Festivalul „George Enescu“ - „Elektra“
În ciclul „Mari orchestre ale lumii“, din cadrul Festivalului „George Enescu“, pe scena Sălii Palatului din Bucuresti a fost prezentată, duminică seara, opera „Elektra“ (varianta de concert), partitură compusă de Richard Strauss.
Fată de superbul tărâm al linistii câstigate prin trecerea timpului, asa cum l-am contemplat în muzica „ultimelor cinci lieduri“, prin care Richard Strauss se despărtea de lumea înconjurătoare, ceea ce am ascultat în seara de duminică, opera „Elektra“, este însusi focul Gheenei. În primul deceniu al secolului trecut, Strauss s-a confruntat cu expresionismul care bântuia Europa centrală. Putin înainte de „Oedipe“, el a păsit în lumea tragediilor lui Sofocle si, în prima colaborare cu cel mai apreciat libretist al său, Hugo von Hofmannstahl, a construit această operă, model de experientă teatral-muzicală expresionistă. Cei care am avut dorinta de a trăi întâlnirea cu opera „Elektra“, la mai bine de un secol de la premieră (Viena, 1909) – nu vom putea uita serata teatrală caracterizată de organizatori „variantă de concert“. Putem considera că în această capodoperă totul este exceptie – dimensiunea monumentală a orchestrei, constructia tensionată a dramaturgiei (un act, două părti, opt scene), amploarea distributiei, cu trei personaje feminine si un erou, bântuiti de demonul urii si răzbunării, un limbaj sonor conflictual si dominat de noutăti armonice. Rolul titular, Elektra, a fost descris de compozitor drept „zeita demonică a răzbunării“, performantă scenic-muzicală aflată la limita superioară a dificultătilor interpretative, sustinute eroic de soprana rusă Elena Pankratova (foto), aflată la început de carieră internatională. Duhul răului, Klitemnestra, a fost mezzo-soprana Agnes Baltsa, laureată în 1964 cu premiul de canto al Concursului International „George Enescu“. Ea este pedepsită pentru crimă cu spaima cosmarului si moartea, impresionant simbol al groazei. Dialogul dintre aceste două personaje, mamă si fiică, imposibil de a se apropia de lumea dorintelor împăcării, a ajuns până la public prin linia melosului sustinut de soprana Anne Schwanewilms, în rolul Chrysothemis, sora Elektrei. Asteptat de cele trei femei, Oreste – baritonul René Pape – este puternic ca vocalitate, necrutător prin capacitatea de a executa sentinta de moarte a vinovatilor. O mare parte a distributiei, apartinând integral faimoasei Bayerisches Staatoper, întregeste, înconjoară si motivează actiunile celor patru, sustinând prin ansamblul vocal-simfonic tragedia, într-o versiune dirijoral-regizorală magistral înfăptuită de un dirijor care impune sigurantă în vointa straussiană – Sebastian Weigle. Veritabil Wotan wagnerian, seful ansamblului acceptă conflictul virtual cu magnifica Orchestră a Operei Bavareze de stat, secondată, pentru final, de corul Academic Radio, (maestru de cor Dan Mihai Goia).
Publicul a urmărit cu încordare derularea acestui spectacol-concert, reamintindu-si probabil tetralogia wagneriană din editia anterioară. Este sigur că profesionalismul integral al oaspetilor germani a contribuit la nivelul productiilor acestui Festival, demonstrând că organizatorii au stiut cum si ce să aleagă.
Pt.Observatorul
|
Grigore Constantinescu 9/15/2015 |
Contact: |
|
|
