Douce France
Astăzi trec pe lângă o mică cofetărie frantuzească, Douce France, pe lângă care trec ades, uneori chiar bucurându-mă de deliciile frantuzesti oferite spre degustare... Desi bunătătile sunt sublime, mi-e clar că business-ul de acolo o duce greu. Produsele sunt foarte scumpe si chiar dacă esti întâmpinat de la intrare cu “Bonjour”, preturile sunt greu de justificat...
Astăzi însă, constat că pe o tablită neagră din stradă, pe care de obicei sunt anuntate deliciile vândute zilnic înăuntru, acum scria “Je suis Paris”, din solidaritate cu Douce France (Franta cea dulce si dragă)…
Eu intru rar acolo, dar de data asta deschid usa, să îi spun drăgutei care de obicei mă întâmpina cu un zâmbet si un pic de ciocolată pe gustate, să îi spun că îmi pare tare rău despre ce s-a întâmplat si se întâmplă. A apreciat.
Am remarcat că de data aceasta cofetăria era plină ochi, semn că şi alţii se gândiseră să facă un gest similar.
Când am văzut imaginile devastatoare de la televizor am gândit că ura va naste ură, că vom afla de mai multe atacuri: în autobuze, în teatre, în restaurante... Oare cu ce te poti apăra de asa ceva?
Să pui un detector de metale la fiecare autobuz? La fiecare restaurant? La fiecare cofetărie?
Cu ce să răspunzi urii, cu si mai multă ură?
Dar constat că în afară de ură, asemenea atacuri generează si o anumită solidaritate, ba chiar si câte un zâmbet (mă refer la zâmbetul ei la îmbrătisarea cu mine, la primirea consolării)... si mă gândeam că e frumusete si măretie în a răspunde vietii cu un zâmbet, indiferent ce îti aduce ea.... Doar ne place să credem că binele generează bine si că distrugerea reciprocă nu poate fi o solutie
Ascultam la televizor că asta e o formă de intimidare cu impact mare, care se poate face cu cheltuială putină si aproape artizanal.
Totusi, mă întreb, ce se întâmplă dacă se îngroasă gluma… căci cu tehnologia actuală ne putem anihila usor unii pe altii. Dar asta să fie solutia? Să lăsăm lucrurile să escaleze?
Mi se pare extrem de periculos jocul asta. De ce?
E periculos nu numai pentru că se încearcă destabilizarea actualelor puteri, dar si pentru că se încearcă terorizarea populatiei, se doreste să se bage spaima în sufletele oamenilor.
Se vrea ca frica să-i atârne fiecăruia de gât.
Se vrea ca nimeni să nu se simtă în sigurantă nici când se urcă în avion, nici în autobuz, nici când merge la teatru sau la meci, nici pe stradă.
Ca fiecare să constientizeze că oricui i se poate întâmpla acelasi lucru. Să trăiască fiecare într-o spaimă continuă. Să se înţeleagă că orice sfială, jenă, frică sau ezitare de a ataca occidentul e o chestiune a trecutului, că el poate fi atacat oricând si de oricine. De unu care se aruncă pe sine în aer, sau de valurile de invazii care sunt gata să năvălească.
Totusi, în fata cofetăriei Douce France am realizat că în ciuda celor ce se întâmplă, sau tocmai de aceea, o să continuăm să ne zâmbim, ca semn de solidaritate.
Cu gândul la cei ce au murit fără nici o vină.
Ne vom mai zâmbi, ca semn că existăm. Că suntem oameni.
Toronto / 14 Noiembrie 2015
|
Milena Munteanu 11/14/2015 |
Contact: |
|
|
