Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Gânduri despre MOROMETII la 60 de ani de la aparitia romanului

În anul 1970 am făcut o vizită la Silistea-Gumesti la îndemnurile profesorilor Ion Rotaru si Alexandru Piru pentru a face o lucrare de licentă despre „Realitate si fictiune în romanul Morometii”

Pe atunci trăiau multe din personajele romanului: Catrina Moromete, Ilinca, Alboaica,Tugurlan, Polina, Birică, Iorga Grigore, coleg de scoală cu autorul, Bălosu, notarul Preda Oprescu, Zdroncan, Din Vasilescu, sculptorul tăran, Florea Gheorghe, Aristide, Marin al Mariei lui Usturoi, Matei Dimir, Fane-Marin Bâznae, Valache, Albei, Sita, Popa Andrei, Vasile Boțoghină, faimoasa Guica.

De atunci au trecut multi ani. Romanul „Morometii” a rămas multă vreme în umbră sub motivul că prozei tărănesti i-a trecut timpul. Dar putini au observat c㠄Morometii” este un roman care ne aduce în față un nou tip de tăran care se deosebeste de tăranul lui Sadoveanu, Creangă, Zaharia Stancu sau Rebreanu. Acestă carte e ca aurul, de ce se învecheste, de-aia capătă noi străluciri. De fapt cu moartea lui Ilie Moromete, viata satului de la câmpie ia o nouă întorsătură. Va intra într-o perioadă de prefaceri care nu se va mai întoarce la ce a fost.
Vizitând satul si stând de vorbă cu țăranii din Silistea-Gumesti, am fost lovit de faptul că majoritatea personajelor si actiunilor, monografia satului, obiceiurile, vorbirea sunt de o realitate nudă, ficțiunea aproape că s-a topit în realitate.
Ideea romanului l-a ispitit pe autor încă de la începutul activității literare. Toate nuvelele lui au subiecte luate din viata satului. Multe din ele s-au topit în tesătura romanului. Romanul e prefigurat încă din 1949, este reluat în 1950-1951 si a treia oară în 1955; volumul al doilea este conceput în 1953, părăsit până în 1956, apoi reluat si terminat în doi ani.
S-a spus despre „Morometii” că este o monografie a satului din Câmpia Dunării. Siliștea-Gumești este o comună mică, așezată în partea de nord a județului Teleorman, pe ambele părți ale Pârâului Câinelui, având o vechime de trei secole. Satul a aparținut mult timp Mânăstirii Glavacioc. Pe la 1885 devine proprietar Maria Al. Manos, apoi mosia este mostenită de grecul Guma, de unde i s-a tras si numele de Silistea-Gumesti. În timpul desfăsurării acțiunii din roman mai rămăseseră dintre boieri doar cucoana Marica „cu vreo patru sute de pogoane…”. În roman descrierea satului este la fel ca în realitate, cu lux de amănunte.
Locul de taifas al moromeților era poiana din fața fierăriei lui Iocan. „…Adunările cele mai zgomotoase aveau loc în poiana fierăriei mai ales duminica dimineața…”
Toponimia împrejurărilor satului din roman este identică cu cea reală. Există localitățile Atârnați, Balaci, Burdeni, Ciolănesti, Cătelesti, Mozăceni, Udupu, R âca etc. Primul volum descrie satul din anul 1937, al doilea, după o întrerupere de 20 de ani.
În primul volum satul înflorește, pătrunde industria, pământurile se vând si se cumpără, gospodăriile se dezvoltă. Pe lângă bogătasii satului fac politică si tăranii înstăriti. Cei cu stare stau în centrul satului ca alde Aristide, Toderici stă lângă primărie, Oprescu la fel, asemenea și Predescu sau Popa Andrei. Majoritatea tăranilor sunt încă săraci. Gospodăriile sunt compuse dintr-o casă, un grajd, curte, grădină, căruță, vite si câteva păsări.
Obiceiurile satului sunt descrise magistral.
Jocul călusului si jocul copiilor de-a sotronul si de-a bobicul, inelusul seara la clic sau la furcărie, Formele de ritualuri străvechi cum ar fi spălatul picioarelor la Rusalii, obiceiuri legate de viața omului (nasterea, botezul, dragostea, nunta, înmormântarea, paraistasul) pregătirile pentru secerat, desfăsurarea treieratului, scene de folclor local (bocete, blesteme, ghicitul, datul cu bobi) sau coptul porumbului și al dovleacului de copii la deal sau pe izlaz, fluieratul fetelor la poartă, ieșirea fetelor cu flăcăii în tindă,- toate acestea fapte au poezia lor în roman, petrecându-se într-o permanentă revărsare de energie. Unele pagini sunt adevărate imnuri închinate freumuseții pământului si anotimpurilor. În roman sunt integrate si scene din credințele populare despre Iele, niște arătări, de obicei femei sau fete, care apar noaptea în poiene, jucând după fluier. Cine le vede rămâne cu infirmităti. „Altădată a văzut Moromete o poiană cu muieri goale la el în Silistea, la marginea pădurii, jucau singure, fără fluier si a doua zi s-a dus acolo să vadă ce era si a găsit iarba uscată, asa ca un cerc!…”
Romanul „Morometii” cuprinde un întreg univers, în care se miscă bătrâni si copii, tineret si oameni maturi cu grijile lor zilnice.
Scena mesei moromeților e o admirabilă prezentare a ierarhiilor familiale, a atmosferei din casă, a raporturilor dintre frați, o introducere uimitoare în psihologia moromeților.
Tulburătoare scene de dragoste rămân întipărite în mintea cititorului. „Polina se întoarse cu umărul si-l asteptă dintr-o parte, parcă la pândă, cu ochii deschisi; se lăsă greu cu toată puterea trupului și gemu când el (Birică) o apucă si-o înfăsură în brațe; numai când o ridică pe sus închise ea ochii. El o duse chiar pe pământul din care avea să-si ridice casă si o iubi acolo pe răcoarea lui curată, păzit de lumina mare a zilei.”
Marin Preda realizează adevărate poeme ale universului câmpenesc, cu tonalități rapsodice, pline de un lirism sfâsietor.: „Soarele începu să răsară; câmpia se limpezeste de spuma argintie a aburilor de rouă și întinderea ei care joacă acum în nemărginiri de foc rece pătrunde prin ochi înăuntrul omului, îl împrăștie afară, îl goleste de frământările lui trudnice si apăsătoare, pentru ca după aceea să-l adune la loc într-un fel nou; florile albastre de cicoare ale căror priviri mai curate ca adâncul cerului răsar din loc în loc pe marginea drumurilor înguste, si vântul usor al diminetii care face ca grâul valuri asemănătoare mării, si ciocârlia care țâsneste din lan si urcă cu spinarea în sus spre cerul boltit si albastru, si întradevăr, pitpalacul tulburător si barza care paseste rar printre răzoare, si floarea galbenă a spicelor de grâu, care nu s-au copt, încă și se revarsă în aer din nimic, si drumurile care lasă satul în urmă, si ierburile groase de pe marginea drumurilor înțesate cu scaieți puternici, a căror floare uimește ochiul de la mare distanță, toate acestea răzbat cu putere din viața câmpiei si pătrund înăuntrul omului, subjugându-l.”
Dacă în primul volum „viața se scurge aici fără conflicte mari”, în volumul al doilea satul parcurge „marile zguduiri” de după război. Noul regim răvășește satul, răstoarnă vechile rânduieli, scoate în față pe sărăcanii satului, un Isosică, Tăbârgel, Plotoagă, Zdroncan, Bilă, Mantaroșie etc.
De ce romanul s-a numit „Moromeții”?
Mergând pe firul documentelor am găsit în „Însemnarea celor care se cunun㔠din anul 1834 c㠄s-au logodit si s-au cununat mirele Dumitru sin MARIN MOROMETE, locuitor în satul Bucovul (vecin cu Silistea Gumești) cu numita mireasă Dobra, fata lui Neagu Dinu, locuitor în satul lor, în luna decembrie, ziua 16, anul 1834, ce se arată împotrivă prin mine Popa Marin Pistol.” Numele de Moromete era deci răspândit pe aceste meleagfuei. Sufixul –ete se găsește mai mult în Oltenia: brabete, ciuculete, juvete, gorobete… Lui M arin Preda i s-a părut că acest nume sună bine. De altfel când se zice: Esti un Moromete! Adică un sucit, pus pe poante, ascuns sufletește, dar cu mâncărici pe limbă. De fapt, luând exemplul lui Caragiale, pentru care a avut un mare respect, editându-i si opera la Cartea Românească, Marin Preda a dat nume sonore personajelor sale, asemenea dramaturgului.
Ilie Moromete face un mare salt față de întreaga galerie a țăranilor descrisi până acum în literatura noastră. El este „victima unei sinistre ironii a sorții” sub pașii istoriei atât de neiertători.
Niculae Moromete se împletește cu destinul scriitorului. „Atunci va fi împlinit romanul „Moromeții” când si destinul povestitorului va fi relevat” (interviu Păunescu-Marin Preda.). Niculae pare a fi până la un punct Marin Preda, Iată o scenă tulburătoare de extaz si visare la moartea părintelui: „Tată, sopti el, eu nu te-am părăsit niciodată, stii bine… Nu ți-am făcut nici un rău, nu te-am chinuit cu nimic și îmi pare bine că te-ai împăcat cu mama… dar de ce nu vorbețti și cu mine? Crezi cumva că d-aia n-am venit la patul tău înainte să mori, fiindcă te-am uitat?... știu că poate cu timpul amintirea ta de când eram mic ar fi crescut iar la loc si ar fi astupat-o pe cea de care mi-a fost mie frică să n-o capăt venind la patul tău, m-am gândit si la asta, dar eu mai știu că nu toate încercările te lasă neatens…puține te întăresc, toate caută să-ți ia puterea…Și eu vreau să spun ca și tine că binele n-a pierit niciodată din omenire, dar că trebuie să ajungem să-l facem pentru toți…Altfel crezi că merităm să vedem lumina soarelui? Tată, mă auză? Nu mai vreai să stai cu mine de vorbă? Sunt eu, Niculae, mamei te arăți și mie nu. De ce? Nu maiai nimic să-mi spui?”
Întregii comedii verbale, Marin Preda îi scoate la iveală o adâncă intuiție a omenescului, în sens tragic. Disimularea lui Moromete e o reacție defensivă, dictată de o îndelungată experiență istorică. Între vorbe si gânduri el introduce un decalaj deliberat, care-i dă posibilitatea să-și păstreze o mare stăpânire de sine si un punct de vedere contemplativ, un fel de filozofie moromețeană. Disimularea îi îngăduie să se apere de forțele ostile care-l asaltează. Comedia cuvântului la Marin Preda e luată din tehnica lui Caragiale(vezi discursul lui toderici la finele anului scolar).
Limba morometilor este elemental cel mai authentic pătruns în tesătura romanului. Vocalismul respectă normele limbii literare, dar adesea vocala e se închide la i: zilili, e la ă: dăschide, pă gard etc. Fricativa palatală h are o aspirație surdă: oți, Miai etc, adjectivele se substantivizează când denumesc însușiri negative: borțoaso, blegule, chiorule, dosăditule, măgâreațo, nebună, prostule, puturosule, pârlito, tâmpito, prăpădito, izmenito etc. Prin fenomenul interdictiei de vocabulary, cuvântul iradiază, aidoma ca în limba populară, numeroase sinonime: pentru dracu- naiba, iacacine, satana, cinenutrebuie, cinenupoate etc. Oamenii în “Morometii” nu sunt identificați după numele de la botez ci după porecle. Poreclele sunt niste micromituri. Zdoncan când era mic zdroncănea blănile patului, Ouăbei, fost negustor de ouă, striga : ouă bei (bă), Besensac are o istorie și mai ciudată. L-a adus boieroaica în sac, fiind prins la furat si de frică, săracul, trăgea câte una… Cârcâdaț este numele unui joc, de-a pitita. De fapt nu se poate stabili o distincție clară între poreclă și nume. În sat oamenii nu se strigau cu numele de botez, ci cu poreclele: Mantaroșie, Împuscatu, Marmporosblanc, Pilelungă, Troscot, Usturoi, Udubească etc. Personajele folosesc proverbele și zicătorile locului: Stare-ai bumben! Dau din coadă să ies din iarnă, astezău, adică așa să-ți ajute Dumezău, salut când se țesea în război.
Înjurătura la țăranul roman a fost o descărcare nervoasă pe toate necazurile care l-au apăsat. Ea a căpătat în roman întorsăturile cele mai imprevizibile pe portativul stilului scriptic. Ea a apărut ca mijloc de defulare sau numai decorativ. Toate personajele din roman înjură. Cocosilă în privinta înjurăturilor era vestit, îl înjura si pe tat-so, si pe popa, si pe primar, si pe preceptor, pe toți de la lingură, de la șervetul cu care se stergea, la lampă, la feștilă, lumânare, târlă, copii, bunici și străbunici. “Pe Dumnezei Cocosilă îl cobora jos în sat si îl înjura cu o anumită filozofie…” Înjurau de mamă, de rai, de tot ce era pe pământ…
De asemenea blestemele erau în clipele de ceartă erau elemente de refulare: Tăiat-ar cinenutrebuie, lovite-ar moartea, mâncate-ar pământul, lovite-ar buba, lovite-ar jigodia…
Marin Preda folosește în roman cuvinte autentice care denumesc îmbrăcămintea si încălțămintea: opincă, dulamă, flanelă, țoale, aba, nădragi, barus, crepdesin, americă, scurteică, murea etc, din domeniul bucătăriei: strachină, stevie, pâsat, pilaf, dumicat, cuvinte care denumesc obiecte din casă si din curte: prag, podiscă, parmalâc, belciugării, târlici, cipici, cergă, boboroadă, caftane, fes, răschitor, daravelă,lelită, vadră, a da dosul…
Limba morometilor are ca trăsătură principală oralitatea, Marin Preda fiind un virtuoz al dialogului din lumea țărănească.
La 60 de ani de la apariția “Moromeților” Nicolae Breban spune :„Moromete înseamnă în primul rând lansarea unui personaj. Cea mai mare forță a scriitorului nu e să facă metafore, forta scriitorului să creeze, precum Dumnezeu sau zeii, o figură de bronz care să rămână peste secole. Ca Hamlet, ca Don Quijote, ca Raskolnikov... Or, Moromete e si el un monument de bronz! Preda a creat un personaj si va rămâne în literatura română prin Moromete, degeaba se strofoacă generațiile astea mai tinere, tinerii ăstia care înainte de Revoluție veneau la mine cu o mare politețe și cu o imensă umilință, inutilă de altfel... Iar după Revolutie s-au agătat de Revolutia română, de schimbarea politică brutală. O falsitate fără margini. O falsitate în care plutesc grupe de literați si de politicieni si care astăzi fac carieră, fac bani, fac influentă. Ruptura politică din 89 n-are nicio legătură cu literatura. O să mi se spună mie si lui Eugen Simion: „Vă apărati generatia...” Dar noi am aruncat pe masa literaturii niste cărti care au rămas până azi si niste personalităti, care nu vedeti că nu pot fi egalate”, a încheiat el. Eugen Simion, la rândul lui, a vorbit despre personalitatea lui Marin Preda, pe care l-a cunoscut bine: „Preda n-a scris nici în genul lui Rebreanu, nici în cel al lui Sadoveanu. Modelul lui în proza românească e Caragiale. Preda n-avea mari studii, dar citise mare proză, prozatorii americani, prozatorii rusi. Mi-amintesc o discutie cu el despre Dostoievski si Tolstoi la care eu n-am făcut fată...”, a spus academicianul, vorbind în acelasi timp despre cantitatea de antipatie nemeritată pe care a acumulat-o Preda în anii de după Revolutie. „După 1989 a acumulat un mare grad de ură. M-am întrebat mereu de ce această antipatie. N-a fost prea iubit nici de generația ’60, iar dup㠒90 i s-a pus în cap orice, inclusiv faptul că a inventat realismul socialist. Or, celebra discuție povestită de Păunescu e reală. Preda i-a spus lui Ceausescu: „Dacă vreți să reintroduceti realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid!” si a coborât scările, transpirat, iar când a ajuns jos a zis: „Dom’le, dacă nebunul ăsta nu voia să renunte, ce făceam, trebuia să mă sinucid!” Vorbind despre structura țăranului român, Nicolae Breban a spus-o din nou, foarte plastic: „În 45, când s-a terminat războiul, 75 la sută dintre români erau tărani. si acum sunt tot cam 75 la sută, cea mai mare parte dintre noi avem constitutie țărănească, nu ne ascundem după deget, facem pe orăsenii, facem pe snobii, mergem la Monaco, avem nu stiu câte licențe... de-astea de două parale”. Si a concluzionat: „E o mare porcărie că lăsăm să se scufunde asa în neglijentă acest pachebot enorm care e Marin Preda. A fost un urias cronicar al tăranului european. Dar noi nici nu stim ce e aia „tăran”. Mai ales generațiile tinere au o părere destul de aproximativă, nu prea cunosc istoria, se detașează rapid de istoria România unde răzesii lui Stefan si chiar si iobagii lui Mihai Viteazul au creat istorie. Drama mare a comunismului, dar n-o spune nimeni, o spun eu si-am s-o tot spun până o să mor, nu a fost nici a intelectualitătii, nici a bisericii, nici a marii finante, marea dramă a fost cea a tăranului român.” Iar în încheiere, Breban a promis că va publica în curând un roman de 700 de pagini, al cărui personaj l-ar putea concura pe Ilie Moromete.






Ion Ionescu Bucovu    7/15/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian