumnezeu, când lucrurile nu merg bine, când avem nemultumiri cu privire la ordinea socială, la puterea politică, la conducători, când sunt atâtea boli fără leac etc. Dar nu este vinovat Dumnezeu! El a construit toate piesele necesare bunei functionări a mecanismului social. Noi am aruncat la gunoi jumătate din ele si acum ne dăm cu pumnii în cap si-L înjurăm pe Dumnezeu, că nu merg bine lucrurile, societatea, că e prea multă suferintă în lume! Cine poate garanta că numai cei ce s-au născut au fost oameni capabili, iar ceilalti au fost niste handicapati, niste fiinte sortite esecului?
După război, au rămas multe fete nemăritate si asa au ajuns la bătrânete. Îmi spuneau bătrânii că ele ,,nu se mai mărită, fiindcă le-au murit în război cei ce trebuiau să le ia de sotii!” Dacă asta a fost credinta la români si ea este justificată, într-adevăr, să ne gândim câte familii sunt astăzi nefericite, câte persoane sunt necăsătorite, desi au ajuns la vârste înaintate. Fie că au încheiat căsătorii cu persoane cu care nu se potriveau si au tras barca pe uscat toată viata, ori s-au despărtit după o vreme, fie că nu si-au găsit ,,jumătatea” si astfel, tot căutând, le-a trecut veacul. ,,Sufletul pereche” ar fi fost garantia unei familii fericite, dar acela s-a poticnit pe drum si n-a mai ajuns în lume să-si facă rostul lui, a fost ,,Ion din lume, fără nume!”
Ne dăm cu pumnii în cap când vedem atâtea nulităti în fruntea unor state, unor institutii, atâtia oameni incompetenti, corupti, ocupând functii-cheie în societate si în lume în general si spunem că Dumnezeu ne-a uitat, că a plecat în concediu, ori că a iesit la pensie si nu se mai îngrijeste de lumea aceasta. Nu e adevărat! Dumnezeu Si-a făcut datoria Lui fată de lume, dar noi I-am dereglat, I-am sabotat planul. El ne respectă voia si tocmai de aceea culegem ceea ce am semănat, avem ceea ce merităm. Păcatul îsi are ,,plata” lui. Sfântul Apostol Pavel spune că ,,plata păcatului este moartea”. Si bine zice!
E vremea Postului Mare! Musulmanii pleacă în bejenie peste mări si tări, cu bocceaua cu măruntisuri si ceata de copii după ei. Fiecare familie are sapte, opt , chiar zece copii. Au pierdut tot în viată, dar le-au rămas copiii si cu ei vor cuceri lumea. Noi avem, dacă avem, câte unu-doi copii în casă si multi-multi ,,Ion din lume, fără nume” în pomelnice. Ducem povara păcatului pe golgota vietii noastre si sperăm că Mântuitorul ne va ierta. Dar, oare, ne va ierta si ,,Ion din lume, fără nume”, că nu l-am lăsat să vină în viată, să-si împlinească si el rostul lui în lume? Poate într-o zi se va împlini cuvântul Apostolului, când crestinii, - tot mai putini si tot mai îmbătrâniti, tot mai înfometati de bunuri materiale, de mărire si putere -, vor pieri, iar Europa va deveni pământ musulman, cu populatie musulmană.
Astăzi ne rugăm noi pentru ,,Ion din lume, fără nume”, mâine, poate, se va ruga el, înger trist cu lacrimă de dor, de la picioarele tronului ceresc, pentru sufletele celor ce ar fi trebuit să-i fie părinti, bunici, frati si surori, prieteni, soti, sotii: ,,Iartă-i, Doamne, pentru Sfântă Învierea Ta, dacă mai poti să-i ierti, pe tâlharii care m-au jefuit de zile, de dragoste si împliniri, că n-au stiut ce fac!”
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărătiei, mai spicuim un fragment:
,,CAD COPIII ÎNTRE TÂLHARI. Pe lângă omul căzut între tâlhari treceau pe rând, neputincioase: Legea si preotia Vechiului Testament. Nici una nu i-a putut ajuta nimic. A venit Samarineanul milostiv, om de alt neam; omul fără de păcat, Iisus, care 1-a luat pe cel rănit si 1-a pus pe dobitocul Său. Ceea ce, ascuns, însemnează întruparea lui Dumnezeu în firea de om; omul fără de păcat, adevăratul nostru aproape, în stare să ne care în spate dintre tâlhari, Acasă. Cel căzut între tâlhari a fost încredintat Bisericii, ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul, spălându-i rănile, din neam în neam, cu vin si untdelemn. Bisericii i-a dat de cheltuială doi bani: Vechiul si Noul Testament, adică, după trebuintă, legea povătuitoare la pocăintă, aspră ca vinul pe rană si Harul celor sapte Taine, izvorând din Hristos, pomul vietii, ca un untdelemn ce unge rănile, curătite cu asprimea pocăintei. Amândouă tămăduiesc deplin pe om.
Căderea între tâlhari este căderea firii omenesti din Rai în lumea aceasta; căderea de la desăvârsire. Căci, îndată după călcarea poruncii, s-a făcut în om străvezie si vădită asemănarea cu dobitoacele necuvântătoare. Fiindcă trebuia, după ce s-a acoperit demnitatea ratiunii, ca firea oamenilor să fie chinuită pe dreptate de trăsăturile irationalitătii (ale dobitociei), de care a fost atrasă prin voia ei de Dumnezeu, Care a rânduit prea întelept, ca omul în felul acesta să vie la constiinta măretiei sale de făptură cugetătoare. E vremea când, tăcând, a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam si femeii lui îmbrăcăminte de piele si i-a îmbrăcat. Chipul cunoscut al nasterii trupurilor a venit omului tocmai din pricina căderii; căci, după Sfintii Părinti, si mai ales după Sfântul Maxim Mărturisitorul, după care ne luăm, ar fi fost cu putintă si un alt chip de înmultire, nepătimas si nepăcătos. În urma păcatului, însă, Adam urma să moară si să se stingă omul din zidire: dar văzând Dumnezeu, peste toate veacurile, că multi au să se izbăvească din dobitocie, 1-a osândit la calea nasterii trupesti, care constă din pătimire si păcat. Păcatul îsi are porneala în patima sau pofta pentru acest chip de nastere, ca într-o lege de pedeapsă dată firii. Firea si vointa au fost legate într-o înlăntuire rea. Căci, cu cât se silea ca să dăinuiască în viata aceasta, prin nastere, cu atât se strângea pe sine mai mult în lantul legii păcatului, sporindu-se si moartea. I s-a dat omului să se lupte cu moartea, de care se atinsese cu voia. Dorul după Dumnezeu s-a întors în poftă pătimasă după trup. Mintea, întunecându-se dinspre Dumnezeu, a căzut în hătisul simturilor, care se lipesc de plăcere, ca de un bine si fug de durere ca de un rău. Iar plăcerea e momeala cu care ,,hotul” înseală pe om, să se pogoare din Ierusalim la Ierihon.
Pe drumul acestei pogorâri pândeau toate puterile, începătoriile si stăpâniile cele din văzduhuri si se sileau ca un puhoi să intre, care mai de care, în partea pătimitoare a firii, adică în poftă si în iutime si să le povârnească în contra firii. Vointa i-a împins-o, ca să vrea numai ispita vicleanului, plăcerea, si să ocolească povara de la Dumnezeu, a nasterii de fii. Mintea, care odinioară vedea pe Dumnezeu într-însa, acum e templu al idolilor, având în loc de un singur Dumnezeu multe chipuri ale patimilor necurate. Deci, mintea nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu, stăpânitorul lumii acesteia, s-a încâlcit în înfătisările cele supuse simturilor. Mintea, fiind o putere arzătoare, ca una ce avea să sălăsluiască într-însa pe Dumnezeu, care încă este foc arzător, acum născoceste si aprinde plăcerile trupului, ea însăsi fiind retinută astfel în legătură pătimasă cu simturile! Iată cum s-a furisat în sfatul mintii legea păcatului, care este plăcerea simturilor si pentru care s-a hotărât moartea trupurilor, ca nu cumva răutatea să fie nemuritoare. De atunci, mintea multora dă numai sfaturi contra firii sau sfatul fărădelegii. ,,Foc de ocară e legea trupului, - zice Sf. Maxim -, iar îmboldirea prin deprinderea patimilor e lumina lui; si pară de ocară e arderea, când lucră patimile. Sau pe scurt: focul de ocară e păcatul; lumina de ocară, deprinderea păcatului; iar flacăra, lucrarea. Prin urmare nu se cade mintii să se încălzească în focul acesta, nici să se lumineze cu lumina aceasta, nici să ardă în această flacără. Căci ceea ce pentru simturi este lumină si plăcere, pentru minte este adânc de întuneric.” ,,Simturile nu sunt în stare decât de rătăcire si nu prind decât stricăciunea trupurilor.” Deci, mintea, împinsă în aceasta, nu e numai contra firii, ci si împotriva lui Dumnezeu. Iar o minte înnebunită de simturi si de poftele contra firii, - prin care lucrează toată pofta vrăjmasă ,,vrăjmăsia împotriva lui Dumnezeu” -, ce sfaturi poate ea să dea, decât sfaturile tâlharilor care căsăpesc pe cei ce coboară din Ierusalim în Ierihon: copiii ce vin în lumea aceasta?
Oare, venirea lui Iisus la nunta din Cana să nu aibă si un înteles mai adânc? Oare, să nu însemneze ceva mai mult faptul că la nuntă face prima dovadă a dumnezeirii Sale? Oare, nu trebuie de aici înainte socotit si Dumnezeu ca prezent la nuntă? Oare, Dumnezeu nu are nici un cuvânt în biologie? Nici un lucru? Nici un sens? Nici o conducere? A dat legile si a părăsit lumea? Sau legile ÎI exclud pe Dumnezeu? De ce, dar, a ridicat căsătoria la rangul de taină între cele sapte, iar Bisericii i-a dat în grijă, - deci, în răspundere si în drept -, de-a urmări cu luare aminte roadele Tainei, acesti muguri ai vietii, copiii ? Nu, oare, de aceea, ca ei să fie fii Săi, întregi la minte si la trup, ci, dimpotrivă, puii fărădelegii? Încetul cu încetul ne vom lămuri cu suvoiul întrebărilor acestora. Ne trebuie însă câteva cunostinte de biologie.”
*
File de jurnal – 5 nov. 1981: ,,Am vorbit cu Almichi Ilie din Malovăt. A spus că, din date sigure, greva din Motru încă nu a încetat. Fuseseră arestati câtiva copii, care spărseseră pe la magazine si câtiva mineri. Grevistii conditionau începerea lucrului cu repunerea acestora în libertate. La un parastas, la Ionel Dragomir, în Bârda, am vorbit cu un sătmărean, venit, împreună cu alti conjudeteni ai săi, să lucreze la ferma din Bârda. I-a plăcut slujba, cu atât mai cu cât ,,e ca la ei”. A povestit că-n judetul Satu-Mare lumea participă în număr foarte mare la biserică, în duminici si sărbători. În satul lor în fiecare zi se face slujbă. Într-adevăr, si tăticu mi-a spus că cei care lucrează la ferma din Bârda păzesc cu sfintenie sărbătorile. Sătmăreanul mi-a promis că a doua zi va veni cu douăzeci după el la biserică la Malovăt, dar, probabil că a uitat, fiindcă n-a mai ajuns(…).
Duminică a fost Ziua Recoltei. Altfel arăta piata. Zarzavaturi si legume de tot felul, multă animatie si cozi mari. Într-un colt, ciobani de la CAP Căzănesti si Ciovârnăsani vindeau carne. Câteva oi erau jupuite si atârnate în cinghire. Plecau oamenii cu bratele pline de carne. Pe fetele lor se citea o netărmurită bucurie. Când am mai trecut peste vreo oră prin acel loc, se mai cunosteau doar petele de sânge pe locul unde fusese carne(…).
Situatia generală se pare că s-a mai ameliorat oarecum. Si panica s-a mai linistit, ori lumea s-a obisnuit. În orice caz, tot mai multi se ocupă acum cu fotbalul! Prin magazine si pe lângă magazine mai cu seamă, prin piete si pe aiura, auzi doar ,,Gool! Gool! Gool! Iar Gool!” Vorba aceea: ,,E bine, e bine, dar ferească Dumnezeu de mai bine!”
*
Folclor din Mehedinti(LXXXIII). Am prezentat bocetul si ritualul înmormântării în nordul judetului Mehedinti, pe baza unor culegeri efectuate direct pe teren de subsemnatul. Din cele prezentate, putem extrage câteva concluzii, menite să reflecte si mentalitatea omului din popor fată de una dintre aspectele fundamentale ale existentei: 1. Moartea nu este un rău în sine. Omul o priveste cu seninătate si calm, ca pe ceva firesc, ca pe un început al ,,marelui drum”. Sfâsietor este însă momentul despărtirii de lume si de natură; 2. Moartea nu reprezintă o întrerupere a existentei, ci o nouă etapă a acesteia; 3. Pentru a ajunge ,,dincolo” sufletul celui decedat e luat de ,,Domnul Hristos”, care vine călare ,,pe un cal negru, înseuat”. Pentru prima dată în literatura noastră folclorică Mântuitorul apare călare, transportând sufletele celor decedati pe cealaltă lume. Acest element este de mare importantă, amintindu-ne de cultul Cavalerului Trac, care era foarte răspândit în secolele II-III d. Hr. atât în Dobrogea, cât si în părtile Olteniei si Munteniei. Iată cum a fost ,,încrestinat” un element păgân, iată cum bocetul din Mehedinti devine o adevărată arheologie spirituală; 4. Imaginea pe care ne-o creează bocetul despre lumea de după moarte este formată aproape în întregime din elemente materiale, obisnuite în lumea aceasta. Creatorul anonim urmăreste mai mult etapele si peripetiile ,,drumului”, decât imaginea locului de destinatie a sufletului; 5. În ultima parte a bocetului, trupul însusi nu mai este un les neînsufletit, ci, dimpotrivă, îsi mentine toate însusirile umane, păstrând o legătură cu lumea celor vii, mormântul nefiindu-i decât o nouă casă, moartea o adevărată nuntă; 6. Elementele crestine abundă de-a lungul acestor bocete: rai, iad, Domnul Hristos, spovedanie, grijanie, biserică etc. Acestea denotă puterea cu care crestinismul s-a suprapus fondului spiritului autohton, înlocuindu-i acestuia multe elemente, partial sau total.
Numai un popor care a trăit în permanentă pe aceste meleaguri putea să sincretizeze atât de reusit elementele esentiale ale unor religii si conceptii care s-au succedat în timp, să le dea suflet din sufletul său si cu ele să-si aline ceasurile de bucurie sau de jale ale vietii.
*
*
*
Conferintă-sectacol. În seara zilei de 21 mart., în sala mare a Teatrului din Tr. Severin, a avut loc conferinta preotească semestrială sub presedintia Prea Sfintitului Episcop Nicodim. Comunicarea principală a fost sustinută de către Prea Sfintitul Episcop-vicar Emilian Lovisteanul de la Rm. Vâlcea, fiind dedicată comemorării a 300 de ani de la moartea martirică a Mitropolitului Antim Ivireanul. A urmat o piesă de teatru dedicată aceluiasi mare ierarh, jucată de o trupă din Bucuresti. Sala a fost arhiplină, pe lângă preotii din judet participând profesorii de religie, sotiile preotilor, cântăreti bisericesti si public divers, intrarea fiind liberă. Si din Malovăt au participat mai multi enoriasi. Atât conferinta, cât si spectacolul au fost niste reusite în plan cultural si spiritual.
*
Congrese. Simpozioane. Filiala din Timisoara a Academiei Române l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la editia a IX-a a Congresului International de Istoria Presei, care se va tine la Timisoara în perioada 14-16 aprilie a.c. Congresul va fi urmat de o excursie cu participantii în Serbia. Deoarece este o perioadă foarte aglomerată, preotul va trimite doar comunicarea Reflectarea istoriei poporului român în Revista ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014). Comunicările urmează să fie tipărite în volum.
Episcopia Severinului si Strehaei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la editia a IX-a a Simpozionului International ,,Mehedinti – Istorie, Cultură si Spiritualitate”, care va avea loc la Tr. Severin în zilele de 30 mai – 1 iun. a.c. Preotul s-a înscris cu următoarele comunicări: Imaginea lui Dumnezeu oglindită în proverbele românesti, Studii si materiale de Pedagogie crestină publicate în presa bisericească(1874-2014) si Elemente de filozofie a istoriei în prefetele mineielor lui Chesarie al Râmnicului. Vom vedea dacă vor fi acceptate toate trei.
*
Zâmbete. ● La o masă petrece un oltean cu un ardelean. Olteanul începe să cânte: ,,M-a făcut mama oltean, mă…!” Ardeleanul îl întrerupe si-i spune împăciuitor: ,,Lasă, mă, Ioane, a gresit si ea! Iart-o! Ce să-i faci! E mama ta!”
● Plutonierul le explică noilor recruti: ,, - Bă, fiti atenti la mine! Să nu cădeti de pe tanc! Care cade, ori moare, ori rămâne prost! Eu stiu asta, că am căzut de trei ori!”
● În ajun de Pasti, copiii au împrăstiat prin curte ouă colorate: albastre, rosii, verzi... Cocosul s-a apropiat de ouă, le-a privit lung apoi a spus grav: ,,- Da, va trebui să am o discutie foarte serioasă cu păunul...!”
*

Sfintele Pasti să le petreceti cu sănătate, pace si bucurie!






Pr. Al. Stănciulescu-Bârda     4/10/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian