Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Despre minciună si perfidie

„Nimeni nu este asa de nebun încât, pus să aleagă, va alege războiul, nu pacea.
În timp de pace, copiii îsi îngroapă părintii.
În război, părintii îsi îngroapă copiii.” – Herodot


„Ne scăldăm toti în minciuni;/ cu minciuni încercăm să ne salvăm din încrengătura altor minciuni./ Adevărul nu ne mai este demult prieten!... ” Asa îmi începeam cândva un poem…
Dacă există termenul de Diplomatie ca fiind „arta si practica de a purta negocieri între reprezentanti împuterniciti ai unor natiuni sau grupuri diverse”, ajutând la stabilirea unui climat linistit, trist este că nu totdeauna partenerii respectă conventiile. În diplomatie intervine deseori minciuna, ca o afirmatie contrazisă de observatie, realitate, sau de bun simt. Iar minciuna produce de cele mai multe ori confuzie, oferă false sperante si este, până la demascarea ei, în favoarea celui care o practică. Există diferite feluri de minciuni, printre care putem enumera: minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei si convingerilor unui individ sau a unei multimi, cu posibilitatea manipulării intentiilor si comportamentelor altora în favoarea unui singur individ; minciuna contextuală în care se afirmă doar o parte a adevărului, stiind că sunt necesare unele informatii, dar si faptul că fară informatii, nu poate fi crezut cel ce minte. Cei care primesc aceste date mincinoase nu le înteleg, alteori le acceptă pentru a cunoaste in extenso problemele, bazându-se pe spusele elvetianului Carl Gustav Jung (1875-1961): „Cunoasterea nu se bazează doar pe adevăr, ci si pe eroare”, urmând a se face ulterior o analiză amănuntită si eficientă, întrucât eroarea este rezultanta unei judecăti strâmbe.
Pentru filosoful englez Thomas Hobbes (1588-1679) cunoasterea începe cu senzatia care trebuie înteleasă, prelucrată, gândită, calculată, judecată, aceasta ducând în final la un calcul aritmetic, cel de a aduna si scădea, a cântări pierderile si câstigul. Multe greseli – păcate – sunt date în vileag, unele de natură fizică, dar si multe de natură spirituală, precum: dusmănia, cearta, egoismul, invidia, orgoliul, minciuna. Gândul rău, se spune, vine sub diferite feluri de patimi, printre care gândul de slavă, de putere care include mânia.
Hobbes consideră binele si răul notiuni relative, ele fiind în funtie de persoană, loc, împrejurări, bine fiind în final ceea ce foloseste vietii în comun, răul - ceea ce strică acestei vieti. Politica o consideră a fi o stiintă ratională, la fel cu geometria; datorită faptului că oamenii s-au născut egali, ei se bucură de acea egalitate a sansei de a-si atinge scopul, de regulă, propria conservare. Totusi, pentru a-si atinge acest scop, ei caută să-i distrugă si să-i supună pe ceilalti, domnind astfel un război al fiecăruia cu ceilalti, pe baza adevărului brutal – „Homo homini lupus” - lăcomia sălbatică, nepotolită, ce transformă pe unii oameni în fiare – si care, cum am mai spus, naste pasiuni, concurentă, dorintă de glorie. Si interesantă este afirmatia: „din moment ce nu dispun de o putere comună care să-i tină la respect, ei continuă să se afle într-o stare de război”.
Înselate pot fi masele în istorie, afirma filosoful nostru Petre Tutea (1902-1991) în cartea sa „Între Dumnezeu si neamul meu”, specificând că există două conceptii asupra istoriei, una că oamenii mari fac istorie, si alta că masele fac istorie, în democratie personalitătile fiind desemnate de multimi. „Popoarele sunt ca pădurile în care găsesti copaci vigurosi, cioturi, plante chircite si hoituri. Privită din afară pădurea este grandioasă. Popoarele nu sunt suma indivizilor care le compun la un moment dat. Ele trebuie privite ca întreguri tesute din trecut, prezent si viitor.”
După gândirea filosofului german G.W.F. Hegel (1770-1831) ratiunea guvernează lumea si ea se realizează în istorie; obiectivul istoriei nu îl constituie indivizii în existenta lor singulară, ci totalitatea poporului si spiritul său si, în concluzie, afirmă că Dumnezeu face istoria: „Istoria este dezvoltarea naturii lui Dumnzeu într-un anumit element particular […] Trebuie să vină în sfârsit timpul ca productia bogată a ratiunii creatoare, care este istoria universală, să fie înteleasă. Întelegerea noastră căuta să găsească teza centrală, după care ceea ce este intentionat de întelepciunea vesnică, a apărut pe terenul spiritului real si în această măsură studiul nostru este o teodicee”- (existenta răului, a nedreptătii în lume, nu infirmă bunătatea divină).
Scriitorul si publicistul austriac Stefan Zweig (1881-1942), în cartea „Lumea de ieri: Amintirile unui eupopean” - (memorii postume) - are observatii foarte interesante: „…reflectând în liniste, te-ntrebi de ce a intrat Europa în 1914 în război, nu găsesti nici un argument de origine ratională, si nici măcar un motiv. Nu era vorba de nici un fel de idei, erau în discutie doar micile probleme de frontieră; nu pot explica fenomenul decât prin acest surplus de fortă, urmarea tragică a acelei energii interne care se acumulase în acesti patruzeci de ani de pace, si care voia să se descarce cu violentă. Fiecare stat se trezise peste noapte că este puternic, fiecare voia si mai mult, si fiecare voia ceva de la celălalte. […] fiecare credea că în ultimul minut celălalt va bate în retragere; asa îsi începură diplomatii jocul lor de reciprocă tragere pe sfoară […] Încă nu izbucnise panica, dar mocnea o permanentă neliniste […] Era oare posibil ca războiul să se abată asupra noastră fără ca noi să stim de ce si pentru ce?”
Orice am spune, situatiile se repetă în viata oamenilor, dar si a natiunilor - „voite de Dumnezeu”. Sunt acele „clisee” de care vorbea si Petre Tutea, datorate confuziilor din cauza neputintei spirituale în gereral si a prostiei. Mihail Kogâlniceanu (1817-1891), omul politic român de orientare liberală, ne aminteste tot Petre Tutea, recomanda măsura în actele spiritului înnoitor: „Nici încremenire în tiparele trecutului, nici anularea lor”, învrăjbirea însă, fiind „calea sigură către cimitirul istoriei”.
În afara minciunei, în politică, ca si în viata curentă a oamenilor, intervine perfidia, definită în dictionar ca fiind „o trăsătură de caracter, faptă, manifestare care denotă răutate, viclenie, necinste, în ciuda aparentelor binevoitoare”. Am citat cândva cuvintele lui Lenin, spuse la vremea sa, pentru exemplificarea definitiei din dictionar: „Trebuie să folosim orice siretlic, truc, perfidie, ilegalitate, minciună. Regula de bază este de a specula tot timpul conflictele de interese dintre statele capitaliste”.
Foarte apropiată acestui defect al caracterului este perversitatea, termen provenit de la cuvântul latin „perverto”, care înseamnă a ruina, a distruge, a face rău. Conform unui dictionar - „Caracter pervers; imoralitate; depravare; coruptie”. Când s-a apelat la mai multe dictionare, s-a ajuns la concluzia că perversiunea reprezintă schimbarea binelui în rău, cu scopul de a corupe, pentru a-si putea satisface interesele. Schimbarea convingerilor si purtării este favorizată de falsele valori ale societătii moderne, comportamentul asa-zis „pervers” a devenit tot mai răspândit.
Este un fapt recunoscut că viata socială modelează trăsăturile de caracter individuale. Dacă secolele trecute, puritane si moraliste, cunosteau sentimente de rusine si vinovătie, iată că societatea actuală, prin permisivitate si egoism, favorizează perversitatea. Se ridică oamenii fără caracter, imorali, vanitosi care odată intrati în politică, fac orice pentru a se mentine, a nu ajunge a fi judecati, luând în brate o idee care perturbă linistea omenirii, si invocând o falsă aducere de bine. Ar fi necesar să fim constienti că există o parte de vină în tolerarea unor astfel de caractere si mai ales trebuie să întelegem că avem dreptul să ne opunem acestor perversităti politice, celor care încearcă minciuna, manipularea.
As rezuma în modul următor gândirea ratională, diplomatică a Fericitului Augustin (354-430): Dacă observi totul cu răbdare, începi si termini prin a suporta; dacă suporti, înseamnă că tolerezi; dacă tolerezi înseamnă că si accepti, si dacă accepti ceea ce ai văzut, înseamnă că vei fi, în cele din urmă, de acord (îti vei exprima acordul!).
Trăim într-un climat haotic. Nu se mai tine cont de legi, de conventii, se actionează cu o totală ignorare a lor, cu motivatii false, perfide. Dacă un lider îsi permite o atfel de atitudine, ce să mai vorbim de efectul asupra celorlalti membri ai societătii? Care este cauza, ce îl determină la o astfel de actiune, premeditată, camuflată si prea putin plauzibilă? Competitia exagerată din zilele noastre predispune la lipsa de scrupule, urmărindu-se avantaje care au o bază materială si totodată satisfacerea unor orgolii.
Sigur că nu trebuie să devenim obsedati si să ne gândim că suntem înconjurati numai de oameni care ne vor răul. Sunt si oameni bine intentionati, pusi în fata unor probleme noi pe care încearcă să le rezolve spre binele si linistirea oamenilor, însă situatia la care s-a ajuns trebuie să facă pe fiecare să gândească si să devină mai atent fată de conduita perversă a unora, deoarece perversii fac rău voluntar pentru a-si atinge scopurile, iar suferinta celorlalti le este indiferentă. Perversii nu sunt capabili de sentimente asemenea unui om obisnuit. Întrebarea este: pot fi numiti nebuni dacă înteleg că fac rău? Oricum, ei nu au remuscări. A-i tine la distantă este cea mai înteleaptă metodă. Dar cât timp pot fi tinuti la distantă? Aici instinctul, judecata, inteligenta, cred că trebuie să actioneze.
Filosoful francez Henry Bergson (1859-1941) a analizat instinctul, inteligenta si intuitia, spunând că inteligenta prin intermediul stiintei care este opera ei, ne va oferi din ce în ce mai complet secretul operatiilor fizice. Ea se învârte imprejurul vietii, luând din afară, cel mai mare număr posibil de vederi asupra acestui obiect pe care îl atrage la sine, în loc de a intra în el. Dar în interiorul vietii ne-ar putea conduce intuitia, instinct devenit dezinteresat, capabil de a reflecta asupra obiectului său si de a-l extinde în mod indefinit. Dacă ea depăseste inteligenta, „totusi de la inteligentă îi va veni zguduitura ce o va fi făcut să urce la punctul care este. Fără inteligentă, ea va fi rămas, sub forma de instinct, mărginită la obiectul special care o interesează în mod practic, si exteriorizată de el în miscări de locomotie”.
Nu putem să nu simtim violenta, cruzimea, egoismul, minciuna si perfidia si să rămânem pasivi în fata acestei realităti.
Deocamdată unui rău i s-a răspuns cu un alt rău si acestui alt rău urmează să i se răspundă cu un rău si mai mare. Deie Domnul să nu fie asa!


Carolina de Nord / oct 2015












Vavila Popovici    10/13/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian