Sublinieri - Vizitez noiembrie...iar!
Nu-mi place noiembrie nici chiar acum când pare a iesi din ritmurile firesti etalând splendori solare, dar trebuie să recunosc, nu-mi permite să îl ignor;
„At the11th hour of the 11th day of the 11th month” momentul semnării armistitiului între Germania si Puterile Aliate, 11 noiembrie 1918, este un « Commonwealth Holiday » si un permanent „reminder” a clipelor când am redescoperit că suntem oameni.
Cum zice poetul soldat ( lt.colonel John McCrae , canadian rămas în pământul Europei răvăsite de Războiul cel Mare):
„To you from failing hands we throw
The torch, be yours to hold it high,
If ye break faith with us who die
We shall not sleep, trough poppies grow
În Flanders fields „ ...simplu, direct fără patetism simbolizând testamentar eroismul si, cred, durerea acceptării lui ca necesitate.
Istoriceste, deci, noiembrie mă tine în chingi, mai ales că războiul asa ca „necesitate” umană nu ne ocoleste deloc, dar exceptând nota reverentioasă de mai sus întorc spatele si încerc o incursiune personală cea din care îmi alimentez puterile mentale si sufletesti; tata s-a născut pe 7 noiembrie si gândurile către El sunt aglomerate de amintiri pline de tâlcul întelepciunii Lui si de căldura iubirii părintesti cu care ne-a înconjurat, mă opresc o secundă încercând recompunerea memorică nu pentru că mă tem să nu uit ci pentru că asa simt.
Si răscolind benefic descopăr-legat de noiembrie, evident - câteva nume de scriitori pe care îi iubesc si lumea cărtilor lor deschide un univers de idei, situatii, trăiri care, de ce n-as recunoaste, m-au ajutat traversarea aceasta nu tocmai lină si pe care o denumim viată.
„În memory everything seems to happen to music.” zice Tennessee Williams undeva si stiu că spune adevărul, lumea cărtilor având acea magică intuitie existentială de a se instala în colturile cele mai ascunse ale memoriei, dar mai ales cele mai sensibile...o anume muzicalitate a retrăirii se implică indiferent de intentie, asa pur si simplu.
Asa, poate ca o chemare a verii care s-a dus, pustii lui Mark Twain (născut la 30 noiembrie 1835) mă cheamă spre Mississippi, aventura aceea a călătoriei lui Tom si Huch are farmecul reeditării unei copilării de mult pierdute dar si profunzimea –aceea unică- a redescoperirii unor adevăruri pe care chiar dacă am avut sansa- să le descoperim trăind încă ne surprind.
Asa, parcă trezindu-mă din reveriile verii, „Whitte fang” (Jack London, s-a stins în noiembrie, 1916) mă reasează pe traiectoria imediată -vine iarna- dar îmi amiteste nostalgic de acea comunicare profundă, neconditionată între om si câine într-o lume serios încercată de bătălia vietii. Huski nu cred să fie un câine oarecare ci o structura aparte, solid si sensibil devine memorabil...ca Dakota, nu mă pot abtine să zic, magestic ecou (în familia noastră) a prietenului lui Jack London.
Asa, parcă derulând spatial fac saltul reeditării a ceea ce iubesc fără conditii, cartea scrisă sub chemarea talentului, concepută de o minte analitică, pătrunzătoare si lucidă, cartea unei lumi complexe în care trăirea îmbrătisează mereu posibil si imposibil, bun si rău, durere si bucurie, viată si moarte...vorbesc de „Ion” desigur ( Liviu rebreanu s-a născut la 27 noiembrie, 1885) cartea pe care o consider (încă) regalul romanului românesc.
Omenescul eroului, firescul existentei- cu bine si rau, cu rostogoliri de ape umflate ori treceri line se răsfată sub condeiul lui Rebreanu intr-o suită de asteptări la usa curiozitătii pe care sciitorul o deschide brusc , violent chiar, în acel final cutremurător de crud, dar aureolic uman: Ion intră in legendă.
Liviu Rebreanu stia să scrie ca nimeni altul.
Si slavă domnului că noiembrie vine si pleacă.
Toronto / Noiembrie 2015
|
Maria Cecilia Nicu 11/11/2015 |
Contact: |
|
|
