Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De vorbă cu Sfânta Vineri

1 Decembrie. La munte ninge. Reclamele de Black Friday au expirat. Pe străzi, lume puțină. Frigul mușcă. La televizor, a început parada de Ziua Națională a Romăniei. Stau în fotoliu cu computerul în față și caut pe Google fotografii de demult cu parcul copilăriei mele, parcul Regina Maria. La vremea aceea, i se spunea România Muncitoare și nu Regina Maria. Aceleași inițiale.

De altfel, parcul arăta complet diferit atunci. În centrul său, un rond mare de trandafiri având în mijloc un imens vas Art Deco stârnea admirația trecătorilor. Puțin mai încolo, retrasă, se găsea căsuța paznicului, o gheretă din lemn, cu o singură ferăstruică, la care atârna o bucată de perdea ieftină. Mai mult, jumătate din parc a fost desființată când s-a construit noul Pod Grant. Străzile liniștite, cu case nepretențioase, ce îl înconjurau, au fost șterse de pe fața pământului. În locul lor s-au construit blocuri. Singura rămasă neschimbată este Biserica Sfânta Maria, care era pe atunci, parte a parcului.

O întâmplare trăită aici, în copilărie, îmi răsare în amintire. Într-o vară, obișnuiam să petrec zilnic câteva ore în România Muncitoare. De fiecare dată când mă aflam acolo, prin parc trecea, venind dinspre biserică, o bătrânică înconvoiată sub povara unei legături de lemne pe care o căra în spate. Era mică de înălțime, slabă și firavă. Hainele îi erau sărăcăcioase, iar în picioare purta papuci de cauciuc. Avea chipul brăzdat de ani și în ochii ei stinși se citeau resemnarea și durerea. Femeia aceasta mă intriga, mă uimea și îmi stârnea curiozitatea. Dintr-un motiv anume, mă simțeam solidară cu ea. Era desprinsă parcă din povestea în care Sfânta Vineri cobora din cer și se plimba printre oameni, ca să vadă cât de bune le sunt faptele.

Într-o zi, mi-am luat inima în dinți și, cu toate că nu o cunoșteam, i-am tăiat calea și am salutat-o. S-a oprit. Am intrat în vorbă cu ea:
- De ce duceți lemnele acestea în spate? am întrebat-o.
- De nevoie, mi-a răspuns ea, domol.
- Ați fost la biserică? am continuat într-o doară.
- Am fost, mi-a spus ea și a început să își depene povestirea.
- Știu biserica aceasta dintotdeauna, de când s-a construit. Când a fost gata, s-a adunat puhoi de lume aici, la târnosire. Printre cei chemați s-au aflat Regina și Patriarhul. Le-am văzut fața, așa cum te văd pe tine acum. Era într-o duminică, aproape de Crăciun, în anul 1934, pe 16 decembrie. Vântul îndoia crengile pomilor. Corbii zburau în stoluri și cerul se înegrise de aripile lor. Zăpadă mare aveam în iarna aceea, nămeți și viscol. Un soare fără putere răsărise și gerul picura fiori în fiecare din cei ce putuseră să ajungă la biserică. Dar nimeni nu simțea frigul, atât eram de fericiți că ne strânsesem acolo.

Ascultând-o, mă întrebam dacă nu cumva în fața mea stătea chiar Sfânta Vineri, cea din basm. Regină, patriarh? Regina era, sigur, dintr-o poveste, iar cuvântul patriarh îl auzeam pentru prima dată. Ca să mă asigur că rostește adevărul, am întrebat-o pe nerăsuflate:
- O cunoșteați pe Regină?
- O știa toată lumea. Atunci a fost singura data când am zărit-o în carne și oase. A trecut pe lângă mine la venire și la plecare. Ea mai fusese o dată aici, când s-a pus temelia acestei biserici. S-a făcut vânzoleală mare în locul acesta cât s-a înălțat biserica. Șase ani au muncit zidarii și meșterii la construirea ei. La sfârșit, după rânduială, au fost poftiți la sfințire Regina și Patriarhul, mai-marii vremii, cei ce au zugrăvit biserica, soț și soție, și acel care a tăiat în lemn horbota scării și mobila dinăuntru. S-a petrecut o mulțime de oameni pe aleile parcului, pe 16 decembrie 1934. Erau și copii între ei; așa ca tine. Țineau în mâini flori și crengi de brad. Ne înfățișasem cu toții îmbrăcați de sărbătoare. Ce mare, mare bucurie am trăit atunci! Când s-a încheiat sfințirea, s-a aprins marea lumină din mijlocul bisericii, un policandru adus tocmai de la Viena.
- Erați tânără?
- Cum altfel? a șoptit ea, pierdută în gânduri. Eram tânără și mă amăgeam că nu o să îmbătrânesc, că așa o să rămân mereu. Dar uite, au zburat anii și nimeni n-a găsit încă tinerețea fără bătrânețe!

Mă uitam cu atenție la ea. După ce o auzisem vorbind, nu mi se mai părea mică și firavă și nici zdrențele de pe ea nu se mai deslușeau. Chiar se asemăna cu Sfânta Vineri din poveste.

- Lemnele din spate unde le duceți? am adăugat, căci curiozitatea nu mi se stinsese.
- Gătejele acestea? Acasă, a răspuns ea cu un oftat. Cu ele îmi fac mâncarea pe un cuptor cu lemne.

Cuptor cu lemne? Tot așa citeam și în povești, că Sfânta Vineri gătea pe un cuptor cu lemne. Să știi, mi-am spus, că Sfânta Vineri e femeia aceasta! Prea știe multe și ce vârstă o fi având, de a trăit ea în vremea unei regine? Fără îndoială că Sfânta Vineri a trecut prin parc ca să-i vadă pe copiii neascultători și să-i pedepsească! M-a cuprins frica de ea, așa că după un săr’mâna grăbit, am rupt-o la fugă.

Toată vara, bătrâna Sfântă Vineri a tăiat parcul, cu legătura de surcele în spinare, venind dinspre biserică. Vara următoare, am uitat de ea. Și poate că nici ea nu și-a mai potrivit vreodată drumul prin România Muncitoare.

Cufundată în amintiri, nu am observat că s-a terminat parada de 1 Decembrie. Pe Podul Grant treceau cei care au asistat la defilare. Am deschis geamul și i-am privit. În timp ce mă uitam la ei, unul din elevii de clasa zero din bloc, un băiat înalt și roșcovan, a ieșit să se joace. Pentru că nu avea tovarăși să îi țină de urât, s-a cocoțat într-un copac. Îi privea și el pe cei ce se întorceau. Iată, mi-am zis, un alt copil asemenea micului erou de la Marea Unire, cel care a strigat: “Trăiască România dodoloață!”. Oare va rosti și acesta aceleași cuvinte? Voi auzi încă o dată, după mai bine de o sută de ani, “Trăiască România dodoloață!”? Ca și cum mi-ar fi înțeles gândul, de acolo, din copacul în care se suise, băiatul a rupt tăcerea. Plin de hotărâre, acesta a început să țipe din toate puterile: “Eu vara nu dorm, eu vara nu dorm, eu vara nu dorm!”







Corina Diamanta Lupu    11/30/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian