Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pelerinaj in Tara Fagarasului

În copilărie facem ce ne spun altii, la maturitate, facem ce trebuie. La vârsta senectutii însă, odată copiii aranjati, avem, în sfârsit posibilitatea să dispunem de tot timpul nostru. Facem ceea ce am ratat din varii motive înainte, ne redescoperim talente si aptitudini îngropate în negura timpului sau devenim nostalgici si retrăim, idealizându-l, trecutul. Si vrem – nu vrem, ne preocupăm tot mai mult de îngrijirea trupului si de purificarea spiritului. Frecventăm, astfel, felurite stabilimente medicale si ne aducem aminte că suntem muritori.
Cugetam la toate acestea în timp ce soferul de pe autocar încerca să ocolească gropile din drumul pietruit ce leagă între ele mănăstirile din Făgăras.

Ajunsesem la Breaza de Prahova cu o zi înainte, duminică la prânz, si ne oprisem la Biserica Schimbarea la fată din Breaza de Sus, situată la câteva sute de metri de casa noastră de vacantă. Părintele Constantin Nanu tocmai îsi tinea predica duminicală. Chipul blând i se însufletise, iar vocea caldă îi devenise mai convingătoare atunci când ne sfătuia ce rugăciuni trebuie să rostim pentru boală, pentru iertarea păcatelor, pentru părintii si copiii nostri si pentru multe alte situatii în care îl invocăm pe Domnul. La sfârsit a amintit de pelerinajul de a doua zi, la care rămăseseră două locuri libere. Desi eram obositi de pe drum si toropiti de căldură, pe loc ne-am hotărât să mergem. Gândul bun sau voia Domnului? De-a lungul anilor am trecut de multe ori în goana masinii de la Brasov la Sibiu, dar nu am oprit niciodată la mănăstirile din Făgăras pentru că stiam prea putin despre ele. Si apoi, eram totdeauna grăbiti, cu ochii pe ceas si la kilometraj, si aveam mereu altceva de făcut. Si poate că nici altă dată nu am fi făcut un drum special cu masina până acolo dacă nu s-ar fi ivit acum ocazia.

Am plecat dis-de-dimineată, pentru că drumul era lung si aveam de vizitat multe locuri sfinte. De căldură nu ne era teamă: în autocar era aer conditionat, iar o mare parte a drumului trecea prin pădure. Am ajuns cu sotia ultimii la autocar si în mod firesc, ne-am asezat pe locurile de pe bancheta din spate. Nu aveam să regretăm, pentru că de aici îi puteam privi pe toti participantii la expeditia noastră de suflet. După cum discutau însufletiti, adresându-se unii altora pe nume, împărtăsindu-si necazuri si bucurii, ne-am dat seama că am nimerit într-o mare familie, familia celor înruditi prin credintă. Si că nu sunt la prima călătorie de acest fel. În dreapta mea stătea dl. Mitică, fost dascăl la biserică, care pe parcursul scurtei călătorii s-a dovedit a-i fi de mare ajutor Părintelui. Majoritatea dintre noi eram oameni în vârstă, multi cu boli si infirmităti, ne deplasam mai greu si uneori mai rămânea câte unul în urmă, iar dl. Mitică avea grijă să nu se piardă de grup. De la el am aflat că părintele Nanu, brezean get-beget, are aproape cincizeci de ani de preotie si că slujeste la această biserică de când îl stie. Că Părintele este foarte apropiat de enoriasi si că acesta este al cincizeci si optulea pelerinaj în care îl însoteste. Au cutreierat astfel toată tara si s-au închinat la mănăstirile din Nordul Moldovei, din Ardeal, din Oltenia sau din Dobrogea. Si că dreptcredinciosii îi sunt recunoscători si îi multumesc Părintelui pentru grija ce le-o poartă si pentru osârdia cu care se ocupă de pregătirea si reusita pelerinajelor.

De la Predeal, am luat-o pe DN 73-A pe la Pârâul Rece, am depăsit Râsnovul, de unde am mers prin pădure pe un drum serpuitor până la Zărnesti. Am trecut apoi prin mai multe localităti de munte, cu vile si case cochete, dar cu drumuri neîngrijite, iar la Sinca Veche am început să căutăm cu ochii indicatorul spre Mănăstirea Rupestră, prima perlă făgărăseană din calea noastră. Drumul asfaltat ne duce până sus pe Dealul Plesului, de unde ni se deschide o panoramă impresionantă, cu un peisaj sălbatic si culmi împădurite si cu zid muntos în plan secund. Lăsându-ne la vale pe coastă, descoperim minunate locuri de închinăciune. Dintre acestea, cel mai vechi, cunoscut sub numele de Mănăstirea Rupestră (sau Grota, sau Pestera mănăstirii), formată din două biserici săpate în piatră, în care s-a slujit sfânta liturghie mai bine de un sfert de mileniu, îsi are obârsia în negura timpului, undeva prin secolul al XVIII-lea. Similitudinile constructiv-stilistice cu bisericutele de la Basarabi-Constanta (sec. X) si Râmet-Alba (sec. XIV), confirmă că slujirea în pesteri, ca ultimă posibilitate de a-ti păstra credinta, era răspândită pe întreg teritoriul românesc. Asezământul mai cuprinde Mănăstirea nouă - Schitul „Sfântul Nectarie”, unde se păstrează o părticică din moastele Sfântului, care face minuni în tămăduirea de boală trupească si sufletească. Si oamenii locului vorbesc despre înfăptuirea unor astfel de minuni. După închinarea la aceste două locuri sfinte, unde si-au purificat spiritul, pelerinii obositi îsi revigorează fortele la Izvorul Buna Vestire , din josul schitului, respiră aerul pur si admiră Vatra Monolitilor, coloane din piatră, asezate pe trei rânduri, unde, în spatiile create, îsi găseau adăpost călugării.
Am mai fi stat să ne bucurăm de acest loc binecuvântat de Dumnezeu, dar Părintele Nanu ne-a îndemnat să ne grăbim, că timpul nu asteaptă.

Următoarea escală am făcut-o la Mănăstirea Bucium, ascunsă pe o coastă de rai la poale de munte. Mănăstirea Bucium, asa cum arată astăzi, a fost înăltată în anul 1990, pe locul unui vechi asezământ monahal, atestat în 1737 si dat flăcărilor în anul 1761, de către generalul austriac Bucov. În acel an blestemat pentru credinta ortodoxă română, din ordinul împărătesei Maria Tereza trupele austriece au dărâmat o sută cincizeci si patru de biserici si mănăstiri ortodoxe din Transilvania, dintre care trei zeci si nouă se aflau în Tara Făgărasului. Călugării de la Bucium s-au închis înăuntru si încercau prin rugăciuni să salveze mănăstirea de furia distrugătoare a uniatilor, în definitiv, crestini si ei. Văzând că zidurile mănăstirii nu cad sub loviturile tunurilor, honvezii le-au pus foc si călugării martiri au ars împreună cu Casa Domnului. Se spune că staretul mănăstirii a reusit să fugă cu câteva icoane pe care a apucat să le ascundă într-o grotă înainte de a fi prins si ucis. De atunci credinciosii de pe acele locuri veneau în fiecare an si se închinau la ruine, până mănăstirea a renăscut.

Ne-am continuat pelerinajul si am intrat la mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” de la Berivoi, care strălucea albă în soarele amiezii. Aici ni s-a confirmat că toate lăcasurile de cult distruse de austrieci în încercarea de a impune catolicismul în Transilvania, au fost reconstruite după anul 1990 prin strădania slujitorilor Domnului si prin contributia localnicilor. Si am mai aflat că mai multi călugări de la Berivoi au fugit în 1761 din calea urgiei si s-au ascuns la mănăstirea de la Bucium, unde au ars si ei pentru credintă. Ceilalti călugări s-au salvat trecând muntii în Tara Românească. Asezământul Berivoi mai cuprinde Paraclisul Înăltarea Domnului, târnosit în 1995 de către regretatul mitropolit Antonie Plămădeală si chiliile călugărilor. Ne-am rugat în biserică si am simtit harul dumnezeiesc peste noi. În curtea mănăstirii privirea ne-a fost surprinsă de imensitatea unui câmp de trandafiri. În această oază de liniste am găsit un loc potrivit să prânzim si să ne potolim setea la fântâna mare de piatră cu apă sfintită.

Dar, călătorului, chiar si în Tara Făgărasului îi sade bine cu drumul. Am plecat spre următorul lăcas de credintă cu autocarul care musca pieptis din coasta dealului si ne răsfăta cu zdruncinături, dar nu din cauza soferului, cât a drumului, uitat si el de oameni si de Dumnezeu.
Mergând spre Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, tinta finală a călătoriei noastre, am făcut un popas pentru a ne închina si a admira Mănăstirea „Acoperemântul Maicii Domnului” de la Dejani, un alt loc de rugăciune, departe de lume si aproape de Dumnezeu, ridicat la înăltimea de 860 de metri, acolo unde stejarii se răresc, înfrătindu-se cu brazii. Din explicatiile oferite cu multă bunăvointă de către călugărul care ne-a întâmpinat, am aflat că amintirea vechii biserici, dărâmate în 1761, s-a păstrat în memoria credinciosilor din Dejani până în zilele noastre, inclusiv prin toponimia unor locuri precum Poiana Mănăstirii si Pârâul Mănăstirii. Aceasta le-a fost de mare ajutor preotului localnic Aurel Popa si grupului de initiativă pentru reconstructia bisericii, care în 1990 au reusit să-i găsească temelia originară. Au fost adusi mesteri iscusiti din Bucovina, care pe locul ei au construit din lemn biserica mare a mănăstirii. Tot atunci au găsit si fântâna, Icoana Sfântului Ierarh Nicolae si clopotul, datat din anul 1320. Până în zilele noastre zestrea Asezământului s-a îmbogătit cu Paraclisul Schimbarea la Fată, cu o frumoasă clopotnită, demnă de vechimea clopotului si cu o constructie pentru chilii. Si se mai construia un corp de clădiri. La plecare ne-am apropiat cu piosenie de Moastele mai multor sfinti, păstrate în casete, adevărate bijuterii miniaturale, amplasate lângă altar, si ne-am rugat pentru sănătatea celor dragi.

Spre deosebire de mănăstirile impunătoare din Moldova si Tara Românească, pe care le vizitasem înainte, în marea lor majoritate ctitorii ale domnitorilor si mai rar ale marilor boieri, mănăstirile si schiturile din Tara Făgărasului, unde vietuiau câtiva călugări sau călugărite bătrâne, au fost ridicate prin dărnicia călugărilor, preotilor si a credinciosilor din satele din jur. De vreme ce primele primeau ca danie din partea domnitorului mosii si sate întregi, modestele asezăminte făgărăsene abia că îsi duceau existenta până au fost dărâmate sau arse la ordinul stăpânirii austro-ungare. Cele vizitate de noi au fost reconstruite în grabă la începutul anilor ’90, ca loc de închinăciune si reculegere, si mai putin ca să impună. Credinta oamenilor impune fastului exterior.

Si iată-ne ajunsi la Sâmbăta de Sus. Situată într-o zonă mirifică, adevărată Grădină a Maicii Domnului, Mănăstirea Brâncoveanu impune încă de la intrare prin portile de cetate si prin turla semeată, care lasă să se întrevadă măretia si încărcătura istorică a asezământului ctitorit de către Brâncoveanu Constantin, boier vechi si domn crestin. Masinile din parcare, cu numere de înmatriculare străine sau din diferite judete ale tării, multimea de vizitatori, confirmau faima si locul mănăstirii în viata noastră spirituală. Vin aici din toate colturile tării si de peste hotare enoriasi - în căutarea unui loc de închinăciune, turisti - să-i afle povestea, trecători - din curiozitate, si pleacă împăcati, mai linistiti, mai curati, mai fericiti. Din explicatiile ghidului călugăr am aflat că de această mănăstire este legată intrarea în viata monahală a părintelui Arsenie Boca, sfântul Ardealului, că pentru căutarea singurătătii călugărul Arsenie si-a tăiat o chilie în piatra muntelui din apropiere la înăltimea de 1400 m. Am vizitat muzeul mănăstirii cu bogate si impresionante colectii carte veche, de obiecte de cult, de manuscrise si documente. După ce am intrat în biserică, o ploaie torentială a creat o barieră naturală între lumea de afară si lumea miraculoasă a sfântului lăcas. În universul încărcat de credintă ne-am recules, am murmurat rugăciuni, am căutat taina icoanelor si ne-am găsit linistea sufletească.

Biserica, Muzeul, Academia Brâncoveanu, tot ansamblul domnesc si peisajul muntos ireal prin frumusete si măretie, toate ne dau binecuvântarea si ne cheamă să ne întoarcem si altă dată în acest loc de suflet, de taină, de credintă.
Pe drumul de întoarcere altele erau gândurile noastre. Se instalase oboseala fizică după paisprezece ore de pelerinaj , dar nu găseam cuvinte suficiente de multumire pentru părintele Constantin Nanu care ne-a oferit o zi specială din tumultul vietii.
La despărtire Sfintia Sa ne-a vorbit de pelerinajele pe care intentionează să le organizeze la mânăstirile din zona Târgovistei în prima decadă a lunii august, apoi din Oltenia, în toamnă mănăstirea la Prislop s.a.
Să-l ajute Dumnezeu!





Mihai Maxim    9/18/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian