Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


In Bucuresti ca acasa

Am sosit la Otopeni nerabdatoare sa vad ce s-a mai construit in vechiul Bucuresti.
Partea cea noua a aeroportului, foarte eleganta, cu minunate magazine, o vedem numai la plecarea din Romania. Am admirat-o si anul trecut mandra ca batranul oaeroport Otopeni se numara printre aeroporturile europene renovate.
Central Bucurestiului inca nu este leagat de aeroport prin metrou dar exista autobuze speciale din Piata Unirii si Piata Romana pana la aeroport.

M-au asteptat ai mei; odata bagajele obtinute ne-am urcat in masina si am pornit spre oras. Primul lucru pe care il observ la venirea mea in tara, este faptul ca pomii infrunzesc cu o luna inaintea celor din Toronto.
Anul acesta erau in floare corcodusii, ciresii si intr-o saptamana au inflorit gutuii. Este momentul cand frunzele inca nu sunt mari si mai poti zarii printre copacii ce par a fi vopsiti in acuarela verde-galbui…
Ca pasager m-am bucurat de faptul ca nu se circula prea repede din cauza aglomeratiei; acest fapt imi permitea sa trec in revista noutatile.

Dupa schimbarea impresiilor, povesti de ambele parti si cateva vizite in familie, iata ca am inceput sa ma “imprietenesc” cu orasul.

Primul drum in centru l-am facut fara un tel anume; am mers in zig-zag pornind de la Universitate; am intrat pe Calea Victoriei, Lipscani, Selari, iar Lipscani, Sf. Gheorghe, Biserica Armeneasca, Bd. Carol I, Foisor.

Strada Lipscani este mereu in schimbare: apar noi rastaurante, noi magazine, se inchid unele vechi, se consolideaza cate o cladire. Ici-colo citesti afise: "Atentie, cade tencuiala!"
Am remarcat disparitia unor cladiri; pe locurile virane plante uriase cresc ca la gradina botanica.
Cladirea Bancii Nationale se bucura de o atentie deosebita : cele doua cupole dinspre Stada Lipscani refacute de doi ani, raman stralucitoare.
Pentru a ajunge in Calea Victoriei fara a urmari Lipscaniul, poti sa treci prin Pasajul Villacrosse. Lumina se cerne discret prin bolta semicilindrica de sticla si otel construita la inceputul secolului trecut, marturie a stilului Art Deco in Bucuresti. Chiar si zgomotul traficului din Calea Victoriei ajunge inabusit in pasaj.
Ne amintim ca Bucurestiul a fost supranumit Micul Paris datorita cladirilor monumentale stil neoclasic construite la sfarsitul sec 19, gradinilor incantatoare presarate ici si colo, pasajelor acoperite cu sticla. (Pasajul Victoria – intre Str Academiei si Calea Victoriei asteapta sa fie renovat)

Ramanem pe Lipscani, unde noua librarie Carturesti, este un exemplu fericit de renovare a unei cladiri vechi de o suta de ani si mai bine, respectand arhitectura ei initiala. Libraria arata curata, alba, a fost pusa in evidenta trama cosnstructiva, materialele in mare parte sunt naturale. Lumina zilei patrunde generos, transformand fosta cladire unde se vindeau tesaturi, intr-un local primitor pentru iubitorii cartii. Scarile in spirala, dar si o scara centrala, larga, te conduc la etaje. Boltile dantelate, grinzile metalice, balustradele - sunt toate vopsite in alb. Nici cartile nu sunt de neglijat; colectii intregi aranjate pe subiecte si autori te asteapta imbietoare. Poti sta intr-un fotoliu si frunzari orice carte doresti, inainte de a o cumpara.
Mergand in jos pe Lipscani spre Bd. I.C. Bratianu, o firma cunoscuta mi-a atras atentia: H & M. Renumitul magazin atat de indragit de tineret, se deschisese intr-o cladire veche, renovata. Fatada cladirii a imbratisat o arhitectura indrazneata, un design modern.
Putin mai departe, cladirea cu frumosele usi de lemn ce suferise un incendiu anul trecut, era acum in refacere. Probabil ca exista poze ce vor ajuta sculptorii sa construiasca o replica a portilor pierdute.

Imi amintesc adesea de vremurile cand lucram la Proiect Bucuresti si apoi la intreprinderi de constructii din capitala. Stiam ca din umbra, arhitecti si urbanisti, iubitori ai patrimoniului, se luptau din rasputeri sa impiedice demolari fara sens sau adaugiri ce nu se potriveau in contextul arhitectural.
In aceasta idée sper ca se va face ceva si pentru fostul Magazin Bucuresti* care este intr-o stare deplorabila de ani de zile. Aceasta frumoasa cladire parasita, a constituit la un moment dat, alaturi de magazinul Victoria, “mallul” bucurestenilor.
La interior, dispozitia scarile si a lifturilor, a grupurilor sanitare, suprafetele mari de expunere a marfurilor, ferestrele ce dau spre boulevard, luminile ascunse in scafele plafoanelor, toate acestea se deterioreaza pe zi ce trece.
Dar daca ochiul arhitectului sef raspunzator de urbanismul capitalei tarii s-a inchis?!
Desigur s-au intamplat lucruri si mai grave, au suferit oameni, dar cladirilor cine le ia apararea? Astept cu incredere sa-si aminteasca cineva de anii de aur ai acestei cladiri si sa se ia masuri.

Chiar in fata magazinului, troneaza biata Lupoaica – nu ma pot obisnui cu ea acolo, mi se pare ca sta in drum si nu se bucura de atentia cuvenita. Nu as spune ca a stat mai bine in Piata Romana ori sub pomi in scuarul de la Dorobanti, dar cred ca i s-ar fi putut gasi un loc mai potrivit.
Se pare ca cei doi gemeni continua sa-i fie furati pe rand chiar si in acest loc foarte circulat.

Cum iesi din Lipscani, vrei sa faci o poza bulevardului Bratianu, in directia Spitalului Coltea. Constati ca au fost plantati copaci tineri pe mijloc, idee buna - dar ii putem pastra vesnic mici pentruca automobilistii sa nu fie jenati la conducere? Bulevardul nu este de largimea Bd. Kiseleff pentru a permite copaci grosi precum vestitii tei de la sosea, de exemplu. Intorcand aparatul foto, vrei sa faci o poza Bisericii Sf. Gheorghe, asezata la km 0 al Bucurestilor, si statuii lui Brancoveanu. Te necajesti caci panourile de reclama, nu conteaza cum te situezi, il acopera cand pe Brancoveanu, cand biserica.
Cum se poate ca nimeni sa nu fi vazut acest lucru inainte de instalarea acestor reclame?
Panouri uriase se lafaie pe cladiri obturand ferestrele apartamentelor precum si in fata obiectivelor turistice.

Bine venit a fost pasajul subteran pe sub Bd. Unirii si zona Pietei Unirii, ce incepe din Bd. Dimitrie Cantemir (fosta Magistrala) si se sfarseste aici, pe Bd. Bratianu. Acesta descongestioneaza cu success circulatia auto. La Madrid am observant ca aceasta practica este curenta.
Poate ca in Bucuresti a fost mai complicata constructia din cauza panzei freatice apropiata de suprafata si a raului Dambovita, care a trebuit acoperit. A trebuit deasemenea sa se tina cont si de metro la P.Unirii, care era deja construit la o adancime de 3-4 nivele sub raul Dambovita.
Bucuresteanul insa, uita toate aceste greutati care duc la depasirea termenului de finalizare, ca si a bugetului de altfel, si este mereu nemultumit. El vede ca viata i s-a ingreunat prin aglomerarea circulatiei, costuri ridicate, timp pierdut in trafic.

Anul acesta s-a terminat un nou pasaj subteran in Piata Presei Libere (fosta P.Scanteii), la care cred ca se lucra de doi ani. Este lung de 800 m, usureaza circulatia rutiera cu cca 2000 vedicule pe ora si a costat 60 milioane de lei. Piata insa este departe de a fi terminata, un punct de interes in centrul ei sau pe locul vechii statui a lui Lenin din fata fostului combinat tipografic Casa Scanteii.
Poate ca statuia unui Carol sau Ferdinand s-ar fi gasit prin pivnitele muzeelor sau ale patrimoniului national, cum a fost cazul statuii lui Carol I, opera a sculptorului iugoslav Ivan Mestrovic, inaugurata la 10 mai 1939, demolata la 31 dec 1947. Coincidenta? Din brozul acestei statui s-a turnat statuia lui Lenin, doi ani mai tarziu.
Interesant de remarcat doua fapte importante din istoria statuii lui Carol;
-dupa topirea statuii, sculptorul a cerut daune statului roman pentru prejudicii aduse operei sale; procesul s-a incheiat in 1950, cand statul roman a platit o suma mare de bani sculptorului.
-dupa 1989 cand s-a hotarat sa se instaleze la loc statuia, a trebuit cerut dreptul de autor de la familia lui Mestrovici. Dat fiind exorbitanta suma ceruta, s-a trasat sarcina sculptorului roman Florin Codre de a executa schitele pentru o statuie cat mai apropiata ca reprezentare de cea a lui Mestrovic. Multi vad putini cunosc! Cele doua statui difera prin dimensiunile calului, proportia si pozitia calaretului, si chiar amplasamentul in piata. Statuia initiala era amplasata pe locul actualei Tepe a lui Ghildus, controversata statuie din fata Consiliului de Ministri din Piata Revolutiei (fosta P. Palatului).
In fiecare an vizitez Pavilionul Expozitiei de la Sosea si Targul de Carte ce se desfasoara fara gres, in mai sau iunie. Cred ca acest bun obicei este de pastrat cu atat mai mult cu cat, pe aleia spre Pavilion vin tarani romani cu produse de carne, miere, lapte, toate pregatite acasa, ca pe vremea bunicii.

Si revenind la povestea statuilor, gandul ma duce la cea care trona la Obor, in parcul din fata actualei primarii a sectorului doi, statuie inchinata rascoalei din 1907 si taranilor cazuti pentru o cauza dreapta (inaugurata in 1971). Aflu ca aceasta statuie a fost reconditionata si plasata in Parcul Florilor. Dezvelirea a avut loc in prezenta sculptorului ei Naum Corcescu. Statuia cantareste aproape 36 de tone si are o inaltime de 15 metri.
Cred ca in fata fostei Case a Scanteii ar fi locul ei, unde s-ar vedea chiar din autobusul 131 ce se indreapta catre cartierul Damaroaia, si nu intr-o zona obscura ca Parcul Florilor, Pantelimon.

Dar unde am ramas? De la Sf. Gheorghe am luat tramvaiul 5; am coborat la Biserica Armeneasca. Pe traseu, am admirat cateva cladiri ce dateaza de la inceputul sec. trecut, pe cand burghezi instariti isi angajau architecti sa le deseneze o casa cat mai moderna.
Am deplans starea in care se gaseau altele, devenite adaposturi pentru “cei fara case”, pe o atat de importanta artera! In curtea bisericii armenesti, se afla cladirea a carei constructie a fost atat de discutata, o cladire de birouri, azi lasata in parasire. Amplasata intr-un important punct al Bd. Carol I, nu este azi decat o marturie sordida a incendiului suferit acum cativa ani.

Bulevardul Carol I, este foarte circulat si foarte ingust. Spre Calea Mosilor se sta in trafic foarte mult; semaforul se schimba de cinci ori pana reusesti sa prinzi verde si sa treci. Troleibuze, autobuze si masini mici – toate se inghesuie pe doua fire dus si intors. Si chair nu vad ce se poate face aici. Poate o extindere a liniei de metrou care va lega Drumul Taberei de Piata Universitatii sa fie rezolvarea acestei probleme.

Pietele sunt un capitol greu de rezolvat pentru edilii bucuresteni. Poate ca ar fi timpul sa se ceara ajutorul studentilor la arhitectura, caci tot ce vedem acum este total in dezacord cu regulile de teoria arhitecturii cu care am crescut noi, cele ale circulatiei fluente, ale functionalitatii si ale respectului pentru cladirile vechi, chiar si acelea ce nu fac parte din Patrimoniul National.
As zice ca si pietele au dreptul sa fie recunoscute ca monumente de urbanism si sa intre in Patrimoniul National. Un exemplu a unei piete scapate de sub control, este Piata Pache Protopopescu. Se gasesc aici de toate: copaci luxurianti, jocuri de copii, fantana arteziana si chiar o statuie...Ce face Eminescu scund dar lat in spete, jalnic scaldat 24 din zi in fantana din parc?

Ratacind pe stradutele din imprejurimi am dat de Muzeul Theodor Pallady, care se afla intr-o superba casa din 1764 situata pe str. Spatarului nr 22, cunoscută şi sub numele de Casa Melik. Clădirea este una dintre cele mai vechi şi frumoase din Bucureşti, datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea si caracterizandu-se printr-o arhitectura civilă tradiţională românească (cerdacul de la etaj este închis cu geamuri ce se deschid spre curte printr-un sistem mecanic de parghii, sistem ce dateaza de la sfarsitul sec 19). Scara interioară este din lemn, iar acoperişul se termina cu o streaşină lată, ce protejaza fatadele.
Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării L'Orient devant L'Occident, cel care s-a ocupat de renovarea casei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, păstrându-i stilul original.

Muzeul adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, în cadrul căreia se evidenţiază câteva remarcabile pânze semnate de Theodor Pallady, precum şi un fond important de peste 800 de desene şi gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană.
Gheorghe Răut, director al filialei Băncii Marmorosch Bank din Paris şi cunoscut colecţionar de artă, a fost prieten şi admirator al lui Theodor Pallady, pe care l-a găzduit în locuinţa lui din Paris, Place Dauphine nr.12. După întoarcerea artistului în România, Răut i-a păstrat desenele şi picturile din atelier si le-a donat Statului Român la sfârşitul anilor '60, împreună cu propria colecţie de artă.
Colecţia soţilor Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX (franceză, olandeză, engleză, spaniolă), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar şi sculptură renascentistă italiană şi franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă.
Muzeul Theodor Pallady, are programul Şcoala de sâmbătă în cadrul căruia se organizează săptămânal cursuri de iniţiere în artele plastice pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar. Gradina mare, este o oaza de verdeata in mijlocul acestui oras care inghite cu mare viteza spatiile verzi, locuri in care mai poti calca pe iarba si respira un aer cat de cat curat.
Am iesit in Calea Mosilor, si pe jos am ajuns la Foisor. De mult mi-am pus in plan sa vizitez muzeul din acest turn fost al pompierilor; si de data aceasta am fost prea obosita sa o fac.


Ziua a doua - pe calea Victoriei, de la un capat la altul.
Mi-am inceput plimbarea din Piata Natiunilor Unite (fosta Piata Operetei). Am lasat pe stanga cladirea vechiului CEC, pe dreapta Muzeul National de Istorie a Bucurestiului, am vizitat fostul magazin Lafayette, am facut cateva cumparaturi. Vis-a-vis am intrat printre blocuri si am descoperit o bisericuta mica, in renovare. Nu stiu cum se numeste, dar este uimitor cum s-a pastrat acolo, tacuta, inconjurata de blocuri. Langa ea un pom in floare, iesit din asfalt, m-a facut sa ma gandesc ca o data, aceasta biserica a avut o curte, si poate un mic cimitir langa ea.

In locul cladirii CEC-ului se găsea in 1875 o biserica: Sfântul Ioan cel Mare, care a fost demolată pentru a face loc primei construcții. CEC-ul s-a dezvoltat rapid, astfel încât vechiul sediu devine neîncăpător. Se demoleaza și se incepe construcția actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Lucrările de inceput au fost marcate prin ceremonia de la 8 iunie 1897, la care au participat Carol I si regina Elisabeta, membri ai guvernului si din consiliul de administratie CEC, precum și arhitectul Paul Gottereau. Construcția a fost terminată în anul 1900 și de atunci CEC-ul a funcționat în această clădire.
În octombrie 2006, Guvernul României a aprobat transferarea Palatului CEC către Primăria Municipiului București, plătind suma de 17,7 milioane de euro. Clădirea urmează a fi transformată în muzeu de artă. CEC Bank va putea să păstreze imaginea Palatului CEC încă 20 de ani dupa încheierea tranzacției. Azi se poate vizita sub "escorta" si as recomanda acest lucru: cupola centrala este magnifica, iar hallul principal, eliberat de ghiseie, si-a recapatat prestanta unei...bazilici as indrazni sa spun.

Muzeul National de Istorie, fostul Palat al Postelor (inceput in 1894), situat vis-a-vis, este desenat de arh. Alexandru Savulescu care a vizitat cateva capitale europene inainte de a intocmi planurile cladirii.
La 29 aprilie 2012, pe treptele palatului a fost dezvelită statuia din bronz a împăratului Traian (H= 2,15 m, 500 kg greutate, opera postuma a sculptorului roman Vasile Gorduz si copie dupa statuia lui Traian din Sevilia - de acelas autor). La inaugurarea monumentului, directorul muzeului Ernest Oberländer Târnoveanu, a declarat că “Muzeul are mari probleme de structură, mai ales la colțuri și în partea dinspre Calea Victoriei. De aceea, clădirea urmează să intre în consolidare. În aceste condiții, cele 500 kg nu fac deloc bine muzeului, mai ales în zona treptelor, care și așa sunt șubrede".

Mergand in sus pe Calea Victoriei am remarcat noua fatada a Palatului Telefoanelor; placile de travertin ce placau fatadele ciuruite de gloante au fost inlocuite cu placi noi. Nu de mult a fost terminata restaurarea, care a durat zece ani (1995-2005). Palatul Telefoanelor a fost construit dupa planul intocmit de arhitectul olandez stabilit in Romania, Edmond Van Saanen Algi, in 1930. Receptia finala a avut loc in 1933. Este o cladire de stil art deco. Palatul a fost scos la licitatie de Telecom in septembrie 2014.
Pe aceeasi parte cu Palatul Telefoanelor, pe locul fostului Teatru National distrus la bombardamentele din 1944, se ridica azi un hotel Novotel, cladire cu 11 etaje. Intrarea din Calea Victoriei se face printr-un portic inspirat de vechia fatada a teatrului. Corpul hotelului, retras spre spate, din sticla, da o noua aliura Caii Victoriei. Adanc, adanc in pamant, fundatiile conturate de cofrajele de tego cu armaturile calculate la gradul inalt de seismicitate al Bucurestiului, isi asteptau betonul acum zece ani. Arhitectii si inginerii constructori au intampinat dificultati din cauza diferentei de nivel a terenului (4,5 m denivelare intre Calea Victoriei si str Campineanu), panzei freatice, seismelor). Radierul general gros de 1,40m, se afla la cota -13,5 m, asezat pe straturi de nisip si argila prafoasa. La cca 6,5 m deasupra lui, se gaseste panza freatica. Pereti de beton grosi de 60 cm, contureaza subsolul cladirii. Doua secole diferite isi dau mana in acest colt al Caii Victoriei unde, dupa cca 70 de ani, un alt bloc vine sa-i tina tovarasie Palatului Telefoanelor.

Fosta Piata a Palatului care se numeste acum Piata Revolutiei, este tot la locul ei inconjurata de cladirile renovate dupa revolutie : Ateneul Roman, Biblioteca Centrala Universitara, Hotelul Athene Palace, Muzeul National de Arta al Romaniei (in fostul Palat Regal) cu colectiile de picturi si exponate de arta in numar de cca 70000, Cladirea Uniunii Arhitectilor, un cub enorm de sticla verde asezat pe o cladire veche din caramida. Ne intrebam ce face statuia lui Corneliu Coposu (sculptor Mihai Buculei, 1996) in fata bisericii Cretulescu? Dar statuia foarte schematica a lui Iuliu Maniu (sculptor Mircea Corneliu Spataru), amplasata langa ciotul de pom de bronz, vis-a-vis? Ce sa mai vorbim despre monumentul controversat al eroilor, "Memorialul Renasterii", obelisc patat de sange, numit si Teapa lui Ghildus (scultor Alex. Ghildus)? Dar copacii aceia fara sens, in fata cladirii din acelas parc in care se afla statuile?

Biserica Cretulescu, construita in stil brancovenesc tarziu de logofatul Iordache Cretulescu (ginerele lui C. Brancoveanu) si sotia lui Safta intre anii 1720 si1722, este goala, trista fara tencuiala ce i-a fost inlaturata pana la caramida. Porticul de intrare mai pastreaza inca fresca originala, iar ancadramentele de piatra ale usilor sunt inca ornate cu vestita funie rasucita a brancovenilor. Numai lumanarile aprinse de credinciosi in disgratioasele constructii de tabla din pridvor, dau un pic de viata lacasului sfant. In aceeasi stare a fost si anul trecut; sa fi fost uitata de marii ei ctitori ? Sa-si fi retras acestia aripa lor protectoare ?
Edilii monumentelor istorice nu stiu ce compozitie de mortar sa folosesca pentru a repara si lega randurile de caramizi? Se pot interesa la Istanbul, la arhitectii si inginerii ce au studiat compozitia mortarului original, i-au gasit formula si au restaurat cu succes Sf. Sofia. Poate turcii, care ne vizitau pe la 1700 isi mai amintesc formula mortarului bisericii Cretulescu. Treptele din piatra spre biserica Cretulescu sunt jalnice. O rampa de lemn si metal pentru scaune rulante, a fost improvizata in partea de vest a bisericii.

Pe Calea Victoriei, la intersectia cu calea Grivitei, se gaseste muzeul Colectiilor de Arta (MNAR)****; am intrat si am fost cucerita de atmosfera ce domnea in interior. Mirosul de chilie romaneasca, peretii vopsiti cu var alb, linistea locului care te indeamna sa mergi in varful picioarelor, cu smerenie, sa te concentrezi la exponate, toate vin parca sa ateste faptul ca aici, numai tablourile de pe pereti sunt importante. O fugara privire in curte, ridicand cu un deget marginea transperantelor albe, lasate pana jos in dorinta de a apara exponatele de lumina cruda a zilei - si te afli in gradina unei case boieresti din sec 19, cum de altfel se pare ca este si cazul. (numita initial ”Casa Romanit”, cladirea a fost ridicata la începutul sec. XIX (1812) - aripa din dreapta - de catre boierul C. Foca; in 1883, i s-a adaugat a doua aripa; iar in 1977-1978 cladirea a fost renovata.
Din 1978 gazduieste Colectiile de Arta ce au apartinut lui Anastase Simu, George Oprescu, Zambaccian si altii, reunind opere de artisti plastici români cat si straini, arta orientala, arta decorativa.
Anumite colecţii se remarcă prin tematica foarte clar definită (colecţia Simu – artă românească şi franceză, colecţia Slătineanu – artă populară, colecţia Béatrice şi Hrandt Avakian – artă decorativă şi orientală, colecţia Marcu Beza – arta Orientului Apropiat), în timp ce altele au un caracter monografic (colecţia Iosif Iser, colecţia Corneliu Baba, colecţia Lucia Demetriade Bălăcescu).
Cladirea a mai suferit o lunga renovare (27 ani) si a fost gata asa cum o vedem azi, in ian 2013. Gazduieste 34 de colectii, donatii ale unor persoane importante intre cele doua razboaie mondiale.

Cum traversam Str. Sevastopol, mergand in continuare pe Calea Victoriei pe partea stanga, isi face aparitia elegantul Palat Cantacuzino care din 1956 adaposteste Muzeul Enescu. Cladirea este proiectata de arh. I.D.Berindei, in 1900, in stil baroc francez (Louis XVI), pentru Grigore Cantacuzino, presedintele consiliului de ministri (poreclit Nababul, pentru bogatia lui). Dupa moartea lui Grigore Cantacuzino, cladirea trece in propietatea fiului lui, Mihai care, moare in 1928. Palatul ramane vaduvei lui, Maruca (Maria Rosetti-Tescanu), ce se casatoreste in 1938 cu Enescu. In curtea din spate a Palatului este o cladire mai mica unde izolat de invitati si petreceri, lucra adesea Enescu.

Biserica Sf. Vasile cel Mare, vis-a-vis de muzeul Enescu.
Istoricul bisericii Sfintei Cruci si a Sfântului Vasile cel Mare.
Prima biserica de aici a fost construita probabil din lemn, în secolul al XVIII-lea, sau poate chiar mai devreme, într-o zona de paduri si balti, în mahalaua care va purta si ea putin mai târziu numele de Sfântul Vasile, de pe calea Podul Mogosoaiei. În zilele noastre aceasta artera importanta a orasului poarta numele de Calea Victoriei, amintind de intrarea în oras si de trecerea prin fata bisericii a armatelor române ce se întorceau biruitoare din razboiul de indepententa de la 1877 precum si din diferite etape ale celor doua Razboaie Mondiale.

Se cunoaste faptul ca biserica exista din zid la 9 ianuarie 1804, figurând în catagrafia întocmita în acest an a orasului Bucuresti, precum si în cea din 1810. La 7 noiembrie 1815, Biserica Sfântul Vasile a fost închinata Manastirii Marcuta. La 14 martie 1816, închinarea este întarita de domnul Ioan Gheorghe Caradja. Din 1815 dateaza si îmbracamintea din metal argintat si apoi aurit la 1852, a unei iconoane mai vechi a Maicii Domnului socotita facatoare de minuni. O racla sub forma unei coperti de Evanghelie cu inscriptii grecesti si lucratura de argint în spiritul traditiei de la muntele Athos, probabil din sec XVII, adaposteste particele din sase sfinti si o bucata din Lemnul de viata datator al Sfintei Cruci.
Din 1828, exista scrisoarea fiicei preotului Trandafir, catre Presedintele Plenipotentiarilor de pe lânga Divanul Valahiei si Moldaviei, care revendica cele doua pravalii din fata bisericii, afirmându-se existenta acesteia în acest an, dupa informatiile gasite de parintele Dumitru Vâlcu, fost paroh al bisericii, dupa 1959.
În Raportul Comisiei Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române pentru fixarea parohiilor urbane si rurale, Bucuresti 1888, Tipografia Cartilor Bisericesti, la pag. 2- Plasa de Sus, este mentionata la nr. 5 Parohia Amza, cu filiale: Bis. Sf. Vasile, Sf. Nicolae (Tabacu) si Capela Sf. Ion Moldoveni. Asadar, la acea data, biserica nu mai tinea de Manastirea Marcuta, era biserica de enorie.
Cea de-a doua biserica a fost distrusa de cutremurul din 1838 si refacuta din zid la anul 1847 într-o forma noua, asa cum ne prezinta pisania, scrisa cu litere chirilice, aflata pe peretele din dreapta al pronaosului.

"Aceasta sfânta si dumnezeiasca biserica unde sa praznuieste hramul ierarhului Vasile cel Mare, episcopul Capadocii, s-au zidit din nou cu cea mai mare parte a cheltuielii raposatului caminar Toma dupa legatul sau în locul altei biserici, în zilele mariei sale preaînaltatului domn Gheorghe Dimitrie Bibescu, pastor fiind Preasfintitul Mitropolit Neofit al-II-lea - anul de la mântuireaa lumii 1847, septembrie."

Pe la anii 1874, se vor zidi în curtea din spatele bisericii câteva odai de locuit pentru preotul paroh si pentru paracliser, pe cheltuiala doamnei Elena Filipescu. Doamna va lasa de asemenea, în baza unui testament, o donatie anuala catre biserica Sfântul Vasile, de 800 lei, din care 100 se dadeau preotului paroh.
Biserica a fost reparata în 1889,1897,1911. Reparatiile de întretinere au continuat apoi în 1922,1925-reparatie radicala,1930, 1938, 1959, 1960 si mai recent, începând cu anul 2001 prin sprijinul mai multor credinciosi generosi la initiativa Pr. Andreana Petru s-a spalat pictura, s-a restaurat catapeteasma, a fost montata gresia din pardoseala bisericii, a fost montat sistemul de încalzire si racire al bisericii, a fost montat un policandru nou cu horos, s-a construit o clopotnita noua si alte câteva lucrari de întretinere sau înnoire.

Din anul 2008, s-a început un nou val de lucrari de înnoire si restaurare a patrimoniului bisericii prin venirea aici ca paroh a Pr.dr. Cristian Trandafir. Biserica a primit cel de-al doilea hram: Înaltarea Sfintei Cruci praznuit pe 13 si 14 septembrie, datorita existentei aici a unei particele din Lemnul Sfintei Cruci, precum si instituirea unui pelerinaj anual pe 13 septembrie dupa slujba de priveghere cu Lemnul Sfintei Cruci pâna în parcul Nicolae Iorga - unde a fost montata o Cruce dintr-o singura bucata de piatra de Wratza de cca. 3m înaltime si sfintita pe 13 septembrie 2011 de Preasfintitul Parinte Varsanufie, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Troita din piatra, aflata în parcul Nicolae Iorga are o întreita semnificatie si anume: 1-marturiseste existenta unei particele din Lemnul Sfintei Cruci în biserica Sfântul Vasile cel Mare din apropiere, si la care va poposi în fiecare an procesiunea pe 13 septembrie; 2- este închinata marelui istoric Nicolae Iorga care a a sfârsit de moarte tragica; 3- aminteste de jertfa soldatilor români în razboiul de independenta de la 1877 si a celor doua Razboaie Mondiale.

Un lucru important îl reprezinta întocmirea si realizarea documentelor de propietate ale bisericii în urma unor cercetari sustinute prin arhive si lucrari ce au durat 3 ani si prezentate instantei de judecata prin sprijinul d-nei Luiza Maria Popescu care s-a îngrijit si de ctitorirea troitei din piatra aflata în parcul Nicolae Iorga.

Cladirea Filipescu-Cesianu, dateaza din 1842-1850; nu de mult renovata, o mica bijuterie ramasa din timpurile Belle Epoque, adaposteste un muzeu de istorie a Bucurestilor - cei mai frumosi 100 de ani din dezvoltarea lor. La parter sunt documente, fotografii si acte referitoare secolului 20. Numele ii vine de la familia Filipescu, primii propietari si apoi de la avocatul Cesianu care a modernizat-o si intretinut-o in stare de functionare.

Biserica Sfantul Nicolae - Tabacu, imediat langa parcul N. Iorga, pe Calea Victoriei.
Prima biserica a fost facuta din lemn, in secolul al XVII-lea, fiind refacuta in 1710 de Dima Tabacu si de popa Cozma. Aceasta biserica din lemn mai exista in 1774 cand este amintita de banul Mihai Cantacuzino. De la numele acestor ctitori, mahalaua din capul Podului Mogosoaei s-a numit cand popa Cozma, cand Dima Tabacu.

Istoricul bisericii ne spune: "Dintru inceput biserica aceasta s-a numit de la mahalaua Popii Cozmii din capul Podului Mogosoaiei pe la 1752 era de lemn fiind miluita cu carti bisericesti de Maria sa Domnul Constantin, fiul lui Nicolae Voda Mavrocordat.
In anul 1776, jupan Dima Tabacul, jupan Draghici Tabacul si Dimitrache preotul se ingrijeau ca niste ctitori de cele de nevoie pentru sfantul lacas. La anul 1864, pe urma unei alte biserici de zid, preotul Stefan Popescu si credinciosii enoriei sale o inalta pe aceasta de astazi pe care stricandu-se cu totul pe dinafara, cinstita primarie a Capitalei gasi cu cale a o repara in vara anului 1940 de cumplit razboi intre marile noroade si jale pentru tara noastra si s-a sfarsit la inceputul domniei MS Regelui Mihai I, paroh fiind preotul C. Bobulescu din Vladicenii lasului, epitropi domnii advocati: Dim. Th. Pascu, N. Tulbure si St. Constantinescu - pensionar, iar arhitect Adrian Gabrielescu".

A fost refacuta din zid inainte de 1864 decembrie 20 - data pisaniei - de Stefan Burghi, Zoe, Elena Balaceanu si altii. Pictura interioara a fost realizata de pictorii Anton si Petru Serafim in anul 1900.
Intre anii 1996-2003, graficianul arhitect Florin Zelenca a restaurat partial, pictura murala interioara, la ferestre executand o noua pictura. Se finalizeaza pictura la Sfantul Altar si la boltile pronaosului.
Lacasul a mai fost reparat in 1890, in 1924, precum si in 1964-1965. Dupa cutremurul din 1940, turla mare s-a prabusit si nu s-a mai reconstruit, ramanand o baza mare patrata, peste care s-a montat un acoperis de protectie, in patru pante.
Intre anii 1995-1996, s-au facut lucrari de consolidare prin tiranti metalici. In anul 2002, in baza unei sponsorizari oferite de BCR, BRD, CEC, o societate franceza a montat radianti suspendati pentru incalzire, instalatie unica la o biserica din Capitala.

Biserica de astazi are un plan treflat (31 x 15 metri) - cu absidele poligonale in exterior, cea a altarului mult alungita. Doua turle octogonale, imbracate in tabla, se ridica pe turnurile patrate de pe fatada de vest, cu casa scarii in stanga si alte incaperi pe dreapta.
Ferestrele mari ale naosului, sunt arcuite la partea superioara. Stranele poarta numele donatorilor apartinand unor familii ilustre: Iorga, Slatineanu, Manu, Gradisteanu s.a.

In decursul vremii, s-au ingrijit de cele cuvenite pentru slujbe, preotii: Stefan Popescu, Teodor Simedrea, din 1921, Gala Galaction, dupa 1945 Gheorghe Popescu, Constantin Bobulescu - pasionat istoric si cercetator, iar din anul 2003, preotul paroh Mihai Teiusanu, trudeste neobosit ca acestui sfant lacas sa nu-i lipseasca cele trebuincioase.

In Piata Victoriei, muzeul de Stiinte Naturale Antipa, cu minunatele colectii de pasari impaiate, fluturi si pesti exotici, roci, schelete enorme de balena, ursi de pestera, cerbi - colectii ce fac bucuria atat a copiilor cat si a adultilor, gazduieste si scheletul celui mai mare elefant descoperit in Moldova in 1896: Deinotherium Gigantissimum.
Muzeul detine cca doua milioane de exponate.
Un secol de existenţă, dar în pas cu tehnologia! După doi ani de renovare, la 17 septembrie 2011, Muzeul Antipa a devenit spectaculos. Renovarea a costat 12 milioane euro; acum are o sală de proiecţii 3D, holograme şi plasme interactive. Informatiile scrise langa exponate sunt traduse in cateva limbi.
Langa muzeul Antipa, se gaseste Muzeul Taranului in curtea caruia, de cum da firul ierbii, au loc
in weekenduri, targuri populare, unde tarani din toata tara vin cu rodul mainilor lor, de la cergi la sarmale, jucarii de lenn si ii, adesea adevarate opere de inspiratie si arta. Si cativa brocati din Bucuresti s-au aciuiat pe acolo, si adesea poti gasi un tablou demn de un Grigorescu sau un set de tacamuri de alpaca poate din 1900. Ceramice, nu mai vorbesc, cat iti pofteste sufletul.

Ziua a treia: am coborat din troleibuzul 91 ce vine din Vatra luminoasa, la Cismigiu si am luat-o in stanga pe Str. Schitu Magureanu, am iesit in Splaiul Independentei. Am mers pe malul Dambovitei pana la Opera; prin parcul de langa Opera, am iesit in Plevnei. Pe strada Vulcanescu am vizitat muzeul Militar si m-am inapoiat tot pe langa Opera, in Bd. Kogalniceanu. Am mers pe jos pana in Piata Kogalniceanu, apoi in continuare pe Bd. Regina Elisabeta; am taiat prin Cismigiu iesind la Sala Palatului.
Pe malurile Dambovitei sunt plantati copaci care, in momentul plimbarii mele erau in floare: teii nationali raspandeau un miros puternic care starnea aduceri aminte. Un pescar de ocazie, tinea in apa o undita: pescuia sau nu, nu avea importanta; era "in natura", chiar daca in mijlocul Bucurestiului.
Pe dreapta, case vechi cu fatade ornate cu mozaicuri, cu ferestre cu ancadramente de piatra cu un desen interesant, unele cu mansarde, toate datand de la intorsura secolului (cca 1900), ma priveau si parca imi cereau ajutor.
Unele aveau balcone cu balustrade din fier forjat frumos lucrate, altele aveau porti duble de intrare in curte, si ele tot din fier forjat; desenul insa era obturat de acele panouri de plastic gris sau vernil, opace si fara caracter. In soarele de amiaza erau atat de jalnice!
Si totusi, cladirile isi pastrau prestanta, chiar daca unele, cum era cea din coltul de nord-est al Podului Hasdeu, se aflau intr-o stare nenorocita: locuita, sau mai bine zis distrusa de tigani isi expune hainele triste pe franghii, pe terase si in patios. Numai imaginatia te poate ajuta sa-ti reprezinti cladirea asa cum a fost in anii ei de glorie...
Pe trotuar in colt, o tiganca grasa vindea seminte si, era chiar ea clienta ei cea mai zeloasa, caci in fata ei se asternea un covor de coji de seminte de floarea soarelui.
Doi micuti, apareau cand si cand din curte, pe jumatate goi, si striga la ea. Dar erau urgent vanati de tatal lor, ori un frate mai mare, spre casa veche si egrasioasa.

Am ajuns la Podul Operei. Fosta cofetarie Tosca a devenit un magazin elegant de haine. Parcul insa din fata lui este dormitorul celor fara casa. Bancile, cele care mai au stinghii, sunt pline de saltele delapidate; fantana tasnitoare a devenit chiuveta de spalat pe ochi dimineata pentru cei ce au pus stapanire pe scuar.

Am tercut prin parcul de langa Opera, am iesit in Plevnei, dupa ce am taiat Str. Stirbei Voda, si am lasat pe stanga Casa Radio.
De fapt cautam str. Vulcanescu, pentru a face o vizita Muzeului Militar National, "Regele Ferdinand I", care este situat la nr 125. Muzeu dateaza inca din anul 1923.

Dar inainte, am descoperit in colt, o minunata mica biserica.
Biserica Sfantul Gheorghe are hramurile Sf. Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie) si Sf. Mucenita Filofteia de la Curtea de Arges (7 decembrie) .
Acest lacas s-a ridicat pe locul vechii biserici construite de fratii Vasile si Chiriac - "Farmazonii" (francmasonii) , pe care au numit-o Malmaison, dupa numele cazarmii si a strazii din aceasta zona. Mai tarziu, strada Malmaison s-a numit Stefan Furtuna, iar in prezent a devenit Mircea Vulcanescu. Biserica a fost reconstruita intre anii 1906-1908 cu sprijinul enoriasilor. Noul lacas a fost tarnosit in anul 1909. Avariata de cutremurul din 1940, biserica este reparata si consolidata cu tiranti de sustinere a arcelor in 1943. Intre1954-1963 fresca este repictata de M. Stoian si restaurata in 1983 de profesorul P. Achiteniei. Biserica a fost resfintita la 26 mai 1984 de episcopul Roman Ialomiteanu si un sobor de preoti.
In curtea bisericii se afla mormantul comun al celor 50 de militari pompieri, cazuti la 13 septembrie 1848, in lupta cu turcii din Dealul Spirii, strajuit de un monument comemorativ, ridicat in 1988 cu prilejul implinirii a 150 de ani de la sacrificiul pompierilor.

Muzeul Militar National "Ferdinad I" contine piese de o mare importanta. Nu as fi stiut daca, in timp ce vizitam curtea plina de tunuri, avioane si tot felul de arme "desuete", nu as fi fost interpelata de un tanar, care mi s-a plans ca nu se intelege cu receptionista care nu intelegea engleza. M-am oferit sa il ajut. Voia informatii despre colectiile de arme, si cum muzeul avea zone si etaje inchise, nu reusise sa gaseasca ce voia. Ce erau acestea? Chiar colectiile din care este format muzeul:
1-Colecţia Armament alb şi de foc, care din punct de vedere al vechimii, este una dintre primele colecţii ale Muzeului Militar Naţional. Începuturile sale se datorează unui ordin al domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1865) de a păstra la Arsenalul Armatei piesele ieşite din dotare, ce puteau prezenta interes pentru evocarea trecutului oştirii. Colectia care astăzi numără 11 650 de repere, a fost completata de donatiile particulare din ţară şi străinătate.
Colecţia cuprinde armament regulamentar, armament de vânătoare, armament civil, armament sportiv, muniţie şi accesorii de armament. Accesoriile de protecţie individuală constituie la rândul lor o adevărată colecţie cu peste 800 de repere. Din punct de vedere tipologic, colecţia conţine armament de factură occidentală, armament de factură orientală, cu o subdiviziune bine reprezentată de exemplare balcanice, precum şi un număr destul de însemnat de arme africane. Cronologic, piesele colecţiei acoperă un interval apreciabil, cca 700 de ani, începând cu sfârşitul secolului al XIII-lea şi încheindu-se cu sfârşitul anului 1990.

Printre cele mai valoroase piese ale colecţiei sunt:
- Sabia lui Constantin Brâncoveanu, domnitor al Ţării Româneşti, care s-a păstrat la Muzeul Louvre din Paris până în anul 1940, când guvernul francez a cedat-o României spre a fi depusă la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti;
-Sabia de ofiţer de infanterie, model 1895, care a aparţinut regelui Carol I al României. Sabia a fost dăruită suveranului României de ofiţerii armatei române în anul 1902, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la obţinerea independenţei României;
-Pistolul automatic Mannlicher model 1903, calibrul 7,65 mm, a aparţinut regelui Ferdinand I.

2-Colecţia Machete reuneşte: plan-reliefuri (fortificaţii), piese de artilerie, blindate şi auto, aviaţie, marină, obiective industriale, mijloace moto civile, mijloace de transport hipo, monumente, hărţi şi elemente topo-geodezice etc. Majoritatea acestor machete a fost realizata de artişti plastici sub egida Uniunii Artiştilor Plastici; altele au fost realizate la Institutul de Arhitectură „Ioan Mincu” din Bucureşti, la Şantierul Naval din Mangalia, Intreprinderea de Avioane din Craiova, I.C.P.R.O.N.A.V. din Galaţi, în unităţi militare din Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Târgovişte, Sibiu, Mediaş sau Mizil, ori la C.A.P. Niculeşti (Ilfov). Câteva provin de la Muzeul Peleş sau Muzeul Marinei din Constanţa.

Prima piesă din această colecţie datează din 1923 când odată cu începerea cercetărilor arheologice la Cetatea Albă, muzeul a achiziţionat de la sculptorul Emil von Beker, macheta acestei fortificaţii, şi tot de la el în 1930, cea a cetăţii Soroca.
Alte piese reprezentative sunt macheta navei şcoală „Mircea 2”, iahtul „Ştefan cel Mare”, câteva piese de artilerie, executate la fabrica din Essen a firmei „Krupp” şi care au fost donate de principesa Elena; machetele avionului lui Aurel Vlaicu şi H. Coandă, cea a primului hidroavion construit de ing. Ion Paulat în 1911, dar şi cetăţile de la Cetatea Albă, Soroca, Făgăraş, Braşov, Răşnov, Enisala, Suceava şi nu numai.

Printre cele mai reprezentative obiecte din această colecţie se numără:
-Macheta cetăţii de scaun de la Suceava (sec. XV) ;
-Macheta iahtului regal « Ştefan cel Mare », md. 1866 ;
-Macheta maşinii de luptă a vânătorilor de munte (MLVM).

In ziua de 9 mai 2007 au avut loc la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I", sub inaltul patronaj al primului ministru al Romaniei, vernisajul expoziţiei "1877-2007. 130 de ani de la proclamarea independenţei Romaniei" şi un simpozion pe aceeaşi temă, ambele activităţi fiind organizate de secţia "Muzeografie şi intreţinerea patrimoniului", şef de secţie lt.col. Lupu Constantin.
Cu acest prilej a fost lansat DVD-ul produs de TVR Media "Independenţa. Războiul Romano-Ruso-Turc 1877", producţie cinematorgrafică realizată in 1912 cu sprijinul armatei romane şi al artiştilor de la Teatrul Naţional Bucureşti. Evenimentele au fost onorate de prezenţa ALR Principesa Margareta şi compania.
Am plecat din muzeu nemultumita: prea multe informatii ce nu le voi putea pastra. Va trebui sa mai vin, cu prima ocazie.

Am stat in statie la nu stiu ce troleibuz care m-ar fi dus la Gara de Nord. Nu venea, asa ca m-am intors pe acelasi drum spre Opera si apoi pe Bd. Kogalniceanu. Am facut poze, pe stanga si pe dreapta: ce cladiri minunate!
M-am oprit pentru o cafea si apoi am continuat spre Piata Kogalniceanu, lasand pe stanga Facultatea de drept, cu ornamentele ei Art Deco, cu masina italiana rosie oprita in fata, cu parbrizul crapat de "un meteorit"; a carui student era aceasta masina?
Am cumparat flori de la o florareasa in Piata Kogalniceanu, am continuat traversand pe dreapta, caci stiam o librarie si am vrut sa intru. Tot pe dreapta am ajuns la Arhivele Nationale - cladire ce o vizitez in fiecare an cautand date in arhivele ei. Obosita am traversat (ilegal) spre Cismigiu.
Voiam sa stau pe o banca, sa ma reculeg, sa beau o bere la buturuga...Ceeace am si facut.

Gradina Cismigiu (1845-1860) m-a fermecat din nou, cu potopul de flori si multimea de copii si de pensionari stand de vorba pe bancile ei. Copaci batrani cu tablite ce le atesta varsta, isi contorsioneaza ramurile deasupra aleilor. Restaurantul de pe insula era plin; m-am intors "La buturuga".
Mi-am dat seama cat de usor tai prin Cismigiu fie ca vii de la Opera si vrei sa ajungi la Sala Palatului, fie ca vrei de pe Bd. Elisabeta sa ajungi pe Stirbei Voda. Am iesit din Cismigiu in Piata Capitan Maracineanu, stat pe o banca si cumva, am ajuns la libraria de la Biserica Cretulescu, cartea Romaneasca cred ca se numeste.
M-am delectat cautand o carte potrivita pentru a citi seara, si am plecat cu un brat de carti de povesti pentru copii.

Printre picaturi, in Bucureasti, am vazut si cateva spectacole.
Am “semnat condica” la Opera Romana aproape in fiecare luni de dimineata, caci erau spectacole noi in repertoriu si voiam sa obtin bilete. Se pare insa ca lumea cumpara acum bilete pe internet si, nu conta cat de devreme ma infintam la casa de bilete, nu reuseam totdeauna sa gasesc bilete la spectacolul ce-l doream.
Am vazut totusi “Tango, Radio si Juliet”, balet modern, lipsit de decoruri, cu ecouri social-politice.
Concertul de la Ateneu (7mai), cu violonistul Stefan Tarara si orchestra simfonica a filarmonicii George Enescu condusa de dirijorul Cristian Badea, a fost de exceptie. Din program au facut parte piesele: "Lumina drumurilor" de Ulpiu Vlad, "Simfonia spaniola" pentru vioara si orchestra, op. 21 de Eduard Lalo si "Simfonia nr. 9", în mi minor, op. 95, "Din lumea noua", de Antonin Dvorak.
Stefan Tarara este un tanar talent. Nascut in 1986 la Heidelberg, intr-o familie de muzicieni, debuteaza la numai patru ani; la varsta de 10 ani, apare ca solist cu concertul pentru vioara nr 2, de Henryk Wieniawski.
In iulie 2007 debuteaza in China cu China National Symphony Orchestra condusa de En Shao. interpretand Concertul pentru vioara op 61 in Do Major de Ludwig van Beethoven.
Violonistul Stefan Tarara ia parte la nenumarate festivaluri, ca de ex cel de la Salzburg in 2005. Este prezent in diferite parti ale lumii la deschiderea unor expozitii si targuri internationale (Expo 2000-Hanovra, in Varsovia, Kraków, Weimar, Madrid, Lisabona, Paris - Sala Pleyel si Sala Gaveau, Mannheim, in Berlin - Philharmonic Hall si adesea Church of Our Lady in Dresda)
In nov 2009 debuteaza in Israel: Haifa si Tel Aviv. Stefan Tarara si-a luat in 2012 “Master of Arts" ca solist, cu cel mai inalt grad la Universitatea Muzicala din Zurich sub indrumarea prof. Zakhar Bron. El canta pe o vioara de Nicolo Gagliano, Naples, imprumutata de “Deutsche Stiftung Musikleben”.

Un alt spectacol a fost cel de la T. Bulandra, in laboratorul “Liviu Ciulei”.
Piesa s-a chemat “Before breakfast”, de Eugen O'Neil in regia Alexandrei Popescu.
Spectacolul s-a desfasurat intr-o incapere sordida (intentia regizoreil de a ne plasa intr-o atmosfera ce sugera viata fara sperante a unor cupluri in societatea capitalista).
In Toronto acest spectacol nu ar fi fost permis: o sinucidere are loc pe scena, in fata ochilor nostri.
Piesa a fost jucata de tinerii actori Alexandra Sălceanu şi Bogdan Farcaş, talentati de altfel, carora le-am plans de mila caci, tipul a stat intr-o cada cu apa racita judecand dupa pielea de gaina ce o avea la sfarsitul spectacolului, iar fata a tipat neintrerupt certandu-si iubitul, incat aproape isi pierduse vocea spre sfarsitul piesei. Si ea tremura necontrolat cand aceasta grea incercare s-a terminat.
Nu am plecat de la spectacol din respect pentru actorii ce au muncit atat de greu, dar am fost trista cum de mult nu am mai fost, desi nu ar fi trebuit sa fiu daca mi-as fi amintit cine este autorul piesei…

Unde s-au dus vremurile cand “Un tramvai numit dorinta”, “Menajeria de sticla”, “Scaunele”, “Rinocerii”, “Vizita batranei doamne” imi faceau atata placere!?
Pe scenele teatrelor se joaca piese de ultima ora si acest lucru face ca salile sa nu fie goale. Un public de toate varstele vine sa se adape la izvorul culturii. In anii trecuti am vazut « Bacantele », « Egoistul » si « Cinci femei de tranzitie » la Teatrul National inainte ca sala mare sa intre in renovare. « Sase personaje in cautarea unui autor » juca la Teatrul Bulandra.

Am tinut sa fac o vizita Teatrului National, cladire ce a suferit o mare transformare in decurs de patru ani (la un pret de 60 milioane euro). S-a revenit la vechea fatada, iar la interior au fost acomodate alte cateva sali si foyere, de o eleganta de semnalat. Are acum sapte sali de spectacole si nu este nevoie sa mai mentionez ca este cel mai mare teatru din tara.
La cateva saptamani de la plecarea mea din Romania, am gasit pe internet un filmulet*** despre teatru, foarte bine facut. Este vorba de o prezenatre facuta de actorii Medeea Marinescu si Marius Manole. Plimbandu-ma prin cladirea tatrului, am aflat ca marea tapiserie din hallul principal, numita "Teatrul Lumii", este a doua in lume ca marime dupa cea de la ONU, si ca s-a lucrat la ea zece ani. Terasa teatrului are o sala de vara amenajata, care va functiona in timp ce seziunea teatrala va fi inchisa.
Ziua a patra: Piata Hurmuzachi, Bulevardul Dacia si Unirii, Biblioteca Nationala a Romaniei, Piata Constitutiei, Palatul Parlamentului.

Anul acesta nu am avut ca obiective nici bisericile, nici parcurile, nici cimitirele Bucurestiului.
Intr-una din zile insa, am intrat in biserica de la Bariera Vergului situata in fosta Piata a Muncii (actuala Piata Hurmuzachi), biserica unde mergeam cu familia inca de la o varsta frageda. Aceasta biserica este printre cele mai mari din Bucuresti, are ca hram Sfintii Imparati Constantin si Elena. Imi amintesc dintotdeauna aceasta biseica. Nu exista Paste sa fi lipsit de la slujba si inconjurul bisericii. Pe vremuri lumea sedea ore in picioare la slujba (acum exisa strane); era frig-sobele mari de teracota nu faceu fata; pe jos erau presuri tesute din fasii colorate de panza, in razboaie la tara (acum biserica are pardoseala de marmora).
Mai presus de orice imi amintesc o frumoasa icoana ce reprezenta pe Isus in gradina Gethsemane, rugandu-se Tatalui Ceresc inainte de a fi crucificat.
Aceasta splendida reproducere dupa Henrich Hofmann (1889), ma facea sa visez, cautam sa inteleg si ma intristam gandid la soarta tanarului din icoana.
Stiam putina religie la acea vreme, desi mama nu pierdea nici o ocazie in a ne instrui in tainele bibliei: spre deosebire de generatia mea, ea a avut ca materie la scoala si Religia.

Biserica a fost ridicata la rosu intre 1942-1949 prin grija ctitorilor principali Maresalul Ion Antonescu si sotia sa Maria Antonescu, si prin stradania preotului Constantin Sarbu (paroh aici intre anii 1938-1950), ajutat de doctor Victor Gomoiu, I. Constantinescu, D. Poenaru, S. Anghel, ca si de alti enoriasi din cartierul Bariera Vergului.
In anul 1938 a fot infintat primul lacas de inchinaciune al parohiei - un paraclis - intr-o incapere a Spitalului de Copii "Vergu", aflat vis-a-vis de actuala biserica, fiind ctitorit de catre intaiul preot paroh, Constantin V. Sarbu, ajutat de doctorul Victor Gomoiu, directorul spitalului.
Inca neterminata, la data de 17 aprilie 1949 biserica a fost data cultului, fiind sfintita de Mitropolitul Nifon Craioveanul, in prezenta unui sobor de preoti, in frunte cu preotul paroh Constantin Sarbu.
Lucrarile de pictura interioara au for efectuate mai tarziu, de pictorul Eremia Profeta (1962-1964), prin grija Patriarhului Justinian si a noului preot paroh Constantin Nichita.
Lacasul a fost resfintit la data de 3 octombrie 1976 de catre Episcopul Roman Ialomiteanul.
Ca si zona rezidentiala pe latura Soselei Mihai Bravu cu numerele fara sot, de la Bariera Vergului pana la Str. Maior Coravu, biserica a scapat de demolare cand sistematizarea zonei a vut loc (1984-1988).

Biserica este o constructie monumentala (32 x 17 metri), din beton armat si caramida, pe un plan bazilical, cu trei nave, in cruce greaca inscrisa, cu pridvor, turla pe naos si cu absida altarului decrosata, a carei infatisare a fost inspirata dupa aceea a Bisericii Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges, inscriindu-se intre creatiile de stil neoromanesc.

Intrarea se face pe fatada de vest, urcand zece trepte monumentale. Pridvorul are trei arcade frontale si cate o arcada spre nord si sud, toate cu arhivolte in plin cintru, rezemate in parti pe pile masive de zidarie, iar in rest, pe cate 2 x 2 perechi de coloane octogonale ingemanate, cu capiteluri tronconice, toate placate cu travertin. Din pridvor, patrundem in vestibulul-pronaos, prin trei usi, cea din mijloc surmontata de pisania sculptata in marmora, cele laterale avand deasupra cate un mozaic cu icoanele sfintilor patroni.
Nava centrala a bisericii (deschiderea de 9 metri), este mai inalta decat navele laterale, iar centrul sau este marcat prin turla-Pantocrator, al carei tambur dodecagonal este sprijinit pe o baza circulara in trepte, ce se descarca prin pandantivi, prin intermediul a patru arce in plin cintru, pe patru stalpi masivi.
Navele laterale sunt acoperite cu segmente de bolti in semicilindru iar pe colturi, cu cate o bolta manastireasca. Spre altar, naosul este marginit printr-un timpan in care se inscrie un segment de arc larg.
Absida altarului - semicirculara la interior si cu trei laturi la exterior - nu are bolti. Altarul este despartit de naos prin tampla cioplita in lemn de cires si de stejar de catre sculptorul Aurel Obrejia in Atelierele Patriarhiei Romane din Manastirea Plumbuita.

Pictura bisericii, in fresca proprie stilului neobizantin, este opera echipei pictorului Eremia Profeta - castigator al concursului pentru aceasta lucrare impreuna cu Florin Dragomir, indrumati de profesorul I. D. Stefanescu. In culori calde - predomina galbenul, ocrul si albastrul - sunt reprezentate in registrele superioare scene din viata Mantuitorului, iar in partea de jos, sfinti si apostoli.
In anul 2002, pictura a fost curatata si restaurata de pictorita Elena Vasilescu, iar pictorul Valentin Tanase a adaugat pe peretele de vest al naosului, portretele ctitorilor Maria si Ion Antonescu, precum si al preotului Constantin Sarbu, langa cel al Patriarhului Justinian. Icoana Sfintei Parascheva este executata in mozaic.
Fatadele sunt simplu tencuite si zugravite cu praf de piatra. Ferestrele alungite, simple, sau grupate cate trei, sunt egale ca dimensiuni. Pe fatada vestica timpanul este subliniat la partea superioara printr-o arhivolta avand trei retrageri in consola. Tot cate trei retrageri au si arcele ce incheie ferestrele elansate ale turlei-Pantocrator. Repetarea numarului 3 aminteste proslavirea Sfintei Treimi.

In hrisovul de la temelia bisericii sta scris: "Acest sfant lacas, inceput in vremuri de grea cumpana, dar si de mare mandrie nationala pentru tara noastra, se zideste ca marturie nepieritoare a legamantului sfant pe care biserica noastra l-a avut intotdeauna cu neamul si tara noastra".
Semneaza: Maresal al Romaniei Ion Antonescu, 28 iunie, 1943.

Din Piata Hurmuzachi** pornesc doua artere importante: Calea Calarasilor si Bd. Decebal.
Bd. Decebal ajunge in Piata Alba Iulia de unde continua sub numele de Bd. Unirii, trece de Piata Unirii si ajunge in Bd. Libertatii, la poalele cladirii Parlamentului, in Piata Constitutiei.
Pe aceasta ultima bucata,bulevardul se largeste considerabil si este bordat de cateva randuri de pomi, pe ambele laturi. Aceste mici parcuri creaeaza un microclimat agreabil in zilele de vara. Banci sunt prevazute pentru odihna pietonului obosit, cum am fost eu, intr-o zi torida de sfarsit de iunie.
Trebuie sa mentionez ca, imediat ce treci de Piata Alba Iulia, la intersectia Bd. Unirii cu Str. Nerva Traian, zonele pietonale din fata blocurilor au fost innobilate cu pardoseli din dale de marmura, cu mici parapeti placati si ei cu marmura si granit, cu pergole pe care se urca plante agatatoare.
Toate acestea imbie locatarul sa coboare din cladirile vecine si sa zaboveasca pe o banca, in compania vecinilor. Fantanile arteziene situate pe mijlocul bulevardului, ce dateaza din vremuri socialiste, sunt inca functionale la anumite ore din zi.

Marea Biblioteca Nationala a Romaniei, a fost terminata de o firma romaneasca de constructii, Aedificia Carpați, înființată în 1992 prin reorganizarea Trustului Carpați. Aceasta a fost implicată de-a lungul timpului în construcția următoarelor clădiri: Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Teatrul Național, Ateneul Român și Ambasada Chinei. Reabilitarea marii biblioteci a inceput in 2009 si a fost terminata in 2012 (inaugurata la 22 aprilie 2012). Costrul a fost de 106 milioane de euro. Biblioteca detine azi 12 milioane de carti. Este o cladire impresionanta la exterior cat si la interior. De cum pasesti in holurile largi, nu vezi decat locuri de recreatie, fotolii si un bufet pentru racoritoare. Numai la etaj poti cauta pe cale digitala materialele de care ai nevoie.

Palatul Parlamentului (Palatul Poporului) despre care s-a mai vorbit in paginile ziarului Observatorul, nu l-am vizitat anul acesta. Dar imi amintesc de salile lui grandioase fara a fi lipsite de proportie, de finisajele luxoase, in totalitate de provenienta romaneasca (candelabre uriase de cristal si covoare persane superbe). Cladirea ramane o opera de bun gust, care, vrem sau nu, reprezinta Romania peste hotare. O multime de turisti americani vin sa vada aceasta cladire despre care li s-a spus ca este a doua in lume ca marime dupa Cladirea Pentagonului din Washington.
Jumatate de cladire este dedicata artei: la muzeu se intra prin spatele cladirii, folosind chiar un elevator intr-o casa eleganta de sticla, adaugat dupa terminarea cladirii.
De la ultimuli etaj, poti contempla stadiul lucrarilor de constructie al Catedralei Mantuirii Neamului.

La 18 Aprilie 2013 se anunta la stiri: "Cladirea Catedralei Neamului a inceput sa prinda contur. Fundatia cladirii a iesit din pamant, silueta viitorului lacas fiind vizibila de pe acoperisul Muzeului National de Arta Contemporana, a fost turnata placa de beton de la nivelul zero si s-au finalizat lucrarile la infrastructura a cladirii. In pamant sunt doua subsoluri si demisol, care ajung pana la adancimea de 16 metri, iar pe verticala cladirea se va ridica 120 de metri."
Se pare ca actual catedrala este ridicata mai mult de jumatate, caci promisiunea era de a fi finalizata in 2016.

Intr-una din zile mi-am vizitat prietena mea ce locuieste in Drumul Taberei.
Cu greu am ajuns acolo: traficul a fost schimbat; am ocolit mult, trebuie sa stii ce autobuz sa iei, altfel te trezesti in Militari.
Se construieste o noua linie de metrou ce va lega Cartierul Drumul Taberei de centrul orasului, si anume Universitate. Aceasta mare constructie se desfasoara deja de cca 2 ani, dar este o realizare de mare importanta.
Am privit in fiecare an, din balconul prietenei mele, desfasurarea lucrarilor, si nu pot spune decat ca sunt plina de admiratie pentru echipele de ingineri si muncitori care lucreaza acolo.

Legat de metro, amintesc ca exista o statie, Politehnicii, unde pentru o calatorie in timp cu... metroul pana in Cretacicul superior, in urma cu 180 de milioane de ani, nu platesti decat o cartela de metrou. Asta pentru ca statia de metrou Politehnica, inaugurata in 1983, este pavata cu placi de marmura pline de fosile, care au trait candva pe Pamant, cand nu exista viata decat in apa. Acest lucru transforma statia de metrou intr-un adevarat muzeu sau intr-un "sit paleontologic" spectaculos. Nu trebuie decat sa va uitati pe unde calcati. La Politehnica mii de bucuresteni pasesc zilnic peste un ocean pietrificat, fara sa stie; sunt fosile.
Marmura extrasa din muntii Apuseni, de la Rosia, a fost intinsa pe jos ca un covor rosu plin de "firimituri" mai vechi de 80 de milioane de ani.
Aspectul interesant al marmurei nu i-a facut pe constructori sa banuiasca ca fiecare bucata continea fosile de scoici si animale marine. Acestea se numesc "vaccinites" si "hippurites". Vechimea lor a fost estimata intre 65 si 180 de milioane de ani.
Asa se face ca in statia de metrou de la Politehnica se gaseste un intreg recif de Rudisti, dar si din alte specii acvatice.

Dragii mei, in care oras calca pietonul pe asa ceva? si nici macar nu stim pentru a aprecia, a fi...recunoscatori constructorilor ce au facut, poate cu buna stiinta "gresala" aceasta.
Si ca sa rezumam, acest nou tronson de metrou ce va lega Drumul Taberei de centrul orasulu are o lungime de 9 km subterani si va face legatura cu o noua "magistrala" spre Pantelimon, ai carei ultimi 8 km au inceput deja sa fie sapati.

Daca mergi pe Sos. Mihai Bravu din Piata Hurmuzachi spre Obor, ajungi mai intai in Piata Iancului. Aici a fost o data o cladire, sora buna cu Hala de la Unirii, dar rotunda, nu prea mare, pe acelas sistem constructiv de metal si sticla. A fost de mult demolata. De atunci piata este mereu in refacere, rearanjare, liniile de tramvai se muta, statiile de autobuze la fel. Vis-a-vis de Fostul restaurant Medias care a devenit Inter Macedonia, si care are o gradina superba, cu copaci batrani si o fantana-havuz in care apa tasneste continu, se gaseste o biblioteca.
Aici m-am oprit de multe ori sa ma aprovizionez cu carti si reviste. Biblioteca populara numita "Lucian Blaga", asigură servicii de informare şi lectură oricărui cetăţean, în special, pentru cei din cartierele: Iancului, Mihai Bravu, Moşilor, Muncii, Obor, Pantelimon si Vatra Luminoasă.
Din 1987 funcţionează în spaţiul actual. Din 1996 devine Filiala Lucian Blaga, bibliotecă publică cu profil enciclopedic.
A fost modernizată între 2007 și 2008; este dotata cu o sală de împrumut cu acces liber la raft, sală Info-Documentară şi microdepozit.
Cele peste 25.000 de documente de bibliotecă (cărţi, dicţionare, albume, enciclopedii, tratate, culegeri, CD-uri, DVD-uri ș.a.), necesare informării, cercetării, documentării sau lecturii, sunt informatizate.
Utilizatorii pot consulta, de asemenea, cărţi în limba engleză sau în limba franceză.

Filiala este dotată cu mobilier nou, cateva calculatoare; o imprimantă multifuncţională, instalaţie de climatizare, securizare; doua staţii de lucru Exprimo, si asigură gratuit accesul utilizatorilor
pe internet.

Nu trebuie sa uit «mallurile», care se inmultesc in Bucuresti. Azi capitala detine 1/3 din totalul suprafetelor comerciale ale Romaniei.
Pe langa supermarketul ‘Cora’ din Pantelimon am facut cumparaturi si la ‘Carrefourul’ din Colentina si m-am simtit ca in orice capitala din Europa. Marfuri de calitate, elegante si frumos prezentate mi-au incantat ochii. Usurinta folosirii distribuitoarelor de bani este un alt semn ca Romania a intrat pe nesimtite in reteaua mondiala bancara.

Noul Mall din Pantelimon, "Mega Mall" ***** Nu de mult, cred ca in nov 2013, ziarele anuntau:
"Lucrarile la noul Mega Mall, ce se va construi pe terenul fostei fabrici Electroaparataj din Bucuresti, au debutat de cateva zile, pentru inceput fiind realizate sapaturi pentru infrastructura.
Mega Mall va fi dezvoltat de fondul sud-africand de investitii New Europe Property Investments (NEPI), care a preluat 70% din afacere dupa ce a incheiat un acord-cadru cu Real Holding Lithium Kft., o companie din Ungaria, si Real 4 You Holding GmbH, compania austriaca, dezvoltatorul Mega Mall.
Centru Mega Mall va avea o suprafata inchiriabila de circa 70.000 mp, ceea ce il plaseaza in topul celor mai mari malluri din tara, dupa Baneasa Shopping City (85.000 mp), Sun Plaza (80.000 mp) si AFI Palace Cotroceni (76.000 mp).
Termenul de finalizare pentru nou mall era primavara lui 2015.
Mega Mall este situat pe platforma fostei fabrici Electroaparataj, in intersectia dintre Soseaua Iancului, Bulevardul Pierre de Coubertin si Soseaua Pantelimon si apropriere de Arena Nationala.
Langa noul mall in care va functiona un Carrefour, va fi deschis un nou hipermarket Kaufland. Lucrarile la noul magazin au inceput pe 13 mai 2013, si s-au finalizat pe 15 noiembrie 2013.
Pe langa Carrefour, conform informatiilor, Flanco si Altex, operatorii de entertainment Slot Point Casino si Cine Grand, precum si C&A, H&M, Kenvelo, Lee Cooper, Celio, Lashez, Office Shoes au inchiriat deja spatii in Mega Mall."

Si intr-adevar, mallul a fost deschis in mai 2015, cu o mica intarziere de doua saptamani, aproape de neremarcat pentru o atat de mare cladire. Costul a fost de 165 milioane de euro. Cladirea este si o realizare arhitectonica; sunt de remarcat scarile rulante, care nu urmaresc tiparul obisnuit de rampe paralele, ci stelar, aruncandu-se intr-un spatiu deschis si generos.
Vederea spre Sos.Pantelimon, de la ultimul etaj al mallului este deasemenea de remarcat.
Parkingul subteran este de ultima ora, se poate intrecere cu orice realizare mondiala de ultima ora.
Mallul este enorm, este adevarat, si multi s-au opus acestei constructii in mijlocul orasului, dar edilii au tinut cont si de marea masa a cetatenilor care nu vor sa scoata masina sa mearga afara din oras la cumparaturi, cat si de cei care folosesc sistemul de transport in comun.

Nu pot scrie despre tot ce am vazut si revazut anul acesta in Bucuresti, dar nu vreau sa inchei inainte de a vorbi despre librarii, dotate cu carti scrise de scriitori din intreaga lume, originale cat si traduceri. Cat despre literatura locala, lucrari ale scriitorilor si poetilor romani sunt publicate de multimea de edituri care exista acum in Romania. Chiar si micutele chioscuri de carti ascunse in statiile de metrou, m-au facut sa ma opresc si sa cercetez titlurile. Cred ca pentru bucuresteanul grabit, o carte este la fel de importanta ca sandwichul cumparat in goana in drum spre locul de munca. si intr-adevar, am vazut multa lume citind de dimineata in metrou.

Cat despre restaurante, sunt peste tot; iar micii si berea au ramas preferatele bucuresteanului. In spatele fostului magazin « Trei ursuleti », se ascunde Terasa Doamnei, o gradina-restaurant cu mobilier taranesc din lemn, cu o scena unde seara se dau spectacole. Pasari de toate speciile traiesc pe sus in colivii ; gasesti aici gaini micute, rate cu capul albastru, pauni albi ce isi deschid superba coada presarata cu ochi albastri, cat si curcani care din cand in cand, enervati, se cearta cu musterii.
Carul cu bere ofera pranzuri la pret acceptabil pentru pensionari, tineri sau orice alte persoane, in orice zi a saptamanii. Sunt si alte restaurante care i-au urmat cu succes exemplul.

In peregrinarile mele am observat ca vechea, renumita Berarie Gambrinus (Bd. Elisabeta colt cu Brezoianu) a fost renovata.
În 1995, imobilul a fost scos din uz, fiind într-o stare avansată de degradare. A fost retrocedat familiei Pissiota.
În 2005, compania spaniolă Hercesa Imobiliaria a cumpărat tot complexul ce includea hotelul Cișmigiu, restaurantul Gambrinus și cinematograful Bulevard. Hercesa s-a angajat să aloce aproape șase milioane de euro pentru reabilitarea imobilului și să amenajeze un hotel.
S-a pastrat fațada clădirii și anumite elemente arhitecturale. La parter se gasesc libraria si Institutul Cervantes. Hotelul a fost deschis dupa 17 ani (are 60 aprt de patru stele).
Berăria Gambrinus a fost deschisă la 1 martie 2013. Investiția se ridică la 150.000 de euro, iar numărul de locuri la mese și bar este de 150. S-a dorit o amenajare a berăriei care să recreeze atmosfera interbelică prin culori și elemente decorative. In aceeasi cladire, undeva la etaj, se gaseste si iblioteca spaniola cat si sali dec curs pentru l.spanioala. Orientata spre o curte interioara linstita si intima, aceasta biblioteca este placuta si calma, o invitatie pentru cei ce vor sa-si faca un itinerariu de vizita a Spaniei.

Am sa inchei amintind ca nu departe de Bucuresti, sunt obiective minunate de vizitat:
Manastirile Cernica, Pasarea, Snagov, Tiganesti, Palatul Mogosoaia – sunt locuri usor de atins in weekend.
Putin mai departe, la Sinaia, Palatul Peles si Pelisorul, Poiana Brasov, Castelul Bran, Muntii Carpati cu minunatele cabane, isi asteapta turistii, locali sau internationali.
Pot spune ca turismul a luat o mare dezvoltare in Romania.

Unde in lume, mai poti sa te bucuri de malurile unei ape curgatoare si, putin mai incolo sa te odihnesti sub copacii seculari ai unui parc? Imediat la doua trei strazi, poti sa faci cumparaturi, caci esti in centru istoric si economic al orasului...
Pe suprafete de iarba lasata un pic mai mult netunsa, ici-colo au aparut macii de iunie (in piata Muncii s-a intamplat in vara trecuta). Cat despre chioscurile tigancilor florarese situate la marile intersectii stradale, nu mai vorbesc: ce iti bucura inima mai mult decat prospetimea unei gladiole albe, unei crizanteme purpurii - chiar daca vine din Olanda, a unui trandafir rosu gata de a fi oferit unei persoane dragi.

Carnetul meu de calatorie contine o lunga lista cu obiective de vizitat atat in Bucuresti cat si in tara. Cred insa ca mai mult ma bucur lasandu-ma dusa de pasi, fara un plan, pe strazile Bucurestiului meu iubit.
Bucurestiul, ca orice capitala europeana, ne cheama sa petrecem un concediu placut pe malurile Dambovitei, unde o data de mult, Bucur Ciobanul isi indemna mioarele la pascut.
Cata apa a trecut de atunci pe Dambovita!?



Bibliografie:
-costructii noi in Bucuresti
http://metropotam.ro/La-zi/ce-lucrari-se-fac-in-bucuresti-si-cum-a-ajuns-capitala-un-santier-art5698180610/
-biserica de la Bariera Vergului
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfintii-imparati-constantin-elena-vergului-67951.html

*Ref Magazinul Bucuresti-noutati
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/magazinul-bucuresti-va-fi-redeschis-544098.html
** si azi aceasta piata isi mai pastreaza vechile ei nume, repetate adesea de localnici: Piata Muncii sau Piata Vergului.
*** Teatrul National I.L.Caragiale
https://www.youtube.com/watch?v=ThEQMkNkx-E

**** MCNAR tine de Muzeul de Arta National al Romaniei:
https://en.wikipedia.org/wiki/National_Museum_of_Art_of_Romania#/media/File:Museo_d%27arte_di_bucarest,_interno_04_sala_dei_pittori_fiamminghi_e_olandesi_del_XVI_sec.JPG

***** NEPI a atras fonduri pentru Mega Mall si centrul de pe platforma Vulcan
In septembrie, NEPI (unul dintre cei mai activi investitori de pe piata imobiliara romaneasca), a atras aproximativ 45 milioane euro printr-o majorare de capital, cu 29% peste suma vizata (actiunile fiind vandute printr-o tranzactie rapida inceputa luni dimineata si care a avut o valoare programata de aproximativ 35 milioane euro).
NEPI detine active de peste 600 de milioane de euro in Romania (mentionam cladirile de birouri The Lakeview si Floreasca Business Park, Bucuresti; City Business Center, Timisoara; Ploiesti Shopping City si Promenada Braila, dar si o serie de terenuri pentru dezvoltarea de centre comerciale).


5 Jan 2016 Toronto







Arh. Mariana Popa / Toronto    1/8/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian