Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Înalta Cumpănă

Cineva zise:
„A fost furat lacul... Lacul Metropolitan... În numai câteva ore, lacul a fost sechestrat, ridicat si dus în afara Metropolei cu pesti cu tot...”
„Si pestele ?... Nu se poate. Pestele era al metropolitanilor săraci... Trei sferturi din populatia Metropolei... Nu pot să cred...”
„Si lacul era al metropolitanilor... Este adevărat, al unei părti din populatia Metropolei, dar asta contează mai putin... Realitatea este însă una fără echivoc: străini însotiti de heruvimi cu bandulieră tricoloră pe piept au făcut treaba asta în câteva ore, cel mult o jumătate de zi...”
Nu era nimic exagerat. Neghibaur văzu uriasa groapă căscată între Pădurea Liliacului si Pădurea de salcâmi, cu fundul acoperit de un mâl negricios în care încerca să supravietuiască pestele scăpat din năvoade. Metropolitanii cei mai săraci priveau neputinciosi noroiul colcăind de ultimele licăriri de viată după ce ziarele relataseră că un tigănus se înecase intrând după pestele care se zbătea înspre adâncuri de mocirlă. Nimeni nu îndrăznea să mai riste.
„Dacă prognoza oficialitătilor este reală, aici a rămas suficient peste să hrănească Metropola un an de zile. Trebuie numai gestionat cu chibzuintă”, se auzi o voce.
„Primăria a interzis să se mai intre în bazinul mocirlos”, i se răspunse.
Metropolitanii flămânzi lansau totusi spre suprafata mâloasă harpoane care nu-si atingeau niciodată tinta, ori afundau în adâncuri găleti pardosite cu pietre pe care le scoteau pline de o păcură densă, dar fără nicio coadă de peste. Si totusi peste era: boturi galbene bâjbâiau la suprafată după oxigen, spinări planturoase se scufundau convulsiv la câtiva metri de privirile pofticioase ale oamenilor. Spectacolul foamei înceta doar la lăsarea întunericului...
Era noapte deplină, oră de maximă audientă la postul de televiziune Realitatea Metropolitană, când glasurile heruvimilor-media reactionară violent:
„Lacul Metropolitan a fost furat în noaptea trecută. Ne-a fost suflat de sub nas. În numai o noapte, apele lacului, limpezi si curate, au fost strânse cu peste cu tot si trecute peste soseaua de centură. Ce făceau în tot acest timp autoritătile ?...”
„În Arena se dezbătea legea patrimoniului... Evident că autoritătile noastre erau ochi si urechi...”
„Domnule Chestor, unde se afla în acel moment politia, jandarmeria ?... Sunteti plătiti din banii metropolitanilor...”
„Cum unde ?... La datorie... Situatia raportată în dimineata acestei zile este edificatoare: s-au dat amenzi în valoare de o mie de lei unor patroni de discoteci unde s-a depăsit numărul de decibeli admisi de lege, au fost retinuti trei spărgători de masini, cinci vagabonzi care devalizaseră containerul de gunoi din curtea interioară a Prefecturii, câteva pipite au ajuns în arestul sectiilor de politie si avem si alte date pe care le putem pune oricând la dispozitia presei... Lacul... Cine s-ar fi putut gândi că un lac poate fi furat ?...”
„Si cu toate astea, s-a întâmplat...”
„N-avem elementele necesare care să ne permită să depistăm o pistă. Cu două ore înainte de a veni în studio, un ordin pe care nu vreau să-l comentez ne-a interzis să mai miscăm un deget în această afacere...”
„Sustineti că la mijloc este o afacere...”
„Nu sustin nimic... Ordinul îmi interzice să vă dau mai multe amănunte.”
„Ordin de la cine ?...”
„Nu comentez... Ceea ce vă pot spune este că Lacul Metropolitan devenise proprietate privată cu 24 de ore înainte de a fi fost împachetat si orientat către o altă locatie... Asadar, nu mai putem vorbi în acest caz de un furt calificat... Proprietarul este îndrituit să facă cu bunurile lui ce vrea...”
„Proprietatea cui, domnule Chestor ?...”
„Nu comentez...”
„Gânditi-vă că metropolitanii vor o explicatie. Metropola ne priveste si asteaptă de la dumneavoastră un răspuns clar... Cui i-a fost înstrăinat lacul ?... Si cum motivează Primăria gestul abominabil ?... Lacul era al Metropolei... Cetătenii metropolitani erau proprietarii lui... Cum s-a ajuns să fie vândut ?...”
„Întrebati Primăria”, vine sec răspunsul Chestorului.


Bătrânul vagabond iese dintre rădăcinile ierburilor care-i ascund căsuta dărăpănată de privirile occidentalilor metropolitani, ale reformistilor europeni si înaintează precaut spre lac. S-ar părea că doreste să-si încerce norocul cu o coadă de peste... După trecerea în somaj, pescuitul sportiv, un hobby, a devenit pentru familia sa un exercitiu de supravietuire. Totusi, în după-amiaza asta nu-i stă gândul la peste. Putin aplecat de spate, schiopătând cu piciorul reumatic, heruvimul-vagabond n-are de cine să se ferească. Se află pe vatra propriei case pe care acum o măsoară cu pasul în intentia unei vânzări care să-l scoată o vreme din impas. Ofertele primite de la metropolitanii bogati sunt tentante: în monedă europeană si alte facilităti, cum ar fi un angajament cu carte de muncă la firma de colectare a gunoaielor a unui heruvim generos. Bătrânul vagabond jubilează: o plească venită din cer în schimbul a câtorva sute de metri de teren într-o zonă în care generosul Print al gunoaielor metropolitane intentionează să construiască un cartier de lux îl face să viseze cu ochii deschisi. Foamea si frigul vor rămâne un vis urât si va trăi ca oricare alt metropolitan onorabil din Metropola Europeană.
Bătrânul heruvim-vagabond nu-si putea dori mai mult. Păseste usor peste bolovănisul pământului său european, de multi ani o pârloagă galbenă, uscată, întelenită de ierburi târâtoare. Din hrubele lor, gândacii de pământ îi pândesc picioarele goale, descărnate, de pe care să smulgă o picătură de sânge sau un petec de piele defoliată, umedă si mirositoare, pentru odroaslele lor din adâncuri. În cele din urmă, pieriră zdrobite de tălpile scortoase, blindate cu ceva cu care nu se mai întâlniseră până atunci. Muriră violent fără să înteleagă că în viata heruvimului-vagabond intervenise un eveniment neanticipat: de la o societate de binefacere primise în dar încăltări de cauciuc. Deocamdată, le purta fără ciorapi, oferind puricilor de câmp măcar o solutie de supravietuire până în momentul fatal când sursa lor de hrană va înceta definitiv, sub pânza impenetrabilă a unor ciorapi europeni... Uimit că nu va mai trebui să se scarpine la tot pasul, bătrânul heruvim încearcă pentru prima dată în viată sentimentul miraculos al puterii. Lasă gândul să alunece spre conturile Băncii Mitropolitane unde intentiona să-si depună purcoiul de bancnote euro dobândit pe terenul vândut si numără cu sârg: sutele de pasi înmultite cu sutele de euro îl vor scoate definitiv din impas... Îsi rotunjeste buzele si soarbe puternic. Năclăiala de aer îmbâcsit cu praf îl făcu să scuipe dar se abtinu la timp si înghiti hulpav; înghite în nestire până când, ametit, se împiedecă si cade...


„Abia atunci, sustine vagabondul, a observat tărusii pe care heruvimul-hotarnic îi înfipsese în pământ, la vedere, adaugă Chestorul. Neagă că heruvimul-hotarnic ar fi făcut asta în prezenta lui si al unui reprezentant al Primăriei Metropolitane. Dar nu asta contează. Nu poti smulge din pământ tărusii pe care, oficial, autoritatea metropolitană i-a înfipt acolo pentru a delimita proprietatea heruvimului-vagabond de aceea a Primăriei, detinătoarea de drept a lacului cu toate terenurile aferente...”
„Heruvimul-vagabond, care-si lăsase proprietatea obleagă câtă vreme trăise cu usurica de pe-o zi pe alta – grădinărea la unul si la altul sau spăla parbrize în intersectii, de furat, nu fura -, a acceptat initial delimitarea stabilită de autoritate, pe urmă s-a răzgândit... Sau i s-a părut că a fost păcălit... Că la mijloc e o greseală, în fine... Si a îndreptat-o: a scos tărusii si i-a plantat o sută de pasi mai jos... Până la un hotar care ar fi putut fi dovedit prin acte de proprietate...”, anticipă reporterul TV.
„Care acte de proprietate ? râse Chestorul, ironic. Nu avea niciun act... Si nu i-a mutat mai jos, pur si simplu i-a smuls si i-a aruncat în lac... Asta, domnule, se cheamă sfidarea autoritătii; pe lângă celelalte: nesupunere, fraudare...”
„Dar lacul... Cineva a furat lacul... Cu peste cu tot... Nu e acelasi lucru ?...”
Chestorul clipi nervos si făcu un semn evaziv cu mâna.
„Nu despre asta vorbeam... Problema lacului este mult mai complicată si nu intră în competenta mea... Nu mă pronunt deocamdată...”
„În comparatie cu furtul lacului, ignorarea autoritătii metropolitane, prin smulgerea tărusilor care delimitează hotarul între cele două proprietăti, mi se pare o bagatelă...”
„Nu, nu-i o bagatelă, protestează Chestorul. Legea e una pentru toti... Nu ne jucăm cu legea...”
„Si atunci, cu disparitia lacului cum rămâne ?... Nu e aceeasi lege ?...”
„Nu, nu e aceeasi lege, răspunse prompt Chestorul. În Metropola europeană există nuantări. Nu poti evalua la fel chestiunea lacului cu aceea a tărusilor... Legea metropolitană a prevăzut solutionări diferite... Tocmai despre asta-i vorba...”
„N-am afirmat altceva... S-au luat măsuri extrem de dure cu proprietarul care a ignorat tărusii autoritătilor, în schimb, disparitia lacului este motivată neconvingător... Nu e în regulă...”
„Ba e în regulă, replică agresiv Chestorul... Sunt două aspecte diferite, v-am spus...”
„Bine, bine, asta întelege toată lumea...”
„Să reiau...”
„Sigur... Dar după câtteva momente de publicitate... Doamnelor si domnilor, invitatul Realitătii Metropolitane, Heruvimul-Chestor... Publicitate...”


Zăcu o vreme cu fata îngropată în tărână. Pământul nu avea miros si nici gust. Vârful degetelor orbecăi după ceva solid de care să se ajute să se ridice. Câteva rădăcini de bălăură nu-i fură de niciun folos. Erau putrede... Se sprijini cu greutate în coate si genunchi. Făcu asta abia în momentul când o furnică mare, neagră, îl muscă deasupra ochiului drept. O descoperi speriată si agitată, încercând să i se vâre sub pleoapă. Scutură capul si monstrul se prăbusi... La un pas lângă el, observă tărusul înalt, proaspăt cioplit, vârât în pământ. Aproape de vârf, era inscriptionată o literă caligrafiată de tipar. Sub ea – o cifră... Habar n-avea ce-ar fi putut reprezenta. În momentul acela, mintea lui era preocupată de altceva: uitase pur si simplu câti pasi numărase până în momentul când se împiedecase si se prăbusise ca un pietroi. Ceea ce-si mai amintea era că socotise un pas un metru si că un metru valora 200 de euro. Problema era însă că uitase numărul pasilor. Or, asta presupunea să se întoarcă la celălalt capăt al proprietătii, dincolo de coltul adăpostului din papură, în care, de obicei, dormea în timpul noptii, în perioada recoltării buruienilor pentru foc. Se ridică în cele din urmă si privi spre lac. Nu aflase că apele fuseseră transportate cu motopompele într-o directie necunoscută, cu peste cu tot sau fără peste, dar ce mai conta ?... Privi spre lac încercând să evalueze distanta reală dintre hotarul proprietătii lui si oglinda de apă. Era convins că mai avea ceva de mers până la hotar. De-acolo, apele se zăreau cu claritate, de aici nu. Pe urmă descoperi si ceilalti tărusi aliniati în stânga si-n dreapta si-l muscă bănuiala că i s-a întins o capcană; încercau să-l însele... Socotiseră că se va multumi cu putin si-i fixaseră hotarul unde crezuseră de cuviintă, crezându-l probabil prost... Heruvimul-vagabond îsi simtea proprietatea amenintată si pentru prima oară de când rămăsese fără loc de muncă, în urma disponibilizărilor, sentimentul demnitătii puse stăpânire pe el. Era sărac, vagabond, cersetor uneori, dar nu cretin; si nu pe pământul lui... Începu să plângă: lacrimi de mândrie că descoperise la timp mârsăvia si că putea reactiona. Plânse încetisor, cu sughituri si oftaturi prelungi, o vreme. Izbucni în hohote, când realiză că lumea este împărtită în săraci si bogati, în potenti si slabi, în hoti si cinstiti. Plânsul se asociază de obicei revoltei si revolta îti creează repede impresia că tu esti cel chemat să îndrepti lumea, să pui lucrurile la punct. Si acum se întâmplă la fel: îsi petrecu restul zilei smulgând tărusii din pământ, frângându-i pe cei mai subtiri, îngropându-i apoi pe toti în pământ, urinând, în final, peste groapa comună, cu un sentiment de satisfactie demult ne mai încercat... În noaptea aceea dormi bine, fără vise, în căsuta lui. Demnitatea redobândită îi alungase si foamea si cosmarurile... A doua zi, la câteva ore după ce soarele se descotorosise de pulberea de nourasi si se înfipsese zdravăn într-o postfată de cer, primi vizita unor necunoscuti. I se arătă un mandat de arestare si fără prea multe explicatii fu dat pe mâna a doi mascati care-l luară pe sus si-l azvârliră ca pe-un sac într-o masină de teren...


Opinia publică fu informată de Realitatea Metropolitană că la procesul ce a urmat primise doi ani de puscărie pentru că desconsiderase autoritatea si nesupunere la ceea ce Heruvimul-hotarnic stabilise initial... În privinta devalizării lacului, autoritătile încă mai făceau cercetări. Existau deocamdată numai suspiciuni despre modul în care lacul fusese înstrăinat...
„Ce mocirlă este aceasta ?” întrebă cineva si Neghibaur se răsuci pe călcâie si răspunse politicos:
„Lacul Metropolitan, domnule, cum de nu stiti ! Figurează în ghidurile turistice din întreaga lume... Cel putin asa se spune...”
„Lac ?... Mocirla asta ?...” si individul se apropie si mai mult de buza malului abrupt.
„Ceea ce vedeti este partea noastră, a metropolitanilor de rând. Primăria si-a luat partea ei si s-a spălat cu ea pe cap... Vreau să spun că a vândut-o...”
„Cum a vândut-o ! zise nedumerit străinul. Cum să vinzi apele unui lac !...”
„E un fel de a spune... Explicatiile sunt destul de contradictorii. Unii sustin că apele au fost vândute unei hidrocentrale, altii că ar fi fost cedate unor investitori străini, fabricanti de sucuri neacidulate... Fiindcă lacul nostru e cunoscut pentru calitatea apelor sale... Nu vă pot da amănunte, că nu le cunosc. Dar era un lac special, asta vă pot confirma...”
Făcură câtiva pasi împreună. Străinul scutură din cap fără să spună nimic. Părea bulversat însă Neghibaur bănuia că era numai invidios. La un lac ca acesta probabil că nici nu se putea gândi în metropola lui.
„De unde sunteti ?” îl întrebă deodată.
”Din Occident, răspunse străinul fără să ezite. Dintr-o tară cu o mie de lacuri... Se întoarse spre Neghibaur: Bănuiesc o a doua întrebare... Zâmbi. Vă înselati dacă credeti că mă aflu în Metropola într-o afacere cu lacuri. Nu, eu mă ocup cu totul altceva... În schimb, hobby-ul meu sunt lacurile si oriunde merg, în lume, le vizitez. Îmi place să le compar cu lacurile de acasă. În plus, am citit tot felul de lucruri despre lacurile orientale... Am avut ocazia să vizitez o multime de tări orientale, dar, mărturisesc, lacurile lor sunt bine mersi... Adică, n-am auzit să se pună problema vânzării lor... Lacul Metropolitan este primul si mărturisesc că mi se pare incredibil ceea ce văd... Începu să râdă: Orientul este extrem de spectaculos. Îti poate oferi surprize la tot pasul...”
„Dar aici nu vă aflati în Orient”, replică Neghibaur.
„Sincer, n-am auzit în Orient să se fi vândut vreun lac; un lac mai important, bineînteles... În Occident, nici atât... Occidentul cumpără, eventual...”
„Ati omis că Metropola se află într-o zonă geografică de interferentă... Între Orient si Occident...”, zâmbi Neghibaur cu mândrie.
„Mărturisesc că n-am stiut. Nu sunt pus la curent cu detaliile... Umblu mult, dar sunt oarecum detasat de amănunte... În fond, n-are nicio importantă că trăiti într-o zonă de interferentă...”
„Între Orient si Occident... Aici, totul este posibil... Totul se vinde si se cumpără, de exemplu...”
„Oriunde, în lume, se vinde si se cumpără; sau invers...”
„Am precizat: totul... Si pe mine mă putesi cumpăra, dacă vreti... Apoi, dacă nu vă convin, mă puteti vinde fără probleme...”
Străinul râse, gustând gluma; habar nu avea că Neghibaur nu glumise.
„Ca de pildă apele unui lac...” si râse din nou.
„Să vinzi un lac e cel mai usor lucru pentru metropolitani, întări Neghibaur. La fel de usor este să vinzi un metropolitan... Sau inteligenta unui metropolitan... Asociată cu tineretea, inteligenta noastră se vinde nemaipomenit de bine pe piata occidentală...”
Străinul râse din nou si-si bătu palmele de coapse.
„Mai greu merg la export metropolitanii cu ceva ani în spate, continuă Neghibaur. Durata de viată este extrem de scurtă... Plus acomodarea... Se acomodează mai greu... De aceea, Occidentul nici nu se prea complică să-i achizitioneze...”
„Hai că m-ati distrat, îsi sterge lacrimile cu batista străinul. N-am mai râs demult atât de bine... De altfel, auzisem că metropolitanii sunt foarte spirituali... Este O.K., astăzi mi s-a confirmat...


Întors de peste Ocean, Înaltul Heruvim al Palatului Metropolitan iese pe postul TV public si confirmă vestea incredibilă: lacul a fost furat si înstrăinat de un înalt demnitar din Arena, un heruvim-mogul care, în cârdăsie cu Primăria Metropolitană, transferase apele cu peste cu tot unor benzinării-mamut din străinătate.
„În situatia asta, noi suntem depăsiti, spune Chestorul. Nu poti aresta un demnitar din Arena. Are imunitate si nu poate fi judecat. Constitutia metropolitană nu permite...”
„Stim si noi asta îl întrerupe heruvimul-moderator. Întrebarea se pune în felul următor: cine este demnitarul si de ce a vândut lacul unor benzinării ?... Dumneata, domnule consilier metropolitan...”
Heruvimul-consilier al Primăriei Metropolitane se înfipse bine în scaun; era putin agitat.
„Nu am mandat să vorbesc în numele Primăriei... Ceea ce vă pot spune este că institutia noastră nu a fost angajată politic să-si ofere concursul în această afacere. A făcut-o dintr-un sentiment firesc al onoarei...”
„Care onoare !...”
„Apartinem familiei europene...”
„Fiti mai explicit, insistă heruvimul-moderator. Referiti-vă concret la lac... Apele lacului au fost îmbuteliate în cisterne si trecute într-o tară occidentală, deocamdată nu stim unde...”
„Tară europeană... Despre asta vorbim...”
„Vă rog !...”
„Cum spuneam... Ne-am simtit onorati că ni se solicită să contribuim si noi cu ceva la diminuarea efectului crizei mondiale... Evident, tinând seama că si pe noi ne-a afectat, am recurs la solutia cea mai inteligentă, cea mai ieftină si cea mai eficientă... Înlocuirea benzinei cu plumb, europeană, cu benzina în amestec cu apă... Metodă care în Metropola dă rezultate exceptionale... Expertii nostri au prezentat patentul în fata unei comisii a Consiliului European... Evident, că s-a cam strâmbat din nas dar în perioada asta de criză, solutia noastră a fost omologată cu zâmbetul pe buze. Tot noi am fost solicitati să oferim si materia primă: apa... Apa noastră făcuse dovada excelentei sale proprietăti de-a fi utilizată ca un combustibil autentic...”
„Înaltul Heruvim al Palatului Metropolitan nu agreează solutia, spune moderatorul, privindu-l pe Chestor într-un mod semnificativ. Domnia-Sa vorbeste despre hotie, pur si simplu... Despre acte de banditism...”
„Înaltul Heruvim nu agreează opozitia politică”, se repezi consilierul să precizeze.
„Am adresat întrebarea domnului Chestor, ridică tonul moderatorul. Domnule Chestor...”
„V-am precizat adineaori, răspunse Chestorul, păstrându-si calmul. Politia Metropolitană răspunde la mandat... Cetăteanul metropolitan care a smuls tărusii si i-a îngropat a fost arestat imediat fiindcă am avut mandat s-o facem. În schimb, împotriva celui care s-a folosit de apele lacului în interes personal n-avem nicio putere. Suntem legati de mâini si de picioare... Are imunitate.”
„Doi ani pentru câtiva tărusi smulsi din pământ, domnule Chestor ?... Nu e prea mult ?...”
„Nu Politia l-a condamnat, domnule moderator, să fim bine întelesi... Înalta-Cumpănă... Nu-mi dau eu cu părerea dacă e mult sau putin. Întrebati-o pe ea... Noi l-am arestat pe infractorul mărunt si tot atât de usor o puteam face cu infractorul-mogul... Dar respectăm legea... Or, în afacerea cu lacul, legea nu ne permite să întreprindem nimic... Chiar dacă ne-o cere Inaltul Heruvim...”
Înaltul Heruvim al Palatului Metropolitan îsi spusese punctul de vedere. În schimb, separarea puterilor în Metropola îl împiedecă să meargă până la capăt. Drese busuiocul pe jumătate – cum titrase un ziar important. Prin decret, redă libertatea heruvimului-vagabond, cu recomandarea să citească Constitutia de trei ori pe zi si să se abtină să mai arate cu degetul spre Arena, unde mogulul care-si însusise apele lacului îsi sfida propriul electorat dintr-un fotoliu rotativ. Intevievat, explicase că intentiona să construiască în zona incriminată un cartier cu locuinte de lux pentru metropolitanii potenti financiar iar pe locul fostului lac o parcare subterană, un cinematograf, un teatru si chiar un cazino – utilităti extraordinare pentru Metropola Europeană, care se impunea occidentalizată cât mai rapid.
„Bineînteles, si un post de televiziune pentru opozitie fiindcă toate celelalte apartin Puterii si nu e democratic”, a adăugat mogulul.


În tot acest timp, Înalta-Cumpănă umbla pe străzile Metropolei, însotită de bodigarzi. Ocolea de departe Piata Metropolitană, cu Palatul si Arena de o parte si de alta a rondoului în care trona imensa statuie a Democratiei, comandată într-o capitală europeană specializată în opere de artă cu subiect politic si plătită de la buget. Accesul îi era aici interzis prin constitutie, articolul cu imunitatea heruvimilor din Arena, imediat după articolul pe care orice metropolitan de rând era obligat să-l memoreze si să reflecteze în spiritul lui: Nimeni nu-i mai presus de lege... O.K!... Înalta-Cumpănă nu se putea plânge că n-are de lucru în restul Metropolei. Infractori mărunti, devalizatori profesionisti, specializati în furtul din magazine, hoti de buzunare, scriitori pe ziduri, distribuitori de panouri electorale, escrocii bătrânilor neajutorati, traficanti de valută la coltul străzii erau prinsi cât ai clipi. Li se agătau de cârcă toate articolele incriminatorii din Codul Penal si trimisi la Mititica pentru reeducare. Metropola arăta pe zi ce trece o altă fată, net favorabilă Europei Occidentale în care se pare că micile găinării fuseseră eradicate într-un procent destul de însemnat. Înalta-Cumpănă făcea progrese uimitoare într-o Metropolă pe zi ce trece mai europeană, purtând pe cap un coif din hârtie creponată cu înscrisuri din Ghidul cetăteanului metropolitan în UE. Se putea citi, de pildă, că, indiferent de culpă, Înalta-Cumpănă va judeca pe oricine în stare de libertate, condamnatii vor fi scosi periodic din închisori pentru a nu li se atrofia organele genitale, pentru o gripă rebelă, pentru un început de oftică, pentru nesuportarea regimului de detentie, dându-se prioritate drepturilor omului, ignorate în mod nepermis până La Revolutia Metropolitană. Dinspre vestul Europei bătea un vânticel de libertate, curat si plăcut mirositor ca mireasma salcâmilor, primăvara. Si nu mai era o surpriză pentru nimeni că Înalta-Cumpănă, o adolescentă plinută cu râs gâlgâit, îsi prinsese în păr flori de salcâm si se hârjonea pe străzi cu proprii bodigarzi, prevăzătoare, echidistantă fată de metropolitanii majoritari, imprevizibili. Cei mai multi erau potentialii ei clienti. În general, atentau la bunurile altora si nu se sfiau să vorbească deschis: „Metropola noastră...”, „scolile noastre”, „parcurile noastre” si, mai de curând, „lacul nostru...” Se considerau proprietari de lux ei, care nu aveau posibilitatea financiară să achite costurile întretinerii unei garsoniere. Conceptia lor de viată nu se schimbase după Revolutia Metropolitană în acelasi raport cu maturizarea democratică a heruvimilor din Arena si Înaltele Institutii ale Metropolei de Drept, devenite locomotive greoaie desi nu din vina lor... Trăgeau după ele o povară mult mai grea decât se asteptaseră când se înhămaseră la efortul de-a schimba mentalităti si constiinte deformate...
Într-o intersectie, un vânzător de ziare se desprinse de taraba chioscului si se apropie de grupul vesel. Recunoscuse Înalta-Cumpănă cocotată în cârca unui flăcău zdravăn cu alură de taur elvetian. Vârî discret în palma bodigardului, care-l întâmpinase agresiv, o bancnotă de 50 de euro si fu lăsat să ajungă în fata copilei cu zâmbet rece si priviri mute. Îi înmână ziarul cu stirea-bombă înscrisă cu litere mari pe prima pagină.Si fiindcă ea ezita să-si arunce privirile peste pagina cu miros de cerneală, răcni:
„Afacerea Lacul Metropolitan clasată din lipse de probe !... Ei, cum ?... Nu-mi imaginez c-a fost posibil... În ce Metropolă trăim ?...”
Înalta-Cumpănă făcu o grimasă de dezgust. Chioscarul repetă stirea neverosimilă. Înalta-Cumpănă catadicsi să-l privească în ochi:
„În cel mai fericit caz, te-as putea procopsi cu o lună după gratii. Norocul tău este că azi mă aflu în toane bune... Haida de !...”
„Te-au ajutat cei 50 de euro, sopti bodigardul chioscarului, împingându-l în spatele tarabei. Domnita a observat si de data asta te-a iertat. Eu, în schimb, voi rămâne păgubit...”
Fâstâcit, chioscarul începu să se bâlbâie. Înghesui ziarul sub haina bodigardului dar fără succes. Vlăjganul se scutură si paginile ziarului se împrăstiară pe caldarâm. Bodigardul le împinse cu piciorul în rigolă.
„Mai trec eu pe la dumneata”, îl linisti flăcăul si se alătură colegilor săi.
„Dacă tot au vândut lacul, de ce n-au luat si noroiul din el, să-l fi scos în afara Metropolei ?” întrebă retoric Neghibaur.
Pestele care nu fusese recuperat murise si din fundul lacului răzbătea la suprafată un miros puturos. Cineva spusese că în asemenea situatii, decolmatarea intră în atributiile soarelui. El va transforma cât va putea de repede noroiul într-o platformă solidă pe care apoi se va putea construi ceva.
„Să asteptăm... Până când ?... se aprinse un altul, vârându-si, în silă, două degete în nas. Mai poti pretinde că trăiesti într-o metropolă civilizată când se întâmplă ce se întâmplă ?... Să fim seriosi !...”
„Cuvintele astea ti-ar putea aduce, conform legislatiei în vigoare, cel putin trei luni după gratii”, i se răspunse.
Cei de fată întoarseră privirile si recunoscură profilul sportiv al Înaltei-Cumpeni înapoia lor. Bărbatul care se îndoise de civilizatia Metropolei scoase o hârtie de 50 de euro si o înghesui discret în palma taurului elvetian. Flăcăul îi făcu cu ochiul:
„Domnisoara e bine dispusă astăzi... Te-a si iertat, fi cuminte... Dar fi prevăzător altădată. Cursul euro creste de la o zi la alta si nu-ti mai dă mâna să ai păreri...”
„Aici nici n-a fost vreodată un lac”, spuse cineva.
„Nu încape îndoială”, adăugară ceilalti.
„De când mă stiu în Metropola, aici se află locul unui Domn Proprietar”, îsi aminti un altul.
„Nu încape îndoială... Proprietatea unui Domn proprietar, vrei să zici ?...”
„Exact. Mai corect: un fost proprietar expropriat de comunisti a fost astăzi împroprietărit cu propria proprietate, aflată vremelnic la dispozitia metropolitanilor...”
„E foarte corect cum ai zis... As mai adăuga: astăzi, metropolitanii pot fi cu constiinta împăcată. Li s-a luat o grijă de pe suflet si retrocedată fostului proprietar...”
„E si mai bine asa”, acceptă corul.
„Consider că n-am procedat cuminte dând buzna astăzi aici, pe proprietatea Domnului Proprietar”, se auzi din multime.
„De ce ?... Câtă vreme locul nu e îngrădit, poate veni aici oricine”, îsi dădu Neghibaur cu părerea.
„Fiindcă este totusi o proprietate...”
„Proprietate ?... Unde scrie că este proprietate ?... A fost publicat în Monitorul Oficial ?... Spuneti, dacă ati citit; eu nu citesc niciodată Monitorul Oficial...”
„Vrei să spui că dumneata ignorezi Monitorul Oficial ?...”
„Nu-l ignorez... Am spus că nu-mi pierd timpul cu astfel de lecturi. Destul că sunt la curent cu toate noutătile de la televizor.”
„De la televizor... Înaltei-Cumpeni nu-i plac emisiunile televizate... Prea se iau de ea din orice...”
„E treaba dumneaei... Nu mă interesează de ce Înaltei-Cumpeni nu-i plac emisiunile televizate... Să-i fie de bine... Eu sunt profesor pensionar si petrec o groază de timp în fata televizorului...”
Vitelul elvetian, aflat din întâmplare prin preajmă, se lipi de Neghibaur si, atent să nu fie auzit de ceilalti, îi spuse ostil:
„Domnule profesor, afirmatiile dumneavoastră sunt deosebit de grave... Înalta-Cumpănă ar fi oripilată dacă v-ar auzi... Chiar dacă apreciază intelectualii pentru spiritul lor inofensiv, cu sigurantă că ar evalua interventia dumneavoastră la sase luni de închisoare...”
Alb la fată, Neghibaur dădu la iveală o bancnotă de 50 de euro si o vârî timid în mâna tânărului binevoitor.
„Regret că nu am mai mult, se bâlbâie. Nu prea reusesc să economisesc mare lucru din pensioara mea... Sase luni, ati spus ?... Oh, Doamne !... Si pozitia mea socială de profesor pensionar... Se va duce pe apa sâmbetei... Sunt distrus...”
„Nu mai plângeti, domnule profesor, este O.K.... Înalta-Cumpănă iubeste pensionarii, are si dumneaei în familie un bunic... Vă rog, stergeti-vă ochii... Dacă v-ar vedea plângând si ar întelege că eu v-am provocat, m-ar concedia imediat... Nu se poate să-mi răsplătiti binele cu rău...”
„O.K., face Neghibaur, nu mai plâng... Si vă rog... Omagiile mele domnisoarei pentru tot ce gândeste despre pensionari...”
„Am să-i transmit, desigur”, spuse tânărul si îl abandonă cu un aer trufas.
În urmă, furisându-se tot pe străzi lăturalnice, spre cartierul său, Neghibaur reflectă cu căldură la fata umană a Înaltei-Cumpeni. I se părea o adevărată Themis a Metropolei. Se mai gândi că scăpase ieftin cu numai 50 de euro, pe urmă reveni la delicata copilă pe care, la vârsta adolescentei, o recomanda deja Dreptatea, Măsura si Ordinea. Har Domnului că trăise să vadă Înalta-Cumpănă hârjonindu-se cu mieii în Metropola lui...

Fragment din romanul Puzzle








Florin Logresteanu    11/20/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian