Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pe Aleile Parcului Am Zărit Frunzele Toamnei

Sala de asteptare era plină până la refuz. Însirati în coloane lungi de câtiva zeci de metri, solicitantii îsi asteptau rândul la trei ghisee din spatele cărora functionari obositi si plictisiti răspundeau monosilabic la întrebările clientilor. Nimic nu părea anormal în toată această priveliste ce dura pe parcursul întregii zile. Orele treceau prăfuite peste orizontul cenusiu al marelui oras, mereu învelit în mantia plumburie a smogului ridicat de sutele de mii de masini si de alte câteva zeci de întreprinderi industriale. Dar timpul îsi avea drumul său chiar si prin marea urbe, reusind să se strecoare nevăzut si să miste evenimentele pe firmamentul zbuciumat al lumii.
Nimeni nu vorbea cu cel de lângă el. Bineînteles, asa era regula de politete la orice gen de coadă de asteptare. Ventilatoarele rămâneau singurele în stare să confere un fundal sonor monoton si întretăiat de semnalele de alertă acustică prin care se marca eliberarea unui ghiseu. Doar privirile oamenilor se întretăiau, fugar, din când în când, marcând furia retinută, apatia sau resemnarea în fata unei realităti imposibil de schimbat. Printre cei prezenti, încercam si eu să îmi petrec timpul cât mai util cu putintă.
Periodic îmi scoteam telefonul mobil, mă conectam la Internet si verificam mesajele primite pe Facebook. Dar nu după multă vreme, reveneam la starea de apatie generală lipsită de interes. Priveam la dreapta si la stânga mea, dar nu aveam cu cine să vorbesc. Fetele căzute ale celor din jur sau ochii lor privind în gol îmi spuneau imediat că nu era cazul să încerc să spun ceva. Riscam să devin ridicol. Si atunci, nu îmi rămânea decât să stau mai departe la rând si să mă misc încet către tejgheaua înaltă si prăfuită, unde se sprijineau pe coate un ciorchine de persoane în încercarea zadarnică de a grăbi mersul lucrurilor.
Aerul înăbusit mă făcea să transpir abundent si să simt o nevoie teribilă de a iesi din încăpere. Dar astfel, mi-as fi pierdut rândul si nu mai aveam nicio sansă de a mă reîntoarce în aceeasi pozitie. Prin minte îmi treceau cele mai năstrusnice imagini desprinse din amintirile trecutului. Stând mult timp nemiscat, am căzut în cele din urmă într-o stare similară somnului. Prin fata ochilor mi se derulau fragmente ale unor întâmplări dureroase, ce reveneau de fiecare dată când întâmpinam dificultăti.
Fără să vreau, am închis ochii si într-o fractiune de secundă am revăzut parcul central al orasului, asa cum era el, la scurt timp după admiterea mea la facultate. Mă vedeam cum mă plimbam pe aleile proaspăt curătate si pline de verdeată admirând frumusetea naturii. Priveam fiecare detaliu cu bucuria unui nou început si mă întrebam despre cum va decurge viata mea de acum înainte, dacă urma să devin student. Păseam cu atentie pe aleile pline de pietris si auzeam scrâsnind sub pasii mei nenumărate fragmente de rocă aduse de la mare depărtare.
Imediat, imaginea se estompa si mă vedeam stând într-o barcă ce se misca lin pe suprafata lacului din interiorul acestui parc. Priveam acum copacii din jur, ale căror coroane se profilau pe albastrul cerului în miez de toamnă. Mica ambarcatiune trecea pe sub unul dintre podurile arcuite peste maluri. Oameni de toate vârstele treceau pe el fără să îmi acorde atentie, dar eu observam fiecare fată a celor care se însirau în coloane dezordonate în mersul lor de pe un mal pe altul. Valurile stârnite de vânt, tulburau oglinda netedă a lacului si clătinau încet barca si pe cei care călătoreau cu ea.
Din nou imaginea se pierdu în neant. O scurtă pauză pe un fundal negru si iarăsi un nou clip iesi la iveală din biblioteca amintirilor. Pe o bancă, în acelasi parc, stăteam si ascultam trilurilor păsărilor. Umbrele trecătorilor se profilau peste silueta mea căzută în reverie la ceas de început al toamnei. Frunzele cădeau cu abundentă si se strângeau în straturi groase sub forma unui covor multicolor galben-maroniu, ce se străduia să acopere fata neagră a pământului.
Rămăsesem singur, adică doar cu mine însumi, după o scurtă si inutilă conversatie de rămas-bun, dar sufletul meu continua să prindă acordurile luminoase ale naturii. Mă bucuram de fiecare clipă pe care o trăiam si simteam ritmul vietii pulsând în venele mele de tânăr, aflat la începutul facultătii, având dorinta de a-mi găsi drumul conform cu vise făurite în vremea copilăriei. O castană căzu lângă mine. Am ridicat-o cu grijă si desprinzându-i coaja verde, tepoasă la atingere, i-am dat la iveală miezul dur, lucios si închis la culoare. Pierdusem si câstigasem în aceeasi măsură. O iluzie, adică ea, mă părăsise, dar Viata continua să mă însotească mai departe. Suna ca o promisiune din partea Ei, adică a Vietii, care mă întărea să merg mai departe.
Imaginea se fragmentă brusc si dispăru luată de vânt. Pe aceleasi alei mergeam privind către un viitor promitător. Facultatea se încheiase si mă îndreptam către noul loc de muncă aflat undeva în vecinătate. Priveam cu nostalgie amintirile ce mi se perindau prin fata ochilor si observam arborii falnici desfăsurati de-a lungul aleilor, indiferent de directie. Nenumărate frunze se desprindeau din coroanele înalte ale copacilor sub forma unor fâsii colorate purtate de vânt. Cu bucurie, le atingeam în căderea lor si le surprindeam fosnetul atingerii de pământ.
Iubirea mă învăluia în acele clipe cu nostalgia amintirilor unui trecut ce ar fi putut să existe si aievea, mă vedeam dansând în mijlocul frunzelor galbene si maronii ce continuau să cadă la nesfârsit venind din înaltul boltii ceresti. Stiam că nu exista un corespondent terestru, ci doar sentimentul inefabil al dorintei după absolut. Fără imagine, fără un corp precis determinat, idealul dragostei mă purta printr-un spatiu fără limite. Mergeam către serviciu, dar în acelasi timp universul se distorsiona sub pasii mei călăuzindu-mă protector către frontierele sale.
Iarăsi imaginile se frânseră la atingerea degetelor amintirii si prezentul interveni asemenea unui musafir nepoftit, când, neasteptat, am auzit glasul functionarului de la ghiseu spunându-mi impersonal:
„Următoarea persoană să prezinte actele necesare pentru prelucrarea solicitării.”
Brusc, trezit din reverie, m-am căutat prin toate buzunarele pentru a găsi documentele solicitate. Fragmentele de amintire se frângeau asemenea frunzelor sub pasii trecătorilor indiferenti, ca în final, revenind la banalul prezent, mi-am dat seama unde pusesem actele. Le-am scos, tremurând de emotie, si le-am întins pentru verificare.
Vocea lipsită de sentiment îmi spuse:
„Actele sunt valabile si complete. Veti primi răspunsul în scurt timp prin SMS. Următorul la rând!”
Fără să pot multumi pentru răspuns, m-am retras împins puternic de coloana de oameni din spatele meu si m-am îndreptat spre iesire. Acum păseam afară din clădirea sufocată de sute de oameni aflati în asteptare pentru a primi viza de plecare către alte orizonturi ale lumii. Nu eram sigur că voi reusi, dar încercarea merita făcută, desi regretul posibilei despărtiri mă încerca până la disperare.
Am privit clădirea înaltă din care iesisem si am observat profilul ei sfidător cum ameninta cerul cu semetia ei.
„Oare chiar doream să plec?”
Greu de spus, dar de îndată ce am intrat pe aleile parcului din apropiere, amintirile mi-au revenit cu putere, venită parcă dintr-o altă lume. Nostalgia unită cu dorintele vremurilor de altă dată punea din nou stăpânire pe mine. Nehotărât am atins suprafata zgrunturoasă a zidului ce delimita perimetrul de joacă al copiilor. Si atunci, fără să vreau, am cugetat:
„Până la urmă, tărâmul pe care mi-l doresc nu se află în altă parte decât în mine însumi! De ce să plec într-o tară străină, unde nu voi mai cunoaste glasul naturii si nici al oamenilor din jur?”
Dar nu trecu multă vreme, fiindcă un beep ascutit îmi spuse că am primit un mesaj. Am scos telefonul, am căutat în căsuta postală si am citit acele cuvinte pe care le stiam si din alte ocazii similare:
„Solicitarea dumneavoastră nu a fost selectată pentru procesare.”
Frunzele toamnei, ca din senin, au începură să cadă în straturi tot mai dense peste întreaga natură si peste mine. Vântul le purta vijelios în jurul meu si mă vedeam mergând din nou pe aleile eternului parc al universului ce se joacă pentru o vreme, cu noi cei efemeri, construind pentru o clipă iluzia eternitătii. Cu toate acestea, am atins cu drag frunzele ce mă loveau si le-am soptit zâmbitor:
„Destinul meu este să rămân cu voi până la sfârsit!”








Octavian Lupu    9/18/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian