Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sublinieri - Frământări inutile

De ce n-as recunoaste, îmi place să-mi fâtâi gândurile în toate directiile si indiferent de seriozitatea sau frivolitatea lor încerc să trec dincolo de aparente căutând semnificatii de care m-as putea agata, nu numai să continui, dar si să descifrez sinuozitătile mentale care le generează.
Da, dar ce-mi dă mie apă la moară cu ideea asta a frământărilor inutile este seninătatea cu care amalgamez greutatea unor înterpretări - ori poate numai întrebări - majore cu speculatiile trăsnite ale ochirii superficiale, asa la întâmplare, confectionate fie sub influenta momentului fie elaborate de acel „sictir” astenic de care nu sunt (suntem) scutită trăind.

„Cogito ergo sum” a lui Descartes m-a flatat pe mine cam de totdeauna, mi-a permis să cred că suntem foc de destepti - noi oamenii - si deci capabili să tăiem firu’ în patru si să aflăm că se poate ...poticnirea materializându-se abia după ce începem să ne întrebăm de ce si cât se poate?
Există, asa dar - îmi spun eu - o posibilitate umană venită din adâncurile istoriei, cunoscută sau nu, verificabilă prin „inventia” temporalitătii si „sugestia” spatială cu care ne-am înconjurat functionând si dacă vrem si dacă nu...si ca să nu mă dezic, iau aerul doct al cunoscătorului, vizitez ideatic aspecte (speculative) ale conditiei umane si încerc să alung senzatia aia subversivă a îndoielii...De Ce?

„De aia” zice Tutea punctând acel românism „je m’en fiche”-ist de care, drept să spun, eu nu mă dezic; frământările elborate dând cu nasul de complexitatea vietii au aerul volatil al inutilitătii.
Poetul:
„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si nouă toate;
Ce e rău si ce e bine
Tu te-ntreabă si socoate;
Nu speră si nu ai teamă,
Ce e val că valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece”

Eh, sigur, ajutorul Lui este întotdeauna eficient, ceea ce încerc eu să bâjbâi o spune cu autoritate fie subliminală fie tangentială dar rostuită în soliditatea cuvântului pe care nu-l poti nici dilua nici dizloca.
Ne frământăm feroce, asta e ideea, de fapt, disecăm cu disperarea limitei fiecare pas viabil doar-doar am racola gestul larg al regenerării într-un univers mai putin haotic ansamblat si mai ales mai putin schematic configurat.
Vorbe?

O fi, dar îndrăznesc să cred că am ceva de zis în chestia asta si chiar nu văd dece a trebuit să dezbat – personal, evident – de ce am copilărit asa cum am copilărit, mai pe stradă, mai în arestul disciplinei, mai învătând mai ignorând, dar trebuie să recunosc, deosebit de fericită jucând turca ori cătărându-mă în caisul de acasă ori ciresul de la bunica...absurditatea dezbaterii mele se vede fără cine-stie-ce dificultate. Pe urmă totul se amplifică si se complică până la încâlceala indescifrabilă a imposibilitătilor: de ce război, de ce frică, de ce înregimentare absurdă, de ce tinerete frustrată de imposibilităti, de cefoame, de ce cutremure – mai ales personale – de ce se moare în ritmul mistic al destinului aflat undeva agătat de „ghemul” care se desiră, de ce diluvii, de ce „sahare”... de ce si...suspensie!

A...si să nu uit, Tutea (fiind mai aproape de mine acum pentru că mă încumet să scriu ceva despre el) îmi răscoleste cumplit îndoiala asta asupra necesitătii frământărilor când zice:” libertatea omului e partea divină din el”...vrând-nevrând preiau semnalul profunzimii si mă „cufund ca într-o mare” în apele nesigure, dar inevitabile ale nevoii de a întelege de ce a fi om înseamnă infinit mai mult decât a fi, a functiona, a produce, a perpetuă, a înnoi.
Ce ziceam, frământări inutile?

Toronto
oct 2015





Maria Cecilia Nicu    10/28/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian