Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


o carte de diana manole- înger cu viză de canada

Senzatia de dublă apartenentă

Poezia Dianei Manole e scrisă în singurătate, cu puterile neajutate de nici una din fiintele transcendentale pe care memoria interbelică argheziană le mai putea măcar evoca, dar obrazul ei e zgâriat de pana unui înger personal obligat la îndelungul proces al adaptării la conditia de emigrant în Canada a protejatei lui, dar si la căderea din cotidian a amândurora. Deci nu cu unghiile de la mâna stângă sunt scrise versurile acestea (căci unghiile sunt mereu roase din carne si odată cu ele si revolta e înăbusită), ci cu "dreapta/ alergică, reumatică si plină de păcate de toate felurile", iar pe ea, ca o provocare în plus, se dă uta înger-îngerasul său cu "părul cret, ochii albastri si câteva kilograme în plus".

E candoare, dispozitie ludică, dar si multă ironie în acest tandem creator (si existential), iar datul uta-uta e, poate, o variantă mai detasată a alternării registrelor care definea scrisul Dianei Manole si în lăsata în urmă Românie. Si nu e vorba doar de firescul si originalitatea manifestării atât în poezie cât si în teatru, bonus teatru pentru copii, sau în realizarea cu maxim profesionalism de emisiuni pentru TVR, cât de conturarea unui teritoriu artistic propriu care se autosuspendă între diferitele nivele ale existentei ori face brese în scuturile indiferentei si ale impersonalului, brese pe care le locuieste apoi cu voluptate ori cu autentice nelinisti. Deja din primele volume Bărbati si femei. 29 în ordine alfabetică (1994) si Dragoste printre etaje (1997), urmate de Tabieturi de seară (1998) si Vai, asta-i culmea! (2000) erau exersate evadările între straturile realului si ale limbajului cotidian: "Doamne, / între etajul doi si trei e asa de bine că încep să visez o altă lume / fiecare cu liftul său personal / să-l înalte până în al nouălea cer de câte ori vrea / să te întâlnească."

Decorul se schimbă în acest din urmă volum, iar arhitectura poemelor câstigă în amploare, atotprezentii zgârie-nori adăpostind si îmboldind proliferarea unor asemenea spatii de refugiu si prezervare de sine. Interesantă este însă tensiunea ce se naste între această structurare înalt verticală si pozitia frecvent subliniată din care poeta îsi proiectează lumea: chircirea în sine, între expansiva întemeiere de lumi (fie ele si insulare, cu un înger îndărătnic alături, în loc de un supus Vineri) si intensiva coborâre în sine.

Această din urmă postură/atitudine e liantul întregului volum, conceput în tiparele confesive ale unui Jurnal cu înger, nu intim ci împărtăsit, dialogat si negociat cu Celălaltul său îngeresc căruia nu stie ce să-i ceară, iar el nu stie ce să facă. Jurnalul e dispus în abis, atât formal, căci din el se desprind celelalte sapte poeme, cât si ideatic pentru că din paginile lui porneste drumul prin bolgiile si uneori paradisurile anamnetice ale propriei identităti. Ca un fel de purgatoriu Clinica de dezintoxicare a îngerilor si a celor cu "sufletul plin de vânătăi" e o primă etapă în acest traseu. Urmează secvente de drum parcurse alături de călăuze: mama (în Îngerul si portocalele), bunica (în Poemele Bunicii) sau imigrantul (în Viata sexuală a imigrantului), dar între ele sunt pasaje asumate în singurătate: un Crăciun în cosmopolitul univers torontez (în Iarna pe Yonge Street) si o meditatie asupra tâlcurilor scrisului (în Second Draft). Poemul final e un autoportret, sinteză a tuturor datelor până la el diaristic exprimate, în zig-zag-ul dintre trecut si prezent, prefigurând un viitor, tot cu creionul în mână, în lumina albastră.

Albumul de familie al Dianei Manole, spre diferentă de Familia Popescu a pomenitului său coleg de generatie Cristian Popescu, retine doar figurile feminine - cu o fatală non-identitate de nume, dar repetând un destin de Eve cu dintii străpeziti de merele pădurete oferite de acelasi înger păzitor. Din singurătate se întrupează figurile mamei si ale bunicii în aceste poeme cu viză către teritoriile amintirii. Într-un fragment cu titlu de tablou suprarealist, Îngerul si portocalele, mama revarsă din prag portocale: "niste mingi colorate mirosind a copilărie", în vreme ce, neputinciosi, de la o distantă respectuoasă, ea si îngerul îsi repartizează în felul următor dezolarea: "eu tac, iar tu încerci zadarnic să culegi portocalele de pe jos cu aripile".

Bunica, în chip de moiră ce tricotează viitorul nepoatei, e ghidul între viată si moarte, între epuizare si o vitalitate explozivă, între Bucurestiul anilor '70 si vacarmul de pe Bay Street, între Tatăl nostru, rostit ritualic în serile copilăriei, si o crimă dintr-un bar din Scarborough anuntată de stirile de la ora sase, între campingul de la Năvodari din iulie 1979 si "cabinetul de la etajul 39 al psihologului specializat în problemele imigrantilor". Cabinetul de terapie pentru înstrăinati sau clinica de dezintoxicare a îngerilor sunt spatii tipice ale stărilor tranzitorii care domină aceste versuri, sunt locuri ale balansului permanent în căutarea si debarasarea de sine. Ele pot fi trecute în registrul heraldic al fiintei care "rămâne confuză între a primi si a da".

Un univers fracturist, l-ar numi adeptii manifestului nouăzecist, o lume in between, i-ar spune atâtea teorii post-moderniste, post-colonialiste care nu pot să depăsească si, deci, să prefixeze cu post- un sentiment acut de ne-acasă, de trăit ailleurs care e al nostru, al tuturor celor prinsi între două milenii. Între (cu varianta printre) e prepozitia vedetă, liniile ei încapsulează existenta: "uneori între două secunde / un gol fără nici o vibratie / ca linistea moartă de pe o bandă magnetică virgină / care intră pe post din greseală" sau o izolează pe "o stradă care nu există", dar care se naste între "doi zgârie nori din sticlă [care] se reflectă unul în ferestrele celuilalt / ca-ntr-o galerie cu oglinzi paralele" si mai ales între "N-a fost să fie" si lăsatul "în voia voluptătii de a fi".

Trecerea între palierele memoriei e asigurată de Iarna pe Yonge Street unde zgomotul de moment al autostrăzii estompează, dar nu anulează, trecutul. Cu viziune regizorală si perfectă dozare a efectelor, poeta, deghizată în compčre, prezintă de dincoace de cortină, când nu e ea însăsi personaj pe scenă, spectacolul de sunet (jazz, Für Elise, Rudolph the Red Nosed Raindeer, sloganuri) arome, secvente live si amintiri ale unui Crăciun în Toronto. Poemul alătură flash-uri de imagine ca-ntr-o poveste ce îsi desiră mărgăritele. Nevoia de comunicare "chircită sub impulsul momentului si al jucăriilor din plastic" tâsneste cu ingenuitate, dar e acompaniată de o tristete care se refuză cuvintelor si se retrage între rânduri sau în imacularea foilor ce ies din printer "una după alta... ori de câte ori încerc să le scriu Merry Cristmas / celor de acasă."

Reflectarea asupra scrisului - în varianta lui artistică - e punctul de convergentă a tuturor acestor poeme. Nu e o temă cu sistemă abordată si mai ales nu e nimic demonstrativ ori artificial sofisticat în pasajele metatextuale. E doar o căutare si o apărare de oboseala scrisului, definit la un moment dat ca un "anti-depresiv care dă dependentă la fel ca / toate celelalte". Sfidând proteze contemporane precum pixul ergonomic ori ...pixelii generosi, scrisul îsi păstrează intactă forta de a răstălmăci realitatea întru îmbogătire de sens: "Bunica [...] îl plângea pe pisicul lovit care zăcea în mijlocul drumului / cu ceasul oprit. / Am scris asta fără să vreau, am atipit si mâinile au continuat să tasteze singure / ca si cum atingerea literelor mi-ar fi dat / sentimentul de liniste / după care tânjeam în copilărie. / Am vrut să spun «cu capul zdrobit» - asta era realitatea!"

Acoperind intervalul dintre oboseala si jubilarea scrisului, versurile se pliază pe ritmuri din cele mai diferite : de la cele sacadat cinice la altele cu un ce ludic detasat ori la senzatia de sufocare astmatică sub avalansa sloganului publicitar ori sub "voluptatea cliseelor de fiecare zi", asa cum reusesc să treacă, pe neobservate, de la lirismul neîngrădit ce se revarsă cu lentoare: "să simti lumina / mângâindu-ti obrazul ca degetele de bebelus / căutând flămând sânul pocnind de lapte" la solutii neasteptate de închidere a unui fragment până atunci derulat într-o logică a epicului: "Te-ai auzit vreodată râzând cu râsul mortilor din tine?" Limbajul e adaptat acestor stări polarizate si se bazează pe ceea ce s-ar putea numi întrecuvintele, adică o limbă poetică încercând reanimarea odată-cuvintelor sleite semantic prin prea deasă utilizare sau vizând, cu un dram de scepticism, încă-nu-cuvintele: "Nu mai am demult curaj să vorbesc cu vorbele de care as avea nevoie! / Se târăsc de-a lungul pervazului ca niste viermisori / albi / care vor îngheta si vor adormi visându-se cuvinte înainte de iesirea din crisalidă". Ce caută ele în visul din vis - alături de cuvintele gravide care o înnebunesc de asteptare? - Ce-a mai rămas! - răspunde inedita formulă a poemului-test.

Ce-a mai rămas încearcă a păstra - dincolo de sarja atipică pentru literatura migrantă în fisierele căreia poeta îsi are locul său distinct - si poemul-caricatură Viata sexuală a imigrantului. Calitătile de dramaturg, recunoscute prin diverse premii pentru Copilul care nu voia să se nască (1999), Revolutia textilă (2007) sau Extraterestrii din pernă (2000) sunt aici deplin activate în portretizare, în sarcastică delimitare a spatiului scenic ("de la ulita copilăriei si veceul din curte la privirea grănicerului / suspicioasă, invidioasă si în ultimă instantă plină de ură" si apoi la ghiseele cu frunze rosii de artar sau la încrucisarea Yonge cu Bloor din pieptul Toronto-ului. Rămâne însă, intens si autentic redată, drama fără didascalii si sentimentalisme a plonjării oricărui imigrant într-o Second Language, Second Life, fie ele si îndulcite cu produse Second Cup: "Toti vorbesc asa, gângăvit, silabă cu silabă / Ca si cum ar fi rămas blocati într-o haltă din Bărăgan / ori n-ar avea nici un motiv să se grăbească / pentru că trenul vine oricum doar o dată pe an / când e lună plină si ti se scoală brusc, desi nu se vede / picior de femeie prin preajmă."

Undeva între lumea a doua, a treia si o lume fără nici o identitate se plasează polemic această poezie - second draft pentru o realitate care "e doar o notiune de circumstantă". Agravante sunt circumstantele realitătii - a cărei fărâmitare poemele o ilustrează foarte bine prin structura lor - cu atât mai mult cu cât ea este exprimată, experimentată si adesea visată concomitent în (întrecuvintele a) două limbi: "Da: «Să visezi în două limbi e ca si cum ai întoarce si celălalt obraz / înainte de a fi primit prima palmă.»"

Cuvintele limbii române - subiect de perpetuă îndrăgostire - îmblânzesc pixelii prin rotunjimile o-urilor si a-urilor, iar nărăvasele vocalele ale limbii engleze sunt supuse dresajului: "ca si cum un bici cu tinte metalice / s-ar întoarce împotriva mea de câte ori as avea ceva de spus / cuvintele încep să zdrăngăne ca un capac / scăpat pe jos / continuând să se rotească / cu zgomot / până când le aud si vecinii vecinilor nostri." Printre ele, aparent docilă, timidă, curioasă, în fapt tăios lucidă, autoironică si mereu provocatoare, poezia se alintă "ca o pisică pe care un copil o mângâie pe burtă / întrebându-se cum ar arăta spânzurată de coadă." Si ea n-are nevoie de viză pentru întoarcerea în literatura română, căci pietrele de râu din buzunarele oricând pline ale îngerului sau firele de păr alb căzute "în urma mea ca miejii de pâine din povestile cu copii rătăciti" o aduc firesc si necesar înapoi. Cu buna - si de neratat - lectură ca singura formă de vămuire!


Notă “Observator”:

Diana Manole

Scriitor, traducător, regizor, cercetător si profesor universitar, Diana Manole s-a născut în România si în prezent locuieste în Toronto, Canada. Ea este absolventă a Universităţii Bucuresti, Facultatea de limbi moderne si a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală si Cinematografică, Secţia regie de teatru si televiziune. În Canada, a obtinut un masterat în ziaristică la Carleton University (2002) si un doctorat în istoria teatrului la University of Toronto (2010).

A început să scrie si să câstige premii literare în timpul liceului, iar apoi a devenit membră a cenaclului studenţesc Universitas, condus de Profesorul Mircea Martin. A debutat editorial cu volumul de versuri „Bărbaţi si femei. 29 în ordine alfabetică” (Phoenix 1994), urmat de alte cinci colecţii de versuri, printre care „Tabieturi de seară” (Eminescu 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor din Bucuresti) si „Înger cu viză de Canada” (Brumar 2011), precum si patru piese de teatru, incluzând „Copilul care nu voia să se nască” (Cartea Românească 1999, Premiul pentru Debut în Dramaturgie) si „Revolutia textilă” (Palimpsest 2007, Premiul II, Concursul de Comedie Românească).

Poemele Dianei Manole, scrise în engleză sau traduse împreună cu Profesorul Adam J. Sorkin, au fost publicate în “The Nashwaak Review”, „untethered”, “grain” “Maple Tree Literary Supplement” si “Event” în Canada, “POEM” în Marea Britanie, “Absinthe: A Journal of World Literature in Translation”, “The Lunch Ticket”, “Third Wednesday”, „Cutthroat Magazine” si “The Chattahoochee Review” în Statele Unite. Poemele ei au fost traduse si publicate si în limbile poloneză, germană, spaniolă (El Humo, Mexico 2015, traducere Claudia García) si albaneză (Gazeta Nacionale si Gazeta Kritika, Albania 2015, traducere Baki Ymeri). Poemele ei în limba română precum si traducerile în limba română din poezia canadiană au apărut în numeroase reviste literare românesti.

Cea mai recentă apariţie editorială a Dianei Manole este volumul de versuri „B & W”, care a fost publicat în 2015 la editura Tracus Arte într-o ediţie bilingvă româno-engleză, în traducerea poetei si a lui Adam J. Sorkin. Poemele narează o poveste de dragoste de un erotism tulburător, subliniind influenţa pe care o au emigrarea, rasismul, post-colonialismul si mostenirea sclaviei asupra societăţii canadiene contemporane.

Despre „B & W”

Dorinţă necenzurată, nedisimulată & Patimă acceptată, asumată: Aceasta este Poezia Dianei Manole, un adevărat tezaur liric care depune mărturie despre vâlvâtaia mistuitoare a Iubirii si lipsa de falsă pudoare a Visului. Priviţi: Aici este Venus cea albă alăptâdu-l pe Orfeu cel negru; aici este Dracula cel negru sorbind-o pe Lady Godiva cea albă. În „B & W”, în negru dogoritor si alb iernatic, poezia românească se unduieste goală, iar poezia canadiană pozează nud.

George Elliott Clarke, Scriitor, Poetul Laureat al orasului Toronto (2012-15)
Poetul Laureat al Canadei (2016-2017), Profesor – University of Toronto (Canada )

***

În raport cu începuturile sale din Cenaclul Universitas, poezia de acum a Dianei Manole e radical schimbată. Temele ei sunt de o noutate izbitoare în contextul românesc, însă, dincolo de încadrarea tematică, impresionează inteligența asociativă a autoarei si curajul de a aduce în poezie un erotism lipsit de pudoare, dar nu si de decență. Un erotism hard si dramatic de o violență care nu e a cuvintelor, ci a unei memorii cât se poate de imaginative. Volumul acesta aruncă în ridicol obscenitățile ostentative ale altor poeți de diferite vârste si sexe de la noi.

Mircea Martin – Critic si teoretician literar
Profesor – Universitatea Bucuresti, membru corespondent al Academiei Române (România)

***

Am început să colaborez cu Diana Manole la versiunea în limba engleză a poemelor din „B & W” la scurt timp după ce a scris primul grupaj, prin care o aventură imaginară plină de forţă începuse. Poemele Dianei Manole sunt îndrăzneţe nu numai prin francheţea sexualităţii, dar si prin natura explicită a diferenţelor rasiale. Poezia ei devine convingătoare prin bogăţia stilistică si prin ceea ce identific drept senzualitătea arzândă a eului liric, care stârneste un zumzet estetic excitant. Am să las cititorul să ghicească dacă fantezia s-a transformat vreodată în realitate.

Adam J. Sorkin, Traducător
Distinguished Professor – Penn State University (SUA)

Diana Manole îsi va prezenta cărţile la întâlnirea cenaclului Nicăpetre din 15 Ianuarie a.c . cu ocazia aniversării Zilei Culturii Naţionale - Ziua de nastere a poetului Mihai Eminescu.

Manifestarea culturală, organizată de Cenaclul Nicăpetre - revista Observatorul, va avea loc la Consulatul General al României, 555 Richmond Street West, Toronto, începând cu orele 17,00.






Crina Bud    1/10/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian