Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Amintiri din război

Un român adevărat care nu trebuie uitat .

Pentru justificarea titlului, redau mai jos din memoriile acestui adevărat român: „Februarie 1918. Mă aflam în lagărul Breesen din Germania, prizonier de război. Mă gândeam ca si ceilalti prizonieri la soarta României. Evenimentele se precipitau, dar era greu de prevăzut finalul tragediei.

Într-una din zile, către seară, vine un soldat german din garda lagărului si întreabă de mine. Camarazii arătându-mă si mi-a comunicat , că la ora 3 noaptea să am tot bagajul pregătit, întrucât la acea oră voi fi dus în alt lagăr. Fără alte explicatii, soldatul a plecat. Nedumerirea si nelinistea mea era mare. Stiam că nu avusesem o purtare care să mă expună la sanctiuni. În fine, ordinul e ordin.

M-am pregătit si exact la ora 3 noaptea au apărut 2 soldati cu arme si felinare. Am plecat din lagăr, pe o câmpie care părea că nu mai are margine. Zăpada era mare si deci, si drumul greu. Odată cu ziua am ajuns la o statie de cale ferată, de unde am continuat drumul cu trenul. Cu circa 2 ore înainte de seară am ajuns la Berlin, de unde trebuia să schimbăm trenul. M-au impresionat mult clădirile din Berlin, care aveau un aspect deosebit de clădirile din tara noastră. Întrucât mai era o oră si ceva până să plecăm, am intrat la o cafenea, unde am tratat pe cei doi soldati cu câte o cafea. ...În fine a sosit si trenul cu care trebuia continuată călătoria noastră. Eu si o sentinelă am reusit si ne-am urcat în vagon. Cealaltă sentinelă a rămas pe peron întrucât trenul îsi luase viteză mare. A doua zi dimineata această sentinelă ne astepta pe peronul altei statii. În timpul acestei călătorii am întrebat pe acesti 2 soldati, dacă stiu ce va fi cu mine si anume unde mă duc si pentru ce. Mi s-a răspuns că atunci când vom ajunge în lagărul Lamsdorf, au posibilitatea să-mi spună, dar mi-au atras atentia, ca nu cumva să divulg, fiindcă sanctiunea ar echivala cu moartea pentru ei, pentru că i-ar trimite pe frontul de vest, unde se stie ce este. Întrebându-i din ce parte a Germaniei sunt, au răspuns că sunt francezi din Alsacia. Numai atunci mi-am dat seama de caracterul plin de blândete al acestor oameni.

Ajungând în lagărul Lamsdorf am aflat prin ei că sunt trimis în tară, pentru a fi pus în libertate si a prelua functia de sef de birou la Prefectura Gorj, functie ce o avusesem înainte de a pleca la război. La Lamsdorf s-a format un mare convoi cu soldati români prizonieri care au fost repatriati. Ajungând în Bucuresti pe mine m-a trimis în lagărul Tonola, iar de acolo la Tg. Jiu. Spre norocul meu, la Tg. Jiu am ajuns într-o zi de duminică. În lagărul din cazărmile regimentului am găsit un singur plutonier de serviciu, care după oarecare explicatiuni, mi-a dat să semnez o declaratie, după care urma să fiu pus în libertate. Citind declaratia, am considerat că mi se puneau foarte multe obligatiuni, majoritatea contra sentimentelor mele de român. Enumăr câteva: că nu voi mai lua niciodată armele împotriva Puterilor Centrale, că nu voi unelti nimic contra intereselor Puterilor Centrale, că mă voi supune la toate ordinele ce mi se vor da de ele, etc si că în caz de neexecutare voi fi împuscat. Am refuzat categoric de a semna acea declaratie si a rămas să mă prezint a doua zi , întâi la Prefectura civilă si-n urmă la comandatura germană. A doua zi, la ora 10 m-am prezentat la Prefectura civilă, unde se stia de venirea mea, dar atât fostul prefect cât mai ales functionarii au rămas impresionati de declaratia mea că nu pot rămâne. Le-am multumit la toti pentru intentia ce au avut de a-mi face bine si .... la revedere. Sentinela mă silea să mă duc la comandatura germană. Acolo am fost primit de un maior german foarte prezentabil, dar care după oarecare explicatiuni date de sentinelă, am fost întrebat de maior: „- ....sie nicht bleiben hie ?” Răspunsul meu a fost: „Nein !”. „ - Noch einmal ?”, s-a repetat întrebarea iar de astă dată cu accent de supărare. La răspunsul meu negativ, a luat un gest de mare supărare, actul de la sentinelă si acesta pe loc a pus rezolutia „Zuruk”(Tradus: Înpoi). Ce simplă rezolutie ?!. Aceasta însemna pentru mine întoarcerea în Marea Baltică. Imediat s-a si pus în executare această hotărîre. La orele 11 s-a dat hotărîrea iar la ora 1 am si fost în primul tren ce pleca din Tg.Jiu spre Bucuresti. La Bucuresti am fost dus si internat în lagăr la Cotroceni. După câteva zile am fost transportat în lagăr la Slatina, iar de acolo cu un alt grup de ofiteri români, tot prizonieri am fost dusi în Germania în lagărul din Straslund, insula Dauhilm, unde eu mai fusesem prima dată în 1916........În acelasi lagăr mai erau prizonieri rusi, englezi, francezi si români. Legături cu Crucea Rosie aveau toti ceilalti prizonieri înafară de români, că erau mai vechi. Dacă ceilalti se bucurau de o alimentatie mai bună, românii prizonieri îndurau foamete. Din surplusul existent la ceilalti, mai ajungea ceva, ceva si la români, mai ales de la rusi, prin intermediul lui Jean Richitosmit din Tg. Jiu care era ordonantă la rusi.

Aflându-mă pentru a 2-a oară dus în lagăr unde regimul de înfometare se accentua, mă întrebam până când va dura această starre de prizonierat, mai ales că se încheiase dezastruasa pace de la Buftea. Într-o zi când eram mai deprimat sufleteste, vine la mine alt soldat german, dar nu ca să mă anunte ca soldatul de la Breesen că voi fi mutat în alt lagăr, ci ca să-mi dea două recipise postale cu care m-am dus la oficiul postal al lagărului, unde prezentând recipisele, văd doi soldati cu câte o cutie mare...(Mai departe, acest român adevărat relatează că cele două cutii contineau alimente si câte o carte postală cu adresa expeditorului – Miss Oreil din Anglia, pe care nu a reusit să o cunoască, dar alimentele respective i-u îmbunătătit alimentatia. După 3 luni a venit ordin de repatriere pentru toti ofiterii români prizonieri. Am fost adusi la Bucuresti si de acolo am fost eliberati.

Mai departe relatează următoarele : „ Deosebit de plăcută a fost pentru mine si situatia când într-una din zile am auzit într-un grup de cetăteni în Tg. Jiu, pe un profesor bătrân – ardelean nationalist – Bobancu, exclamând cu glas tare: - Trăim într-o lume de trădători ! S-a găsit un singur român care a stiut că a supt lapte de la o mamă româncă. A fost o aluzie la situatia mea.”

În „Gazeta Poporului din Gorj”, din 18 decembrie 1918, chiar în editorial, reputatul jurnalist Virgiliu I Slăvescu, elogia, la superlativ, „O singură morală” a avocatului si locotenentului în rezervă Theodor Coltescu – românul adevărat despre care este vorba în cuprinsul acestui material. În finalul articolului, înainte de semnătură, autorul Virgiliu Slăvescu i se adresa: „Dacă celor „două morale” nu le mai dau mâna, pe tine camarad si coleg, te rog, respectuos si cu dragoste a mă cinsti sărutându-ti mâna; mă simt prea mic fată de suferinta si jertfa ta”.

Un omagiu asemănător îi aduceau concetăteanului nostru si Baroul Avocatilor din Ilfov, în frunte cu prezidentul lor Titu Magheru.
Însusi profesorul Stefan Bobancu, fost director al Liceului Tudor Vladimirescu, în timpul ocupatiei din Primul Război Mondial, a fost întemnitat pentru atitudinea sa de patriot, autoritătile germane predându-l autoritătilor maghiare, care îl mai întemnitaseră si înainte de 1890, pentru că era român patriot, după care a trecut Carpatii, de la Brasov în România. A fost pus în libertate numai după interventia energică a Guvernului României.

Teodor Coltescu s-a născut la 8 februarie 1883 în Tg. Cărbunesti, unde a urmat si prima clasă primară, având pe apreciatul învătător Rogojeanu, finalizându apoi, clasele a II-a – a IV-a, în perioada 1891- 1892 la Tg.Jiu, când tatăl său era functionar la Creditul Agricol. La Tg. Jiu i-a avut ca profesori pe Alexandru Stefulescu, Drăgoiescu si Bozianu. Îsi amintea cu plăcere despre lectiile de limba latină, tinute de Al. Stefulescu. În perioada 1896 – 1900 urmează cursul inferior la Liceul Turnu Severin, unde l-a impresionat mult îndrumările date de către directorul Teodor Costescu. La initiativa lui Teodor Costescu, pe terenul viran din jurul liceului a fost plantată cu arbusti de tot felul, elevii irigându-i cu apă adusă din Dunăre, cu găleata, transmisă din mânâ în mână de sirul de elevi ce erau însirati de la Dunăre până în curtea liceului. Tot la Tr. Severin, Teodor Costescu a reusit să pregătească fanfara cu elevi de la liceu, care la 9 mai 1900 a defilat la Cotroceni iar la 10 mai, împreună cu armata, la statuia lui Mihai Viteazul. În perioada 1901 – 1904 cursul superior la Liceul din Craiova, sectia Clasică, cu limbile greacă si latină, sectie ce lipsea la Tr. Severin. În 1909 obtine diploma de licentiat în Drept la Facultatea de Drept din Bucuresti.

Theodor Coltescu a trăit si locuit până la sfârsitul vietii, 1975, ca un întelept, în orasul Ticleni, cartierul Gura Lumezii, respectând concetătenii săi si la rândul său bucurându-se de respectul si apreciera tuturor care l-au cunoscut.
Tatăl său, Constantin Coltescu, director al Băncii agricole, după decesul primei sotii, Maria, s-a căsătorit cu sora lui Alexandru Stefulescu. La Banca agricolă l-a avut ca salariat si pe tatăl avocatului Constantin Uscătescu.

În timpul facultătii ( la Drept– Bucuresti), dornic de a învăta cât mai multe, Teodor Coltescu, participa si la prelegerile sustinute la Literre, la Filosofie, unde i-a avut ca profesori pe Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Ion Popescu-Voitesti, Danielopol, Disescu, Em Antonescu, Tanoviceanu, Bazilescu, Stoicescu, Titu Maiorescu, Dumitrescu-Iasi, Tocilescu, Densusianu, Rădulescu-Motru si altii, în memoriile sale concluzionând că „aceste ocaziuni se întâlnesc rar în viata omului”.
Cele învătate la Facultatea de Drept l-au călăuzit toată viata. În memoriile sale, printre altele, mărturiseste: „Strămosii nostri Romani se conduceau în viata socială după trei principii fundamentale: 1. - Honeste vivere (A trăi onest); 2.- Alterum non laedere (A nu vătăma pe altul); 3.- Suum quique tribuere (A da fiecăruia ce e al lui). Mentionez că aceste principii, pentru motivul că peste 70 de ani de când le-am cunoscut, le-am avut atât în mintea mea cât si în sufletul meu si am avut mare multumire. Reflectând asupra vietii mele, cât si a vietii colegilor mei de scoală, între care doi fosti prim ministri, si mai multi ministri, am ajuns la concluzia că viata de om dacă nu este bazată si condusă de 5 elemente principale si anume: 1. Credintă în Dumnezeu. 2. Ratiune. 3. Vointă. 4. Moralitate si 5. Demnitate, esti expus la surprize, de multe ori atât de mari, că pot să fie fatale”.

Desigur că viata din timpul celor două războaie la care a participat – în cel balcanic si apoi în Primul Război Mondial, mai ales prizonieratul, i-au influentat profund destinul, preferând mai bine munca de la tară, respirând aerul curat în Valea Lumedia unde si-a construit locuinta. L-am vizitat în vara anului 1975, primindu-mă cu multă amabilitate, în biblioteca personală, destul de bogată la acea vreme, rămânând impresionat de întelepciunea ce radia după atâtea încercări ale vietii sale, care nu l-au îngenuncheat. S-a bucurat când însotitorul meu i-a spus că am terminat si eu Dreptul. Destăinuirile sale au fost foarte interesanete. A preferat demnitatea si nu s-a amestecat în politică, motivele rezultând din cele expuse mai înainte.

I-au rămas în manuscris unele maxime si cugetări foarte interesante.
Tot în memoriile sale relatează că a fost încorporat în 1907, la Regimentul 18 Infanterie, ca soldat, fiind trimis , din ordin, la restabilirea ordinei, din timpul răscoalei tăranilor din acelasi an. L-au indignat si cutremurat cele văzute în multe sate, întelegând pe deplin durerile tăranilor, care au plătit cu multe jertfe.
Viata acestui om drept, care în 1907, ca soldat, a fost bătut de un gradat, în comuna Brabova, judetul Mehedinti, în fata răsculatilor, pentru că a izbit cu arma mâna gradatului respectiv, care voia să împuste un tăran, a fost evocată în Gazeta Gorjului si de către Prof. Constantin Ungureanu si Constantin Sofei. Sunt emotionante impresiile sale, scrise, despre tragedia tăranilor la 1907, când el satisfăcea stagiul militar.
Tudorică Coltescu a rămas o amintire vie de întelepciune în inimile concetătenilor săi din Ticleni.





Andrei Potcoavă    11/1/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian