Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Clădirea de vânt (fragment de roman)

Înainte de a intra în clădirea de vânt, călătorul răsuci arcul hainei spre înapoi, învolburând curtea prăfuită si lăsând să se vadă un picior subtire ascuns într-o stofă neagră, ce îi contura forma, si încăltat într-o cizmă cu toc înalt si lat. Din profil, păru că zâmbeste pentru o clipă aleii. În clipa următoare, acelasi picior dezvelit călcă pragul clădirii.
Constructia care astepta drumetul avea două intrări, una centrală, mai totdeauna închisă, exceptie făcând, avea să remarce ulterior, ocaziile speciale. Atunci poarta se lipea larg de zidurile albe, perfect întretinute, asemănându-se unei guri de stiucă. Pe cealaltă usă, laterală, care dădea într-o stradă înghesuită, îngustată si mai mult de mici constructii auxiliare, putea intra oricine, la orice moment din zi sau din noapte. Astfel fusese gândită, la începuturile sale, viata în cetate. Fără ascunzisuri, bazată pe încredere si pe ierarhii sociale corect stabilite. Libertatea de miscare si de expresie fuseseră stâlpii de rezistentă ai acelei lumi desprinse de lume, de timp si de spatiu. O lume a unei dimensiuni necunoscute. O lume aflată pe o margine ascutită a pământului. Acum, însă, cetatea era dominată de un fel de haos organizat, mult mai usor de manevrat decât structura clară, logică, din trecut, în care fiecare îsi cunostea locul si rostul. Principiul actual de functionare al societătii era simplu: oamenii trebuie să se miste dezordonat, ca într-un carusel ametitor, ciocnindu-se unii de altii la diferite nivele. Pe primul palier se îngrămădesc nemultumiti oamenii simpli, apoi la nivelul intermediar cei cu oarecare rang, cei de la nivelul trei se lovesc de cei din mijloc, cei din mijloc de cei de jos, iar sus, în lojă, un număr restrâns de persoane privesc cu interes zarva de dedesubt si se distrează. Uneori trimit soli de pace sau de război, răscolind apele si agitând spiritele, căci linistea nu e niciodată bună. Nu poti conduce nava când apele băltesc.
Călătorul înaintă prin holul lung, cotit, cu lumânări gălbui si mirosind a ceva specific, amestec de dezinfectant si de spital, de spirt, hol în care părea că nu se află decât el si grilajul din fata trezoreriei, iar de o parte si de alta usile încuiate; exilat pe insula fără oameni, pradă lespezilor lucitoare si bănuitoare, drumetul se sprijini de balustrada treptelor care duceau către etajele superioare. Un început, o altă viată, a opta viată, pornită sub semnul lunii rosii, continuată sub domnia lunii negre, când firul povestilor s-a tăiat în două. Incert si cu greu explicabil, se insinua de sub podelele curate ale palatului, un fir de fum, o urmă a unei flăcări; calmul, retinerea, blândetea locurilor din această parte de lume se topea asemenea ghetarilor sub asaltul soarelui, iar de dedesubt se profilau lumini surprinzătoare, socante, scurte planuri cu imagini derutante, subversive. Călătorul simti teamă în holul pustiu, miros de tămâie si de durere …
Magnificul palat al mierii era condus de cea căreia locuitorii îi spuneau Serpina, femeia cu haină de hermină care tinea în mâinile domnesti frâiele întregului tinut. Cu mult timp în urmă, mierea atrăsese oamenii de pe alte meleaguri prin dulceata ei, prin vise de înavutire si mărire. Mierea cursese pe străzi în valuri, scăldase pădurea de salcâmi ce împrejmuia cetatea si îngălbenise palmele oamenilor. Acum, însă, hrana miraculoasă devenise aproape insipidă, îi rămăsese doar culoarea specifică, se caramelizase si prea putini îi mai simteau gustul.
Cetatea devenise un stup bezmetic, era locul conflictelor mocnite, cu izbucniri brutale si violente, o societate închisă, bănuitoare si neprimitoare.
- Mă simt ca un copac falnic printre buruieni! le reprosa Serpina supusilor nemultumiti.
Accesele de furie ale Serpinei erau atent controlate. Nimic nu rămânea la voia întâmplării. Îsi iesea din fire doar atunci când considera că este necesar, făcând adevărate demonstratii de fortă, pentru ca oamenii să fie constienti că doar ea împarte puterea, binele si chiar fericirea.
De la un timp, lucrurile nu ieseau întocmai după placul său, asa cum fusese obisnuită. Nici vocea mieroasă, nici promisiunile ori amenintările fătise nu aveau efectul scontat asupra localnicilor. Pentru a-si domina supusii, Serpina îi asmutea pe unii împotriva celorlalti. Îi înrăia. Astfel, slabi si înfricosati, nestiind cum să se apere si unde să se ascundă, oamenii îsi atacau semenii. Născute dintr-o teamă profundă, agresivitatea necontrolată, violenta verbală si fizică puseseră stăpânire pe cetate, erodându-i temeliile precum o ciupercă pâsloasă. În speranta că vor fi lăsati să trăiască în pace, locuitorii din comunitatea iluziei, pe zi ce trece mai nervosi si mai agitati, dădeau impresia că sunt mereu implicati în ceva important. În realitate, nu făceau nimic. Îsi imaginau doar că muncesc în folosul celorlalti, că vindecă si instruiesc sau că au în mâini frâiele cetătii. Jucau un teatru burlesc, bine regizat si interpretat în mod automat de majoritatea locuitorilor, care se prefăceau că decid, că plâng si că râd, că judecă si condamnă, apoi că gratiază.
Si astfel viata în cetate mergea înainte, într-un echilibru imperfect între liniste si zgomot.
În seara în care călătorul a descins în cetate, Serpina se retrăsese deja în camerele ei. Pelerinul se opri în fata odăii care stia că-i fusese destinată, deschise usa si dădu drumul soimului înăuntru. Apoi se apropie de fereastra acoperită si o lăsă să respire liberă aerul apusului de soare, trăgând perdelele într-o parte si deschizându-i larg geamurile.

***

Elegantă si perfidă, femeia cu haină de hermină îsi astepta prada.
- Înteleptul te-a lăudat. A vorbit frumos despre tine.
Privea direct spre figura călătorului, ca si cum ar fi putut să îi vadă ochii, ascunsi bine în spatele pelerinei.
- De aceea am tinut să te cunosc personal.
Călătorul schită un gest de răspuns, înclinând usor capul, o replică politicoasă la cele spuse de Serpina.
- Vă multumesc. Sper ca acum să îmi pot începe lucrul.
Serpina ridică mâna dreaptă de pe bratul scaunului si întinse inelarul călătorului, pentru a-i fi sărutat inelul cu piatră de rubin. Părea că îl lasă să plece, dar vocea ei contrazise pasul drumetului.
- Vidia stie despre venirea ta? A fost anuntată? Sau i-ai spus tu?
- Eu nu i-am spus …
- Atunci nici să nu stie …

***

Uneori nu poti vedea cerul. Si atunci te ridici peste lucruri si oameni si te uiti din cer spre pământ.

În cei aproape saptezeci de ani de viată, fiind dăruit cu o structură fizică robustă, de rocă vulcanică, înteleptul îsi condusese semenii cu hotărâre si fortă, privindu-i în ochi, spunându-le întotdeauna adevărul în fată. Figura sa cu trăsături rotunjite, dar proeminente, îmblânzite de o gropită jucăusă în bărbie si de doi ochi limpezi ca marea, se distingea printr-o expresie calmă si fermă. Bărbatul se misca lin si vorbea rar, răspicat, pe un ton blajin. O sabie tăioasă într-o apărătoare subtire. Mai linistit decât apa si mai jos decât pământul, înteleptul părea că nu se teme de nimic, rămânând calm si constant în manifestări, chiar si în situatiile limită.
Oamenii îi admirau curajul de a-si risca viata pentru ei, bătrânul lider fiind primul care se avânta în luptă, apărându-i de relele venite din exterior, dar si de cele interne, ale cetătii. Însă pe cât de cutezător era în conflicte, pe atât de politicos si de atent fată de sentimentele celorlalti, în vreme de tihnă. Chiar dacă statutul său înalt îl plasa deasupra semenilor săi, înteleptul îi conducea fără constrângere, punând pret pe viata fiecărui om de lângă el, mai mult decât pe a sa. Faptele sale îi câstigaseră în timp respectul, încrederea si iubirea oamenilor cetătii care, disperati si hăituiti, îsi încredintau traiul, rând pe rând, omului cu suflet mai mare decât al lor.
Desi vroia să facă mai mult bine, să îndrepte tot ce era strâmb, înteleptul realiza că înrâurirea sa asupra celorlalti îi va atrage în cele din urmă dusmănia Serpinei, care nu-si dorea stirbită autoritatea. Apoi, timpul i-a devenit dintr-odată potrivnic. Avea nevoie de ajutorul tineretii, ajutor care, odată chemat, nu a întârziat să apară, mai întâi în persoana doctorului cetătii, iar mai târziu de la călătorul fără nume. Omul de nicăieri, cu inimă si adevăr de dăruit, a cărui identitate înteleptul o stiuse fără să-i fie dezvăluită. Cum mă întelegi tu, înteleptule, când nici eu nu mă înteleg? De unde mă stii? Ce sunt eu? O bucată de cer. Un om pe o corabie urmărită de vânt.


N.N.
Frînculescu Iulia Cristina, absolventă a Facultătii de Litere, Universitatea din Craiova. Master în literatură, poietică. Doctor în filologie. În prezent lector universitar de limba engleză la Universitatea de Medicină si Farmacie „Victor Babes”, Timisoara.
A debutat literar simultan în revistele Luceafărul de dimineată si Ramuri, în 2009. A colaborat la reviste precum România literară, Scrisul românesc, Ramuri, Arges, Ex Ponto, Colocvium, Sfârsit de Mileniu.
În linie literară, a publicat volumele Singuri pe scenă (romanul a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova), Editura Ramuri, Craiova, 2012, Escurial et La Jeune Parque – deux études de littérature française – Escurial si Tânăra Parcă – două studii de literatură franceză –, Editura Tipo Moldova, Iasi, 2013 si Omul căruia i s-a furat cerul, Editura Tipo Moldova, Iasi, 2015.
În linie filologică, are importante contributii la studierea limbajelor specializate actuale, publicând volume si articole de referintă în această directie (English for I.T.: Engleza în informatica tehnică, Editura Paralela 45, Pitesti, 2004, Aspecte ale terminologiei medicale românesti de după 1990 – cu specială referire la influenta engleză, Editura Aius, Craiova, 2010, Essentials of Medical English, Editura Tipo Moldova, Iasi, 2014 etc.).




Iulia Cristina Frînculescu    10/21/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian