Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Nava scoala Mircea la Halifax in Canada

Arichat, sau Gulliver în tara piticilor.

Pentru cei care doresc să se documenteze cu privire la locatia micutului oras (mai degrabă sătuc) Arichat, fără îndoială că doza de curaj si răbdare trebuie să fie suficientă. Plasat pe Ille Madame, pe malul unui golfulet suficient de adânc, Arichat este resedinta comitatului Richmond, component al provinciei Nova Scotia. Prezenta lui Mircea în acest loc, ca dealtfel si în orasul Sydney, este înscrisă în suita de manifestări declansată la Halifax si plasată sub egida „Tall Ships 2004 – A salute to l’Acadie”.
Orasul nu dispune de un cheu capabil să găzduiască o navă de dimensiunile lui Mircea, astfel că a trebuit să stăm la ancoră, la o distantă de circa 200 de metri de mal. Polonezii de la Pogoria, cei care ne-au însotit în această aventură, au putut beneficia, datorită gabaritului redus, de posibilitatea acostării. Aceasta nu a însemnat nicidecum un handicap pentru noi, în cele două zile de stationare Mircea fiind vizitat de peste 1500 de persoane, ceea ce reprezintă de două ori populatia oficială a localitătii.
Pusi în gardă cu mult timp înainte referitor la dimensiunile localitătii, membrii echipajului au privit cu oarecare scepticism prezenta noastră în acest loc, dar aveau să se declare la final încântati de modul în care au fost tratati, de căldura primirii, de ospitalitate si de frumusetea peisajelor. Localnicii ne-au declarat încă de la început că Mircea este cel mai mare velier care a pătruns vreodată în apele Arichat-ului, iar bucuria de a ne avea acolo s-a materializat inclusiv în urarea „Bine ati venit pe Ille Madame”, scrisă în română si poloneză pe mai multe bannere, la debarcader, sau în locurile în care s-au derulat activităti oficiale.
Pentru transportul vizitatorilor si al marinarilor, gazdele au pus la dispozitie o ambarcatiune cu o capacitate de circa 50 de locuri, care a făcut curse regulate între mal si Mircea, mai mereu plină în ambele sensuri. Au fost puse la dispozitie autocare pentru ca toti cei din împrejurimi, care vor să ne viziteze, să o poată face. Membrii echipajului au beneficiat, este adevărat, în anumite limite, de mijloace de transport pentru a parcurge tururi ale insulei.
Peisajul este unul caracteristic zonelor subcarpatice de pe la noi, predominând vegetatia amestecată: conifere si foioase. Temperatura este mai scăzută, desi latitudinea pe care Arichat-ul este plasat este similară celei a Galati-ului sau Focsani-ului. Responsabil de această stare se face curentul rece al Labradorului, astfel că temperatura apei mării nu depăseste în momentele cele mai fericite 12-13 grade. De aici, notiunea de „a merge la plajă” devine un paliativ, astfel că localnicii nu dau năvală pe limba de pământ nisipos, străjuită de brazi si pini, iar de scăldat nici nu poate fi vorba.
Ocupatia de bază a celor de pe aici a fost de veacuri pescuitul, dar, odată cu împutinarea rezervelor de peste, locuitorii s-au văzut rămasi fără „obiectul muncii”. Există o fabrică de conserve de crab, care prelucrează recolta strânsă de nenumărate salupe de pescuit, pe care o exportă în tări îndepărtate, precum Japonia. În privinta materialului de constructii (si nu numai), cuvântul de ordine se cheamă lemn, însă acesta nu este exploatat irational, ca pe la altii.
Desi la intrarea în golf am bâjbâit printr-o ceată lăptoasă, imediat după ce am ancorat am beneficiat din plin de serviciile „Astrului Zilei”, care a adus temperatura undeva către 24-25 de grade. Organizatorii au început totul cu o festivitate, prin care au tinut să ne ureze „Bun venit”. La aceasta au participat reprezentanti ai tuturor etniilor care locuiesc în zonă. Un crainic, îmbrăcat ca acum câteva secole în urmă a dat de stire multimii că navele „Mircea” din România si „Pogoria” din Polonia au sosit în Arichat si a încheiat speech-ul cu traditionalul „God Save the Queen”.
Odată ajunsi la mal, marinarii au împânzit străzile, populatia asezării crescând simtitor. Desi asezare măruntă, Arichat beneficiază din plin de toate facilitătile tehnice specifice momentului. Aveam să ne convingem de acest lucru la sala de Internet a orasului, dar mai ales la sediul administrativ al provinciei, unde ofiterii au fost invitati pentru a lua contact mai bine cu realitătile locului.
Clădirea administrativă este una foarte nouă, fiind inaugurată în urmă cu mai putin de două luni. A costat trei milioane de dolari si dispune de facilităti similare oricărui sediu administrativ care se respectă. Sala de sedinte a „guvernului” comitatului are o masă rotundă, în jurul căreia se află 12 fotolii. Fiecare membru al executivului are în fata sa un display de computer si un microfon. În aceeasi sală există două monitoare de mari dimensiuni, pe care presa, observatorii sau publicul pot vedea ceea ce se prezintă pe la ordinea de zi a sedintelor. În cazul în care în sală se dezbat probleme foarte importante pentru obste, atunci afară se instalează un ecran cu cristale lichide, pentru ca tot poporul să ia cunostintă de cursul dezbaterilor.
Tratati cu bufet suedez si cu vinuri specifice zonei, am urmărit de pe terasa clădirii administrative focul de artificii ce s-a derulat pe apele golfului, cu nimic mai prejos în colorit si durată decât cele din marile metropole pe care le vizitasem anterior.
În ziua următoare am continuat explorarea zonei, descoperind foarte multe similitudini, în special horticole, cu locurile de pe acasă. Am văzut visini cu roade pe ram, am văzut petunii, margarete si „gura leului”. Localnicii sărbătoresc în fiecare an în această perioadă momentul în care primii francezi au ajuns pe aceste locuri. O fac afisând la fiecare casă de acadian drapele tricolore, la care albastrul este împodobit cu o stea galbenă. Acadienii se îmbracă cu veste în culorile nationale ale Frantei si îsi împodobesc esplanadele locuintelor cu păpusi care simbolizează prin gestică activitătile traditionale ale locului.
Cresterea animalelor nu are amploare pe aceste locuri. Localnicii duc dorul animalelor de casă, iar acest lucru se vede din multitudinea de statuete de ipsos care le umplu grădinile, în care sunt reprezentate diverse vietăti domestice. Casele nu au garduri, iar curtile au limite imaginare. Oamenii sunt amabili, iar disponibilitatea la dialog se vede la tot pasul.
Oamenii se cunosc foarte bine, copiii învată la aceeasi scoală, iar sângele lor s-a amestecat atât de mult, încât nimeni nu poate afirma că este „rasă pură”. La toate activitătile oficialii se adresează auditoriului pe rând, în engleză si franceză, desi toată lumea cunoaste si vorbeste la perfectie ambele limbi. Este impresionant să vezi uneori oamenii dialogând în limbi diferite, fără urmă de ranchiună sau resentimente.
Seara de joi ne-a adunat pe toti, acadieni, români, polonezi la un club, unde gazdele au tinut să marcheze prezenta noastră acolo prin scurte cuvântări, prin cadouri simbolice si printr-o masă de rămas bun.
Impresionati de eforturile pe care o comunitate de dimensiuni atât de reduse le-a făcut pentru a organiza un astfel de eveniment, am ridicat vineri, 6 august ancora, îndreptându-ne către Sydney, oras-port la extremitatea estică a Peninsulei Nova Scotia, ultima oprire a lui Mircea pe tărâm american.


„Am ajuns în Sydney, ultimul port din periplul nostru americano-canadian, duminică, 8 august, pe un vânticel destul de zdravăn, care s-a întărit către după-amiază dincolo de 10 metri pe secundă. Încă sub impresia prieteniei si ospitalitătii cu care am fost întâmpinati si tratati în porturile Halifax si Arichat, am avut plăcuta surpriză să deslusim, pe măsura apropierii de locul de acostare, un grup de persoane care purtau o ghirlandă de baloane tricoloră. ...

Asa îsi începe ofiterul Leonard Mocanu corespondenta din Sydney, Cape Breton. Site-ul academiei navale http://www.anmb.ro/rom/files/bric/mars va publica corespondenta completă din marsul N.Ş. “Mircea”.

Adresând traditionala urare marinărescă “Bun venit la bord!”, contraamiralul de flotilă Petrică Stoica si comandantul navei-scoală, comandorul Dinu Pamparău au lansat românilor prezenti invitatia de a urca la bordul celebrului velier românesc, aflat pentru a prima dată în Sydney. În aceeasi seară, a fost oferită o receptie la bordul navei. Seara s-a încheiat cu focuri de artificii, sărmălute si vin românesc.

Oficialitătile locale au organizat în seara de 9 August 2004 o receptie în cadrul căreia ofiterii români au fost onorati cu “Ordinul Capisonului Cape Breton”. La solicitările comunitătii românesti, municipalitatea orasului Sydney a pus la dispozitia echipajului mijloacele de transport necesare pentru o vizită la fortăreata Louisboug. Ospitalitatea nu s-a oprit aici, oficialitătile canadiene sponsorizând nava cu echipament pentru transmisie de date prin satelit si alte bunuri, în valoare de 55,000$.

Nava Şcoală “Mircea” a ridicat ancora pe date de 13 August si isi continuă marsul către Brest, Franta, primul popas după traversarea Atlanticului.

“BUN CART ÎNAINTE!”

Fortul Louisbourg sau istoria la timpul prezent

Am ajuns în Sydney, ultimul port din periplul nostru americano-canadian, duminică, 8 august, pe un vânticel destul de zdravăn, care s-a întărit către după-amiază dincolo de 10 metri pe secundă. Încă sub impresia prieteniei si ospitalitătii cu care am fost întâmpinati si tratati în porturile Halifax si Arichat, am avut plăcuta surpriză să deslusim, pe măsura apropierii de locul de acostare, un grup de persoane care purtau o ghirlandă de baloane tricoloră.
Manevra de acostare s-a dovedit destul de complexă, în conditiile existentei unui singur remorcher, dar pilotul a sugerat o solutie ingenioasă de întoarcere la drum opus, cu folosirea ancorei. Prima parâmă ajunsă la cheu a stârnit din partea spectatorilor un ropot de aplauze, iar manevra de schimbare a pavilioanelor a „rupt” linistea aparentă, întrucât cei de pe mal au început să strige „România, România!”, spre nedumerirea „martorilor neutri”. Asa au înteles cele câteva familii de români din Sydney să ne întâmpine la sosirea în acest port, gest care ne-a umplut (pentru a câta oară) inimile de bucurie.
Odată definitivate legăturile, ne-am invitat gazdele la bord si am aflat, astfel, că în Spitalul Municipal, precum si în importante alte companii din localitate se vorbeste româneste. Tinerii nostri conationali au ales calea exilului, dar nu au uitat niciodată de unde au plecat si poartă cu multă demnitate titlul de români. Parte a unui grup mult mai amplu de tineri, membri ai Asociatiei Românilor din Canada (ARC), acestia tin să infirme ceea ce se spune despre membrii diasporei românesti. Pregătirea lor de nivel universitar, realizată în tară în domenii precum medicina, informatica, ingineria, le permite să se impună, nu fără greutate, într-o lume a concurentei si competentei.
Au ales acest drum, dar păstrează în sufletul lor nostalgia pentru locurile natale, îsi învată copii să vorbească limba maternă si au în casele lor un coltisor care să le amintească de România. Bucuria reciprocă pe care aceste zile au oferit-o merită împărtăsită si cu cei de acasă.
Pe de altă parte, oficialii canadieni s-au păstrat la înăltimea intentiilor lor de a organiza un astfel de eveniment. Domnul Jim Mac Leod, viceprimarul orasului, amintea cu oarecare nostalgie că un eveniment similar s-a petrecut la Sydney cu douăzeci de ani în urmă.
O primă experientă deosebită aveam să trăim luni la Yacht Clubul local, unde ofiterii celor patru nave participante, Tenacious, Pogoria, Iskra si Mircea, au fost invitati pentru a lua parte la o receptie. După inerentele momente de debut, cu speech-uri si urări, moderatorul activitătii a dat cuvântul unor persoane în vârstă, amintind de cei doi bătrâni cârcotasi din Muppets, care purtau pe cap niste capisoane galbene numai bune pentru a-i proteja de rafalele de ploaie de afară.
Cei doi bătrâni si-au intrat în rol si ne-au proclamat pe toti vizitatorii membri ai „Ordinului Capisonului Cape Breton”. Am primit fiecare câte o pălărie similară si am depus legământ să fim credinciosi comunitătii marinăresti. Semnarea brevetului de investire a fost consfintită de darea pe gât a câte unui pahar de rom, băutură marinărească traditională si de primirea unui însemn al Ordinului, un ac de cravată sub forma unui călut de mare. Am realizat o dată în plus că meseria de marinar înseamnă mai mult decât oricare alta, o puternică comuniune de spirit.
Surprizele au continuat, astfel că marti românii din Sydney s-au preocupat pentru a ne aranja, pe cheltuiala lor, un autobuz pentru o vizită la unul dintre cele mai celebre locuri istorice ale peninsulei Nova Scotia si Canadei, fortăreata Louisbourg. Gestul a fost completat de oficialii canadieni, care au oferit gratuitate pentru vizitarea edificiului.
Fortăreata, care si-a trăit intens viata în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost concepută ca un bastion de protectie a teritoriului francez de peste mări. Disputa regatului Florii de Crin cu vecinul Albion s-a materializat în două asedii si în tot atâtea capitulări. Rămasă în paragină la scurt timp după cea de-a doua victorie britanică, fortăreata a fost restaurată si transformată în muzeu. Un muzeu de istorie si artă populară ca oricare altul, dar diferit prin modul de prezentare, asa cum numai americanii si canadienii, cu stilul lor mercantil, stiu să o facă.
Numerosii angajati permanenti sau de sezon ai muzeului poartă îmbrăcămintea traditională a acelor vremi, iar tu, plimbându-te pe străzile cetătii, pari a fi teleportat într-o altă lume. Se vorbeste despre toti si despre toate la timpul prezent, încât te-ai astepta ca regele Ludovic al XIV-lea sau reprezentantul acestuia, guvernatorul, să apară de după un colt sau să deschidă usa lângă care te afli. Totul trăieste prin intermediul acestor oameni, care îti oferă un spectacol insolit.
Am vizitat fortăreata păzită de soldati (soldătele), am dialogat cu un detinut si am văzut ce ni s-ar putea întâmpla dacă am atenta la bunul altuia. Am văzut oameni îngrijind animale, ne-am împrietenit cu cocosul Jerome si am cumpărat pâinea acelor vremi, caldă, de la cuptorul fortului. Doritorii au putut chiar degusta mâncărurile si băuturile din urmă cu secole la unul din numeroasele restaurante, pregătite să-i întâmpine pe pescarii si corsarii timpurilor de demult.
Finalul vizitei ne-a adus o demonstratie militară, cu focuri de muschetă si de tun. Am închis pentru o clipă ochii si am încercat să ne imaginăm acelasi ritual la Bran, Peles sau Muzeul Satului. Ne bucurăm, măcar, să constatăm că, fără a fi profesionisti, noi i-am atras pe vizitatori la bordul lui Mircea, oferindu-le tururi ghidate.
Magia a continuat odată cu revenirea la Sydney, unde am fost invitati pentru o seară în stil românesc la familia Delia si Marius Naghiu. Aflati de peste un an si jumătate pe aceste meleaguri, venind din Toronto, sotii Naghiu ne-au întâmpinat cu ospitalitatea traditională românească si ne-au oferit o seară de neuitat, alături de „bunica” Lucretia, cea care a „comis” toate felurile de mâncare si de alte două familii de români, Otilia si Cristi Teodorescu, respectiv Elisabeta si Ferenc Kiss.
O dată în plus ne vedem datori să remarcăm că Mircea a reusit, pe acolo pe unde a trecut, să adune românii laolaltă.





Delia Naghiu- Sydney     8/18/2004


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian