Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Acum este vremea alegerii, a cernerii si a discernerii…

Gata, a venit momentul să arătăm că suntem oameni seriosi si asumati până la capăt, maturi duhovniceste. Acum asta ni se cere, vremurile ne somează, ele ne scot din bârlogul constiintei atipite. Timpul nu mai are răbdare cu noi, ne-a îndesat pe gâtlejul său îngust. La celălalt capăt, neantul, vidul. Este timpul să răscumpărăm greselile. Este timpul să ne apărăm Biserica. Este timpul să stăm alături de ierarhii nostri, de preoti, de călugări. Dar nu de anumiti ierarhi, nu de anumiti preoti sau de anumiti călugări. Nu. A venit vremea să stăm cu totii umăr la umăr, ca o veritabilă armată a duhului.
Este limpede că am ajuns la sorocul unui prim seceris, că a sosit ceasul în care suntem cernuti prin propriile noastre fapte si vorbe. A fi cu Biserica sau împotriva ei, aceasta este noua realitate, transantă, care ni se pune în fată. Si aici nu mai sunt nuante. Ori esti în cetate, ori în afara ei. Ori stai în corabie, ori te arunci de nebun în valuri, crezând că tărmul este aproape. Esti cu soborul – format si din cei buni si din cei mai putin buni, dar este soborul tău! – sau esti cu ceilalti, cu potrivnicii lui Iisus Hristos.
Ortodoxia nu ar trebui să mai fie privită în nuante atât de personale si personalizate, ca în vreme de pace. Ea este atât de cuprinzătoare, încât ne poate tine pe toti la sânu-i. Si pe cei care sunt mai avansati în asceză, si pe cei mai înaintati în lecturi, si pe cei mai rigoristi, si pe cei mai relaxati, si pe cei mai superstitiosi, si pe cei mai împăciuitori, si pe cei mai morocănosi, si pe cei mai simpluti în credintă, si pe hramagii, si pe hagii, si pe doctori în teologie, cărturari ori poeti, si pe artisti, si pe nevolnici, si pe relativisti, chiar si pe cei care nu-i văd pe catolici ca pe dracul gol…
Este loc pentru toti, toti suntem poporul lui Dumnezeu cel Viu, mărturisit prin dreapta credintă. Acum însă stăm sub asediu, si trebuie să fim disciplinati si uniti. Calităti foarte rar întâlnite la români, spre bucuria si lucrarea vrăjmasului, a celui care desparte (în limba greacă veche, diabolon se traduce prin cel care desparte).
Asadar, îi vom face pe plac diavolului si prietenilor lui, sau ne vom purta ca un popor demn si ales? Ne vom purta ca Iisus Hristos pe cruce sau ne vom „sinucide” mai degrabă, plini de remuscări si regrete inutile? Marele praznic al Întrupării să ne lumineze constiinta cu licărul candelei nestinse din Betleemul inimilor noastre!...

Despre Crestinul contemporană si criza mondială

Crestinismul a fost lepădat ca sistem de referintă din mai toate structurile de conducere politică ale planetei. Asadar, învătătura noastră mântuitoare nu e vinovată în nici un fel de profunda criza financiară, economică si socială în care de abia începe să se afunde, global, umanitatea. Care criză (simplificând analiza) rezultă că, de fapt, este una a moralitătii pierdute. Căci, ne place sau nu, de aici a pornit totul: de la lăcomia fără margini, de la ideologia/psihoza consumeristă, de la amestecul desăntat al valorilor, de la vicierea din copilărie a bunelor deprinderi morale ale omului, de la încrederea oarbă în infailibilitatea „sistemelor” omenesti (politic, bancar etc.). Pe scurt, a devenit si o criză a încrederii, zic unii, dar eu afirm răspicat că, în esentă, este o criză acredintei. Sau, mai bine spus, a lipsei ei.
Ce trebuie să facă, în atari conditii, crestinul? Vă veti mira sau vă veti indigna dacă vă spun că, de fapt, cu un ochi el trebuie să plângă, iar cu celălalt să râdă.
Trebuie să plângă, pentru că situatia grea îl afectează direct si indirect (sărăcie, somaj, taxe si dobânzi mărite etc.). Trebuie să si râdă, pentru că „visul de aur” al prosperitătii neîntrerupte, al progresului continuu, al binefacerilor globalizării, al consumului nesfârsit a ajuns într un impas.
Asadar, se cere urgent reconsiderată scara valorilor (spirituale si materiale), trebuie rapid rediscutată valoarea muncii umane oneste si trebuie repus Dumnezeu la locul Său: acela de mediator între om si lume, între om si om, între om si sufletul său. Eu sunt convins că toate aceste reasezări (axiologice) vor avea loc, iar omul îsi va putea întoarce din nou senin obrazul către Creator, zâmbindu I cu inocentă, ca după o poznă de proportii.

Despre diavolul dezbinării cu ale lui coarne nocive si dracul care îsi bagă coada în colectivitate

Eram, pentru câteva zile, plecat din tară când am aflat de drama de la ”Colectiv” si apoi de tulburările din tară. De la distantă, lucrurile par cumva altfel: există o lentilă a depărtării fizice de subiect, care îti dă senzatia de obiectivitate. Este ca si cum ai filma ceva, si nu ai privi scena direct, cu ochiul liber. Obiectivul acela sterge cumva durerea si anulează partea emotională…
Asadar, privesti altfel.
Un exercitiu de memorie: mai întâi au fost tribulatiile unor ONG-uri crestine si ale unor animatori duhovnicesti virtuali pe tema ”sărbătorii de Halloween”, eveniment care a intrat cumva în circuitul public românesc de peste un deceniu si jumătate. Ce avem, de fapt?! O mare prosteală, o bălmăjeală însăilată cu dovleci scobiti si cu schelete ambulante, mai mult sau mai putin ridicolă, mai mult sau mai putin demnă de luat în seamă, de care nici diavolul spatiilor publice nu cred că mai e mândru. Însă internetul pravoslavnic a luat repede foc, asociatiile de părinti au presat opinia publică dar si scolile pentru interzicere halouinului, iar adversarii acestui punct de vedere s-au iritat la maximum. Asta a fost scânteia…
… care s-a transformat în incendiu, la propriu, în ”Colectiv”, un club obscur, improvizat în fosta fabrică de adidasi românesti ”Pionierul”. Fabrica are si ea, la rându-i, o poveste tristă în care dracul nationalizării comuniste si-a băgat adânc coada, alegându-se praful de pantofii bine făcuti ai lui Nicola Prodanoff (initiatorul acestui proiect industrial la sfârsitul seolului 19), dar si de ”faimosii” Rostart si Rosprint ai Epocii de Aur, iar mai apoi de privatizările esuate ale tranzitiei postcomuniste… Acest drac si-a făcut treaba cu prisosintă, bravo lui! Fosta fabrică de pe cheiul gârlii arată acum sinistru, un adevărat topos al periferiei umane, un loc al dezgustului demn de a găzdui doar un club… fără autorizatii. Si aici apare în plină glorie si mereu actual dracul legalist, cel al functionarilor, al spăgilor, al neregulilor camuflate de albul imaculat al plicului vârât în buzunar. Ehei, multe ar fi de spus, dacă acest drac ar putea vorbi!...
În sfârsit, avem si patronii stabilimentului, la care demonul inconstientei si al lăcomiei a lucrat din plin. Toată această categorie de oameni pare a avea un profil psihologic comun, manifestat printr-o deosebit de accentuată stare de dezabuzare mentală, o atrofiere a nervului moral. Asadar, acestia erau ”gazdele” de la ”Colectiv”!...
Despre muzica celor de la ”Goodbye to gravity” ar fi destule si, în acelasi timp, putine de spus. Strict ca destin artistic si notorietate câstigată fulminant în prezent, îmi vine în minte povestea uluitoare a lui „Charlie Hebdo”, cvasi-necunoscuta revistă de caricaturi care trebuia să iasă cumva în evidentă, agonizând ani de zile în tiraje sub 10.000 de exemplare. Si cum să faci asta? Ei bine, aici te ajută cu entuziasm dracul succesului, care îti sopteste că dacă vrei să atingi rating/tiraj mare, cel mai simplu e să înjuri de cele sfinte. Crestine, musulmane, talmudice, nu contează, totul e să scoti din minti ”turma” de credinciosi si să înceapă cumva protestele, adică scandalul, adică notorietatea, adică vânzările. Abia atunci ai câstigat! „Charlie Hebdo” s-a vândut într-un tiraj record de 7 milioane de exemplare, iar acum stă pe ”doar” 1,56 milioane exemplare / editie. Ei, a avut dreptate dracul succesului? Ce-i drept, ziaristii au plătit un pret scump – unii chiar cu viata – dar tirajul? Tirajul?!...
Desigur povestile nu sunt copy-paste, dar ceva asemănări de destin fulgurant, tragic pe fond, tot s-ar putea găsi…
Schimbând registrul demonologiei aplicate, ne mutăm la vârf, la oamenii politici. Satanail aici se simte în largul lui! Printul acestei lumi se odihneste cu mare plăcere în fotoliul senatorial, stă tolănit la sedintele de guvern, îsi face unghiile (de plictis) la Cotroceni, mai întoarce, în joacă, o filă de dosar la agentiile statului, toarce la fumoar pe la sediile partidelor politice parlamentare. Are, cum s-ar spune, treabă. Puterea lumească, puterea politică, asta îl atrage irezistibil. Si nu numai pe el, ci si pe întreaga cohortă de oameni pusi în slujba tării, a interesului public, a bunului mers al lucrurilor – local, national, european, euro-atlantic, planetar. Cu totii sunt animati de bune intentii dar, invariabil, treaba făcută de ei iese prost. Oare ce de?
Acelasi demon al parvenirii si al nesimtirii îi ajută si îi tine în fruntea bucatelor de 25 de ani, iar oamenii au ajuns la capătul răbdării. Perfect justificat. Asa au iesit românii în stradă pornind de la crima – acesta este cuvântul! – din ”Colectiv”. Numai că există si un demon al manifestatiilor publice, al norodului exasperat, al multimilor indignate. Pe lângă însufletirea pe care ti-o dă numărul de oameni alături de care scandezi, apare – invariabil – si dezavantajul unisonului, al corului cu care nu ai repetat – asadar nu stii ce repertoriu are sau poate avea, la un moment dat. Unison care te pune să faci si să strigi si lucruri pe care nu le crezi până la capăt.
Bunăoară, chestia, discutie si problema cu Biserica…
Ce are una cu cealaltă? – se întreabă, scărpinându-se în crestet, românul cu scaun la cap. Chiar asa, de unde nevroza asta cu subiect bisericesc, de unde răbufnirea de ură fată de preoti, fată de patriarhul Daniel? Cu ce au contribuit acestia la drama din club si la bâlbâielile ulterioare ale sistemului sanitar? Evident, cu nimic! Dar când multimea nesătulă de capetele căzute, care încă mai caută tapi ispăsitori, face ochii roată, apar băietii destepti din mainstream media care orientează nervozitatea publică spre cel care nu se poate apăra, că nu a gresit cu nimic. Si apoi, stim vorba: Qui s’excuse, s’accuse, adică, mai pe româneste: Cine se scuză, se acuză. Avem de-a face cu o mineriadă de presă împotriva ”celor cu barbă”, a celor care poartă ”blugi”, adică în cazul de fată, reverendă. Ehei, aici îsi face intrarea în scenă, în toată splendoarea lui, demonul justitiar care se răsteste la natiune din ecranele tv si se iteste, cu rezultate notabile, si din Facebook.
Ăsta demon, asta eficientă! Să aprinzi – din nimic! – ura oamenilor contra cuiva care nu are, cel putin în cazul de fată, nici o vină si nici un amestec, este o reală performantă de manipulare, sută la sută eficientă! Cu trei vorbe grele si o înjurătură la Patriarh, pe un fond emotional extrem de inflamat, arunci în derizoriu cea mai veche si statornică institutie a tării, dar si o lucrare uriasă de asistentă spirituală, care se derulează chiar de la începuturile noastre, ca popor. Cine ne-a mângâiat, când ne-a fost greu? Cine a stat alături de soldatii risipiti pe toate fronturile Europei, cine i-a îngrijit de muribunzii marilor epidemii, cine i-a învătat buchia cărtii pe copiii fără posibilităti? Iar de milostenie concretă nu mai vorbesc eu, ci vorbesc cele aproape 88 de milioane de lei cheltuiti pentru săracii României doar în anul 2014, ceea ce este foarte mult! Unde este greseala, unde este păcatul public? De ce trebuie huiduite bisericile, mototolite icoanele si flegmati preotii?
Din păcate, această atitudine a unora de demolare a unei identităti (bună, rea, cum o fi, dar este a noastră, este românească si de aceea este unică) nu va aduce pacea socială si nici o limpezire asupra a ceea ce trebuie să facem acum pentru a ne scoate tara din impasul în care au adus-o politicienii, ci ne va dezbina si mai mult. De această fractură în societate se vor bucura numai cei ce ne vor răul comunitar – categorile de oameni pomeniti aici alături de diavolii lor, enumerati cu precizie; adică exact cei care au creat un mare, frumos si ardent peisaj de toamnă socială românească. Priviti, reflectati, meditati si analizati!...

Despre Biserica de astăzi si ONG urile

Din capul locului vă spun că mi as fi dorit tare mult să i văd pe slujitorii Bisericii prezenti chiar acolo, pe stradă, chiar în fata Clubului Colectiv, printre medici si răniti, pompieri si cadavre, politisti si tâlhari de buzunare, rude si gură cască, în mijlocul lacrimilor, ororii, tristetii, mortii. Nu am văzut, pentru că nimeni nu l a filmat la început pe Părintele Vasilică Bârleanu, preot militar la IGSU, care a ajuns chiar înăuntrul clubului, la doar câteva zeci de minute după tragedie, si a spus o rugăciune printre cadavrele pe care nu le ridicaseră încă legistii.
Dar, om cu cuget trupesc si marcat de asaltul stirilor negative, mi as fi dorit mai mult decât o slujbă săvârsită de un preot militar. As fi vrut o prezentă a Bisericii atât de apăsată, de evidentă, de marcantă, încât să silească obiectivele înfometate de durere ale televiziunilor mortii să tină cont si de ea, să ia în vizor si o reverendă îngenuncheată, asa cum se focalizaseră pe orice altceva. O reverendă sau – de ce nu? – mai multe, care să curme criticile, să astupe gura târgului, să potopească bârfele prin lumină, să spele zoaiele cu har. Să pună adică un mare stăvilar urii revărsate manipulator împotriva slujitorilor lui Iisus Hristos, care au fost crucificati lăuntric în aceste zile de parcă ei ar fi pus foc acelui club.
Nu s a întâmplat acest lucru, iar mass media a răbufnit ca un vulcan plin cu lavă venită direct din iad. Căuta un tap ispăsitor si, cum tot are mereu unul la îndemână, l a lapidat rapid si la ore de maximă audientă. „Analisti” care habar nu au ce înseamnă Liturghia sau o pomană pentru sufletul mortilor s au trezit să i ceară Bisericii, slujitorilor ei în primul rând, să „evolueze”, „să vină în mileniul trei”, să se „destepte”. Cereri nerostite oricum, ci mustind de indignare „patriotică”, rupându si pieptii cămăsii. Parte emotie lipsită de pricepere, parte ură oarbă împotriva unei realităti pe care nu o cunosc. Oamenii de acest fel nu vor de fapt înnoirea Bisericii. Nu. Vor transformarea ei într un ON G, care să presteze diferite servicii societătii. Plătind si taxe si impozite la buget, dacă se poate.
Criticii de acest fel nu vor să stie că Biserica este, în primul rând, un laborator formidabil, în stare să aspire în retortele lui cel mai căzut om, unul distrus de vicii, pierdut pentru lume si societate, si să scoată, la capătul unor ani de nevointe si revărsări de har, un sfânt îndumnezeit. Milostenia, ajutorarea bolnavilor, a orfanilor, a victimelor de orice soi, adică toată munca de ostoire a durerilor produse de păcat, e doar o consecintă a lucrării sfintitoare a Bisericii, nu un scop în sine.
Dar criticii nu vor să stie acest lucru, pentru că pe ei, pe atei, pe agnostici, pe liber cugetători, pe progresisti, pe adoratorii lui „dumnezeu din inima mea”, pe credinciosii fără religie si pe religiosii fără nici un crez, nu i interesează îndumnezeirea omului, ci înlumirea Dumnezeirii, zămislirea unui „rai” aici si acum.
Lor Biserica nu are cum să le răspundă vreodată si sper din toată inima să nici nu o facă. Nicicum, în nici un fel. Dacă, Doamne păzeste!, o va face, se va transforma într un ON G ca oricare altul!…






Stelian Gombos    12/22/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian