Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pictorită elvetiană de origine română - Legendina Hurdugaciu di Paolo

PLUS ÇA CHANGE, PLUS C’EST LA MĘME CHOSE, sau asa cum spun
concetătenii nostrii anglo-saxoni “the more things change, the more they stay the same”, este o zicală originară dintr-o epigramă, publicată pe la mijlocul secolului XIX de romancierul francez Alphonse Karr în revista satirică pariziană Les Guępes (Viespile). De-a lungul anilor expresia nu numai că nu si-a pierdut actualitatea ci dimpotrivă a câstigat largă circulatie si depăsind granitele Frantei, a fost adoptată de mai multe limbi europene. In traducere liberă ar însemna că cu cât lucrurile se schimbă mai mult cu atât acestea rămân la fel, iar întâmplarea nefericită face ca vorba de duh galică să rezume de minune istoria prezentă si trecută a României.

Ne-ar trebui însă prea multe volume pentru inventarierea pletorei ce ilustrează nostimada lui Karr atunci când ne confruntăm cu felurite apucături perene pe teritoriul Daciei Felix si de aceea ne vom limita numai la unul din domeniul văduvit al artelor frumoase care ne-a atras de curând atentia.

Vă mai amintiti desigur de renumita pictorită elvetiană de origine română Legendina Hurdugaciu di Paolo. Artista, fostă elevă a pictorului Corneliu Baba, trăieste de aproape patruzeci de ani la Lugano unde s-a refugiat ca să scape de agentii securitătii. Acolo, Legendina a putut să se dedice neîmpiedecată marii sale pasiuni: pictura. A urmat apoi pentru pictorită o perioadă extraordinar de prolifică, artista expunându-si lucrările în peste 20 de expozitii personale (fără să mai pomenim si cele de grup). Eforturile ei creatoare au fost recompensate cu numeroase diplome si medalii de aur si argint, iar pentru contributia sa la patrimoniul artistic european Comisia Superioară de Recunostintă a SEIMP i-a decernat, în 1988, Le Grand Prix du Prestige Européen. De asemenea, recunoscând valoarea universală a operei sale cu adevărat unice, ONU i-a organizat în 2009 o superbă retrospectivă personală expunându-i peste 100 de lucrări la Palatul Natiunilor din Geneva. Bucurându-se de aprecierea unanimă a criticilor si amatorilor de artă europeni lucrările pictoritei Legendina Hurdugaciu di Paolo pot fi astăzi admirate în numeroase muzee si colectii private.
Nu în România unde, după prima ei expozitie personală din 1972 si până în 2013,
artista a fost ignorată complet. In toti acei ani, în tara de bastină, nu s-a vorbit sau scris despre ea nimic ca si când nici n-ar fi existat. Exceptie a făcut numai presa din diaspora. Faptul că Legendina si câteva din lucrările ei majore au fost pentru prima oară prezentate cu atentia cuvenită publicului vorbitor de limbă românească în paginile lor, onorează în deosebi revistele OBSERVATORUL din Toronto si ORIGINI din Atlanta.
In fine, în 2013, după patru decenii de eclipsă totală, datorită eforturilor si insistentelor ambasadorului României la Berna, doamna Anca Elena Opris, s-a organizat la Bucuresti o mare expozitie retrospectivă cu 200 dintre cele mai reprezentative lucrări ale pictoritei Luganeze. Vernisajul a constituit un remarcabil eveniment social-artistic, iar stilul metafizic al Legendinei Hurdugaciu di Paolo, a produs un soc estetic rar întâlnit în România contemporană. In atmosfera euforică generată de succesul momentului, artista a fost asaltată cu invitatii pentru expozitii în diferite centre culturale si cu solicitări de tablouri pentru muzee. Generoasă, Legendina s-a grăbit sa onoreze solicitările. Astfel la sugestia Domnului Radu Boroianu (directorul actual al Institutului Cultural Român), a donat un mare tablou Muzeului National de Artă Contemporană (MNAC). Apoi a pregătit declaratia de donatie pentru 40 de lucrări în valoare de peste o jumătate de milion de euro la Muzeul de Artă din Târgu-Mures unde directorul Zoltán Soós i-a promis o sală dedicată exclusiv operelor sale. Dar nici o minune nu durează mai mult de trei zile în România si curând invitatiile, promisiunile si bunele maniere au fost uitate. După un an, donatia către MNAC nu fusese încă confirmată fiindcă tabloul cu pricina si documentatia se rătăciseră pe coridoarele monstruozitătii ceausiste în care muzeul îsi are sediul. Regăsite după încă un an, donatia a fost refuzată de o comisie adhoc printr-o chichită birocratică. Când tablourile donate muzeului din Târgu-Mures erau gata să părăsească Elvetia, artista a fost înstiintată formal că spatiul promis nu există, dar directorul nu a fost disponibil ca să-si justifice refuzul. Chemările ei telefonice ulterioare au rămas fără răspuns - tratament insultător aplicat mai apoi si personalului ambasadei de la Berna în sarcina căruia cădea transportul tablourilor reîntoarse dintr-o expozitie itinerantă prin Europa. Fiindcă lucrările erau gata de drum, Legendina s-a gândit - răspunzând altei invitatii - să le doneze Muzeului de Artă din Sibiu, omagiind astfel pe noul presedinte, domnul Klaus Iohannis. Dar acesta nu mai era acolo si epigonii dânsului au pasat-o Muzeului Palatului Cotroceni, institutie nespecializată în artă contemporană. Au urmat alte refuzuri si trimiteri fără rost dintr-un loc la altul. Artista, pe bună dreptate ultragiată după atâtea tribulatii, a hotărât în final să-si doneze toată opera muzeului din Lugano unde fusese de asemenea învitată si unde spatiul nu lipseste.

Si iacă asa se repetă istoria. In 1951, pe timpul dictaturii comuniste, Constantin Brâncusi, cu care Legendina Hurdugaciu di Paolo are oarecari afinităti stilistice, si-a oferit statului român atelierul cu tot continutul de lucrări. Gheorghiu Dej, având atunci asentimentul slugarnic al somitătilor Academiei, a refuzat mostenirea, frustrându-ne de un tezaur fără pereche. Diferenta este doar că astăzi fantosele democrate n-au nevoie de luminile intelectualitătii, ca să-si îndreptătească deciziile arbitrare, când comit greseli la fel de odioase si lipsite de bun simt ca si cei ce i-au precedat.


Vancouver - B.C.










Gabriel Watermiller     8/17/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian