O perlă anglo-maghiară si deplina reabilitare a bunicii
Recent am fost invitat la nunta fiului unui bun prieten, o festivitate bine organizată cu un număr mare de invitati, mâncare excelentă dar cu muzică nepotrivită si neplăcută. De fapt partea "ne-muzicală" nici n-a contat prea mult că doar sunt si alte locuri unde se poate dansa bine.
Mi-am dat seama repede că nu cunoasteam mai mult de jumate din lumea de acolo dar am decis ca asta să nu mă deranjeze de loc, ci chiar să fie un avantajul meu. În loc să mă asociez imediat cu cei pe care-i cunosteam riscând să mă angajez în discutii plictisitoare despre vietile noastre în ultimul an, sau ultimii 5 ani, am hotărât să mă asociez cu invitati total necunoscuti.
Întotdeauna m-a surprins plăcut, dar nu neasteptat cât de prietenoasă si pozitivă este reactia unui străin când îl abordezi cu respect si amabilitate. Într-o situatie socială cum ar fi o nuntă, mesajul receptionat de un necunoscut ar putea să fie ceva de genul: " Mă scuzati, noi nu ne cunoastem dar mi-ar face plăcere să vorbim pentru că mă uitam în jur să văd o persoană interesantă, si se pare că am găsit-o.
Cum mă plimbam în sala de receptie cu un pahar de vin în mâna si scrutinam cercurile de musafiri angajati în conversatie, am fost observat de o persoană care se uită la mine si zâmbea. Am considerat asta ca un semn de binevenit la grup, si m-am asociat cu ei. În prima pauză de vid conversational am început si eu să fac comentarii despre eveniment, si am catalizat reînceperea discutiilor.
O doamna destul de arătoasă din grup se cam holba la mine, si după un timp a venit direct în fata mea si m-a întrebat cu un ton curios ce accent aveam.
N-am putut să-mi stăpânesc zâmbetul când mi-am dat seama că ea nu se holba la mine pentra că i-am părut atrăgător ci pentru că era concentrată la ce spuneam, ca să-mi prindă accentul.
M-am gândit un pic si apoi i-am spus că ar putea să fie un amestec de multe limbi pe care le vorbesc, dar probabil că influenta limbilor din copilărie, maghiara si româna, este prevalentă.
Ochii doamnei s-au luminat, întreagă ei postura s-a relaxat, si pe un ton aproape conspirativ a zis: "Stiti, bunica mea a fost unguroaică si la fel si mama mea, dar din păcate eu nu vorbesc maghiară de loc. "Dumneavoastră vorbiti ungureste ?" m-a întrebat duduia. Eu am zis că maghiara era limba mea maternă si o vorbesc cursiv, desi vocabularul meu e limitat la ce s-ar numi în ungureste "konyha nyelv", ceea ce înseamnă "limbă de bucătărie", corectă dar limitată. Eu nu am făcut scoală în limba maghiară.
Doamna care mi-a spus mai târziu că o chema Eva, a început să intre în mai multe detalii. "Bunica mea, a fost o adevărată doamna de modă veche, cu maniere bune, politicoasă si folosind întotdeuna un limbaj foarte decent. În plus, ea mai era si o bucătăreasă grozavă care se mândrea pe drept cu talentele ei de gătit bucate speciale de toate felurile, dar excela în prăjituri. Până si astăzi îmi lipsesc, că nici măcar mama mea nu a reusit să facă prăjituri la fel de bune.
Am întrebat-o pe Eva cum a fost în stare să comunice verbal cu bunica si a rezultat că aproape de loc, pentru că bunica nu a învătat mai nimic în Engleză. Apoi spontan, pe Eva a apucat-o râsul si când s-a mai domolit, mi-a explicat că totusi a fost o exceptie în privinta folosirii unor expresii în limba engleză de către bunica ei. Eva zicea că până-n în ziua de azi ea rosea cu jenă doar gandidu-se la ce spunea bunica în anumite momente. Bunica pregătea mâncărurile cu pasiune si cu o atitudine de perfectionist. Când însă lucrurile nu se desfăsurau exact cum ea plănuia, atunci intra în agitatie, îsi pierdea cumpătul si începea să spună vorbe grosolane si înjurături nemai auzite în nici o altă ocazie.
Am devenit intrigat si am întrebat-o cu ce ocazie înjura bunica si ce expresii folosea.
Eva m-a lămurit: " Se întâmpla întodeauna în bucătărie, când bunica căuta o lingură de lemn pe care o folosea de rutină pentru orice alimente care trebuiau amestecate. Înjurăturile începeau când ea nu găsea la îndemână o lingură de lemn si uitându-se cu supărare la mama, ca si cum ea ar fi fost cumva de vină. Bunica spunea în engleza ei oribilă cuvinte ca "hole", "fuck", "anal", ("gaură", "fu..t", "anal") nu numai în ordine gresită dar si cu un accent maghiar atât de pronuntat încât ceea ce spunea suna grotesc si dezgustător. Pentru mine a rămas un mister de ce bunica a folosit asa un limbaj birjăresc, total străin firii si stilului ei de comunicare. Eh, se pare că mai cu totii ne pierdem câteodată cumpătul. Oricum, eu am iubit-o pe buni, foarte mult."
Eu am ascultat cu mare atentie tot ce mi-a spus Eva. Când a terminat de vorbit, mi s-a aprins brusc o luminită si am priceput toată situatia. M-a pufnit si pe mine râsul, un ras cu poftă si sughituri. Eva părea surprinsă asa că i-am explicatce credeam.
"Dragă Eva", am zis, "Se pare că bunica ta a fost si a rămas o "doamnă" chiar si când "înjura". Ea nu o făcea în engleză proastă si primitivă ci în maghiară perfectă. Ea nu spunea "hole, fuck" si "anal", ci "Hol van a fakanál", ceea ce în ungureste înseamnă "Unde este lingură de lemn?" "Hol" înseamnă "unde", "Fa" înseamnă "lemn", si "kanál" înseamnă "lingură". Separarea corectă a cuvîntului "fakanál", se face după primele două litere si nu după primele trei .
A fost rândul lui Eva să radă cu hohote si mi-a multumit pentru contributia mea la deplina reabilitare a bunicii si reajustarea acestei amintiri, pana atunci neplacută.
În ce mă priveste pe mine, nu sunt sigur că voi mai putea vre-o dată să mă uit cu aceeasi ochi sau să aud cu aceleasi urechi cuvântul atât de inocent "fakanal ".
Toronto / November 2015
|
George Kun 11/12/2015 |
Contact: |
|
|
