Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Nimic nou pe fronturile Terrei

Recitesc cartea lui Erich Maria Remarque Nimic nou pe frontul de Vest si retrăiesc un eveniment istoric de o încărcătură profund umană. Rememorarea acestei întâmplări îmi face respiratia mai grea, inima îsi grăbeste pulsul, glasul capătă un tremur. In preajma mea, se lasă liniste, lăsându-mi gândul să facă drumul înapoi, până la locul desfăsurării acelor scene, revăzute cu ochii mintii si cu emotia sufletului, asa cum s-au petrecut. Miracol? Dar povestea e adevărată.

Ajunul Crăciunului, din anul 1914. Trecuseră doar cinci luni de lupte si atacuri zadarnice de la declansarea războiului si se pierduse aproape un milion de vieti omenesti. Speranta că acest război al transeelor se va termina repede si că soldatii vor putea face Crăciunul împreună cu familiile a fost înlocuită, treptat, cu deznădejdea. Traiul îngrozitor de aspru al soldatilor le scăzuse moralul. Transeele pline de noroi, de excremente si de trupurile camarazilor morti, de sobolani care colcăiau, răspândind boli, infestând mâncarea, apoi febra tifoidă, holera si dizenteria făcând ravagii, vremea ploioasă si frigul pătrunzând până în oase – erau tot atat de necrutători inamici ca cei din transeele de vizavi. Acolo, pe „frontul de Vest”, fiecare clipă era trăită ca si cum ar fi fost ultima, fiecare tânăr învăta, în scolile tragice ale existentei, că viata nu e joc amuzant, ci un joc cu moartea. O nouă lectie li se preda soldatilor-învătăcei de către maestrul nevăzut al Întunericului: că existenta întregii omeniri e o cumplită si absurdă întrecere între Rău si Bine, între Tiranie si Libertate. Dar ei stiau că trebuie să-si păstreze credinta într-un adevăr sublim: Răul triumfă la început, dar finalul apartine victoriei Binelui.

Pentru ridicarea moralului, soldatilor li se trimiteau pe front pachete cu îmbrăcăminte călduroasă, alimente, băuturi, tigări... In Ajunul Crăciunului, germanii au primit brăduleti împodobiti, în care erau agătate lampioane de hârtie.
Trupele germane si cele franco-britanice erau asezate fată în fată, în transee atât de apropiate, la numai două-trei sute de metri, încât îsi auzeau chiar vocile.

Ajunul Crăciunului. Nasterea Domnului aducea " Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pământnpace, între oameni bunăvoire." Si pe terra noastră – crestină! – război. Atunci, ce mai înseamnă Crăciunul? Ce înseamnă când universul vibrează la marea „lumină care luminează din întuneric si întunericul n-a biruit-o”, cum scrie în Evanghelia lui Ioan? Ce înseamnă când, deloc întâmplător, la două zile după solstitiu – moment cosmic în care soarele lasă loc noptii celei mai lungi – crestinii se întorc spre lumina lor interioară, acolo unde pot să se redescopere pe ei însisi, în zone ale sufletului constientizate mai rar sau mai putin-?

Si tocmai atunci, când Nasterea Domnului ia amploarea unui act cosmic, germanii au pus brazi împodobiti pe deasupra transeelor. Privindu-si imitatiile de podoabe din pom – simple lampioane de hârtie – soldatii s-au simtit dintr-odată cuprinsi de febra Sărbatorii Păcii si au început să cânte „Stille Nacht, Heilige Nacht”, „O Tannenbaum”. Uneori se deslusea câte o voce mai vajnică, transmitând urarea de sărbători fericite părtii adverse.

Si acest proces tainic, prin care Dumnezeu îsi revarsă iubirea asupra tuturor fiilor săi, s-a transmis si în transeele britano-franceze. Au prins a se auzi cântece de pe cealaltă parte a frontului, în alte limbi, dar în acelasi spirit al păcii, al iertării, al împăcării, al armoniei de care toti simteau o firească nevoie. A urmat un moment absolut răvăsitor: câtiva soldati germani au iesit neînarmati din adăposturile lor si s-au îndreptat spre pozitiile inamice, cântând si ducând cu ei crengi de brad cu ornamente de Crăciun. Tabăra, inamică până cu un minut înainte, acum era cuprinsă de aceeasi sfiosenie a Sărbătorii Crăciunului si tinerii soldati au răspuns întinzându-le mâinile, la început cu precautie, dar apoi cu o călduroasă fraternitate. Un acord tacit: armele să tacă, să se lase învinse de Lumina divină. Pentru câteva clipe, toti au considerat că sunt făpturi cu aceleasi valori si că interesul niciunuia dintre ei nu era reprezentat prin acest război: îmbrătisări, schimburi de tigări, de ciocolată, de fotografii si de adrese, promisiuni de întâlniri după încheierea păcii... dacă vor mai fi în viată. Peste putin timp erau împreună într-un aprins joc de fotbal, mult evocat după terminarea războiului. Mai mult incă, au căzut de acord să facă schimb de prizonieri si, ca într-un gest de profundă umanitate, au creat si momente solemne, înmormântându-si în comun mortii. Abia acolo, în bestiala violentă a frontului, am găsit superba manifestare a simbolului Crăciunului: creatie întru Bine.. Si abia atunci crestinii din ambele tabere au redevenit crestini întru Cuvântul Domnului.

Acel moment de pace si de frătietate britanico-germano-franceză, când armatele, trăindu-si fiecare clipă gata să izbucnească o înfruntare, acum, prin reciprică întelegere, deveniseră prietene, acel moment – spun – s-a sublimat într-o solidaritate unică în istoria omenirii. Obligati să fie inamici într-un război absurd, omenescul din ei si-a dat mâna de Crăciun, dovedind, de fapt, că ei, oamenii, nu îsi sunt dusmani. Creând un astfel de moment de cea mai profundă umanitate, ostasii au fost mai nobili decât cei care au hotărât declansarea războiului. Un armistitiu tacit, depăsind toate barierele care puneau ostasii în slujba mortii, a devenit simbolul păcii într-o înclestare devastatoare.

Superiorii află de acest „Armistitiu” tacit si rămân încremeniti. Generalii sunt nevoiti să vină în prima linie si să ordone deschiderea focului sub amenintarea executiei pentru trădare. Inevitabil, ambele părti au fost obligate să se întoarcă în transee. Mă întreb si azi cu ce inimă mai puteau să tragă în cei pe care cu putin timp înainte îi îmbrătisaseră ca pe buni prieteni?
"La 8.30 am tras trei gloante în aer si am pus steagul pe care scria pe parapet. Un german a pus un steag pe care scria . Ne-am salutat si ne-am întors în transee. El a tras două gloante în aer si războiul începuse", îsi amintea căpitanul britanic Charles "Buffalo Bill" Stockwell.

Superiorii au tinut în secret această întâmplare, pentru a nu tulbura opinia publică, dar scrisorile si fragmentele de jurnal ale soldatilor au ajuns în mâinile presei si vestea s-a răspândit, uluind lumea. Nici până astăzi nu se vorbeste în niciun manual de istorie despre acest „Armistitiu de Crăciun” de pe front. In logica îngustă a celor care au declansat acest măcel, fraternitatea a fost privită ca o trădare si nu ca un gest de mare încărcătură umană. Erich Maria Remarque, participant la ororile acestui război, l-a descris în exceptionalul roman Nimic nou pe frontul de Vest, roman ecranizat magistral în 1930 si, apoi, în 1979.

S-au mai publicat, în ultimii ani, articole, comentarii, scrisori sau fragmente din jurnalele combatantilor, oferind noi detalii despre acest „Armistitiu”. S-a scris si despre decesul ultimului supravietuitor al acelui moment, sgt. Alfred Anderson, petrecut în anul 2005, când fostul combatant avea 109 ani. Pe internet, acum, se găsesc descrieri cu multe detalii ale acestui memorabil fapt. Subiectul a fost reluat în filmul Crăciun fericit, regizat de Christian Carion în anul 2005, o coproductie franco-germană-englezo-belgiano-română. E un film pe care oricine îl poate întelege, chiar dacă nu ar fi titrat, prin impactul puternic asupra publicului, impact care pune în lumină lectia de omenie si de iubire crestină dată de bărbatii Europei.
Faptul s-a produs. S-au spus si s-au comentat multe.

Si totusi, mă întreb: dar dacă acea unică miraculoasă clipă ar fi oprit măcelul? Dar dacă fortele din transee – bărbati încă tineri si nepervertiti – s-ar fi unit în spiritul iubirii christice si ar fi tălmăcit până la capăt ridicolul lumii în care nu se ucid între ele numai imperii sau credinte diferite, ci si fiii aceleiasi cruci? Dar dacă scânteia de lumină iscată din mocirla transeelor ar fi învins atotputernicia Intunericului? Si dacă timpul, clipa aceea în superbia ei s-ar fi mărit, Armistitiul ar fi continuat nu numai pentru a nu strica simbolul Crăciunului, ci si pentru a schimba rostul războiului – al tuturor războaielor –, pentru a reface, ca o unică si definitivă lectie de viată, destinul omenirii? Atunci, poate, „totul ar fi fost nou pe frontul de Vest”.
Si totul nou pe Terra...
Intunericul nu poate fi atotputernic; atotputernic e sufletul omului când se lasă vrăjit de o idee măreată. Mi se poate răspunde cu ironie că ceea ce spun e ridicol si imposibil. Numai că eu cred cu încăpătânare că atotputernic este doar omul înflăcărat care caută imposibilul.



- Toronto






Elena Buică     12/15/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian