Camera secretelor
În camera secretelor se pun
Oase peste oase, - n ochii mei
Tăcerea e odihnă colturoasă
Ce-atârnă greu în bărbile de zei.
S-ascunde taina în cenusi târzii,
Galop de iele trece-n vesnic vis,
Ordinea lucrurilor e migratoare
În putred nod de paradis.
Si-adună zborul libertatea
În secrete nude, miscătoare,
Infinitu-asteaptă lămurirea
Ce-n sânge desenează-un soare .
În camera secretelor se fierbe
Clorofila oaselor ce-ncap
În ceara formelor turnând odihna
În noua baionetă a unui vechi satrap.
Atârnă greu în bărbile de zei
Cuvântul meu plecat ca o spirală
Spre ceata unde ochii umezesc
Istoria ce de trecut se spală.
Victoria tristă a valului nou
Moartea colorează fericiri sufocate,
Prin desert curge vântul linistirii,
Silueta aluziei trece încântată
Prin trista icoană a firii.
Ziua loveste iesirea în cântec,
Picură raze de rouă pe geam,
Viata ciuruită de scrisori nescrise
Îsi pune scări de-albastru macadam.
Esenta adâncului se vede înaltă,
Zgâltâie sângele uscarea de sine,
În vacantă trec stelele-n somn,
În visele lor memoria revine.
Rătăceste câmpia popasul
Întins în sunet de repetat ecou,
Silueta aluziei trece încântată
De victoria tristă a valului nou.
Miros de flori
Miros ninsorile de flori,
Imperiul vesniciei poartă obiceiul
De-a pune în icoane sărbători,
În poezia vietii învesmântează teiul.
Harul rotunjit de pomenire
Deschide clanta vâltorilor în zbor,
Se rotesc domniile în mine,
Istoria renaste în popor.
Încalec roibul desenat cu smoală
În povesti cu tonomate reci,
Îndepărtarea-si pierde din picioare,
Se-naltă tronuri vechi pe noi poteci.
Mătasea cetii trece-n cimitire
Si haosul rămâne ne-ntrerupt
Când cerul sortii-si pune sânul
La gura nemuririi ca să fie supt.
Miroase a petale în iarna care vine,
Păsări se înaltă peste nori,
Esti garoafa crescută din zăpadă
Si-n jurul tău buchete, miile de flori!
Îndurare
Hainele femeilor fac maratonul
Cu un cal suspendat în neon,
O masină traversează pământul
Si ielele îsi pun statuile-n beton.
Umbra apune-n cimitir, curând
Ecoul neauzit este suprimat
De câinele politicianului împuscat
În transhumanta travestitilor din stat.
Cucul cântă durerea grădinii
Din care-au fost mutate hainele-nflorate,
Pentru îndurare Domnul s-arată
Adunând lumina neoanelor sparte.
Surâsul pierderii
Virtutea surâde pierderii,
Clopotele îsi înnoiesc ecoul,
În inimi pluteste resemnarea
Remodelând si umbra si eroul.
Frunzele fâsâie, vântul dispare,
Orbesc amazoanele cu lacrimi în ochi;
Biserica-si aruncă turla si la punti
Preotul se roagă de deochi.
Postalion în urma lui, în urma
Virtutii nostalgia e de soapte,
Merg în rând lăcustele flămânde
La pomana de suflete necoapte!
După moarte
Rotind cosmic sufletul si trupul
Invadez doar încercări modeste,
În care predici neînduplecate
Poartă miei spre căile celeste.
Ghiftuit de cărti si-nsingurare
Sufoc pământul cu-oprobiul idiot
Din care-analfabetii ajung pe bolta
Spovedaniei cu crezul în Irod.
Mi-i sufletul otravă pusă-n floare
Si zugrăvesc onoarea care nu-i,
Lumina ei se scaldă în mireasma
Mortii ce-si atârnă coasa-n cui.
Rotind si sufletul, si trupul, si
Propriul crez iesit din ochi de foc,
Gândesc la clipa care mâine
Nu va avea lumină să mă-ntorc.
Sărutarea care plânge
Se agită steaua mea
Într-un ochi căzut în spini,
Cu razele eclipsate
Rătăceste prin străini.
Caută prin hieroglife
Să-si semneze vindecarea,
Steaua mea e agitată –
Si-a pierdut demult cărarea.
O mireasmă-aduce timpul
Pe-a ei rază necuprinsă,
Ninge peste tară sansa,
Agitarea-i neatinsă.
Cin` cristalizează ciobul
Vindecărilor de sânge?
Peste tot umblă descultă
Sărutarea care plânge!
Targa de spital
Zodia cu rouă fără rod
Îsi târâie picioru-n iarba crudă,
Clopotul îi sună dintr-un melc,
Semnul ei e rudă-paparudă.
S-a scăldat în sângele de piatră,
A fluturat cu nurii peste tot,
Dracii sug din laptele-i untos
Făcând din cimitire doar imensul tort.
Nimeni nu adoarme cu oasele sub cap,
Nimeni nu mai gustă din sângele de cal,
Doar viermele parsiv muscă din trupul
Poporului pe targa de spital.
Oblonul
Tata a intrat în pivnita uitării
Să soarbă un leac din foi de stejar,
La iesirea spre rotunda lumină
I-a căzut oblonul pe-un ochi de felinar.
S-a speriat. Din propriul sânge scurs
A făcut un semn de înăltare,
Dar nemilos oblonul s-a închis
Sub cheia vesniciei ca semn de întrebare!
Rugul
În rugul nostru ard părintii
Cu minunate amintiri
Si în cenusă trece visul
Din vechi, străvechile iubiri.
În spuza noastră vom fi noi
Cu amintirea de cometă
Trecând de gagurile vietii,
De-o umbră-atâta de suspectă.
Vom pune crucea lumânării
Pe-aripile închipuirii
Ca îngerii să umple zborul
Cu limpezimile iubirii.
Că noi am fost si suntem încă
Cu bătrânetile în prag,
Ne-obisnuim cu-mbălsămarea,
Punem în bernă câte-un steag!
Amăgire
Soarele amăgeste luna
Cu inelul de logodnă,
O prinde la piept,
O sărută
Si-o înteapă între degete.
Asa se naste lumina!
Măsurându-si umbra
Cu lungimea ciocului
Deschis între
Două raze,
Remarcă o barză.
La pomul lăudat
Am alergat la pomul lăudat,
Toti am alergat cu-nversunare,
Fructele lui diverse încântau
Sângele din noi si razele de soare.
Atârnau frumos în candelabre:
Bani si fericiri, prosperitate,
Schiloditi de socialism făceam
Coadă la-mbăieri de libertate.
Aici în pomul lăudat cresteau
Sperantele – puhoi de nebunie,
Ne puneam aripi de gând, zburam
Cuprinsi de farmec si de isterie.
Din coada lungă dureros vedeam
Cum smecherii porneau tornade:
Bănci, politicieni fără scrupule
Au făcut dezastru, au furat din toate.
Pomul lăudat simbolic este cuiul
Înfipt adânc în inimi si în vatră,
Ei sunt bogati, noi suntem doar sortiti
Să purtăm deznădejdea istoriei ca pată?
Flori de sânge
Amărăciunea sufletească
Este cremene si iască,
Se aprinde-asa usor
Din durere si din dor.
Arde, doare, se ridică
Pe trunchi putred care pică
În păcat, în dezlânare
Sau în semnul care moare.
Nu e nici cuvânt, nici geamăt
Este-asa un fel de freamăt,
Se aprinde si se duce
Doar în suflet să se culce.
Se-nchină la soapte, stele,
Timpul merge fără piele,
Se revarsă-n dor si-n ducă,
Aripi pentru îngeri urcă.
Visează păduri de iască
Si o groapă care cască,
Moartea primeste gustare
Pe cei ce nu au mâncare.
Au doar cremene în suflet,
Trupu-n tors pătruns de urlet,
Nu sunt lupi, sunt ca si noi
Flori de sânge si puroi.
|
Marin Moscu 10/20/2015 |
Contact: |
|
|
