Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Atitudini : Adevărul momentului si momentul adevărului

Există în viata fiecăruia dintre noi momente – sunt absolut sigur de aceasta – când printr-un joc al destinului si dintr-o vointă superioară ne sunt dezvăluite adevăruri ale căror sens noi nu îl pătrundem imediat. Prinsi în mrejele măruntelor noastre preocupări, bântuiti de vise si hăituiti de nelinisti nu suntem capabili să descifrăm mesajul abscons al unei asemenea întâmplări si nici avertismentele implicate decât cu mult mai târziu, atunci când adesea întelegerea lor nu ne mai este de nici un folos. Intelepciunea populară a conceptualizat circumstantele de felul acesta prin expresia atât de cracteristică destinului nostru national: Dă-mi Doamne mintea românului cea de pe urmă.

Asa mi s-a întâmplat mie în iunie 1971 când m-am nimerit în Khartoum, capitala Sudanului. Asezat la confluenta Nilului Alb cu Nilul Albastru, orasul este relativ nou, dar Sudanul are o istorie foarte îndelungată si complexă, fiind din cele mai vechi timpuri leagănul mai multor civilizatii antice si ulterior unul din primele state din lume complet crestinate. Cam prin anul 700 exploratorii arabi au descoperit însă că Sudanul – populat cu câteva sute de triburi si etnii diferite, fiecare cu limba sau dialectul lor propriu – era o sursă profitabilă de sclavi si de-a lungul a mai bine de douăsprezece secole tara a devenit si a rămas centrul african al comertului nedemn cu fiinte omenesti. Val după val, immigranti venind de dincolo de Marea Rosie cu sabia într-o mână si cu coranul în cealaltă, au invadat treptat ceea ce fusese vechea Nubie si astăzi Sudanul este un stat în care 70% din populatie sunt arabi si saria este lege. Bineînteles ca procesul – continuat chiar si în vremea noastră – s-a soldat cu eradicarea triburilor care au încercat să le reziste, iar crestinismul a rămas, ca si ele, doar o vagă amintire.

In timpul sederii mele la Khartoum am fost invitat împreună cu colegii mei la cină în casa unui personaj din protipendadă. A fost o reuniune masculină, femeile ne având voie să participe. Gazada si încă doi invitati purtau traditionala Jelabiya, dar un tânăr stilat, rudă cu familia, era îmbrăcat ca noi. Doar că costumul său impecabil, după cum mi-a mărturisit el însusi în cursul serii, fusese făcut la comandă în Londra. Tânărul terminase de curând studiile, inclusiv doctoratul la Oxford si era profesor la universitatatea din Khartoum. Conversatia a evoluat cumva de la croitoria londoneză la relatiile arabo-israeliene si l-am întrebat ce părere avea despre rezultatul “războiului de sase zile”, câstigat magistral de trupele israeliene în 1967. Mi-a răspuns în engleza lui fără cusur că războiul acela nu avea absolut nici o importantă pentru arabi. Când l-am presat pentru detalii mi-a explicat foarte convins că oricâte victorii militare ar obtine infidelii, în final Islamul va stăpâni lumea prin forta numărului, dându-mi ca exemplu ratele natalitătii în declin în tările occidentale, comparativ cu cele ascendente la natiunile mahomedane. Am schimbat vorba considerând discutia superfluă.

Saptesprezece ani mai târziu si după alte înfrângeri suferite de tările arabe mă aflam în primăvara anului 1988 pe coasta turcească a Mării Egee, vizavi de Cipru, într-un loc numit Narlikuiu. Renumită încă din antichitatea romană pentru Fântâna Tineretii Vesnice – din nefericire pentru noi secată de secole – localitatea este înconjurată de minunătii naturale si de vestigiile unor popoare de mult dispărute începând cu hititii si terminând cu bizantinii. Fiind sâmbătă si având liber de la universitatea unde am conferentiat un semestru, am petrecut ziua hoinărind pe lângă palate ruinate si prin vaste câmpii înecate de vegetatia mediteraneană atotbiruitoare din care răsăreau – răspândite cât vedeai cu ochii – capiteluri, coloane si arcade din marmură pretioasă.

Către prânz am ajuns la zona carstică Cennet ve Cehennem adică Pesterile Paradisului si Iadului. Am hotărât să fac popas si să-mi mănânc sandvisurile în adâncul unui aven unde, pe malul unui râu la 50 de metri sub nivelul solului, se afla ruina devastată a unei biserici crestine din secolul V. Acolo m-am întâlnit cu studentul meu Kemal. Acesta absolvise deja universitatea, avea un master si tocmai îsi finisa teza de doctorat. Cum nu îsi adusese de mâncare i-am oferit un sandvis. A refuzat fiindcă postea. Era Ramazan, luna când un adevărat musulman nu mănâncă si nu bea nimic între răsăritul si apusul soarelui. Incitati de sosirea unui grup de turisti localnici care s-au apucat imediat să scrijelască cu sârg fresca venerabilă a ruinei am început să vorbim despre religii si el m-a întrebat dacă n-as vrea să mă convertesc la Islam. Crestinii fac o mare greseală asteptând a doua venire a lui Hristos fiindcă în locul lui a fost trimis Mahomed, mi-a destăinuit Kemal. Coranul reprezintă ultimul cuvânt al lui Alah, care prin profetul său a promis musulmanilor stăpânirea pământului. Curând, când profetia se va împlini, necredinciosii vor fi împuscati pe stradă precum câinii turbati. “Gabriel, ia-ti o nevastă dintre noi si fă-te musulman,” m-a îndemnat Kemal. El si colegii lui mă stimau si îngrijorati, doreau să-mi evite un sfârsit nedemn. I-am multumit, asigurându-l că eram căsătorit si că în momentul acela nu vedeam nici un motiv ca să-mi lepăd religia strămosească. Ah! de ce nu l-am ascultat? Astăzi as fi si eu profesor emerit la universitatea din Heidelberg.

Adevărurile noastre sunt, fireste, relative, numai Dumnezeu stăpâneste adevărul absolut, dar dacă pun împreună momentele de mai sus cu multe altele si dacă mă uit împrejur abia acum realizez cât de surd si orb am fost. Pentru mine nu mai are importantă, dar îmi deplâng urmasii.

Penticton B.C. / feb 2016





Gabriel Watermiller     2/21/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian