Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


18 sonete

Aici domn’ doctor e la el acasă

Durerea-i pătrundea cu lama porii
Cum intră zimtii beschiei în os.
Simtind fatalul finis nemilos,
Mai-mai să ne strămute căpriorii

De ce-l smomisem strict de secretos
Că nu văzu ce grei se lasă, norii,
Si nu-si închise usa la memorii,
Nici lemnele nu le dădu la dos.

Cum morbu-i fapt, la ce să-l înconjóri?
Aici domn’ doctor e la el acasă:
”Nici moartea nu-i atât de fioroasă

Pe cât cumplit e gândul c-ai să mori.
Un om, de-ar sti sorócul când să-l cheme,
S-ar pierde, fără dubiu, mai devreme”.




Năvalnic râu vor curge, foc, suvoi

Cobai expres, bolnavu’ –n univers.
Pe masa de-operatii-catapultă
Catéterul, în mersu-i lin, exultă,
Brăzdând prin spatiul puhav, strâmt, imers.

Arare, -ncetineste, auscultă,
Nimic să nu-i apară pe travers,
Artera o dilată fin, din mers,
Sau curătă un stent de zgură, multă.

E numai ochi panoul de comandă.
Niciun afect chirurgul nu-si expandă.
Abia când nava iese pe orbită,
Ovatii curg: lansare reusită!

Năvalnic râu vor curge, foc, suvoi,
Când reveni-va, teafăr, înapoi.





De parc-ar fi acum chiar începutul
Dlui dr. Pavel Platon, medic primar cardiolog, Institutul de urgentă
de boli cardiovasculare „Prof. dr. C.C.Iliescu” din cadrul
Institutului Clinic Fundeni, recunostintă

Ros-rubiniu-ndarn bate-n bismútul
Ce tine-n gheare-arterele balere.
De-atac sunt gata cârtiti-catetére
Voind să se întoarcă doar cu scutul.

O ultimă, la start, consiliere.
Urmându-si drumul lent, neabătutul,
Catéterul sfârâmă roca, lutul,
Absolvă minten cordul de durere.

Dând cep la cula inimii, vermútul
Pornit-a iar să gâlgâie-n artere,
De parc-ar fi acum chiar începutul
Al unei noi si-mbătătoare ere.

Iar domnul doctor? Stropi îi curg pe fată:
În pârg de toamnă-a mai salvat o viată.


Îndarn bate toaca a sec, ghionoaie?

Covoare de frunze sub seceri de vânt...
Penelurile toamnei dau lúciu de-opal
Lugubrei tăceri din salon de spital.
Burghiu ti se-nfige un sfredel de gând.

Un vas obturat cu efect sincopal,
Un altul, stenoza îl dă la pământ.
„La usă – stentarea. Bypass-ul la rând”,
Te-alină din glastră un fir de nopal.

Îndarn bate toaca a sec, ghionoaie?
Pescarul deja a pus mreaja la jamnă?

Ti-nvolbură inima-n aprigi puhoaie,
Îti rântuie porii, năsilnica doamnă,
Apoi se retrage tiptil din odaie.
Tăcere... E ultima lună de toamnă?





Cocorii mei de dor cu son de vers

Îsi varsă, toamna, gama de culori.
Salonul nu-i de chiot si de surlet,
Când tragi din tub un strop pentru răsuflet.
Bolnavi, bătrâni, rămân, totusi, actori.

Se ară-n cer că mori de două ori
Când vezi, la geam, cu ce tristete-n suflet,
Uitati de fii, de-angoase si de umblet,
Si-alină cordu-n tipăt de cocori.

Si-i sorb din ochi de-i prinde-n jale Luna,
De parcă pleacă pentru totdeauna.

Cocorii mei de dor cu son de vers,
Cum pentru voi n-ar fi nici o povară,
Rotiti pe-o clipă unghiu-n sens invérs,
Să creadă ei că-i iarăsi primăvară.





De gardă-un greier-târ, la căpătâi

Mai tiuie srapnelele la bord.
Retras, o clipă, în ariegardă,
Ca un copil, scânceste pe brancardă,
Lovit în pieptu-i de-un atac de cord.

Spitalul clinic – avanpost de vardă:
Sunt linse lună căile de-abord,
Fixat cu grijă-al inimii racord,
Sub lupă consecinta lor retardă.

La boxa de rezervă net imun,
Bolnavul reclamă un loc comun.

De gardă-un greier-târ, la căpătâi,
E pus pe ceartă: - Auzi tu: în rezervă!...
Vieru e pe linia întâi
Si pentru noi nici cordul nu-si prezervă!





Dar pasii lui mai netezesc eterul

S-a sters ca praful urma-i pe podea,
Dar pasii lui mai netezesc eterul,
Mai dăinuie si chipu-i, austerul,
Si fruntea lui de nimb ce strălucea.

Chirurgu-si mai sărută catetérul,
Temut de bardu-n spasm ca o bordea,
Surorile surâd de sub perdea,
De parcă iar l-ar speria cu serul.

Blajin ca pâinea, usurel ca fulgul,
Fragil ca firul ierbii, demiurgul,
Ci, dintre toate, care-o fi misterul
Că-n tot ce miscă-i duhul lui Vieru?

Răspunsu-l dă un greier-firfirig:
„Mai rar un public fin precum nea Grig!”





Ei si-n spitale-s lucruri de prisos

Ei si-n spitale-s lucruri de prisos,
Spăsiti apostoli (nu-s de feredeu!),
Bolnavi, bătrâni, trecuti prin hopuri, greu,
Să-si simtă viitorul luminos.

În ochi timoarea li-i la apogeu
Si-un jind de viată-atâta de setos,
C-o vorbă stimulantă e-un Hristos
Si orice alb halat e-un Dumnezeu.

Soldati disciplinati, de dimineată,
Onor tipíc: pastile. Cert sacrariu!
Se tin de viată ca de-un fir de ată,
Iar firu-i putred tot, mâncat de cariu.

Mai dă-le, Doamne sfinte,-un dram de viată
Cât timp mai zburdă mieii prin vivariu.




Ce-ar fi, în veacul sec de sentimente...

Mutatii grave-n suflet si-n mental.
Le duce-n spate omul anevoie,
Chiar dacă s-a-njugat de bunăvoie
Să poarte-al vietii jug un mienal.

Nu-s oamenii, să umbli-ntr-un tuhal,
Să-ti cauti loc în arcă – a lui Noe,
Mai buni la suflet, darnici la nevoi
Ori mai uniti ca-n boxa de spital.

În viată-i dă cu var doar aparenta.
Ravagii face-n ei indiferenta.

Pasivi cum sunt la chinuri, falimente,
Trădând o crasă lipsă de bonton,
N-ar fi, în veacul sec de sentimente,
Să-nvete omenia-ntr-un salon?





Bolnav cum sunt de viată din născare

Finít, consiliul. Corpul, tot, pe fată.
Monarh lăsând amprenta pe edict,
Pronuntă, grav, un nesperat verdict
Distinsul vraci: bolnav acut de viată!

Să plâng, să râd, eu, rece sol, relict,
Când tot climátul -- doctorii -- de gheată
C-un ropot de aplauze-o dezgheată,
Călcându-si, primii, propriul interdict?!

Bolnav cum sunt de viată din născare,
Cum as putea, dar, moartea s-o presimt,
Când eu durerea, greauă, nu le-o simt
Nici viata când, nici moartea când mă doare

Si sunt convins că, dus pe năsălie,
Această maladie-o să mă-nvie?!





Cum tot tocăm gogosi de sar surcele

Mobil perpetuu, a lucrat o viată
La C.A.P., la sere, -n Leordeni.
O helge i-a intrat în pieptu-i, hoată.
Îl sfâsie. Si iată-l la Fundeni.

Însiruim mărgele verzi pe ată:
Embol, stenoză, valvă, muschi, licheni...
Elev docil, mos Stăvărache-nvată
Să urce muntii coronarieni.

Cum tot tocăm gogosi de sar surcele
De câte-n lună sunt si câte-n stele,
Îl iau asa, prudent, cu dusa-ntoarsa,
De i-ar păsa cumva de cea cu coasa.

-„De moarte mie? Mortii mă-sii, ciormă!
Dar are, vezi, si ea în lume-o normă...”.





La prânz din ochi îmi face semnul gropii

„Spitalu-i să te pună pe picioare!”
Se-ntrec la cros bolnavii la „Fundeni”.
Nici gând să stie bravii mei osteni
Că, vrei-nu vrei, pe front se si mai moare.

Convivul nostru nou din Leordeni,
Convins că viată are fiecare
Doar cât în piept combustie mai are,
Ne-aruncă-n vatră vreascuri si busteni.

La prânz, din ochi îmi face semnul gropii:
„Acel din boxă-a dat azi ortul popii”.

În loc de sărindar, mos Stăvărache
Îsi face cruce: „Domnul să ne ierte,
Pe noi - fiindcă nu-l cinstim cu plache,
Pe el – că s-a-necat cu ouă fierte”.





Din ceasu-n care fuse internat

Din ceasu-n care fuse internat
Se vântură ca apa prin sitiscă,
Îi umblă melita ca o moriscă
Si locului nu stă – să-l legi de pat.

Când vede sânge, vai, că acu-l piscă
Si-i slab de înger rău la gâdilat.
La punctii, simulând că-i lesinat,
Îl tine sora-n palme ca pe-o triscă.

Pe când spitalul doarme, alt giumbus:
Mos Stavru stă la sfat c-un greierus:

„La geam te suie, frate-al meu ardău,
Si cântă-mi tot ce-ti cere voia ta.
Ci doar de cord, te rogu, nu-mi cânta,
Căci iar mă-mpinge, pacostea, la rău”.





De ce n-ai sta, l-întreb, măcar un pic...

De parc-ar fi, pe front, într-o iscoadă:
-Ce-i aia stent? Branulă? Embolie?
Suporti usor o angioplastie?
Nu stă pe loc cât sade-un câine-n coadă.

O soră-l întreba de glicemie,
Când o luă subit, prin ambuscadă,
Că n-are când degeaba să mai sadă:
Acasă îl asteaptă trebi o mie.

-De ce n-ai sta, l-întreb, măcar un pic
Pân’ se răcoare coada la ibric,
Să-ti stâmpe sora fierea la ficat
Ori mândra să te ia la secerat?

-Se ducă-n mortii ei cu tot cu coasă!
Eu nici acasă nu-s nicicând acasă.





Conchid că precizarea-i are stofă

-Mi-ai zis de plache ieri si de iahnie,
Pe căi oculte vrea s-o ia mosneagul.
Cercând să-l rabd, stiindu-i felesagul,
Accept, tacit, că-i doct si la cuhníe.

-Dar ia să-mi spui ce-i aia fainosagul?
I-i rostul care în androgenie?
Îmi stinge umbra mea de astenie,
Zâmbind pe sub mustată, ocosagul.

-Vreo pastă-o fi din slană si ficat...
-Da, leac din carne, ierburi, nucă, miere,
Remediu răcnet, vrere de muiere,
Cocon viril, că sari si mort din pat.

Conchid că precizarea-i are stofă.
Curcanu-i tantos că m-a pus în cofă.





Când vine vorba de politicale

Tocăm pe sest gogosi si baclavale:
Vigoare, boală, lest, flotări, fuleu.
Când vine vorba de politicale,
Ridic, răscolnic, mingea la fileu:

-Dar ai votat, normal, cu PSD-eu?
Mosneagu-si iese glont din balamale:
--Cu smecheri, hoti, păgâni si cutre – eu?!!
N-auzi sub gherle bunii si canale?

Mai dă-i în neamul lor (Să am iertare)!
Doar n-am mâncat la boz si măselare.

Degeaba tot promit ei marea, sarea,
Sunt hotii cei mai mari. Si gugumani-s.
De-aceea am votat acum schimbarea:
Să văd ce-i poate muschii lui Johannis.





De sub ogheal, în zori, din sauă sare

Cu „Doamne,-ajută!”, „Doamne, miluieste!”
Si-un „Hai, curaj, găină, că te tai!”,
Nainte mult să nimerească-n rai,
Pe pat operatoriu se trezeste.

Greoi răsuflă găurile la nai,
Un stent i se montează, solz de peste,
Si sângele a fluviu năboieste
Prin albia ecluzelor assai.

Mos Stavru-si face cruce, murmurând,
Si-adoarme lin, cu Dumnezeu în gând.

De sub ogheal, în zori, din sauă sare
Vădit dispus, voios nevoie mare:
Nu-l mai resimte nici conturbă, stentul,
Temei că-i merge splendid instrumentul.





A doua zi, în ochi sclipindu-i roua

O zi mai are-a coase si descoase.
Ne-ntreabă câte-n Soare sunt si-n Lună.
În piept se zbate-o pasăre nebună
Si-atât de-aprins a tară mai miroase!

La miezul noptii, stingerea când sună,
Când sarea prinde-a siroi prin oase,
Iar greierii se-ntrec la aghioase,
Convivul ne urează „Noapte bună!” .

Ne-apară-n vise pasărea măiastră
De foc, de dor si inimă albastră.

A doua zi, în ochi sticlindu-i roua,
Din prag mos Stăvărache ne salută:
-„Băieti, să ne vedem si la o sută,
Iar dacă Domnu-o vrea – si la a doua!”


18 sonete pentru revista ”Observatorul”
Nicolae MĂTCAS - Expediate pe 26.03.2016.






Nicolae Mătcas    3/27/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian