Tine minte, Zoroastru !
I.
Tine minte, Zoroastru ! Niciodată nu fi-voi albastru
eres aburind oglinda din tinda în care, duminica, Bunul, Străbunul îsi rădea barba
- cenusă tepoasă a săptămânii – cu briciul ascutit noaptea pe Cornul Lunii...
II.
În ochii lui Merlin si Milarepa, privea fix, mistuitor, spulberând stepa
ce suieră-n coama îngerilor imberba Rapsodie a salcâmilor rosii –
eruptie în zori când cucosii taie-n zig-zag cerul de foc, fierăstrău iute, fără noroc: - Faceti, erelor, ielelor, faceti loc,
Ciuleandra genunilor din nou să o joc...
III.
Sub pleoapa strămosilor cursă-n pământ, coclită în vaier de vânt,
Timpul dintâi îl fluier, îl cânt – dulău bătrân, îl asmut
contra balaurului pierdut în faldurile basmului susurând
din cornul inorogului argintiu pe care îl desenez, îl transcriu
din Regele Ubu – Rex Ubu în Muntele Gugu, din exotic Ouagadugu,
în totemul uger de stea nevăzut
la care sug cirezile sfincsilor tăcuti
si muntii muntilor muti,
muti până simt laptele clipei înflorind din ei în copii, în părinti împietriti
cu sângele istoriei în dinti...
IV.
Sub noptatice gene de astru, te avertizez, Zoroastru: Niciodată nu fi-voi albastru mit altoind oglinda pe tija ce zvâcneste în ghinda
stejarului ce am fost – o, Maică, mă stiu pe de rost
muntii si apele, câmpiile toate în Marele Lup Alb îngemănate...
V.
Stalagmita trecutului picură, sus, tot mai sus picură, invers, într-a viitorului stalactită, nu clipe de aur, ci dinamită...
VI.
Surori si frati, regi, stăpâni si argati, nu strigati, nu mai strigati în Pestera Umbrelor adormite, căci râul – dragon curgător, de aur fierbinte – îl aruncati
din străfunduri de timp în Luna păgână
pe care doar Bendis o îngână si ne duce, peste tot ne duce, ne-aduce, de mână,
cu zâna bună ce ne tot amână...
VII.
Pe tărâmul de taină ajuns, pletele sânzienelor am tuns...
Cu nuielusa de alun, fântânii singur îi dibui izvoarele, sânii
bulboanelor doldora de lapte pentru Cel născut în miez de noapte,
lângă Ieslea Timpului
fără de moarte...
VIII.
De iezii amiezii se lasă visate, noapte de noapte,
Tâtele Fecioarei Maria alăptând pe Mesia…
IX.
Trei iezi, cucuieti, trei magi înzăuati în cămasa de raze a noului Timp
născut din Prunc...
De ce, Doamne, de ce să arunc
briciul bunicului în ritm de bărbunc ?
Mai bine-l restitui vestitului Duce Ramunc...
X.
Minte să tii, Zoroastru: În Tracia, sub fiecare castru,
pulsează obârsiile neamului meu, miticul Timp, sângele-albastru, Coloana-nfrunzită în cer, totem fulgerând lupul-dragon, coama de leu-paraleu a-ntâiului poet al lumii: Orfeu,
cu lira-i îmblânzind fiarele - atunci, acum si mereu...
Tine minte, Zoroastru, muntii de chihlimbar, sare si alabastru
în care dăinuie vulturul bicefal, zăganul-astru !...
|
