Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sub cerul mării, la Pontul Euxin

În centrul vechi al orasului Constanta, se află statuia poetului roman Publius Ovidius Naso. De pe soclu, acesta contemplă Tomisul. Pe faleză, în apropiere de Cazinoul din Constanta, se înaltă statuia lui Mihai Eminescu. De pe piedestal, acesta priveste si ascultă valurile.

Dacă Ovidius a ajuns la Pontus Euxinus din ordinul împăratului Augustus, care l-a trimis în exil, cea de pe urmă aspiratie a lui Mihai Eminescu a fost să se stingă din viată la malul mării. Destinul i-a unit peste timp pe cei doi poeti, pe tărmul Mării Negre. Si astfel, “în linistea serii”, Ovidius, bardul ce spunea că “deseori am vărsat lacrimi când am scris/ Si am udat scrisul cu plânsul meu”, respiră alături de Eminescu, cel ce mai avea “un singur dor.”

De altfel, un singur dor îl măcina si pe poetul roman. Ovidius, poposit “aici pe tărmuri singuratice”, nealinat în urma despărțirii de casă, de prieteni si de iubita sa, si-a scris “Tristele” suspinând după întelegere si părtăsie spirituală. Muzele, către care surghiunitul îsi înălța cântul, l-au auzit si i-au împlinit rugăciunea. “În toată lumea, nu poate fi altul mai trist”, îsi murmura Ovidius jalea, de aceea Muzele au plămădit peste veacuri, din melancolia si lacrimile lui calde, un poet ce avea să îi fie lui Ovidius semen si urmas pentru totdeauna pe tărâmul poeziei.

Si astfel, din plânsul lui Ovidius si din sarea mării, Muzele l-au întrupat pe Eminescu. Si i-au dăruit mestesugul lui Ossian si dorul după mare. Eminescu iubeste “codrul des”, lacul albastru, “teiul sfânt”, “umbra de cetini”, dar cu toate acestea, nu îsi poate imagina propriul sfârsit decât lângă mare. Aceasta pentru că în adâncul inimii, în cea mai ascunsă încăpere a sufletului său, este scris că Muzele i-au hotărât soarta chiar acolo, pe malul mării. La Pontus Euxinus, ele au decis că Ovidius va avea un vlăstar în ale literelor si acesta va fi Eminescu. Nu este o întâmplare că Luceafărul poeziei românesti se simte urmasul Romei si îsi întreabă retoric, cu îndurerată mirare, contemporanii: „Voi sunteti urmasii Romei?” Căci nu epigonii sunt coborâtorii din vita „nobilă latină”, ci el, adevăratul urmas-poet al lui Ovidius.

Publius Ovidius Naso a rămas pentru eternitate la Tomis. Iar Eminescu i s-a alăturat. Sub cerul mării, sub strigătele pescărusilor, sub strălucirea soarelui si a stelelor, Ovidius si Eminescu merg alături, doi visători la Pontul Euxin.







Corina Diamanta Lupu    1/12/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian