Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Rădăcini

Tot mă mai cheamă codrul cu ai săi,
Turme de oi, care mai trec la vale,
Lutul din oale, frământat de-ai mei,
Si gustul apei rece din ulcioare,

Tot mă mai cheamă dealurile mele,
Pe care le băteam când eram mic,
Umbra aceea deasă din vâlcele,
Chipul bunicii ce purta ilic,

Tot mă mai cheamă dorul de părinti,
De casa cu muscate în pridvor,
În care am crescut sfiosi, cuminti,
Si pâinea mamei coaptă în cuptor,

Cum să nu vin când satul tot mă cheamă,
Când din adânc, mă strigă toti ai mei?
Când dorurile toate dau năvală
Si plânge cerul picurat în ei?

Mă-ntorc mereu, pun mâinile oblon,
De peste deal, privesc cu sete-n curte,
Si-aud departe, cântecul din corn,
Umbrele serii mă primesc tăcute

CREATIE

Te văd pictând la geam, e noapte, ai fata palidă, ovală,
Cu pensula în mâna dreaptă, asterni pe pânza ta cerneală.
Pesemne cerul vrei să-l scurmi sau marea s-o aduci în casă,
Iei visele si le fărâmi, iei luna si-o asezi la masă,

Iei dealurile cu stejari, livezile cu mere coapte,
Pădurile ce-ascultă, mute, atâtea glasuri fermecate,
Si sufletului baie-i faci în boabe fragede de rouă,
Încerci nimicul să-l gătesti acum, într-o lumină nouă,

Apoi cu degete muncite, frământi culorile, pe pânză
Mai cade, una câte una, în noaptea dulce, câte-o frunză,
Ascuti cu mintea ta luceferi sau câte-un munte care scurmă
O boltă străjuită parcă de stele adunate-n turmă,

Privesc uimit de la fereastră, treptat tabloul prinde viată,
Prinzi răsăritul între pumni, iei fire argintii de ceată,
Izvoare care cântă lin si muguri ce plesnesc pe ram,
Din toate câte sunt pe lume, din fiecare câte-un gram,

Din fiecare, bob de aur, din fiecare, bob de-argint,
Întunericul l-alungi departe, lumini în jur ti se aprind
Si ne uimesti pe toti, femeie, în tine porti un univers,
Esti mesterul care zideste culoare dăltuită-n vers.



ACROPOLA DIN ATENA

Acropola din Atena îsi răsfată vestigiile în soare.
Panteonul, construit în stil doric, se ridică trufas spre înalt.
Timpul si-a urzit trecutul în istorie, azi totul are culoare,
Între coloanele simple, ochiul întruna mi-l scald.

Fortăreata-si bronzează coapsele impunătoare din piatră,
În templul lui Dionysos, razele curg sacadat.
Mii de ochi ard în juru-i, nerăbdători, ca-ntr-o vatră,
Te dizolvi stea în adâncu-i atât de viu, de curat?

Pe Propylaea, bătăliile grecesti sunt la ele acasă.
Marmura cu stele-aurii, pe tavanul albastru, adânc.
Acropole se iveste înaintea noastră atât de frumoasă...
Pe bolta întinsă, luna si-a deschis ochiul stân.


ORASUL DE PIATRĂ

Pe tărmul Mării Ionice, Catania, orasul de piatră.
La un pas, cocotat pe cer, Etna, scotând flăcări pe nări.
Soarele, curios, iată-l cum îsi coace pâinea pe vatră,
Apusul de sânge ne-nvăluie acum în mii de culori.

Basilici, catacombe, monumente funerare romane,
Mai încolo, casa lui Verga devenită muzeu.
La tot pasul, te-ntâmpină somptuoase coloane,
Aici, simti de departe mâna lui Dumnezeu.

În orasul de piatră, totul e emotie, limpezime de râu,
Curg privirile trecătorilor ca pe-o mare albastră,
Clădirile impunătoare sunt încinse si ele, cu brâu
Si razele strălucesc, neîncetat, la fereastră.


ÎN SAT

La mine-n sat, mai cântă mierla si cucul, sus, lângă făntână,
Sub cerul picurat de-argint, cântecul lor se împreună.
Vuieste codrul bucuros, cu ramurile-i de lumină,
Si bolta e atât de-naltă, în suflet intră doar lumină,

La mine-n sat, mai creste grâul, mai cresc sperante câte una,
De jos, se-naltă fagi si paltini, de sus ne mai veghează luna,
Privesc răzoarele cum cresc si iarba cum îsi coase ia,
Cum în salcâmii de pe coastă se mai răsfată ciocârlia,

Dar unde sunt bunicii nostri? Ai mei părinti unde s-au dus?
Când trec, e casa-ndoliată, la poartă, lacătul e pus
Si-un chip apare dinspre curte, cărări i se deschid din cer,
Văd patru ochi care-mi zâmbesc din umbre si apoi cum pier,


Câtă tristete naste viata! Si bucurie, laolaltă!
E pragul ei atât de crud si poarta ei atât de-naltă...
Mă trec fiorii când ajung, pasii îmi rătăcesc în ceată,
Mă-ntorc cu sufletul în sat în fiecare dimineată,

Iau curtea si pe-ai mei părinti, iau totul si închid în mine,
Călătoresc cu ochii-nchisi cu aripile moi, senine,
Si iată, pacea mă cuprinde, căci port în mine tot ce-i sfânt,
Mă mistui flacără ce arde mereu în cer si pe pământ.


SĂ ARD CUVÂNT


Mă dor amiezile mai tare, mă dor toti norii laolaltă,
Mă doare ploaia care curge, mă doare iarba de sub talpă,
Si soarele ce se topeste, si clipele care se duc,
Mă doare ziua ce se naste, secundele care se scurg,

Nu-i nici o gură ca să-mi cânte? Nu-i nici un fluier să doinească?
Azi văd sub mine tot mai mult prăpăstiile cum se cască.
Întunericul mă ia de mână, aripile mi se închid,
În suflet este numai noapte si-mi e din ce în ce mai frig,

Unde esti, Doamne, să mă mângâi, unde sunt îngerii Tăi toti?
În juru-mi e asa pustiu, sunt singură-ntr-atâtia morti,
Doar mama poate că mă vede si simte sufletul meu gol,
O, Doamne, du-mă către stele si fă cu mine lung ocol,

Poate vreo rază să m-atingă în drumul ei firav si sfânt,
Să pot fi pasăre usoară sau adierea unui vânt,
Să ard cuvânt în gura lumii, să pot pluti în univers
Si să trăiesc o vesnicie, doar prin puterea unui vers.


CONCERT ÎN CER

Tuturor care au murit în ,,Colectiv,,

Copii ai zărilor albastre, v-ati înăltat spre alte culmi,
Pesemne să vă puneti aripi, să popositi pe la străbuni,
Se-aude muzică în cer si plâng chitarele-amândouă,
Si plânge cerul cu luceferi si toamna, boabe mici, de rouă,

În fiecare colt de lume, plâng diminetile-n altare,
Se spală ochii în batiste si parcă nu mai e culoare,
Răzbate-un cântec nefiresc si plâng viorile pe strune,
Părintii varsă râuri negre si marea se îneacă-n spume,

Poate doar voi, din înăltimi, cu îngerii, toti împreună,
Să ne vegheati, cuminti, sfiosi, să nu mai fie iar furtună
Sau foc, să mistuie vieti, să ne ucidă iar copii,
Se-aude muzică în cer si luminează stele, mii,

Copii ai zărilor curate, ce iad v-a mistuit pe loc?
Ati fost cu aripile frânte sau, poate, n-ati avut noroc?
Atâtea inimi se frământă, atâta vaier curge-n noi,
Se zbate vântu-n crengi, sălbatic, cu ochii împietriti si goi,

Ce tipete ne istovesc, ce teamă ne cuprinde firea,
Când din durerea voastră vie, a mai rămas doar amintirea...
Se-aude-o tobă cum răsună, acolo, sus, se-adună toti,
Se dă concert în Carul Mare, voi sunteti vii, nu sunteti morti!















































Beatrice Silvia Sorescu    11/30/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian