Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Scrisoare pastorală

Sfaturi părintesti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărătiei, mai spicuim un fragment:

,,CEI CURATI CU INIMA. Măsura celor sporiti stă sub fericirea fecioriei sau a celor curati cu inima. Căci una e să făgăduiesti că vei petrece în feciorie si alta e să ajungi cu adevărat starea nevinovătiei si nepătimirea. Cei ce-si întorc mânia si pofta de la cele de aici, care, de altfel ar fi în contra firii, aceia scapă de bărbatul sau de femeia dintr-însii si vin la starea unui suflet de fecioară. Sufletul ajuns la starea de fecioară are parte de crinul Bunei-Vestiri a nasterii lui Hristos într-însul în vremea aceasta, sortită dezvelirii darurilor dobândite prin Sf. Mir. Se întâmplă că sufletul trebuie să treacă prin nevointe fără de voie, neatârnătoare de el, care însă îi vin prin dumnezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai lipsea din lămurirea la câtă s-a supus prin nevointe de bună voie. În vremea aceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevointele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contra firii si le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date.
Odată dobândită această convertire si armonie lăuntrică a puterilor, vine si lucrarea cea mai presus de fire si ajută cresterea si rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare. Prunc nou s-a născut firii, pe care a întors-o la starea de fecioară fără prihană. ,,Iar pruncul crestea si se întărea cu Duhul, umplându-se de întelepciune si Harul lui Dumnezeu era cu El”. ,,El e steaua de dimineată, care răsare în inimile credinciosilor”, după cum zice Petru. El e Dumnezeul-lumină - lumina ta - cea care era învăluită de întunericul nestiintei din vremea patimilor, care va răsări ca zorile si va grăbi tămăduirea ta. Pe dărâmăturile tale vechi se vor face zidiri din nou, cărora le vei pune temelia cea străveche: Iisus Hristos. Lumina lumii si lumina ta va creste tot mai tare, pruncul Iisus s-a făcut, în ceata celor desăvârsiti, bărbat desăvârsit, si vine, plecându-si capul, sub mâna de tărână a zidirii Sale, arătându-ne smerenia ca pe un Botez.
Duhul lui Dumnezeu, lumina cea adevărată: Hristos, lumina care luminează pe tot omul ce vine în lume, ajută sufletul să se cunoască cu adevărat ce este fată de sfintenia lui Dumnezeu. La lumina adevărului vesnic îsi vede multimea păcatelor, loviturile tâlharilor, tăieturile fărădelegilor si întârzierea tămăduirii. Pe măsură ce sporeste într-însul lumina dumnezeiască a cunostintei de sine, pe aceeasi măsură vede câtă stricăciune i-a făcut vremea închisă în necunostinta de sine. Asa se face că sub lucrarea sfântă a Harului, nevoitorii se văd cei mai mari păcătosi, - căci e Cineva sfânt în ei si le arată aceasta. Iată cuvântul Sf. Marcu Ascetul: ,,Cu cât sporesti virtutea astăzi, cu atât te-ai dovedit dator pentru ziua de ieri, făcând arătată capacitatea firii. Fiindcă prin sporul de azi s-a dovedit, că nu există un spor sau un scăzământ al firii, ci al vointei.”
Ca atare, sfintii sunt convinsi de păcatele lor. De aceea, judecându-se pe ei însisi vrednici de iad, primesc de la Dumnezeu Raiul si în dar mântuirea. Cei înselati nu-si văd păcatele, ci virtutile. Pe când sfintii sunt ,,păcătosi” convinsi de păcatele lor, - căci puterea sfintitoare a lui Hristos se află în ei si întru recunoasterea neputintei se săvârseste darul -, înselatii sunt niste păcătosi închisi în nestiintă, dar convinsi de ,,mântuirea” lor, căci s-a întărit într-însii întunericul cel mai dinafară, care-i face să se dea pe ei însisi mai presus de Biserică si sfinti. Sunt cei ce n-au avut grijă si s-au suit la părerea de sine; văzând darul lui Dumnezeu si socotindu-1 al lor, si-au frânt aripile mintii. Cei desăvârsiti nu simt numai spinul păcatelor lor, ci găsesc într-însii murmurând toate păcatele oamenilor. Căci prin cei desăvârsiti se răsfrânge sfintenia lui Dumnezeu, ca printr-o oglindă, si într-însii iarăsi toată firea omenească-si simte durerea si păcatul. Abia lor le îngăduie atotstiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omenesti si cu sabia Duhului neîntrerupt să-1 ardă. Dar nu spre el le e privirea, ci având toată făptura lor absorbită de dar, s-au făcut ca un pârjol într-un rug nearzător si, strămutati de dragostea lui Dumnezeu, chiar si numai cu atâta, că sunt în lumea aceasta, ard pe ,,stăpânitorul” ei în inimă, ca o sabie de văpaie. Această nebănuită simtire a neputintelor, întru care se desăvârseste darul lui Hristos, ne face înteleasă mutarea din cele de aici a unui cuvios părinte: ,,Venind el la vremea mutării din viata aceasta, si în jurul lui sezând Părintii, a strălucit fata lui ca soarele. Si le-a zis lor: ,,- Iată, Avva Antonie a venit!” Si după putin a zis: ,,- Iată, ceata Proorocilor a venit!” Si iarăsi fata lui mai mult a strălucit. Si a zis: ,,- Iată, ceata Apostolilor a venit!” Si s-a îndoit fata lui în strălucire. Si se părea ca si cum ar vorbi cu cineva si i s-au rugat lui bătrânii zicând: ,,- Cu cine vorbesti, Părinte?” ,,-Iată, îngerii au venit să mă ia si mă rog ca să fiu lăsat să mă mai pocăiesc putin!” Si i-au zis lui bătrânii: ,,- Nu ai trebuintă să te pocăiesti, Părinte!” Si le-a zis lor bătrânul: ,,- Cu adevărat, nu mă stiu pe mine să fi pus început pocăintei!” Si au cunoscut Părintii, că a ajuns desăvârsirea. Si iarăsi de năprasnă s-a făcut fata lui ca soarele si s-au temut toti. Si le-a zis lor: ,,- Vedeti, Domnul a venit, si zice: Aduceti-Mi pe vasul pustiului!” Si îndată si-a dat duhul si s-a făcut ca un fulger si s-a umplut tot locul de bună mireasmă.
Cu aceste graiuri trece pragul dincolo, în adâncul smereniei, nevoitorul ce a ajuns desăvârsirea.”

*
File de jurnal – 30 nov. 1981. ,,Am vorbit ieri cu Părintele Valeriu Anania, directorul Institutului Biblic al Patriarhiei. Si-a cerut scuze pentru că nu mi-a răspuns la ultima scrisoare din lipsă de timp. În legătură cu Bibliografia Revistei ,,B.O.R.”, mi-a spus: ,,- Grija dumneata trebuie să fie orientată spre realizarea lucrării. Publicarea ne priveste pe noi. Termină cât mai repede si adu-mi manuscrisul, iar pe urmă lasă pe mine, c-oi fi eu în stare de el. Nu trebuie să-ti pui problema spatiului tipografic. Asta este lucrare care apare o dată la un secol si ca atare merită orice sacrificiu. Fie vom scoate un număr special de revistă, fie vom obtine aprobare s-o scoatem sub formă de carte, asta-i treaba noastră. Dumneata fă-o!” În încheiere, mi-a spus: ,,- Cu bine si să ne dai tot lucruri bune!”(…)
Am plecat spre Severin la ora 2.54 noaptea, cu rapidul 15. În compartimentul meu, ticsit de lume, a venit si o doamnă între două vârste, bine îmbrăcată. Era de la Craiova si fusese în delegatie la Bucuresti. Pe lângă servietă, avea si un pachet bine ambalat. L-a ascuns printre celelalte bagaje. Parcă cine stie ce comoară avea în el, asa era de grijulie. După ce s-a asigurat că l-a camuflat bine, că nu se vede nimic dacă s-ar uita de la usă vreun ochi indiscret, ne-a spus conspirativ: ,, - Am reusit să cumpăr din Bucuresti doi pui congelati! Abia astept să ajung acasă si să-i gătesc. Ah, de când n-am mai putut să cumpăr carne!” S-a asezat pe bancă, si-a scos o carte si până la Craiova n-a mai zis o vorbă.
De la Filiasi au urcat doi ingineri din Timisoara. Fuseseră în delegatie la Turceni. Au vorbit mult despre greutătile lor profesionale, despre alimentatia proastă a Timisoarei, despre sistemul taxelor si impozitelor, pe care l-au calificat drept ,,jaf la drumul mare”. Printre altele, au mai spus: ,, - Am fost si la Tg. Jiu. Am văzut Coloana Infinitului a lui Brâncusi. Domʹle, omul ăsta a fost unul dintre cei mai mari filozofi si vizionari ai lumii. Prin coloana aceea, el ne-a spus tot ce putea spune despre timpul nostru, adică, uite asa: când te lasă, când te strânge, când te lasă, când te strânge; nici să mori, nici să trăiesti, nici să mori, nici să trăiesti!”

*

Folclor din Mehedinti(LXXX). Continuăm să prezentăm bocetul si ritualul înmormântării din nordul judetului Mehedinti. După ce s-au făcut toate pregătirile necesare, mortul este asezat în cosciug si patru bărbati îl scot din casă. În acest moment, la Sălistea Izvernei se sparge o oală(Inform. Cocoteanu Sevastita), pentru ,,a se sparge toate relele si necazurile din acea casă”. În Izverna, pentru ca mortul să nu devină moroi, i se taie putin păr si cu el se afumă prin casă(Inform. Domnica Stoica, Izverna, născută în 1896). De asemenea, i se mai pun sub pernă: tămâie, marmură(eventual cioburi de farfurie) si un pieptene, iar în sân i se bagă o pâine coaptă-n spuză si un ou(Inform Domnica Stoica). Despărtirea de casă, de grădină si acareturi, de locul unde a trăit, este redată cu multă simtire în cântări:


,,Scoală (N), scoală,
Scoală-te-n picioare,
Uită-te-n bătătură,
Până când mai auzi gură,
De vezi cine-o tăbărât,
Un cal mare, mohorât,
Dar este Domnul Hristos
Si calul este frumos
Si are pernă-n sea,
Numai gata să te ia.
Să te ia si să te ducă,
Pe dealul cu brazi mărunti,
C-acolo-ti găsesti părinti.
Iar pe dealul cu bujorii,
Acolo-ti sunt frătiorii”.
(Inform. Bârcea I. Ana,
Mărăsesti).
,,Noi câte-am venit,
Toate-am păgubit,
Unele părinti, altele copii,
Unele bărbati, altele si frate,
Unele nepoti, altele surate!
Ei când te-or vedea,
De noi te-or întreba,
Noi ce le-am trimis?
Iar noi le-am trimis:
Lumini din stupini,
Chiti de floricele,
Cu ate legate,
Cu lacrimi spicate!
Plecasi, dragă, plecasi,
Iar dorul cui îl lasi?
În sân lângă brâu,
Ca un spic de grâu.
Când mergi la
întins(secerat),
Secera o prinde,
Dorul te-o cuprinde,
Pe mine m-oi plânge!
Inform. Cocoteanu
Sevastita).


La asezarea în car sau cărută, se are grijă ca mortul să fie cu picioarele înainte, adică în sensul de mers. Aceasta ,,pentru ca nu cumva să se mai întoarcă înapoi si să mai ia cu el din casă oameni sau vite!”(Inform. Bârcea I. Ana). În timpul călătoriei până la biserică si apoi până la cimitir, ,,se cântă cu voce tare si cu tipăt”. Corul de bocitoare îsi urmează cântările:

,,Pădure, verde pădure,
Tot asa aduni la lume!
Tot asa mi-ai adunat
Si nu te-ai mai săturat.
Mi-ai luat junii ca pomii
Si neveste cu cunune!
Mi-ai luat mândri băietei,
Rămân în urmă de ei
Multe coase ruginite,
Livezi multe necosite!
Mi-ai luat mândre fete mari,
Rămân în urmă de ele,
Numai negrele mărgele
Si pârâu de lacrimi grele!
La umbră de păr uscat,
Sade o zână bătrână,
Dar ea-i cu condeiu-n mână.
Cartea-i pusă pe genunchi
Si-acolo-n carte scriare,
Iarăsi vii si mortii are.
,,- (N), de ce nu te-ai rugat,
Să te treacă tot la vii,
Tot cu noi pe-aici să fii?!”
,,- Ba eu m-am rugat,
Dar când am ajuns,
Cartea s-o-ncheiat,
Condeiul s-o rupt,
Sticla s-o vărsat,
Sufletu-a zburat
La Domnul Hristos,
Că-i locul frumos!”
,,- Si-nainte să mai mergi,
Până la luncile verzi,
Acolo să te opresti
La izvor cu apă rece,
Că pe-acolo lumea trece!
Să iei apă, să te speli,
Mâinile până la coate,
Numai de sudori de moarte!
Si-nainte să mai mergi,
Până la un curs de rai
Si-acolo putin să stai.
Că-nainte-ti vor iesire
Surioara, vulpioara.
Iar tu să nu te-nspăimânti,
De soră bună s-o prinzi,
Fiindcă vulpea e cuminte,
Stie toate cele multe.
Te-o duce la târgurele,
Să cumperi trei cununele,
Să le dai, (N), la crai,
Ca să te primească-n rai.
Acolo veacul să stai,
Că foc mult în suflet ai!”
(Inform. Bărbut P. Elena). *
*
*
Parohia noastră a publicat primul volum din Dictionarul proverbelor religioase românesti(630 pag.), realizat de preotul Dvs.
Ideea realizării unei asemenea lucrări o port de multi ani în suflet, ca pe o povară scumpă.
După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice si să comenteze proverbe si expresii românesti cu continut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei si a publicului cititor. Asta m-a încurajat si am continuat cercetările în această directie, ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale si în niste volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoasterea învătăturii crestine, ci si puterea de creatie, de sinteză si de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de crestinism pe pământul românesc îsi spuneau cuvântul cu prisosintă si în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele si legendele, alături de complexul de traditii si obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vietii omenesti, proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românesti. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea putin fată de volumul imens de material existent.
La realizarea volumelor de fată, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe si expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator, conducător, mântuitor si judecător), creatia lumii, om(trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce, sfinti, icoane, Sfintele Taine, viată, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe si expresii cu caracter moral: cele privitoare la virtuti(credintă, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, întelepciune etc.), păcate si vicii (alcoolism, hotie, crimă, coruptie, mită, desfrâu, dusmănie, invidie etc.); III. Proverbe si expresii cu caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe si expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale si obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe si expresii religioase necrestine: cele privitoare la soartă, superstitii de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice s.a., socotind că acestea, în mare parte, sunt reminiscente ale unor vechi religii precrestine din spatiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului. Am însotit o bună parte din aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile si precizările ce le-am socotit necesare pentru întelegerea mai bună a unitătilor paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului si celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată si pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest gen s-au bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.
Lucrarea noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o vechime milenară în spatiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii precrestine regăsindu-se atât în proverbe, cât si în alte genuri folclorice; 3. Poporul român s-a născut crestin, ceea ce a făcut ca să-si însusească deplin învătătura crestină nealterată, s-o păstreze cu sfintenie ca pe un dascăl de cuget si simtire, ca pe o călăuză sfântă a vietii, ca pe o pavăză si un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze învătătura crestină în nuantele ei cele mai subtile încă înainte de aparitia culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a gresi, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze si să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile si terminologia specifică se plămădiseră îndelung în creuzetul gândirii si vorbirii populare, proverbele si colindele fiind dovezi incontestabile în acest sens. Sperăm că lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor si cititorilor.
*
Sănătate, pace si bucurie să vă dea Dumnezeu!







Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    3/1/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian