Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ecoul Mioritic - The «Mioritic space» in Exile

Si azi când simt mirosul de drob de miel îmi aduc aminte de colinele noastre, de văile si muntii plini cu turme de oi si stâne. Mergeam la cules de fragi si căpsuni sălbatici care cresteau din abundentă în pământul îngrăsat de oi, apoi dădeam de câte o colibă în care intram si observam curios obiectele trebuincioase la cele de zi cu zi si la prepararea produselor din lapte. De araci stăteau atârnate una lânga alta brânza, urda si casul din care se scurgea zărul. Mama mergea întotdeauna dis-de-dimineată la piata de peste drum ca să cumpere urdă proaspătă si smântână. Primăvara, când se topeau zăpezile si răsăreau ghioceii, apăreau ciobanii în piată să vândă miei. Era o nebunie pentru un copil ca mine tot acest spectacol în care se intersectau vocile oamenilor cu glasuri de animale ori ciripit de păsărele. Era zarvă mare si toti se târguiau, ca în final să vezi oameni cu fete fericite si împăcate pentru câstig si pentru o masă îmbelsugată de Paste, provizii pentru ciobani, fluiere si opinci noi, bundite si podoabe pentru ciobănite.

Noi, românii trăim de mii de ani în armonie cu pământul. SUNTEM PE ACESTE MELEAGURI CARPATINE DINAINTE DE ÎNGHETURI (întrebati-l pe Zamolxe care ne spune că suntem legati de perioada anilor de aur ai omenirii). Venim din eternitate si mergem în ea. Lucian Blaga îi spunea lui Mircea Eliade că noi, românii, nu putem fi decât o cultură minoră: “Cultura românească este o cultură minoră, având ca «vârstă adoptivă» copilăria.” Desigur că marii filozofi ai omenirii judecă maturitatea unui neam prin prisma intelectuală. Însă, dacă e să ascultăm ce ne spune Petre Tutea despre un laureat Nobel si o bătrână de la tară, «În fata lui Dumnezeu, bătrâna e om, iar laureatul dihor, si el asa moare,» putem afirma că există o maturitate culturală în ‘ingnoranta’ omului simplu, pe care acesta din urmă nu o vede sau nu e antrenat să o recunoască. Cultura unui neam se maturizează prin osmoză, mostenindu-se din tată în fiu, lucru care lipseste în vest datorită distrugerii nucleului familial.

Aborigenii din Australia nu au limbă scrisă. Ei îsi transmit de cincizeci de mii de ani cultura pe cale orală, prin cântec si dans, prin obiceiuri si traditie. Dintotdeauna părintii au crescut împreună cu bunicii si copiii, mecanism prin care cultura s-a transmis, in timp ce în vest, membrii unei familii sunt încurajati să trăiască separat si independent, tăindu-se astfel firul continuitatii. De aceea, în vest avem spatii fragmentare sau specializate si ca atare ele sunt rupte de evolutie, nu au timp de maturizare ca si cel Mioritic. În ziua de azi se observa tăierea acestui cordon ombilical cultural in cazul noilor generatii.

Emigratii si-au păstrat identitatea datorita acestei continuitati ancestrale. Traditiile culturale au fost conservate mii de ani, impregnate în ADN-ul românului precum vremurile în inelele din trunchiul copacilor. Eu am supravietuit în occident datorită limbii si a culturii părintilor si strămosilor mei. A mă ruga lui Dumnezeu în limba părintilor mei a fost un dialog imaculat cu Creatorul, pe când în engleză ar fi fost un spectacol Shakespearian. Forta cuvântului în limba părintilor are un efect vindecător.

Emigrantii români au retinut spatiul Mioritic prin limba lor, prin mâncăruri si muzică, prin îmbrăcăminte si contributii la spatiul noii tări. Am creat familii noi, case de cultură, cluburi culturale si sportive, scoli în limba română, biserici, ziare si reviste si chiar biblioteci, am înfiintat posturi de radio si televiziune în limba română. Am organizat expozitii si festivaluri si am iesit la serbări câmpenesti invitând musafiri din alte culturi. Am păstrat legătura cu tara mamă prin Departamentul românilor de pretutindeni si am realizat actiuni si schimburi de experientă cu institutii de acasă.
Ca român adevărat nu te poti lipsi de spatiul Mioritic. Asta ar însemna să te lasi purtat de vântul nemilos al timpului si vremurilor care, încet, dar sigur te va dezrădăcina. Pentru mine, ar însemna să-mi amputez o parte din viată si din suflet. Sunt unii care spun că ei nu sunt români si îi cred. Ei nu apartin acestui neam, au fost plantati printre noi! Iar cei care nu inteleg maturitatea culturală a neamului lor din mândrie sau presiune comunitară sunt destinati unei evolutii culturale cicatrizate sau în cel mai trist caz, deformate.

În balada Miorita, ciobanul care nu răspunde la violentă cu violentă dă dovadă de mare maturitate si întelepciune umană, dă dovadă de continuitate ombilicală din etern si înspre etern, deslipindu-se de ceilalti doi care nu sunt decât păpusile artificiale ale timpului trăit, lipsiti de etern si divin. Această maturitate se vede în casele emigrantilor români prin fotografiile părintilor si bunicilor nostri, în port si loc, în zâmbetul si sclipirea din priviri, în cântecul si îndeletnicirile noastre, în atitudinea fată de cei din jur, în creativitatea si contributia noastră la societate, în gândurile si rugăciunile noastre.

Spatiul mioritic este în fiecare cuvânt românesc care îmi iese din gură si în acel moment mă simt ocrotit. Sunt acasă împreună cu părintii mei. Spatiul Mioritic este legea divină a creatiei si continuitătii vietii si neamului. Spatiul Mioritic este legătura dintre cer si pământ. Spatiul mioritic este perfectiunea naturii, pentru mine. Când am deschis ochii la sânul mamei, Dumnezeu a fost inspirat să creeze pământul cu spatiul Lui mioritic. E un cântec de leagăn, o adiere de vânt, o mireasmă de floare si un dor.
Dacă nu ar fi fost limba română, as fi murit de mult în exil.

Melbourne

Versiune in Engleza

The «Mioritic space» in Exile
Even today when I feel the lamb haggis smell I remember our hills and valleys, and the mountains with sheep and folds. I used to pick wild strawberries which abundantly grew on the land enriched by sheep, then I would find some shepherd’s hut where I would curiously observe everyday objects used in the milk products’ preparation. Cheese, cottage cheese and curd would hang on stakes to strain.
Mother used to go early in the morning across the street, to the farmers’ market, for fresh cheese and cream. In spring, when the snow would melt and snowdrops would appear, the shepherds would come to sell lambs. It was an amazing site for me, as a child, all that spectacle of intersecting human voices, animal sounds and bird chirping.
In tumult and clamor, people would heavily negotiate and one could see in the end happy faces after a good deal and the prospect of a rich Easter table; but one could also see provisions for shepherds, flutes and traditional shoes, jackets and jewels for shepherdesses.
We, Romanians, have been living for thousands of years in harmony with the land. We have inhabited the Carpathian region long before the ice age (ask Zalmoxis who says we go back to the golden age of mankind). We come from eternity and walk alongside it. Lucian Blaga told Mircea Eliade that “The Romanian culture is a minor culture since it has adopted the ‘childhood age.’” Of course, the big philosophers judge the maturity of a nation from an intellectual perspective.
But if we listen to Petre Tutea’s story about a Nobel prize winner and an old countryside woman - “Before God, the old woman is a human being, while the Nobel prize winner is a ferret, and will die a ferret” – we can affirm the existence of a cultural maturity in the ‘ignorance’ of the everyday man, a maturity he may not see or recognize. The culture of a nation matures through osmosis and is inherited from father to son, a tradition that lacks in the West due to the traditional family’s loss. The Australian Aborigines have no written language. They have orally transmitted their culture for about fifty thousand years through songs, dances, customs and traditions. Grandparents always lived with their grand-children, a way of passing on the culture, while in the West, family members are encouraged to live separately and independently, severing the thread of continuity. This is why the West has fragmentary or specialized spaces cut off from evolution and unable to mature as in the case of the Mioritic space. Nowadays, we assist at the cut of the cultural umbilical cord between generations.
The immigrants have held on their identity because of cultural continuity. Cultural traditions were preserved for thousands of years, impregnated into the Romanians’ DNA such as rings in trees’ trunks. I survived in the West because of the language and culture of my parents and ancestors. Praying to God in my parents’ language is an immaculate dialog with the Creator, while in English it would be a Shakespearian spectacle. The ancestral word has healing properties. Romanian immigrants retained the Mioritic space through language, food, music, and clothing. In the new country, we created new families, cultural and sport clubs, Romanian schools and churches, journals and magazines and even libraries, as well as radio and TV channels. We organized exhibits and festivals, and communal outdoor gatherings with guests from other cultures. We preserved the link with our country of origin through the Department for Romanians Abroad and accomplished exchanges with home institutions.
A true Romanian cannot ignore the Mioritic space. This would mean to allow oneself be slowly and surely uprooted. For me, it would mean to amputate a part of my life and soul. Some affirm they are not Romanians and I believe them. They do not belong to the Romanian nation, they were just planted among us! Those who do not understand the cultural maturity of our people because of pride or social pressures are fated to grow incomplete or deformed.
In the ballad “Miorita,” the shepherd rejects violence, showing great maturity and wisdom; he establishes an umbilical link between his place of eternity and universal eternity, distinguishing himself from his companions who remain artificial puppets of time, incapable of connecting with the eternal and the divine. This maturity is present in our Romanian immigrant houses through the pictures of parents and grand-parents, their clothing and places, their smile and eye sparkle, though our songs, occupations, social behavior, our creativity and contributions to society, our thoughts and prayers.
The Mioritic space manifests itself in every Romanian word I am saying, and in those moments I feel protected. I am again home with my parents. The Mioritic space is the divine law of creation and of our people’s continuity. The Mioritic space is the bond between sky and earth. The Miortic space is nature’s flawlessness. When I opened my eyes at my mom’s breast, God was inspired to create the earth with ITS Mioritic space. The Mioritic space is a lullaby, a wind’s breeze, a flower’s scent, it is nostalgia.
Without the Romanian language, I would have died a long time ago in exile.


Melbourne







Ben Todica / Melbourne    8/17/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian