Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De pe Valea Motrului : povesti cu boieri, panduri si mirese - o carte de Sarmiza Cretzianu

Prefată

Valea Motrului, atât de frumos descrisă de Sarmiza Cretzianu, are pentru mine o rezonantă aparte.
Este zona în care mi-am petrecut cele mai frumoase momente ale copilăriei, un tinut cu peisaje minunate si legende străvechi, atât de expresiv înfătisate în cartea Sarmizei Cretzianu.
Am avut norocul să mă nasc într-o familie cu o poveste interesantă: bunicul meu patern a fost judecătorul Nicolae Saidac, urmas pe linie maternă al boierilor Strehăieni, iar bunica, profesoara Aurelia Saidac, era descendentă a lui Trască Pârvulescu — personaj atât de pitoresc descris în această carte.
Toată copilăria mea a fost presărată cu diverse povesti despre boiernasii de pe Valea Motrului.
În tineretea lor, bunicii mei apucaseră câte ceva din obiceiurile traditionale care s-au mai păstrat până la instaurarea comunismului. Valea Motrului rămăsese o lume conservatoare.
Se respectau cu strictete sărbătorile religioase, iar nedeile, sărbătorile locale prilejuite de hramurile bisericilor din localitătile motrene, erau un bun prilej de vizite pentru urmasii familiilor boieresti si nu numai. Acestia se asezau la mese întinse, prilej pentru a pune la punct o serie de afaceri, de aliante matrimoniale sau pentru a purta discutii pe diverse teme — mai ales politică.
Încă mai existau tărani care purtau cu mândrie portul popular si care, sfiosi, îi salutau cu respect pe boiernasii ajunsi în diverse posturi importante la Turnu Severin, Târgu Jiu, Craiova, Timisoara sau Bucuresti si care reveneau în locurile natale pentru a-si vizita părintii sau rudele mai îndepărta-te. Ca mijloace de transport predominau trăsurile, dar pe drumurile din zonă apăruseră si primele automobile moderne.
Era o lume ce purta un respect deosebit învătătorilor si preoţilor. Se construiau scoli noi si luaseră amploare căminele culturale, iar copiii erau încurajati să meargă la scoală, ca să devină „domni”. Încă se construiau case traditionale cu pridvoare de lemn pline, în anotimpul cald, cu flori — în special muscate.
Pentru bunicii mei, Valea Motrului rămăsese acea lume de basm în care îsi trăiseră cele mai fumoase clipe ale copilăriei si adolescentei.
Exista pe atunci un puternic sentiment patriotic: multi tărani si urmasi ai micilor boieri îsi dăduseră viata în Primul Război Mondial. Familia Strehăianu si-a pierdut cei trei băieti (unchi ai bunicului meu) în cumplita înclestare care a dus la crearea României Mari.
Cu toată această imensă tragedie de familie, exista puternicul sentiment că jertfa lor nu fusese în zadar.

Dar, ca în orice poveste, au apărut si personaje si momente întunecate. „Schimbările” intervenite în România după luna decembrie a anului 1947 au afectat si această zonă în care mersul vietii părea să curgă la fel de domol ca apa Motrului.
Oamenii avuti, tăranii mijlocasi, învătătorii, practice „elita” vechii Românii au avut mult de suferit. Cei care detineau functii importante au fost concediati si trimisi la „munca de jos”, averile au fost confiscate prin diverse mijloace, terenurile trecute cu forta în agricultura colectivistă de tip sovietic. Multi au fost cei deportati în Bărăgan (nu au scăpat de deportare nici mama, nici sora
cea mică a bunicului meu) si, nu în ultimul rând, multi au murit în închisori. S-a schimbat si mentalitatea oamenilor, a intervenit „lupta de clasă” si, ca un blestem, nici casele construite pentru „oamenii noi” nu si-au mai păstrat stilul traditional de până atunci.
Din păcate, si după schimbările aduse de 1989, atitudinea autoritătilor locale a rămas rezervată, dacă nu chiar dusmănoasă faţă de descendentii familiilor care le mai aminteau ceva din „vechea orânduire” dinainte de comunism.
Chiar dacă s-a vrut stergerea oricărei amintiri despre trecutul si traditiile locale, acest lucru nu s-a putut, din fericire, îndeplini până la capăt. Au rămas povestile si legendele transmise de către cei care au reusit să supravietuiască tăvălugului comunist, printre care s-au numărat si bunicii mei.
În zilele de vară fierbinte, era minunat să ajungem la cunostinte (multi urmasi ai familiilor din
cartea de fată) care ne serveau cu serbet sau dulceturi — amintiri ale ospetiei din vremurile de odinioară.
După moartea bunicii si a bunicului am constientizat si mai mult faptul că fiecare dintre noi avem obligatia morală de a nu uita cine am fost si de unde am pornit.
Încă mai există urmasi ai familiilor descrise de Sarmiza Cretzianu. Ea a fost prima care a înteles pericolul disparitiei acestei mici „elite nobiliare” locale si a căutat să salveze, în această carte-document, o parte din suflet oltenesc — mărturii ale unor vremuri tulburi, de zaveră, când turcii făceau legea profitând de slăbiciunile ultimilor domni fanarioti.
Sunt anii de glorie ai lui Tudor Vladimirescu, apoi de treptată modernizare a societătii,la care nici boierimea de pe Valea Motrului nu putea să rămână nepăsătoare. Să nu uităm că acesti boiernasi, cu tot „exotismul” lor, au fost cei care, prin actiunile lor si ale urmasilor, au contribuit la modernizarea statului român.
Fără influenta familie Glogoveanu nu am fi avut momentul Tudor Vladimirescu si răscoala din 1821, atât de importantă pentru evoluţia ulterioară a Principatelor. Un alt exemplu: familia Săvoiu s-a încuscrit prin căsătorii cu familii precum Crăsnaru, Bălcescu, Gigurtu si Sănătescu.
Ei au detinut functii importante în magistratură, administratia publică si armată.
Sarmiza Cretzianu a fost si o neobosită cercetătoare a monumentelor istorice. Gratie ei si sotului său, Radu Cretzianu, avem o frumoasă carte dedicată culelor din Oltenia. Alături de cartea arhitectului Iancu Atanasescu, cartea familiei Cretzianu este una dintre cele mai valoroase opere de specialitate referitoare la acest episod din arhitectura românească.
Astăzi, pe Valea Motrului mai putem întâlni imagini ale familiilor boieresti în portretele votive din bisericutele ctitorite de ei — adevărate bijuterii de arhitectură.
Din nefericire, multe din aceste lăcasuri sfinte sunt prost întretinute, necesitând lucrări de reparatii urgente.
În privinta clădirilor civile, situatia este încă si mai dramatică. Dacă spectaculoasa culă a familiei Săvoiu din localitatea Lupoaia a fost distrusă la începutul anilor 1950 ai secolului trecut, mai putem încă admira câteva monumente interesante. Casa tip culă din Larga — Samarinesti se află, printr-o minune, încă în picioare. Casa familiei Glogoveanu, situată într-un frumos parc în centrul localitătii Glogova, a fost transformată în casă de oaspeti — desi un muzeu în amintirea boierilor Glogoveni si a „Domnului” Tudor ar fi fost mult mai important pentru prestigiul istoric al zonei.
În orăselul Baia de Aramă, casele familiei Hârgotă (Hergot) sunt abandonate, numai Biserica „Sfintii Voievozi Mihail si Gavril” — ctitoria lui Cornea Brăiloiu si a lui Milco Băiasul — a rezistat vicisitudinilor.
Totusi, un exemplu pozitiv de recuperare a identitătii de familie l-am întâlnit în localitatea Brosteni — Mehedinti.
Familia Cutui, mostenitoarea casei — culă cu acelasi nume, a recuperat clădirea monument istoric, pe care a restaurat-o si doreste ca, pe viitor, să o redea circuitului turistic. Este un pas mic, dar important pentru reintrarea societătii noastre în normalitate.
Nu acelasi lucru se întâmplă, din ne-fericire, cu Biserica „Sfintii Împărati Constantin si Elena”, cti-toria aceleiasi familii Cutui, care se află într-o avansată stare de degradare, iar autoritătile locale se arată „incapabile” să aseze măcar un acoperis nou deasupra acestui monument atât de nefericit, salvându-l de la o disparitie iminentă. Încă nu este prea târziu!
Astăzi, în fiecare loc din România există câte o Valea Motrului care asteaptă să fie redescoperită. Ar fi frumos, dacă am fi mai sensibili la trecutul nostru, la traditii, la istoria noastră, să încercăm să ne salvăm amintirile de familie, dar si patrimoniul construit: bisericile vechi, culele boieresti, casele traditionale cu pridvor.
O casă „modernă” fără amintiri, cu termopan si vopsită în culori tipătoare este asemenea unui om lipsit de suflet. O asemenea constructie nu va fi niciodată un loc primitor în care să te refugiezi sau în care să spui cu plăcere: „iată, am ajuns acasă”.
Trecutul rămâne în inima noastră, însă supravietuirea memoriei istorice si a patrimoniului construit depinde doar de noi, de felul în care vom reusi să le transmitem mai departe, celor care vor veni după noi. Este o invitatie la apostolat, pe urmele Sarmizei Cretzianu. Urmându-i exemplul, să facem ca „povestea” să continue...





Alin Saidac    10/2/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian