Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Câte toamne

Câte toamne au trecut pe lângă mine
si nu le-am observat!
Aceasta îmi pare cea mai frumoasă.
Culoare, pace, apusuri arzând în flăcări,
doar ropotul ploii curate, mai animează văzduhul.
Îmi culegi brânduse mov si vorbim cu copacii bătrâni.
Întreb un mesteacăn albit de vremi:’’-Ce mai faci bătrâne?
Nu ti-e frică de crivăt?”
Ne răspunde fosnindu-si ultimile frunze argintate.
Vântul ne răvăseste părul dar suntem fericiti.
Rugăm măcesii să ne dea câteva fructe,
să ne facem ceai la iarnă.
Uite un căprior si o căprioară! Tot împreună!



Doamne

Doamne, nu lăsa ca aripile cocorilor să zgârie cerul.
Nu lăsa zborul diafan al libelulelor să păteze rochiile florilor.
Lasă ochii candizi ai copiilor limpezi.
Nu-i învăta ce înseamnă tristetea.
Gândul meu Doamne, nu-l lăsa să răstignească suflete.
Cuvântul meu nu vreau să fie durere.
Drumul meu, tine-l drept Doamne,
să nu trebuiască îngerii să-mi facă semne,
să-si piardă penele din aripi.
Fă-mă Doamne usoară ca un fulg,
să nu strivesc viata în picioare.
Lumina printre vitralii,
trimite-mi-o Doamne si luminează-mi viata.
Sunt om de lut Doamne,
sufletul meu este al tău.


Poezie

Ce scriu eu, este poezie?
Nu cred.
Este o mâzgăleală pe hârtie.
Poezie este fiorul primei iubiri,
nelinistea primei întâlniri,
atingerea inocentă a mâinilor iubite,
primul sărut de mătase, marile iubiri,
ce trec dincolo de moarte, au o nesfârsită
POEZIE.
Poezie, sunt cuvintele duioase, soptite
PUIULUI de OM, mângâindu-si mămica
pântecul purtător de viată.
Minutele, ,,de aur”,
când mămica si puiul ei,
se simt si se văd întâia oară în lume.
Primul gângurit pentru tătic.
Ce poezie poate fi mai minunată?
Cântecul murmurat să-si adoarmă
puiul sau când îl hrăneste din trupul ei
dătător de viată, este o tandră poezie.
Ruga smerită, este cea mai profundă poezie.
Până si îngerii plâng ascultând-o.
Poezie este iubirea noastră, privirea ta blândă,
ocrotirea si înăltarea cu tine, este poezia vietii noastre.
Restul, doar scrijelituri pe-o hârtie.






Bună- seara

Bună- seara iubite,
a venit toamna.
Aripile-mi sunt obosite.
Îmi zboară frunzele pustii din suflet.
Fluturii si-au ars aripile în vara asta caniculară.
Cocorii sterg numele noastre de pe cer
si valurile au dus în larg ultimul
,,te iubesc”.
Greierii si-au pierdut arcusurile în plânsul ploilor.
Zeii se ceartă în ceruri si trimit săgeti de foc
în grădina noastră cu dalii, încărcate cu promoroacă.
Închină pahare cu vin în cinstea noastră, tristetea.


Ultima toamnă

Să nu plângi dacă va fi ultima toamnă.
A fost cea mai frumoasă.
Apusurile acelea arzând,
pe care le priveam amândoi îmbrătisati,
o să le duc cu mine în gând.
Brândusa pe care mi-ai prins-o în păr,
am presat-o.
Este în cartea de pe noptiera ta.
Ti-am pregătit plovărul crosetat de mine,
să-l porti la iarnă. Tine cald.
Dulceata de piersici, care-ti place,
este pe raftul de sus.
Vezi, mai sunt creioane ascutite,
dacă vrei să scrii un vers despre…noi.


Nu stiu de ce

Nu stiu, de ce îmi vine să mângâi copacii
când îi văd pierzându-si frunzele?
As vrea să plutesc,
să nu calc covorul încă viu de frunze.
Greierilor le-as striga:”-Treziti-vă si cântati!
V-ati pierdut arcusurile?”
“-Voi licurici! Vi s-au stins luminitele?”
Păsărilor le-as spune să mai stea
dar mi-e teamă să nu le prindă frigul.
Ne luăm la revedere.
Tie, îti ridic gulerul si te iau în brate,
să ne încălzim.
Dragul meu.


Mă doare

Mă doare umărul drept.
Poate de atunci, de când timpul mi-a smuls aripa.
Cred că o să plec o vreme.
Să nu-ti pară rău.
Nu mai puteam să zbor fără o aripă si-mi era greu.
Si cred că mi-e dor, nu stiu exact cum să-ti explic…mi-e dor
…mi-e dor de o casă, un loc..nu stiu…dar mi-e un fel de dor.
O să-ti povestesc poate, într-un vis.


Mi-am dorit

Nu mi-ai scris niciodată o poezie.
Mi-am dorit să-mi scrii.
Dar nu, m-am răzgândit.
Vreau să trăim o poezie.
Ca-n poezia ta,
scrisă într-o seară cu puzderie de stele
pe cer, când mă încălzeai lângă tine.
Era cam răcoare si aveam pe mine
doar bluza albă de in, pe care mi-ai dăruit-o
de ziua noastră.
Mai stii?


Octombrie

Este octombrie, iubitule
si nu simt tristetea frunzelor arămii purtate de vânt.
Le fac cu mâna cocorilor si le spun ,,- Drum bun!”,
cu speranta că o să-i revedem la anul.
Rândunelele se vor întoarce sub streasina casei.
Se spune, că vin la casele unde este iubire.
Despletitele ploi nu mă mai întristează,
fiindcă esti lângă mine si bem un ceai cald,
cu multă lămâie. Ce mult îmi place aroma lămâii!
Tunetele iscate din cearta zeilor, nu mă mai sperie.
Sunt la tine în brate.
Si noaptea, noaptea este atât de satinată când îmi soptesti.
Ce îmi soptesti? Mai spune o dată.



Împrumută-mi o zi

-Toamnă, împrumută-mi o zi din viata ta.
Firul meu…firul meu…mi-e teamă să spun…
Dacă mi-ai împrumuta o zi, as alerga cu El de mână
prin frunze pastelate, uscate, le-am arunca spre cer,
ca un ultim zbor de bucurie.
As pune teiul nostru să-mi promită că va înflori si la anul,
chiar dacă eu nu voi mai fi.
Am agăta în copaci căsute păsărelelor
si le-am da grăunte, să fie viată si la iarnă.
Te-as privi în ochi în ziua aceea,
cât pentru o viată si as lua imaginea cu mine,
ca pe o fotografie.
Să nu plângi!


Dacă

Dacă te îmbrătisez, o să ti se pară toamna mai frumoasă?
Frunzelor ce cad, o să le vezi dansul policrom?
Sunetul ploii o să-l trasformi într-o simfonie?
O să faci cu mâna rândunelelor cănd pleacă?
Vei strânge în brate un copac de fericire?
Zâmbetul curat al copilului ce-l întâlnesti pe stradă,
o să-l zăresti?
De dragul meu, o să pui un bănut
în palma muncită a unui OM sărac la colt de stradă?
Este frumoasă toamna?


Nu te întrista

Nu te întrista.
O să-ti scriu poezii si de dincolo de voaluri.
Doar trebuie să le citesti.
O să fie putin diferite dar tu îmi întelegi ,,scrisul”,
cum îmi întelegi si gândul.
Un înger o să pună lumină pe chipul unui copilas
ce va iesi în calea ta si o să te bucure.
Mierlele o să-ti însenineze diminetile,
cum o făceau si altădată.
Curcubeele, o să fie poduri de culoare
între noi.
Ploaia florilor de tei, o să-ti amintească poezia
ce ti-am scris-o anul trecut în iunie.
O să te mângâi cu o mireasmă de flori de câmp,
să-ti amintesti cum alergam desculti prin ierburi.
Acum, îti spun si pentru atunci, căt de mult te iubesc.
Să tii minte!


Ram

Ti-am zgâriat sufletul cu un ram,
vrând să ti-l mângâi cu o petală.
Mi-am strâns fluturii în pumni
si nu i-am lăsat să zboare,
să nu le simti fâlfâitul.
Am rupt arcusul serilor înmiresmate,
să nu mă inviti la dans,
desi, acesta era visul meu.
Si ai plecat, te-ai pierdut în toamnă,
cum se pierde puful păpădiilor,
la cea mai mică adiere.
Ai plecat odată cu cocorii,
fără să te uiti în spate,
să vezi că plângeam.


M-as cuibări

M-as cuibări la tine-n brate,
Să-ti simt căldura si s-adorm.
Încet să mă săruti pe pleoape,
Să îmi soptesti că ti-a fost dor.

Să-mi spui că totul va fi bine,
Grijile să-mi iei c-o mângâiere,
Privirea-ti caldă să m-aline,
Tandră si dragă, precum o adiere.

Când mă trezesc, să-mi fii aproape,
Să-ti spun încet că te-am visat,
Să mă săruti din nou pe pleoape,
De dorinte îmbătat.


Te caut

Te caut în lumină, în albul năzuintelor.
Fără de vină, te-nchin smerit credintelor.
Candide priviri ce sperie hulubi,
Se-naltă în zboruri, în suflete, plumbi.

Urcă ziduri din posibile punti,
Unde-i puterea ce urneste munti?
Pe-aceleasi cărări tristi si tăcuti,
Amândoi la tâmple cărunti.


Trăim

Trăim o vreme între primul si ultimul Big-Bang.
Sfârsitul va fi un nou început,
ca si o nouă zi, într-o nouă dimineată
sau Pamântul se va transforma în praf de stele?
M-ai întrebat într-o seară senină cu puzderie de stele,
dacă aud glasul Cosmosului?
Mi-am lipit urechea de cer si te-am auzit soptindu-mi:
te iubesc.
Te-am întrebat ce formă ar avea universul,
de Doamne, îl poate tine în mâinile Lui?
Mi-ai spus să astept, să am răbdare, până în octombrie,
când vei avea timp să analizezi înscrisurile maiase
si-mi vei spune.
Învăt să astept.


Emitem

Vorbim despre Sirul lui Fibonacci
si Curba lui Gauss,
emitem teorii si facem filozofii,
cu inimile tot mai pustii.
Unii ne salvăm prin poezii.
La sfârsit de drum,
îi dăm dreptate lui Socrate, care a spus
că ,,Stiu că nu stiu nimic si nici asta nu stiu”.


Întinde-mi mâinile

Întinde-mi mâinile ca altădat,
Să stiu că încă n-ai uitat.
Să ne privim, doar să ne privim,
Privindu-ne, doar amândoi să fim.

Îmbrătisati ne-mbrătisându-ne,
Clipele noastre avându-le.
Zâmbet ce spune cuvinte,
Ascunse bine în minte.

Nu crede în zvonuri ce zboară,
Priveste-mă ca-ntâia oară.
Citeste ce-ti spune privirea,
Lăstunilor le-astept sosirea.

Te mint adeseori de teamă
Dar dorul tău mereu mă cheamă.
Nu gura spune adevărul,
Ia-ti de pe ochi iubite vălul.

Privirea întregeste mitul
Ea ne arată infinitul.
Curată ca un vechi altar,
Iubire o să-ti dau în dar.


Univers

Uneori, am impresia că
se scurge tot universal prin mine, ca un ecou.
Iisus stă răstignit în mine,
cu fiecare călcare a mea cu bocancul.
Învie, când îmi ating buzele de Sfânta împărtăsanie.
Stau în mine mama si tatăl meu si neamul meu,
fiecare după numele lui.
Răsună vibratia primului Big-Bang
si o simt si pe ultima, a mea, poate si a universului,
timpul fiind doar măsura omului.
În mine sunt pomi si flori
si nori si zori, jivine si îngeri si sori
si Tu iubitule esti.
În mine sălăsluieste o
Picătura Dumnezeiască,
desi, sunt un biet punct.


De ce?

De ce mâinile mele de lumină, întinse,
întâlnesc atât de rar alte mâini întinse
spre îmbrătisare?
De ce sunt atât de dezorientată
si nu găsesc cărări spre suflete?
Ce zmei îmi tin calea si mi-o răvăsesc?
De ce atâtea pietre stau ascunse în palme,
gata pregătite să lovească, desi,
sunt cu mielul smereniei în brate?
De ce întinzând pâinea sufletului,
simt lama cutitelor în spate?
De ce vorba nu-i vorbă?
De ce?









Adriana Tomoni    10/20/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian