Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Poezii inedite, Dominic Stanca, Radu Stanca si Constant Nisipeanu

Dominic Stanca

Pelin

„Veniti după mine, tovarăsi”
Lucian Blaga

În toamna căzută pe zări si pe mine,
se coc boabe mari în ciorchine
si curge pelinul…
si toate curg iarăsi…
Ce facem de-acuma, tovarăsi?

Nectarul să umple paharele-n grabă!
Niciunul din voi n-are-acum altă treabă
decât să soarbă din cupă veninul
si-n piept să-si înece
amorul,
suspinul.

Umpleti-vă cupa
si beti după mine!
Betia nu-i patimă rea,
e un bine!
Viata amară,
viata cea dură
de-acuma să pară
mai roză,
mai dulce,
mai pură!

Sunt singur în marea durere
căci nimeni din voi nu mi se face părtas:
voi râdeti… eu plâng… sunt un las!
Dar nu!
Vreau să râd – căci nu stiu
de iadul mă lasă uitat.
Sunt singur, nevolnic… si beat!

Sorbiti toti din cupe veninul!
În hohot de râset să piară pelinul
si-n noi să se stingă durerea si chinul!
E toamnă…
Butoiul să cadă sub daltă,
din picuri să iasă,
să crească o baltă
de vin – fiindcă iarăsi
e toamnă!

Secati toată balta, tovarăsi!


Scrum

E toamnă? Sau numai vântul nebun
umple lumea de fum si de scrum?

E toamnă? Sau numai vântul bolnav
ne umple de sânge si praf?

Vorbele toamnei adevăruri ascund:
întelepciunea trăieste-n afund.

Păsări când au plecat
un singur strigăt mi-au lăsat.

Îl strig si eu înăbusit de fum.
Păsări, păsări, de ce-ati plecat la drum?


Resemnare

Când vom veni la toamnă împreună,
ca să culegem frunzele din parc,
când vom veni tinându-ne de mână
trecând pe sub-al ramurilor arc,

va fi – desigur – toamna cea mai tristă
din toate câte-au fost si au trecut,
iar noi, c-o fluturare de batistă,
vom da plăcerii ultimul salut.

Pe rând si zilele descreste-vor în silă
când frunzele pornesc să se dezlege…
si eu voi umple filă după filă,
cu versuri monotone si betege.

Si-n toamna care va veni de-acuma
se va sfârsi tot ce-am avut frumos,
pe-alei o să se astearnă rece bruma…
noi vom uita… noi vom uita ce-a fost.



• •

Nu te cunosc femeie! Departe e de mine
scânteia care-aprinde al sufletului rug!
Păcatul si incestul te-au zămislit pe tine,
de ochiul tău m-acopăr, de bratul tău eu fug!

Sodoma si Gomora ti-au legănat dezmătul
si serpi se-nveninară la sânii tăi, perechi!
Eu nu-ti cunosc puterea, nici farmecul, nici pretul,
eu nu cunosc păcatul părintilor străvechi.

Tu porti în ochi blestemul si în cuvinte hulire…
Zadarnic întinzi bratul întru ispita mea!
Departe e de mine păcatul din iubire!
Nu te cunosc femeie – si nu te voi cânta!


Carte de vizită

Ti-am bătut la geam azi-noapte,
beat ca-n nicio altă zi,
si ti-am repetat în soapte
cât de mult te pot iubi!

N-ai iesit la geam. Stiu bine:
ti-a fost scârbă să mă vezi.
Ce-ti putea păsa de mine?
Tot ce-ti spun, nu poti să crezi.

Nu voi mai veni vreodată
să bat la fereastra ta.
Iartă, nu fii supărată:
te iubesc, nu-i vina mea.


Inscriptie sub fereastra iubitei

La ora asta vin alcoolizat.
Iubito, iar m-am îmbătat,
căci în paharul petrecut
doar chipul tău eu l-am văzut.
Nu vinul ce l-am desertat,
ci chipul tău m-a îmbătat.


Fum

Dansează-mi azi din nou, dansează-mi iar
precum făceai, temut, odinioară,
un dans al frunzelor ce se coboară…
De mâine voi fi iarăsi solitar.

Dansează-mi azi din nou – si dansul tău
să fie fum, ca fumul de pe zare,
să fie cârd de păsări călătoare
si strigătul părerilor de rău.

Dansează-mi azi din nou, cu pasii rari…
Cât te iubesc, micuta mea minune!
De mâine voi fi cel mai trist din lume
si cel mai singur dintre solitari.

Dansează-mi astăzi cea din urmă oară
si fum pe zări să fie dansul tău,
un strigăt al părerilor de rău…
Dansează-mi cum dansai odinioară.


Herbststimmung

Uite, asteptăm ora să se irosească…
Prieteni! Voi ciocni un pahar în sănătatea voastră!
Peretii ne străjuiesc, albe catacombe,
cu o mână rece ne dezmiardă-Octombrie.

Toarnă! Ascultati tic-tacul…
Vom astepta mult? Vom mai respira mult?
În nebănuitul meu tumult,
prieteni, azi, m-am întovărăsit cu Dracul!

Urlă bolta! Cu rezonante celeste,
mereu, mereu aceeasi poveste:
Omul, Viata, Vinul, Plânsul,
Creierul – si gunoiul dintr-însul!

Miroase a om straiele acestea,
miroase a sânge vinul din pahar!
Sparge-te-n tăndări, blestemat pocal!
Prieteni, să sfârsim povestea.



Radu Stanca

Testament

La intersectia cerului finit
Cu cerul infinit, se află-o stea
Care-a ars cândva nepotolit
Si care-a fost desigur steaua mea.

Acolo fiul meu as vrea s-ajungi
Când vei cutreiera în nava ta
Viteaz astronaut de curse lungi
Prin cosmosul ce mi-o încătusa.

Opreste-te putin la tărmul ei
Si cerceteaz-o ca pe-un vechi mormânt.
Vezi pentru ce a ars fără temei
Si pentru ce s-a stins asa curând.

Iar dacă poti si ai putin răgaz
Din focul navei tale, planetar
Ia o scânteie chiar si pentru-un ceas
Si-n amintirea mea aprinde-o iar.

Radu Stanca, 1956



Constant Nisipeanu


• •

Ce vecin vă spuse, doamnă
că-ntr-un amurgit de toamnă
tras de-un cal mânat de soartă
s-a oprit la mine-n poartă
cu alai de spaime noi
dricul linistei de-apoi.

Ce gropar, iscoadă beată
lăcomind să ia pomneată
spuse c-a săpat mormântul
unde vrutu-m-a pământul
asezându-mă pe veci
sub morman de neguri reci.

Ce băbuscă, ce momâie
spuse că de ani tămâie
oasele-mi încenusite,
gândurile-mi adormite
si la crucea mea de lemn
toarnă-n candelă untdelemn.

Doamnă, totul i-o poveste
pentru lumile aceste,
moartea stă de mult la pândă
să mă mistuie flămândă,
simt răsufletu-i enorm
si-n sicriu mă fac că dorm.

Noaptea când îmi pun pe fată
masca mortului de gheată,
trec gândacii peste mine
cu solii de rău si bine.
Ca prin vis eu le gândesc,
nici nu-i chem, nici nu-i gonesc.

Doamnă, totul i-o poveste
pentru lumile aceste,
moartea stă demult la pândă
să mă mistuie flămândă,
simt răsufletu-i enorm
si-n sicriu mă fac că dorm.

(Această poezie o recita actorul Ion Marinescu)

(Poezii comunicate de actorul Costin Iliescu lui Dumitru Velea, din perioada activitătii la Teatrul de stat din Resita din anul 1952, unde era coleg cu actorul si mai târziu poetul de exceptie, Dominic Stanca.)






Observator    9/16/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian