Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Bacovia

…Nefericiti si uneori nici chiar prea buni, mereu flămânzi, însetati si singuri, poetii sunt fluturi asezati pentru o clipă pe floarea vietii. Nu izgoniti poetii din cetate, Platon a dat mâna cu Homer!


Zilele acestea se împlinesc 134 de la nasterea poetului român George Bacovia, cu numele său real George Andone Vasiliu. S-a născut în ziua de 17 septembrie 1881, în orasul Bacău. Pseudonimul, George Bacovia, se presupune că ar avea legătură cu orasul natal - Bacău, care vine din latinescul Bacovia, pe hărtile Evului Mediu, precum si în alte documente latine, Bacăul apărând sub numele de Bacovia sau Ad Bacum. Datorită acestui poet „Bacăul a intrat în panteonul poeziei eterne”.
S-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu si a Zoei Vasiliu. În familie i se spunea Iorgut. Cursul primar si gimnaziul l-a urmat la Bacău, nefiind un foarte bun elev, dovedind în schimb talent la desen, caligrafie, muzică si gimnastică. A scris versuri din timpul gimnaziului, debutând în revista „Literatorul” condusă de Al. Macedonski, cu o poezie semnată V. George. Si-a luat licenta în drept, dar nu a profesat avocatura, ci a predat desenul si caligrafia în scoli, a fost bibliotecar, copist si sef de birou la Ministerul Muncii. Ca scriitor s-a fost la scoala simbolismului literar francez, deosebindu-se prin folosirea unui limbaj mult mai realist.
În 1923 a fost premiat pentru volumul Plumb. În 1925 a devenit director al revistei „Ateneul cultural” si i s-a oferit premiul pentru poezie al Societătii Scriitorilor Români. În 1926 a tipărit volumul Scântei galbene. În 1928 s-a căsătorit cu profesoara-poeta Agatha Grigorescu, a locuit un timp tot în Bacău si în 1933 s-a stabilit în Bucuresti, unde a rămas până la sfârsitul vietii. În 1929 a tipărit volumele Plumb si Scântei galbene sub titlul Poezii. În 1934 i s-a tipărit volumul antologic Poezii si a primit Premiul National de poezie, împreună cu Arghezi. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reuneste toate scrierile sale publicate anterior. În 1946 este editat volumul Stante burgheze, pentru care a fost criticat de autoritătile comuniste, i s-au retras volumele din circulatie, dar la mijlocul anilor '50 au fost repuse în circulatie. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 la Bucuresti.
Este autorul unor volume de versuri si proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română. La început a fost văzut ca un poet minor de critica literară, cu timpul însă a ajuns să fie recunoscut ca cel mai important poet simbolist român si unul dintre cei mai importanti poeti din poezia română modernă. Am găsit într-o revistă un articol, nu-mi amintesc autorul, dar am notat caracterizarea făcută despre „băcăuanul” Bacovia: „este un ins epuizat prematur, percepe timpul ca un bătrân, îmbătrânit de esecuri si celibat prelungit, locuitor al unui târg de provincie dintr-o regiune cu climă aspră [...] pentru bătrâni, provinciali, «nordici» timpul trece greu, monoton si chinuit”. M-a durut si m-a revoltat acest mod de a gândi si a blama un mare poet român, simbolist. M-a consolat însă caracterizarea scriitorului Ion Caraion (1923-1986) din jurnalul său: „Bacovia are un instinct al poeziei mai puternic decât poezia lui, cu care obtine arta”.
Ceea ce impresionează din primul moment pe orice cititor al lui George Bacovia este marea omogenitate a poeziei. Bacovia scrie în acelasi mod versurile, ritmic, original, impresionant. Poezia lui este lucrată ca într-un laborator, după o retetă proprie. Obsesiv si pasional apare târgul provincial, orasul său de bastină, Bacăul, a cărui imagine o zugrăveste continuu, în diverse ipostaze, ca un pictor neiertător al realului. Scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961) a remarcat multimea detaliilor a ,,locurilor unde nu se întâmplă nimic”, dar care folosesc ca „mijloc de obiectivare si de sugestie a stărilor lăuntrice în strictă manieră simbolistă”. În acest mod a înteles poetul, sau i-a vorbit „talantul”, să-si exprime trăirile si să redea realitatea lumii înconjurătoare. Criticul, istoricul literar, eseistul, poetul si profesorul universitar Iulian Boldea (n. 1963) este de părere că „ploaia, vântul, plumbul, ritmul anotimpurilor nu desemnează nimic prin ele însele, ele evocă, prin intermediul sugestiei, un climat sufletesc, o impresie sintetică, totalizatoare”.
Impresionantă este în acest sens poezia Decor: „Copacii albi, copacii negri / Stau goi în parcul solitar: / Decor de doliu, funerar... / Copacii albi, copacii negri. // În parc regretele plâng iar...// Cu pene albe, pene negre / O pasăre cu glas amar / Străbate parcul secular... / Cu pene albe, pene negre...// În parc fantomele apar... // Si frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / Si pene albe, pene negre, / Decor de doliu, funerar... // În parc ninsoarea cade rar...”
Prin simplitatea ei, prin naturaletea limbajului, poezia dovedeste un deosebit rafinament. Repetitia e o tehnică preferată, poetul accentuând obsesiv folosirea unor cuvinte, urmărind în acest mod întelegerea gândurilor sale de către cititor si intensificând emotia. Versul final, izolat de celelalte, e un fel de sinteză a poeziei. Alternanta de alb si de negru are o simbolistică prin contrastul celor două culori: albul sugerând viata hibernală, în timp ce negrul aduce conotatii ale neantului, exprimând totodată contrastele sufletesti. Poetul maramuresean Ion Siugariu (1914-1945), Ion Soreanu cu numele real, scria despre această poezie: „Alternanta dintre alb si negru, si modalitatea sumară de a organiza întregul poem pe această alternantă, ca într-un desen grăbit al cărui subiect este tratat doar în câteva linii fugare de creion, constituie un procedeu dacă nu cu totul nou, în tot cazul mult diferit de întregul patrimoniu simbolist”. Criticul si istoricul literar Eugen Lovinescu (1881-1943) nota: „E poezia chinesteziei imobile, încropite, care nu se intelectualizează, nu se spiritualizează, nu se rationalizează”. Asa este, totul este lipsit de miscare, dar care te emotionează, îti dă fiori… Doar un croncănit de pasăre si plăsmuirile poetului…
Bacovia făcea o mărturisire cu referire directă la o trăsătură importantă a operei sale, anume muzicalitatea: „Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influentă colorată. Întâi am făcut muzică si după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însotit cu credintă până azi”. Poate în acest mod a realizat tehnica bacoviană a versului cu ritmul lui minunat. Poetul Ovidiu Genaru spunea la vizitarea Casei memoriale: „Legătura poetului cu urbea natală a fost, as spune, geologică. Eu cred că aici, la începutul secolului XX, a existat o cetate halucinantă Bacovia, a cărei materie, numai el dintre noi toti, cetătean anonim si fără somn, a auzit-o plângând. Eu simt în versurile sale teribila biografie a unui tipăt de intolerantă, smuls din adâncimea lumii si adresat, ca un mesaj, nouă si viitorimii. Poate că străzile orasului au fost chiar nervii poetului. Poate că Bacăul a fost bacovian si nu invers. Fiecare vocabulă si consoană a numelui său apartin si urbei sale. În această casă, asezată sub frigul linistit al stelelor, Bacovia pare să fi trăit anume pentru a-si fi exersat tragica meserie de „secretar al cosmosului”. As zice, mai curând, al spatiului terestru. Unii consideră poezia lui ca fiind o poezie lucidă, întrucât îi „lipseste magicul tărâm compensatoriu, indiferent că el s-ar numi trecut sau spatiu oniric, cosmos, istorie sau eros”. Această luciditate se pare a fi necesară uneori spiritului nostru, poate pentru odihna lui prin ruperea de lumea iluziilor. Un altfel de a vedea lumea în anumite clipe! Sau, poate, a echilibra sentimentul cu luciditatea, ceea ce Bacovia a reusit în poetica lui. Poezia lui Bacovia este în primul rând o poezie de atmosferă si o dată pătruns în ea, parcă nu te mai poti desprinde… Jocul acesta între sentiment si luciditate, între sufletul său si realitatea din jur se datoreste si sensibilitătii mari pe care o avea poetul. Se spune că a iubit mult porumbeii. În adolescentă a crescut si îngrijit multi porumbei, fiecăruia îi dăduse câte un nume si plângea când pierdea vreunul…
Plumb este o altă poezie a realitătii exprimată în mod liric: „Dormeau adânc sicriele de plumb, / Si flori de plumb si funerar vestmânt - / Stam singur în cavou... si era vânt... / Si scârtâiau coroanele de plumb. // Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, si-am început să-l strig - / Stam singur lângă mort... si era frig... / Si-i atârnau aripele de plumb.”
Cuvintele: plumb, cavou si singur sugerează „o singurătate esentială ce-l plasează într-un spatiu de dincolo de lucruri si de oameni, un spatiu metafizic, în care fiinta îsi regăseste izolarea sa fundamentală în fata ilimitatului lumii si se închide în propriile sale trăiri”, Cavoul este „retragerea eului liric într-un spatiu protector, din fata agresiunii lumii exterioare, oprimante si lipsite de noimă, dar si celelalte cuvinte: sicrie, funerar, cavou, mort, plumb ne trimit la o lume a închiderii, claustrării, a lipsei de orizont existential si, în cele din urmă, la un spatiu infernal prin dimensiunile sale minimale, mortificante […] Scindat între zădărnicia înăltării si constiinta damnării, poetul nu resimte decât realitatea abuzivă exterioară si pe cea interioară – devastată de deziluzie si sentiment al neantului”, scrie într-o minunată analiză, criticul, istoricul literar, eseistul, poetul, profesorul universitar Iulian Boldea, născut în 1963.
Să mai amintim poezia Lacustră: „De-atâtea nopti aud plouând, / Aud materia plângând... / Sunt singur, si mă duce-un gând / Spre locuintele lacustre. // Si parcă dorm pe scânduri ude, / În spate mă izbeste-un val - / Tresar prin somn, si mi se pare / Că n-am tras podul de la mal. // Un gol istoric se întinde, / Pe-aceleasi vremuri mă găsesc... / Si simt cum de atâta ploaie / Pilotii grei se prăbusesc. // De-atâtea nopti aud plouând, / Tot tresărind, tot asteptând... / Sunt singur, si mă duce-un gând / Spre locuintele lacustre.”
„Aceleasi obsesii ale unui eu liric apăsat de singurătate si disperare difuză. Sentimentul izolării eului într-o lume cu repere nesigure e coplesitor”, remarcă profesorul.
Poezia Decembre impresionează prin redarea originală a sentimentului iubirii, camera fiind locul care adăposteste si-l apără pe poet de mediul de afară: „Te uită cum ninge decembre, / Spre geamuri, iubito, priveste - / Mai spune s-aducă jeratic / Si focul s-aud cum trosneste. // Si mână fotoliul spre sobă, / La horn să aud vijelia, / Sau zilele mele – tot una – / As vrea să le-nvăt simfonia. // Mai spune s-aducă si ceaiul, / Si vino si tu mai aproape; – / Citeste-mi ceva de la poluri, / Si ningă... zăpada ne-ngroape // … Eu nu mă mai duc azi acasă... / Potop e-napoi si-nainte, / Te uită cum ninge decembre, / Nu râde... citeste-nainte.”
Culorile preferate în „pictura” lui si care „invadează lucrurile ca niste prezente fizice”, sunt: violetul, griul, negrul, albul, galbenul, culori sugestive, folosite inspirat. În poezia Amurg violet foloseste obsesiv culoarea violet: „Amurg de toamnă violet... / Doi plopi, în fund, apar în siluete: / Apostoli în odăjdii violete – / Orasul tot e violet. // Amurg de toamnă violet... / Pe drum e-o lume lenesă, cochetă; / Multimea toată pare violetă, / Orasul tot e violet. Poetul, aflat într-o pozitie privilegiată („din turn” deoarece, în copilărie, fusese închis din neatentia paracliserului în turnul unei biserici) pozitie ce-i permite panoramarea peisajului, asistă la o descindere in istorie, pe fondul unor culori halucinante folosite în „pictura” sa.
Mai exemplific poezia Cu voi , desi este greu să mă opresc: „Mai bine singuratic si uitat, / Pierdut să te retragi nepăsător, / În tara asta plină de umor, / Mai bine singuratic si uitat. // - O, genii întristate care mor / În cerc barbar si fără sentiment,- / Prin asta esti celebră-n Orient, / O, tară tristă, plină de umor…” Singurătatea poetului este undeva dusă până la limita posibilului, încercând să se salveze prin sarcasm, despre care scriitorul rus Dostoievski spunea că „este ultimul refugiu al oamenilor modesti si a celor cu sufletul curat atunci când intimitatea sufletului lor este grosolan si supărător invadată”.
Bacovia a scris poezia Amurg, amintind de Corbii poetului Tradem: „Trec corbii – ah, «corbii» / Poetului Tradem – / Si curg pe-nnoptat / Pe-un târg înghetat. // Se duc pe pustii…/ Pe când de argint, / S-aprinde crai-nou. // Pe zări argintii / În vastul cavou… / Iubito, ah, « Corbii » / Poetului Tradem…”
Talentatul poet craiovean Traian Demetrescu (1866-1896) care semna de multe ori cu pseudonimul literar Tradem, cel care a recunoscut printre primii valoarea lui Eminescu si l-a caracterizat într-un vers „tu dulce-al poeziei Crist”, scrisese poezia „Corbii”: „Pe plopii întinsi / Coboară corbii-n pâlc de doliu, / Cernesc al iernei alb lintoliu, / Si, tristi, de foame par învinsi… / Cugetători, / Privesc spre cer, privesc departe; / Pe când un glas de vânt împarte / Un cântec care dă fiori…”
Invocând cândva acest dialog al spiritelor, am scris poezia Visul lui Bacovia: O floare, un gând, un poem / Si-n mii de sperante, / Mii de cutezante / Si visul poetului Tradem. / Ce glasuri interioare îmi sună! / Ce voci! Mă-ngrozesc să le-ascult, / Pe când apărând blânda lună / Mă poartă în nopti de demult. / O floare, un gând, un poem, / Vise mă fac să evoc. / Unul din ele invoc, / Visul poetului Tradem.
Si pentru că am început acest articol cu un moto din versurile mele, voi încheia cu alte versuri dintr-un poem intitulat Dragoste de Bacovia, care se termină în modul următor: Privea în sus si-mi arăta / «corbii poetului Tradem». / Corbi ce se duceau «pe pustii», în amurg, «pe zări argintii». / Râdea emotionat, vibrau în el «scântei de vis» / sub cerul gri, deschis. / Am căzut în genunchi si-am început a-l implora: / Maestre, atinge-mă cu pana ta!


Vavila Popovici – Carolina de Nord











Vavila Popovici    9/12/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian